Întrebare

Acum, locul meu este pe faţa ta. Stau aici, şi te apăr de tot, de toţi şi de toate. Sunt masca perfectă, sunt minciuna care îţi face viaţa mai uşoară. Eşti mereu pe gânduri, dar nu-ţi place să şi arăţi asta. Îţi place să îi înveseleşti pe ceilalţi. Şi te foloseşti de mine să o faci. Viaţa e oricum de rahat, toţi avem oricum necazuri. De ce să amărâm şi zilele altora, nu-i aşa? De ce să le transmitem infecţiile care ne acaparează existenţa, când ei, ceilalţi, poate sunt pe moarte din cauza bolii? De ce să nu le uşurăm amarul, dacă putem? Ridici uşor colţurile gurii, şi celălalt simte nevoia să răspundă! E aşa uşor.....
Dar ştii ce? Încep să mă satur. E greu să fii mereu cel vesel. Să ascunzi ce simţi de dragul altora. Eu nu contez? Nu te gândeşti că am obosit? E obositor să stau mereu aici şi să joc teatru. Ştiu că poate asta simţi, dar....atunci când vei suferi cu adevărat nimeni nu te va crede.
Şi apoi, demonii tăi mă trag în jos...îmi spun că locul meu nu e aici, că ar trebui să plec...
Tu ce crezi că ar trebui să fac? Să plec? Să rămân?
Cu prietenie, veşnic lângă tine,
                                    Zâmbetul

Bitch!

Cândva, mi-ai făcut foarte mult rău...Bine..nu chiar cândva...Nu a trecut nici mult, nici puţin. Rana totuşi, e încă proaspătă! Doare ca dracu! Mă dor toate prietenele la care am renunţat din cauza ta! Mă doare fiecare om la care nu pot ajunge pentru că vii tu şi te bagi între noi! Mă doare fiecare suflet pe care îl joci pe degete, pe care îl bârfeşti pe la spate, aşa cum o faci, desigur şi cu mine. Mă doare fiecare orgoliu pe care l-ai rănit, fiinţele dragi care mă cred o viperă din cauza ta! Mă doare fiecare soldaţel ce lupta pentru o cauză ce o aveam în comun, iar tu mi l-ai scos din luptă, făcându-l să creadă că luptă în zadar! Că unii au renunţat din laşitate, e partea a doua!
De aia te ţin aproape. Ca să pot şi eu să te bârfesc duşmanilor, ca într-o bună zi, prietenii să te urască. Să inspiri scârbă prin toţi porii, oricât de bine ai arăta! Şi pentru asta îşi sunt recunoscătoare! Pentru că am învăţat cât e de bine să fii o javră! Câtă satisfacţie ai când omul care ţi-a fost de ajutor se zvârcoleşte la picioarele tale, chinuit de dureri.
Şi sunt o javră cu tine, pentru că îmi aştept răzbunarea. Care o să vină uşor, ca un şarpe veninos. Nici nu o să ştii cine te-a dărâmat! Nu mai contează că o să îmi adâncesc rana. Oricum doare!
Şi mă port aşa cu un singur om: cu tine. Pentru că vreau ca bucuria de a te vedea a pământ să îmi înăbuşe agonia.
Tu, în schimb, ce scuză ai?

Aripi...

Dragă Lucianna,

Află despre noi că suntem bine și sănătoase, ceea ce îți dorim și ție!
Îți scriem să te anunțăm că aripile tale sunt aproape gata. Le-am scuturat bine bine de praf, le-am spălat cu atenție, cu o soluție specială pentru astfel de materiale. Sunt mai albe ca niciodată! Ne-am luat libertatea de a le lustrui, chiar dacă asta nu se afla printre dorințele tale.
Ca bonus de fidelitate, și ca să vezi că nu îți purtăm pică pentru că ne-ai lăsat baltă zilele astea, am dat aripile cu un strat de argint. Mai mult, vom fi lângă tine în ziua primului zbor.
La urma urmei....am fost mereu acolo...
Îți amintești? Prima zi de școală....primul coleg de bancă....primul buchet dat doamnei învățătoare...trecerea spre generală...În zilele în care te dădeai cu fardul mamei și îți puneai ruj în obraji, sau în cele în care probai pantofii și fustele...
Încă ne amintim cum făceai pe viteaza la admitere, sau cum aveai inima cât un puricel când ți-ai cunoscut colegele de facultate. Am fost acolo, îți amintești?
Așteptăm să ne răspunzi la scrisoare, pentru a stabili când urmează să ne întâlnim pentru a-ți reda aripile. Am dori să menționezi dacă ai prefera să faci zborul de încercare în aceeași zi, sau la o dată ulterioară.


                                                                                                Te așteptăm cu drag,
                                                                                                         Emoția și Speranța

Visul...

Te văd....ai ochii închiși...

Te văd singură...văd cum anii trec...

Îm jurul tău apar cărți...rafturi muuulte, prăfuite...Miroase a hârtie veche, a mister, a coperți de piele și povești cu animăluțe vorbitoare și prinți curajoși. Un înger de cerneală îți mângâie ușor creștetul, în timp ce crocodilul ticăitor stă de pază la ușă. Prin aer zboară încetinel praful, transformându-se pe măsură ce urcă în zâne jucăușe, ce se ciondănesc în șoaptă, ca nu cumva să te trezească.

Și iar dooormi...În fața ta stă un laptop, singurul lucru care necesită priză prin cameră. Un telefon mai vechi ca tine e undeva sub hârtii, pe un scaun uitat dincolo de rafturi. Numai tu știi unde ai fost azi, înainte să te pui pe tradus, și să adormi. Poate ai interpretat, sau poate te-ai întors de la bibliotecă. Sau poate ai fost în excursie, și ai cunoscut autorul tău preferat....

Îți admir în tăcere somnul...îmi place să te văd dormind, să am grijă de tine...

Dormi liniștită, vin și eu, să nu te simți singură!

                                                                                  Cu drag, mereu lângă tine,

                                                                                                           Visul