timpul

Am lipsit ceva timp, asa-i? Calculatorul din camera este pe butuci. Asa ca acum scriu de la o prietena, al carei calculator nu stie ce-s alea diacritice, deci eu scriu cu punct si virgula, sterg si scriu din nou.

In fine... Ma gandeam zilele astea la cum trece timpul, cum ne prinde in el desi este atat de fluid.

Stramosii nostri credeau ca stam cu spatele la viitor si cu fata spre trecut. Este oarecum logic. Ne cunoastem trecutul, dar nu si viiitorul.

Noi, oamenii din ziua de azi, stam cu fata spre viitor si cu spatele la trecut. Doar ne indreptam spre viitor, nu?

Ei bine, din pacate nu ne uitam mereu spre viitor. Sau, mai rau, nu traim prezentul. Ne lasam prinsi de trecut, de amintiri, de regrete, ne apropiem de cei ce au trait candva agatandu-ne de singurele momente pe care le stim deja : cele ce au fost. Sunt mai stabile: stim ce am facut si care au fost consecintele. Viitorul in schimb e plin de surprize. Surprize care nu vor fi mereu placute. Surprize care pe unii ii sperie. De ce sa te gandesti la ce urmeaza, cand ceea ce a fost e asa de placut?

Exista, bineinteles, si cealalta extrema : oamenii de viitor. Muncesc acum, sa aiba maine. Zambesc azi sefului, pentru ca maine sa fie bine vazuti.

Eu am tendinta sa trec de la o stare la alta. Si cred ca totusi ar trebui sa fim mai spontani. Sa facem ceva acum, pentru ca ne face placere. Ziua de maine nici macar nu exista. O vedeti?

Trebuie, desigur, sa avem grija, sa fim prudenti, cumpatati. Dar de aici pana a uita sa mai revenim si la realitate....e ceva!

Voi unde va traiti prezentul? In trecut sau in viitor?

Imaginează-ţi primăvara

Singură...tristă din nou. Parcă te-ai mai obişnuit cu lumea în jurul tău, parcă ţi-a mai trecut din melancolie.

Şi totuşi acum te-a ajuns singurătatea din urmă. Afară, natura îţi însoţeşte trăirile, mai ceva ca într-o poezie de Eminescu. Cerul e gri. E foarte frig.  Frig şi atât. Nu plouă, să spele toată mizeria asta, nu ninge, să o acopere. E toamnă. O toamnă crudă, neiertătoare, prea rece pentru gusturile tale. O toamnă gri, aprope plumburie. Una care işi lasă toată greutatea pe tine. Simţi, nu? Te sufocă...nu mai poţi să faci nimic. Nu poţi să respiri măcar. Nu te lasă pesimismul ce vine cu toate astea.

Ştii ce? Imaginează-ţi primavara!

Imaginează-ţi cenuşiul devenind roz luminos, frigul îndulcindu-se. Imaginează-ţi cum pe crengile ce-ţi inţeapă inima cresc flori, şi cum izvoarele amorţite prind glas. Imaginează-ţi păsări. De care vrei tu! Şi ghiocei,  bujori, narcise, lalele, toporaşi! Amestecă toate astea cm vrei tu! dar nu lăsa toamna să-ţi îngheţe inima! Nu toamna asta gri din inima ta! Păstreaz-o pe cea de afară.

Şi lasă înăuntru primăvara.

Gânduri rătăcite! Pe unde or fi...

  Nu pot să cred că deja a trecut o lună din anul 2 de facultă. Ce fac eu după o lună? Lucrez la o bucăţică de traducere pe care am să o predau abia pe 15,  îmi aştept rândul la căutarea termenilor de statică şi....îmi sucesc genunchii pe linia lui 16. Mă şi văd povestind : "-Ce ai făcut de şchiopătezi?" 
"-O mică entorsă la genunchi."
"-Vaaaai!! Cum? Ce ai făcut?"
"-Mergeam"
Numai eu sesizez nuanţa de om tălâmb care planează asupra mea? Sau o mirosiţi şi voi? Staţi calmi, am fost la medic, cel din campus, şi zice că ar trebui să-mi revin în câteva zile.
Treaba e că odată cu echilibrul, mi-am cam pierdut şi inspiraţia. Bine că nu mi-a dispărut hazul, că se speriau fetele şi mă duceau la balamuc. Acolo să vezi veselie! în fine, nu mi-a plăcut niciodată să mă plâng. Doare puţin ce-i drept. Şi merg de parcă aş avea un par înfipt în.....nas, dar nu mă văd vindecată dacă mă apuc să dau apă la şoricei. Cred că m-aş îmbolnăvi mai tare, de la bătăile Elfei când o vedea rozătorii plutind.
Una peste alta, ideea este că am chef să scriu, dar nu ştiu despre ce am chef să scriu. Să fie o inspiraţie nebună croindu-şi drum spre suprafaţă, sau pur şi simplu o latură de piţi pe care nu ştiam că o am?

Până dincolo şi înapoi

De când se ştie, omului îi este frică de moarte. În încercarea disperată de a se pune la adăfost de inevitabilul fenomen, rasa umană a căutat scăpări. A căutat lucruri care să îl ferească de moarte. Astfel, noi, oamenii, am ajuns la ideea că există viaţă după moarte. Viaţă în rai sau în iad. Unde ajungi depinde, zice-se, de cât de corect eşti în viaţa "pământeană". Unele culturi, chiar mai optimiste ca a noastră, au dezvoltat ideea că nu suntem decât simpli călători prin vieţi. Trăim o viaţă, şi apoi alta, şi alta, şi alta.

În fine, nu sunt eu cine ştie ce filosoafă. Ideea este, în principal, că există viaţă după moarte. Ni se spune să ne purtăm frumos, şi să ne controlăm pornirile, ca să ajungem în rai. În fine, eu nu am fost pe acolo, aşa că nu vă garantez că există viaţă şi dincolo de coşciug. Cred că ar trebui să ne trăim viaţa fără teama de moarte. Oricum vom muri la un moment dat. Aflăm atunci ce este dincolo de acest fenomen, dacă într-adevăr există ceva. Până atunci, ar trebui să avem grijă ca atunci când vine momentul, să nu ne uităm în urmă cu dor şi jale, visând la sute de lucruri pe care am fi dorit să le facem. Este adevărat, nu ne permitem să realizăm unele visuri. dar ar fi păcat să nu le materializăm şi pe cele care nu depind de noi, din teama de eşec, sau mai ştiu eu ce.

Moartea este, cu adevărat un prag. Nu ştiu spre ce. Eu mi-am imaginat că poate fi pragul spre fericire sau regrete eterne. Sper că va fi fericire pentru cei mai mulţi.

Până atunci, o întrebare : dacă lumea asta, cea în care trăim, este lumea cealaltă? Ce facem atunci?

 Vă pupăcesc! Noapte bună!

Cubul

Azi mă simt ca un cub. Iep, aţi citit bine. CUB
Mă gândeam, până nu demult, că anumite nuanţe ale personalităţii mele sunt doar faze trecătoare, toane ale vieţii de adolescent. În generală eram megatimidă, în liceu nespus de îndrăzneaţă. Acum sunt oarecum între ele. Şi mă gândeam : să am oare mai multe feţe? Nu cred că e cazul să răspund cu "Da" la asta. Spunem că cineva are mai multe feţe atunci când se preface. Dar eu nu mă prefac.Aşa mă simt. Ba tăcută, ba îndrăzneaţă, în funcţie de oamenii cu care interacţionez. Culmea, dacă le spun celor care mă ştiu timidă că am momente de îndrăzneală şi invers, nu sunt crezută. Oamenii aşa mă văd, aşa mă ştiu.  
Ei văd doar o latură a mea. Ca atunci când te uiţi la un cub din faţă. La faţă te uiţi, faţa o vezi. Una singură. Nu ştii că mai sunt şi altele. Vezi cel mult o muchie, două, cel mult patru. Scăpări ale celorlalte laturi : Un zâmbet mai şmecher, sau o privire mai tristă. În rest, pentru tine cubul e mai degrabă pătrat. Muchiile îi par limite, când de fapt conectează părţi ale întregului.
Întregul ăsta sunt eu. Şi mi-a luat o vreme să înţeleg că, în calitate de om, sunt mai complexă decât cred. Poate mai complexă decât vreau chiar. Şi că laturile mele cuprind, vreau sau nu, un întreg. Un întreg pe care trebuie să îl explorez şi să îl înţeleg eu, înainte de altcineva.
Aşa că azi, mă simt ca un cub. Citiţi voi asta cât mă defăşor!

Leapşa de la Bubble

1. Ce speli prima data la duş?

   Părul.

2.Care e cularea ta de helanca preferata?!
    Nu port aşa ceva, dar o să iau una roşie... 

3.Iti place cafeaua!?
   Daaaaa

4.Cum te simti acum!?
 Gata să adorm. 

5.Care e ultima litera din numele persoanei de care esti indragostit/a?!
   Nu-s îndrăgostită, o să  vă zic când oi fi. 

6.Care e ultimul vis pe care l'ati avut!?

  Am uitat :D

 7.Ai putea manca o luna felul tau preferat de mancare fara sa te saturi!?

  Sper că nu. N-am încercat.

8.De ce ai o pofta puternica acum!?
De somn!

9.La ce te gandesti cand auzi cuvantul "varza" ?!
La sarmalele trimise de ai mei, care aşteaptă să fie fierte.   

10.Ai numarat vreodata pana la 1000!?

Nu cred.

11.Musti sau lingi inghetata!?

Ling. Înceeeet de tot!

12.Folosesti emoticoane!?

Nu se vede?

13.Cate dormitoare are casa ta!?
Nu am casă, da a familiei are 2. 

14. Ai cunoscut vreo celebritate!?
Nu, am văzut doar.

15.Iti place branza?!

 Da.

16.Cate tari ai vizitat!?

 În afară de România?

7.Sunt parintii tai stricti?!

Numai cât trebuie.

18. Ai sari cu parasuta/ parapanta/planorul?!

 Desigur! Când?

19. Ai lua masa cu George W. Bush!?
Nu.  

20. E ceva stralucitor in camera ta?!
 globuleţul cu Sf. Maria are sclipici. 

21. Inchiriezi filme!?
Nu.  

22.Unde vei merge sambata seara!?
 La nani 

23.Oua albe sau maro!?

 Hmm...greu de zis!

24.Iti place muzica!?

 Dap. Aia aşa, mai veche.

25.Ai mers cu trenul?
 Ohohooooo...Dacă aţi şti cât! 

26.Ce zi a saptamanii e!?
Vineri. 

27.Ce ai mancat la pranz?!

Nu mai ştiu. Pâine prăjită parcă, şi salată improvizată de cartofi fierţi.

Terra a cerut reţete, aşa că...Iei cartofi fierţi, câţi simţi tu că iţi e foame, îi toci (io prefer zdrobiţi cu furculiţa) şi pui sare, ulei, puţin oţet, şi ce mai găseşti prin frigider. Io am dat cu bucăţi de şniţel, ardei gras, ceapă cât am văzut cu ochii. Merg şi măsline, ou fiert, şi ce te mai ţine stomacul. V-am zis că mănânc tâmpenii? v-am zis!

28. Ai văzut filmul The Butterfly Effect!?
Nu.

29.Ce face maine prietena ta cea mai buna!?
Nu-i ţin programul. Suntem prietene, nu secretare. 

30.Ce crezi despre Yankees?
 Ce fac aştia? 

31.Ai parul ondulat?
Nup. E perfect drept. Fără placă, pe ploaie, vânt şi furtună.

32.Cand ai plans ultima oara?
Azi. Ceapa aia... 

33.Ai intrat vreodata intr'un zid?
Nu. Dar uşile mă iubesc, şi cre că le iubesc şi io, că nu reuşesc să le evit. 

34.Anotimpul preferat?
 Nush...toamna? 


35.Adormi cu televizorul deschis?
Da. Când am televizor. Adică acasă.

36.Ai baut vreodata alcool direct din sticla?!

 Cine? Io? Să beau?

Da. :D

37.Crezi ca esti batran/a!?
Nu. 

Schimbarea e la tine!

     Am hotărât, încă de anul trecut, cu elfa, să ne implicăm în acţiuni caritabile. DE CE? Că AŞA VOR MUŞCHII NOŞTRI! Pentru că aşa ne simţim bine. Pentru că nu avem chef să lăsăm viaţa să treacă, şi să ne întrebăm pe la vreo 60 de ani ce am făcut cu ea, sau cum de a trecut degeaba. Vrem să ne simţim împăcate cu noi înşine.

   După ce am căutat ieri vreo 4, 5 ore după o locaţie, am constatat azi cu stupoare că Strada Căluşei nr 56-58 e la doi paşi de noi. Mai aproape chiar decât Facultatea de Instalaţii, unde avem adesea cursuri. Şi am reuşit să devenim "voluntăriţe".

    Vedeţi voi, ne plângem mereu că ţara în care trăim este de rahat, că oamenii sunt proşti, că trăim în sărăcie, că nu-i pasă nimănui de nimic. Ne plângem numai. Dar DE FĂCUT, ce facem? Aşteptăm schimbări de la alţii. Vrem ca ALŢII să schimbe ceva, spre binele nostru.

   V-aţi gândit vreodată că poate schimbarea e undeva înăuntru? Undeva foooarte aproape. Atât de aproape, că nici nu o vedem! ÎN NOI chiar! Suntem mici, dar faptele noastre pot conta. Dacă avem încredere în ceea ce facem.

   Cu doar 2 ore pe zi, poţi lua parte la acţiunile Crucii Roşii. 2 ore în care înainte moţăiam, leneveam la masă sau la baie....în fine, timp dus de pomană. În timpul ăsta poţi ajuta. Poţi face "nimicurile" să conteze. Poţi începe schimbarea pe care o vrei de la ceilalţi, dând o mână de ajutor. Nu pentru a le demonstra altora că îţi pasă. Tu ştii de ce şi de cine îţi pasă, nu trebuie să  demonstrezi nimic, nimănui. Dar vei şti că dacă rămânem în sărăcie şi nepăsare, nu va fi din nepăsarea ta. Vei şti că măcar ai încercat.

  Noi începem schimbarea cu Crucea Roşie. Tu cu ce începi?

Şi în săptămâna a treia....

  Recapitulare, deci : 

- al doilea deceniu de viaţă (prefix schimbat pe 7)

- un an de când am învăţat ce e aia viaţă pe cont propriu

- trei săptămâni trecute din anul 2

- încă o locaţie pentru cursuri

- şirul orarelor provizorii l-am pierdut

- 2 colege noi în cameră

  Nu prea ştiu de ce stau să înşir astea...Poate îmi dau seama că trece vremea, şi mă schimb fără să vreau neapărat. Îmi plac schimbările astea, şi mă sperie în acelaşi timp. M-am desprins tot mai mult de ai mei. Nu sunt încă independentă. Dar ştiu cum este printre străini acum. Am, din fericire, norocul de a avea pe cineva să mă prindă la timp dacă am să cad. Am foarte mult noroc din punctul ăsta de vedere. Şi am şi pe cineva să înţeleagă că în mine sunt demoni pe care nu îi voi elibera niciodată. Cineva care înţelege că demonii ăştia nu mă vor lăsa în pace până nu-mi voi găsi locul. Am pe Cineva şi pe AndreEA. Şi ea ştie care-i treaba cu demonii.

 Nu-mi dau seama unde mă duc spiritele astea. Nu-mi dau seama dacă ar trebui să mă las dusă de ele. Adică...îmi este dor de cine eram. Nu ştiu de ce. Eram o timidă grăsuţă şi tăcută. Nimănui nu îi păsa cine sunt sau de ce ( până la un anumit punct ; se mai găseau şi miştocari). Nu le păsa ce fac. Păream proastă. Ideea asta nu mă deranja neapărat. În spatele prostuţei, se ascundea fata însetată de legende. Fata care ieşea foarte rar la lumină, însă lumina o făcea să sclipească. Sclipire pe care unii îi şoca. Mi-e dor de ea, pentru că măcar cu ea oamenii erau sinceri. Nu se ghida nimeni după cum arăta când îi spuneau părerile lor, pentru că la urma urmei era o grasă. Era diformă. Cui îi păsa ce crede grăsuţa?  Era foarte confortabil să fiu fata grasă şi tăcută. Pentru ea nu existau demoni.

Însă pentru Lucianna există. A pornit pe drumul spre...să îi zicem sclipire constantă. Însă au apărut şi îndoielile. Ideea că poate înainte era mai bine. Timida citea mai mult, gândea mai profund, era mai relaxată. Dacă îi este destinat să fie timidă? Dacă sclipirea nu este pentru ea? Şi mai este ceva. Ceva ce îi spune că poate nu ar trebui să se îndoiască. Ceva ce îi spune că ar trebui să ia demonul de pe umărul stâng, să îl pună pe dreptul, şi să îl oblige să devină înger. Şi apoi să o ridice. Pe clasicele aripi de fluture. Pentru că ele o reprezintă perfect. Nu o vor lăsa să uite cine a fost. Îi vor păstra fragilitatea. Să sclipească va învăţa singură!

Demonii voştri vă trag în jos sau vă ridică? 

Leaaaaapşăăăă!!!

Terra drăguţă, ghici de unde am luat-o!

1. Principala mea trăsătură:
Par mai tânără. :D

2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat:
Simţul umorului foooooarte bine dezvoltat (sau nervi tari, mă mai gândesc:P)

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie:
Hm....tactul cred

4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei :
Sunt mai nebuni/nebune ca mine

5. Principalul meu defect:
Lenea!

6. Îndeletnicirea mea preferată:
Scrisul

7. Fericirea pe care o visez:
Bună asta cu fericirea....Poate o ciocolată amăruie la ora asta...Cred că fericirea oamenilor stă în lucruri mărunte. :D

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire:
Să mor încet?

9. Locul unde aş vrea să trăiesc:
Nu ştiu unde...Dar am idee cu cine!

10. Culoarea mea preferată:
Roşul

11. Floarea care-mi place :
Orhideea

12. Pasărea mea preferată:
Aia de pe creier se pune?

13. Eroii mei preferaţi din literatură:
Nu cred că am vreun preferat.

14. Eroinele mele preferate din literatură:
Milady de Winter şi Mina Harker

15. Eroii mei preferaţi din viaţa reală:
Hm...voluntari? Ăla eu, ala eu...

16. Ce urăsc cel mai mult:
Ipocrizia...brrr

17. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere:
Mă descurc aşa cum sunt, mulţam oricum...

18. Cum aş vrea să mor:
Cât mai repede! (Atenţie! a nu se înţelege curând!)

19. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă:
Vorbim de greşelile mele sau ale altora?

20. Deviza mea
Adevăratul curaj înseamnă să lupţi cu tine însuţi!

Aştept lepşe că-mi place să fac. Aşa că, daţi-mi tot ce puteţi!

Fluturi...

Fluturii sunt "mumooooşşşiii" şi sunt coloraaaaaţi. Aruncăm o privire dincolo de asta?
Eu cred (ca de altfel şi câteva civilizaţii stăvechi, am uitat care, bineînţeles) că fluturii reprezintă evoluţie. De la omida care, până la urmă, dăunează, la splendidul flurture. Atât de frumos, şi totuşi atât de sensibil. Dacă i-ai luat praful de pe aripioară, l-ai nenorocit. Cât e de mic, se bucură la maxim de viaţă. Ar trebui să ne trăim viaţa în regim de fluturaşi. Dacă mâine nu va mai exista? Prezentul, care dispare chiar în timp ce eu tastez, este pe cât de abstract, pe atât de palpabil. Trece chiar în clipa asta. Nu îl văd, nu îl pot atinge. Şi totuşi îl am numai pe el. Trecutul a fost, nu mai este. Acum reprezintă doar o amintire, o imagine a ceva ce a fost. Viitorul? Nu ştiu ce este viitorul. Nu îmi plac planurile. Trăiesc acum. Ieri eram, nu pot garanta că voi fi şi mâine. Îmi place la nebunie ce fac acum, adică să vă dau o parte din mine şi vouă. O parte pe care unii o vor citi din priviri şi o vor înţelege din inimă, iar alţii o vor considera o poveste lacrimogenă. Dar contează că această părticicăva rămâne în memoria unora ca amintirea unui fluture care i-a făcut să zâmbească într-o zi de vară.
La fel ca fluturii, oamenii ar trebui să trăiască prezentul. Să îşi desfacă aripile, să nu le fie teamă să zboare. Să nu se gândească nici măcar o clipă ca poate ceilalţi nu le vor admira zborul. Mereu va exista cineva să îţi privească mişcările hipnotizante, să te admire din umbră. Nu ai nimic de pierdut dacă te avânţi. Vei afla cât de sus poţi zbura. Dacă aştepţi la nesfârşit curajul, nu vei afla niciodată de ce eşti în stare.
Sunt printre oameni care au îndrăznit să zboare, şi care mi-au dat curaj să mă avânt. Nu au nici cea mai mică idee că ei sunt fluturii mei, şi că aripile lor au imprimat mişcare şi alor mele. Nici nu se gândesc la cât de frumos poate fi zborul lor, şi cât de mult bucură pe cei care îi admiră. Mi-am uscat aripile, le-am desfăcut, şi acum zbor stângace. Dar învăţ. Învăţ de la cei care zboară de la sine, pe aripile unor speranţe pe care poate nu ştiu că e au în inimă. Zbor timid printre fluturi....

Fetele mele...

În sfârşit, a început al doilea an de facultă. Aş minţi dacă aş spune că muream de dor, şi totuşi nici indiferent nu-mi era. Din fericire, am cam aceleaşi colege de cameră. Andreea, Elfa, şi încă două : Andra şi Elena. Care sunt şi ele fete cumsecade şi cuminţele, cum le şade bine unora care urmează să afle ce-i aia studenţie.
Anul a început şi el bine, ce pot să spun…Dincolo de faptul că avem încă orar provizoriu, toate bune şi frumoase. Alţi profi, alte săli, chiar şi alte clădiri. Mă obişnuiesc eu, nu-i problemă….
Îmi amintesc de anul trecut pe vremea asta…Am renovat o cameră pentru ca mai apoi să mă mut în alta. Uf! Tinereţea! Nu mai fusesem singurică înainte. Adică deh! Cât toată lumea: mai o excursie, mai la Ani la Moldova...Dar să stau să fac de toate singurică, şi să trebuiască să gătesc, să fac curat, să mai spăl şi câte ceva la mânuţă....noutăţi mămică!
Bine, mereu mi-a plăcut să gătesc. Dar ce te faci că eu şi ordinea....una e să fiu curată, şi alta să îmi pun lucrurile la locul lor. Haos scrie pe mine! M-am obişnuit eu cât de cât, din respect pentru fete.
Şi dacă tot am ajuns la fete, cred că cineva, acolo sus, poate un îngeraş ceva, mi-a arătat că mă iubeşte prin ele. Nu ştiu dacă îmi sunt prietene. Prietenia e un cuvânt mare pentru mine. Dar mi-au arătat că sunt de încredere, nu m-au lăsat să fiu singură. Am împărţit totul, fără înţelegeri de genul "Tu îmi dai aia, şi pe urmă eu iau asta de la tine." Vrei ceva? Ăla e frigiderul, şi acolo raftul. Ia mamă, că doar nu sărăcesc fără felia aia de pâine sau fără stropul de şampon. A venit totul de la sine.
Ca şi în cazul prietenei mele, a fost un caz clasic de contrastele se atrag. Am învăţat să ţinem una la cealaltă, şi să ne respectăm. Cu mutricica veşnic zâmbitoare a Andreei (mie îmi place mai mult Silvia, dar dacă aşa vrea ea...) care se descurcă foarte bine la limbile străine şi are note demne de laudă pentru cineva care nu prea a avut de-a face cu asta nici măcar aşa, ca hobby. Este o fată care ştie să mulţumească, cere voie chiar dacă i-ai zis deja să ia de acolo, să umble la aia (încă lucrăm...). Şi cel mai important, îţi întinde mâna să te tragă de pe marginea prăpastiei.
Cu personalitatea cel puţin ciudată a Elfei, care pentru un om cu idei fixe este incredibil de înţelegătoare. Fătuca asta e o bărbată în adevăratul sens a cuvântului. Ascultă rock, şi ştie cu ce se mănâncă treaba asta cu genuri, instrumente, şi trupe de care aud numai de la ea. Mi-a făcut cunoştinţă cu deathgroundul (sper că am scris bine) şi trebuie să recunosc, mi-a plăcut. Are gusturi foarte ciudate cam în toate domeniile, şi dacă te ia cu discuţiile despre politică (nu numai a noastră, în general) ia din când în când o pauză de respiro. E posibil să uiţi când vezi câte ştie. Cred că ea este cam singurul om care îmi înţelege nevoia de regăsire, scârba faţă de un anumit tip de superficialitate. M-a ajutat poate mai mult decât oricine. Eu ştiu asta, voi tocmai o citiţi, ea urmează să afle cât a contat. O să se enerveze că am pus la suflet probabil... :P
Cu blândeţea Piticelei, care are o inimă mult prea mare pentru una singură la părinţi, şi o nebunie pe măsură. Bine...la capitolul nebunii ne cam aliniem. Una cu păsărica de pe creier, alta cu stolul....Ea a dezertat. Ne-a părăsit. Ne-a lăsat pentru altele. Dar noi tot o iubim, şi încă mai împărţim câte ceva. Trebuie să o înţelegem şi pe ea. Dacă nu o tulea, făcea şi anul acesta matematică şi desen tehnic printre dicţionare. (Tocmai a trecut să spună „pa” că plecă acasă ; ce mai, tot la noi stă practic) Parcă ne înţelegem şi mai bine anul ăsta. Poate că acum că nu mai e aici îmi dau seama cât înseamnă pentru mine.
Elena şi Andra sunt noi.
Prima e deja de-a noastră. Râdem, glumim, o ştiu cei "ai camerei". S-a adaptat admirabil. Poate mai bine ca "moi" la vremea mea. Dacă o ţinem tot aşa până la sfârşit, ne numim fete cu noroc.
Cea de-a doua este mai ataşată de prietenii ei. Am apucat totuşi să vorbesc cu ea săptămâna trecută, câteva ore, înainte să plece. Este o încântare să o auzi povestind.
Sper că nu v-am plictisit, dacă aţi stat să citiţi tot. Simţeam nevoia să îmi iau asta de pe inimă, şi să transmit sentimentele mele altfel decât prin vorbe. La cuvinte aşternute sunt mai bună.

Vă pup, IO

Ok fratilor....o sa mai lipsesc vreo 2 zile :P
nou an de faculta, al doilea :P
Lipsa net la camin, asa ca mai am de asteptat.
Nu reusesc sa raspund la comentarii de aici. Abia astept sa citesc ce ati mai scris.
Bubble, facem schimb, dar acum sunt pe fuga :D
Va pupacesc
Scuze pentru lipsa diacriticelor :P

99 de adevăruri...

 Am luat asta de la Terra, să văd cât de bine mă cunosc. 

 Păzea că vin!

1 ador ciocolata amăruie, nu mănânc niciodată destulă :D

2 Cola e băutura mea preferată- ştiu, nu face bine, dizolvă nu ştiu câte organe, da-mi place

3 îmi place să gătesc

4 improvizez în bucătărie, aşa că dacă mâncaţi vreodată ceva gătit de "moi" şi vă place, nu întrebaţi ce e acolo, dacă sunteţi slabi de înger (mami ştieee)

5 îmi place să citesc

6 ador legendele

7 citesc în draci când nu am timp- sesiunile au fost pline de cărţi anul trecut 

8 cartea mea preferată este Dracula- cred că dincolo de partea "tenebroasă" vorbeste despre fragilitatea răului; să fii megaforţos şi să fii omorât cu lumină şi usturoi, să poti dormi numai pe pământ "de Romania" şi să trebuiască să fii invitat undeva ca să intri nu e chiar demn de laudă.

9 sunt fană Coelho- totuşi, odată ce ai citit Alchimistul, nu poţi aştepta decât detalii cu privire la cele descrise în el de la celelalte cărţi, pentru că această operă e un fel de metaforă a celorlalte; părerea mea; bine, nu le-am citit chiar pe toate

10 nu mi-a plăcut niciodată lectura obligatorie

11 am momente când sunt răutăcioasă

12 nu mă satur niciodată de basme

13 îmi place să fac poze, şi să le păstrez pentru mine

14 tocmai mi-am şters "hai faivu' "

15 îmi place muzica clasică

16 nu-mi plac manelele- adică..."eu arevaloare că are bani şi duşmanii e proşti că e săraci şi cu mai mult de 4 clase" ?! NU mulţumesc

17 am un frate mai "tânăr" cu 2 ani şi 9 luni

19 am avut 62 de kilograme în clasa a 9a, şi cred că eram mai simpatică cu ele

20 sunt timidă

21 pe cât sunt de timidă în public, pe atât sunt de nebună între ai mei

22 îmi place să imit oameni :D

23 colegii din liceu şi câţiva prieteni îmi spun Corli; a evoluat de la forma de Curly, adică numele plus parte anatomică prezentă din belşug la subsemnata

24 celălalt prenume al meu este Andreia; da, cu "i"

25 am o răbdare demnă de Cartea Recordurilor- am sâcâit o prietenă în urmă cu 2 ani să închidă geamul, că-mi era frig, şi ea era pusă pe glume, 2 ore- la propriu

26 când observi că mi se duce răbdarea, FUGI- prietena mea m-a văzut nervoasă o singură dată în 13 ani, şi nu a fost prea plăcut

27 am perioade foarte rare de stres, dar când vine, ia cu el şi panica (ocazie cu care îi mulţumesc lu' Doamne Doamne pentru colegele de cămin)

28 am burtică şi îmi place, e la mine să rămână

29 îmi este foooarte frică de gândaci, dar mă controlez destul de bine

30 îmi este şi mai frică de gâşte, nu ştiu de ce

31 mi se face rău de la fumul de ţigară (cu ochi umflaţi şi răguşită ies de la discotecă, ştiu că o să vă întrebaţi unii)

32 merg foarte rar în cluburi, discoteci, nu-mi place, nu mă caracterizează; dacă mă prindeţi pe acolo sunt sigur cu persoane foarte apropiate, care m-au bătut la cap cu zilele

33 fac diferenţa între cunoştinţe, amici, tovarăşi, pretini şi Prieteni (asta ca să vă daţi seama ce greu numesc pe careva prieten)

34 am o singură prietenă pe bune

35 mă înţeleg super cu mami- crede că dacă nu învăţ ceva pe pielea mea, învăţ degeaba, îmi dă sfaturi numai să mă ghideze(şi are mereu dreptate)

36 mănânc foarte încet: dacă vreţi să vă testaţi răbdarea, aşteptaţi să mănânc o îngheţată (fără să mă luaţi la palme)

37 am avut şuviţe într-a 9a

38 îmi place să mă uit la Miami ink

39 nu-mi plac fetele care se plâng mereu că nu sunt perfecte, dacă nu te iubeşti si respecţi puţin, să ceri iubirea şi respectul celorlalti este ceva numit MOFT-părerea mea...

40 am câteva semne din naştere (buline cafenii) 

41 port ochelari de 4 ani

42 culoarea mea preferată este roşul 

43 sunt scundă

44 am jucat în piese de teatru la liceu

45 în clasa a 11a am dansat disco în faţa clasei, să ridic moralul, şi în timp ce ei făceau semne disperate că vine profa eu mulţumeam pentru aplauze :D

46 îmi place să joc (hore), deşi sunt începătoare

47 nu am iubit

48 cel mai bine mă simt solo

49 o să mă mărit foarte târziu, sau deloc, iar mami deja îi plânge de milă nefericitului

50 îmi plac pisicile

51 nu îmi place ca băieţii să-mi spună chestii la modul "eşti frumoasă", "eşti sexi", mi se par pupincurisme, tind să cred mai degrabă fetele

52 cea mai mare dezamăgire de la viaţă a venit printr-o tipă care mi-a arătat cât de rară este prietenia adevărată, în sensul că nu se găseşte în niciun caz în persoana ei

53 nu-mi place să-mi plâng de milă

54 îmi place să cred că sunt mai degrabă isteaţă decât frumoasă

55 îmi place să fac oamenii să zâmbească

56 îmi plac cam multe :P

57 nu am avut niciodată nimic rupt sau spart (nici măcar capul, contrar aparenţelor)

58 am un mers caraghios, pe care încerc să îl controlez, din cauza unei forme de platfus

59 îmi plac bijuteriile, dar uit mereu să le port

60 nu îmi place aurul

61 îmi place cafeaua, mă ajută să dorm; încerc totuşi să nu exagerez

62 nu-mi plac femeile care nu acceptă îmbătrânirea, şi se chinuie să pară mai tinere

63 sunt optimistă

64 nu sunt superstiţioasă

65 nu sunt bisericoasă, cred că Dumnezeune iubeşte oriunde am fi

66 îmi place să merg cu trenul (ar fi şi cazul, sunt 300 km între Buc şi Motru)

67 nu îmi plac ştiinţele exacte

68 cred în sărbători

69 cred în bunătatea celor din jur (nu exagerat, dar cred)

70 îmi place să ajut, deşi nu-mi amintesc când am ajutat ultima oară

71 mă doare-n cot de poziţia mea în zelist

72 am făcut blogul din nevoia de a-mi împrăştia piticii de pe creier- am pentru toata lumea

73 nu suport să port brătări pe mâna dreaptă, mă sâcâie când scriu

74 mă machiez rar

75 nu prea mă pricep să merg pe tocuri

76 nu cred că feminitatea stă în lungimea părului, respectiv mărimea sânilor şi fundului

77 nu mă omor după sport

78 îmi iubesc orăşelul natal

79 ascult abba

80 dacă văd un film de groază, visez scene din el cu săptămânile

81 nu am o actriţă preferată

82 mi s-a spus de multe ori că par de 15, 16 ani

83 "la origini" sunt şatenă

84 m-am tuns de 3 ori din decembrie, de fiecare dată tot mai scurt

85 somnul meu poate fi tulburat doar de sesiune, şi aici mă refer la faptul că atunci mă trezesc uşor, nicidecum la lipsa lui

86 nu-mi place îngheţata cu fructe

87 nu am avut niciodată papiţoaie (am primit totuşi unul de Crăciun-Piglet- şi îmi place mult de tot)

88 nu mă pricep la maşini

89 nu ştiu să merg pe bicicletă

90 primul lucru pe care il desenez când pun creionul pe foaie este frunza, sau un ochi; ceva de formă asemănătoare

91 îmi place să cheltui banii pe cărţi- mami e de vină

92 cei mai frumoşi ani din viaţă au fost cei de liceu: m-au dezgheţat, fără a mă face tupeistă (pentru cei care mă cunosc de puţin timp: dacă acum sunt aşa, vă daţi seama ce timidă eram înainte?)

93 nu am permis de conducere

94 am făcut cam 8 injecţii toată viaţa (cu tot cu vaccinuri)

95 visez cu ochii deschişi; des

96 am avut 40 de absenţe tot liceul 

97 îmi place la şcoală/ facultă

98 după un week-end singură, devin vorbăreaţă

99 asta e prima mea leapşă

   Care are chef de o rundă de autocunoaştere, poate să ia asta.

Ochi căprui...

    Care este primul lucru pe care îl remarcaţi când cunoaşteţi pe cineva? Eu văd mereu ochii. Mi se pare uimitoare complexitatea pe care o poate avea privirea cuiva. Dacă persoana pe care o privesc are ochii căprui, am toate şansele să mă şi pierd în schimbul de priviri.

   Câteva dintre persoanele pe care le iubesc(puţine de tot)  au ochi căprui. Vorbesc cu ei, şi mi se pare că mai e ceva acolo. Că ferestrele spre sufletele lor nu sunt complet deschise. Că undeva, înăuntru, mai este ceva. 

  Ochii căprui nu reflectă pur şi simplu lumina...o absorb...se joacă ameţitor cu ea...şi apoi o răspândesc. Când priveşti ochii căprui, devii prizonierul lor. Te prind, te seduc. Te uiţi visând la ei, şi restul trăsăturilor de pe faţa celui de lângă tine dispar. Mai vezi doar sclipiri jucăuşe, trecând de la culoarea ciocolatei cu lapte la cea a mierii, şi apoi spre nuanţa caramelei şi a glazurii cremoase de pe prăjiturile bunicii.  Îţi dai seama că te pierzi, şi încerci să fii atent şi la vocea celui de lângă tine.

 Prea târziu totuşi....

  - Ce spuneai?

Liberă

   Încolo dealul, încoace lunca. Ies din oraş, trec de gară şi, prin lanul de porumbi, pe o potecă special făcută pentru sătenii din apropiere şi oamenii dornici de relxare, ajung la râu. Motrul curge uşor, calm, şi mă linişteşte. Trec podul, şi mă apropii de apă. Acum, că e toamnă, pot să văd clar pietrele de pe fund. S-a dus căldura, s-au dus şi "turiştii". Aşa că mă întind, uşor, pe nisip. Aerul? Miroase a rece, a umed, a libertate. Genul de libertate pe care numai natura ţi-o dă. Lumina îmi inundă pleoapele. Îndrăznesc, totuşi, să le deschid. Cerul este de un albastru spălăcit. Să fie oare semn de ploaie? Nu ştiu...acum sunt prea ocupată să îmi golesc mintea. Ador senzaţia asta. Şi nu-mi place să o împart. Liniştea asta zgomotoasă e nemaipomenită. Nu mai sunt nici măcar urme de oameni. Dar e atâta viaţă! Clipocitul apei spune ceva acolo, numai de el înţeles, în timp ce vântul discută cu sălciile, şi dezbracă plopii cu priceperea şi blândeţea unui amant. Câteva păsări taie beţia de lumină. 

  Mă ridic, deşi parcă mi-e teamă ca nu cumva să opresc totul, şi o iau, la fel de încet, spre pădure. Stejari. Înalţi, puternici, misterioşi.

  Pe jos, frunze. Acel maroniu roşcat unic, pe care numai natura ştie să-l "fabrice". Ghinde multe. Unele fără căciuliţă. Superbe în comparaţie cu cele de prin manuale. Ridic uşor ochii. Veveriţăăă!!! De mult nu am mai văzut una. Se holbeză timid spre mine, se asigură că nu am de gând să o urmaresc, şi o rupe la fugă. Urmăresc uşor, cu privirea, tulpinile copacilor. Sus, lumină. Un cer aproape gri, şi...Hopa!!! Picături de apă. Fără să gândesc prea mult, o iau la fugă. Mă opresc la pod. Scârtâie. Nu e prudent să alerg. Şi îmi dau seama că mă grăbesc degeaba. Îmi întorc uşor paşii spre pădure. Ridic capul, scot ochelarii, şi las ploaia să mă mângâie. E extraordinar!!! Mai rece ca astă vară, mângâietor, dulce, blând. Scot geaca. Îmi simt umerii uzi, tricoul lipindu-se de piele. Simt că sunt o parte din toate astea. Simt că sunt mai curată, mai uşoară, că ăsta e locul meu acum.

     Natura mă îmbrăţişează. Aşa cum este ea: simplă, dar uimitoare!

   

Eu şi EA

  Eu...singuratică. Ea, cu o groază de prieteni.

  Eu, o fată. Ea, o fată superbă.

  Ochii mei, căprui.  Ochii ei, mierea aceea inchisă la culoare, prin care soarele se joacă cu razele sale.

  Eu, visătoare. Ea, realistă.

  Eu printre cărti, ea printre rafturile unei farmacii.

  Eu veşnic solo, ea veşnic îndrăgostită(de aceeaşi persoană, tot mai tare in fiecare zi).

  Eu i-am vopsit părul, ea mi-a "potrivit" un breton înainte de banchet.

  Eu am lacrimi în ochi, ea imi pune capul pe umărul ei. Ştiu că dacă i-aş cere inima, mi-ar da-o fără să stea pe gânduri. Dacă aş suna-o in miez de noapte, mi-ar asculta povestea fără noimă.  Suntem total diferite, dar, prin vreun miracol, ne întelegem perfect. EA m-a învaţat, fără să stie, ce e prietenia. Nu ore pierdute la telefon, Nu chiţăială de cateva ore despre vreo întâlnire. Prietenia înseamnă să ţii la cel de lângă tine, fără să ştii exact de ce. Înseamnă să il accepti aşa cum este, şi să îi fii alături când are nevoie. Mai poate insemna nopţi nedormite înainte de bac, pline de exerciţii la mate, cola, Mandinga ("donde" la vremea aia) şi energizant (ne-am dopaaaat). Poate fi şi prima seară de februarie petrecută in discotecă, sau plimbările de mânuţă prin parc.

  Poate însemna şi că o suni să-i spui nota de la bac, si să auzi cum explodează in fericire şi urale, deşi nota ei e mai mică. Să te bucuri pentru altul mai mult decât pentru tine...e o treabă.

  Eu scriu. EA, chiar există.

  Aveti grijă de prietenii vostri! Şi daţi-le un pupic din partea mea.

  

Pay it forward

Mă uitam aseară (mă rog...azi noapte) la ce-a mai scris Cabral şi am găsit o recenzie pentru "Pay it forward". Mi-a plăcut mult de tot... Te face să simţi că nu speri degeaba la o lume mai bună...Te învaţă că nu trebuie să fii mare ca să fii important. Oamenii mici pot face lucruri mari... Uneori fără să ştie cât de mari. Filmul este inpirat de o carte, scrisă de Catherine Ryan Hyde.
Un puşti de 11 ani, Trevor McKinney (Haley Joel Osment) încearcă să schimbe lumea, ajutând 3 oameni. Cere in schimb ca fiecare dintre aceştia să ajute alţi 3, şi tot aşa. Ideea îi vine de la simpla tema dată de profesorul său, Eugene Simonet (Kevin Spacey). Dacă reuşeşte sau nu, vă las pe voi să descoperiţi. Eu o să caut cartea între timp.
Vă pup şi aştept păreri.

Pa Corli!

           15 septembrie....2004

           In fata salii 22, o domnisoara timida, scunda, astepta. Un par lung, perfect drept, ascundea tenul usor bronzat, ochii pierduti, care nu vedeau ce se intampla in jur, nasul si buzele tremurande, urechile imune la vocile emotionate de pe coridor.

           -Hei! Ce faci acolo singura? Vino incoace! 

          Fata ridica usor ochii...si se intalni cu doua margele vii, albastre, jucause, cu o posesoare chiar mai scunda decat ea.

          -Vino incoace! Eu sunt Dana!

          -Aaaa...Salut! Eu sunt Andreia!

          Cam 2 ore mai tarziu eram in banca cu "Parvuleasca". Mai era un loc langa noi.

          -Ce faci ba cu moaca aia trista? Hai razi! Asa! Vezi ce bine iti sta? (Asta era Bucica, s-a asezat in fata, langa mine a stat tovarasu Botgros)

          5 minute dupa asta, apare Grigut (de ce nu eram bucuroasa sa-l vad? aaaa...facea misto de mine in generala)

          -Ce  faci Corli? Lasam "supareala" da? Hai sanatate! Sa cresti mare!

         Am aflat in urmatorii 4 ani ca poate fi baiat super, fara prea mult efort. Tot in urmatorii ani am stat in banca cu Bery, si am inceput sa dansez un fel de disco dupa ora a treiasi in pauzele de dupa sa inveselesc colegii, si m-am atasat de diriga. Ne intelegea, si reusea sa ne rezolve boacanele calm. Cei care cunosc gasca vesela a clasei noastre stiu cat de greu este sa te pastrezi calma fara sa spargi ceva sa mai eliberezi nervii.

         Anul trecut as fi jurat ca o sa imi fie dor de liceu. De sentimentul ca am evoluat, si lumea ma vrea in preajma. Dar nu-mi este. Timpul a trecut, nu-l pot da inapoi, si o sa treaca inca mai repede, asa ca nu-mi permit sa-l irosesc pe regrete. Corly a plecat, nu mai este...sau ma rog...a ramas in liceu. Cred ca acum sunt Luciana, cred ca asa se defineste etapa asta. Facultatea ma refer...Care este si ea distractiva cand stai in camera cu un Einsteinelf "roacar" (s-a tuns singura, asa ca partidu` isi vede de treaba) , o Sylvie care se imparte intre 2 facultati, si un Pitic curios uneori sa vada ce ai sub haine(ma jur c-o sa-i duc dorul).

        Voi ce simtiti cand va ganditi la liceu?

VH2 - Trece vremea
Asculta mai multe audio Muzica

        

Narcis si Narcisistul din noi

                 

                 Stiti legenda lui Narcis nu? Ii placea atat de mult de el, incat s-a inecat admirandu-se. Cand a murit, au venit naiadele-zeitele izvoarelor si ale padurilor si au vazut lacul transformat dintr-unul cu apa dulce , intr-un ulcior cu lacrimi sarate.
                -De ce plangi ?intreaba naiadele.
                -Plang pentru Narcis, raspunse lacul.
                  Invidioase ele zambesc ...
               -Nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis...la urma urmelor desi noi am alergat mereu dupa el prin padure , tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
                 -Dar Narcis era frumos? intreaba lacul plin de uimire..........
                -Cine altul poate sti mai bine decat tine raspunsera, surprinse naiadele. La urma urmelor ,doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme . Intr-un tarziu zise:
                 -Il plang pe Narcis , dar niciodata n-am stiut ca el era frumos. Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele , eu puteam sa vad reflectata , in fundul ochilor lui , propria-mi frumusete.

                  Frumos, nu?

                Dar oare noi suntem mai buni decat Narcis? Eu cred ca suntem o varianta a lacului, care este, la randul lui....narcisist :) Unora ne place sa ne iubim pe noi insine, iar altora ne place sa ne admiram in ochii altora.

                 Suntem pur si simplu egoisti. Nu-i iubim pe cei din jur, iubim sentimentul pe care ni-l dau. Felul in care ne privesc, ne vorbesc, ne admira in unele cazuri ( nu al meu). Iubim ceea ce trezim in sufletele lor. Iubim sa admiram efectele noastre asupra celorlalti. Iubim sa manipulam, poate inconstient, ceea ce ne inconjoara. Si declansam o adevarata nebunie, un efect domino, pentru ca ei la randul lor iubesc acelasi lucru la noi...Sa insemne asta ca iubirea este o manifestare a egoismului? Sau inseamna ca egoismul e o manifestare a iubirii? Ma mai gandesc......

                     

                    titlul e provizoriu... 

                  Povestioara ar face logic faptul ca Dorian Gray (abia astept sa citesc cartea, ador povestea) este nascocit de Wilde, si nu de altcineva. Dorian este, cred eu, o metafora a lui Narcis. Dar asta e alta poveste....

               

Pentru ca miracolul se ascunde in pasii oamenilor obisnuiti

          Cartile...
         Mister...hartie...un suflet mereu gata sa se deschida in fata ta. O aproape- fiinta gata sa te asculte, chiar daca tu pari sa o asculti de ea. Oricine ai fi, orice ai face, cartile vor face mereu parte din viata ta. Mereu...
                   File frumos aranjate, nerabdatoare sa te duca in lumea lor.
                   Defectul nostru, al oamenilor, este ce incercam mereu sa dam de miracole acolo unde in mod sigur nu le vom gasi niciodata...In paranormal...in cine stie ce mituri urbane...in necazurile celor din jur...
   
                   Miracolele sunt mult mai aproape...sunt in sufletele noastre. In ochii celui de langa noi, atunci cand ii facem vreo bucurie...Miracolele sunt in sentimentul ca cineva te iubeste, pentru simplul fapt ca existi...ce poate fi mai frumos?
   
                   Miracolele sunt in puterea cartilor de a ne face sa visam...Ati citit vreodata o carte a lui Coelho? "Simti ca iti scrie pe suflet..." spunea o cunoscuta moderatoare in una din emisiunile sale...Descrierea perfecta a acestui om! A sufletului sau... a felului de a scrie..."Cufunda-te in sufletul lumii!" spunea un mesaj, in urma cu vreo 3 ani, in loc de "Sarbatori fericite!" 
 
                 Nu stiu daca se va putea descrie vreodata cu adevarat stilul acestui om. OMUL asta, are un har...OMUL asta ne descrie pe toti! Este incredibil sa citesti povestea unui pastor si sa simti ca pastorul ala este o parte din tine...La fel ca Sufletul Lumii, de altfel...

                 Efectul cartilor este atat de puternic asupra ta, incat, de indata ce incerci sa povestesti unui prieten cartea, ai senzatia ca esti un neputincios, cuvintele par sa fie prea putine...vrei sa dai si o parte din sufletul tau mai departe, pentru ca amicul sa inteleaga mai bine. Tu intelegi totul. Perfect. Inima ta intelege pentru tine...Dar cuvintele ingenuncheaza in fata ta, si isi cer iertare ca nu pot mai mult, de indata ce incepi a descrie...

                 Am citit pana acum 4 carti ale acestui OM...ale acestui alchimist al cuvintelor...Fiecare m-a facut sa ma analizez din alta perspectiva...sa ma inteleg tot mai bine...acum sunt la a cincea...si continui sa ma descopar...de parca el ar fi un bun prieten care ma cunoaste mai bine ca oricine altcineva...de parca ar spune..."Uite...asta esti...nu-ti fie teama sa te arati!"

                 Sper sa le citesc la un moment dat pe toate- 18 din cate stiu- si sa vad in mine ceea ce caut. Sa inteleg cine sunt, si incotro ma indrept...sa simt ca pot face pe cei din jurul meu fericiti...sa fac CEVA! orice!...
                 Sa-mi descopar drumul.... "Pentru ca miracolul se ascunde in pasii oamenilor obisnuiti..."  

eu...

                  Asa deci...ma uit in oglinda... 
             Pai, ce sa vad? Parul meu drept, saten, matasos... ochii caprui, tenul deschis la culoare. 
                Particularitatile varstei? Oglinda pare sa le stie mai bine ca mine. Ochii spre exemplu, sunt aceiasi ca de obicei, dar parca altii decat in pozele de la gradinita, altii decat cei din clasa a patra, si altii decat cei de la inceputul liceului. 
               Fata care ma priveste din oglinda e mai curajoasa ca niciodata, dar la fel de confuza. Doamne, cate contraste in ochii ei! S-a schimbat atat de mult in anii astia!  Este ea, dar nu e! Prin cate a trecut! De la fata pe care lumea nu o vedea, in ciuda celor 10 kilograme...in plus, la fata careia lumea ii spune acum cu simpatie "Mancati-as ochelarii tai de frumoasa!" De la cea careia ii era frica sa raspunda, desi stia lectia, la cea care discuta cu profesorii. De la fata careia i-ar fi placut sa fie bagata in seama de baieti, la cea care ii ignora. 
            Micuta care mai alaltaieri plangea la toate rautatile celor din jur e acum domnisoara care stie ca poate, daca vrea, si ca rautaciosii sunt prea neinteresanti sa fie bagati in seama. Fata din oglinda e femeia care se vrea translator, psiholog, sau scenarist si copilul caruia ii este frica sa plece de langa mami. 
  Fata din oglinda sunt eu,adolescenta.Si la fel ca multi altii de varsta mea, sunt prinsa "intre ciocan si nicovala" : sunt gata sa iau lumea in piept....dar e atat de mare!!!