Boboaca de ieri

Anul 1

 Parcă alaltăieri eram o puştoaică tremurândă, care aştepta să intre la examen. Emoţiile mele s-au manifestat taaaare ciudat. După vreo două zile de ciugulit câte o felie de ceva, înainte de examenul la franceză, am hotărât! "Mami, vreau ceva nesănătos!"
Şi s-a dus femeia, că o dată dă fata admitere, să ia două shaorme la chiflă! De alea imense! Am mâncat-o pe a mea, şi, cum foamea încă îmi dădea ghes, am luat-o şi pe a mamei! Nu am mâncat toată viaţa atât de multă shaorma (Ade, mori de ciudă! Două in 10 minute!). Setea mi-am stins-o cu cafea, slăbiciunea mea numărul 1.

Anul 2 - primele şi ultimele mele gogoşi

Când s-o fi terminat examenul nu ştiu! Cert este că la întoarcere, aveam senzaţia că am greşit drumul, iat în toamnă eram aici, la cămin, care cu furci care cu topoare, să ne punem pe boboceală!

Crăciun Anul 1

Săptămâna Limbilor Străine anul 3

Nu mai ştiu cum a trecut timpul. Dintr-o dată, am 21 de ani, am absolvit, am dat licenţa, şi am şi luat-o!
Sunt absolventă, licenţiată, viitoare masterandă...cum spunea statusul unei colege.
Sunt viitor traducător, viitor interpret, şi "descriicioasă" de filme(www.themovie.ro).
Dar înainte de astea, sunt uşurată de încă o etapă în evoluţia mea, de acum cică academică! Aşa că iau distanţă puţin, să asimilez totul!

Viaţa ca o cabină de interpretare

Printre „materiile” pe care le studiey la facultă se numără şi interpretarea. Şi este una din cele mai interesante indeletniciri pe care le-am dobândit vreodată. Maaaaaaaai ales interpretarea simultană. Trebuie să traduci în română, oral, ceea ce vorbitorul spune în limba străină. În paralel. Nu în acelaşi timp. Căci uneori trebuie să aştepţi să auzi toată ideea, sau să te asiguri că ai înţeles bine. Rare sunt cazurile când poţi vorbi odată cu...vorbitorul. Alteori, rămâi în urmă şi trebuie să găseşti o cale să îţi revii.

Unii vorbitori vorbesc clar, tare, fluent. Unii se bâlbâie. Alţii au un fel ciudat de a vorbi, şi oricât ai regla pupitrul, nu îi poţi înţelege.

Unele dicscursuri sunt uşoare, fireşti. Altele sunt specializate, cu termeni pe care trebuie să faci cumva să îi înţelegi.

Ca în viaţă. Primeşti mereu informaţii, care îţi împing viaţa mai departe. Iar tu trebuie să reacţionezi cumva. Ai mica ta zonă de intimitate, cabina. Înveţi de la bun început de la părinţi cum se manevrează „butoanele”, dar de tine depinde să le reglezi. Puţini au voie să se bage în setările tale. Numai tu ai voie să le ajustezi, iar experienţa te învaţă să le suceşti cum ai nevoie, chiar dacă îţi place altfel.

Şi aşa, din cabina ta, reacţionezi la viaţă. Trebuie să îţi dai seama singur când începi interpretarea, să vezi cam cât poţi aştepta pentru redarea unei idei. Singur trebuie să îţi dai seama cum ieşi la liman când rămâi în urmă sau nu înţelegi.

Uneori, discursul, deşi greoi, este atât de interesant de interpretat, că ţi se taie respiraţia, îţi creşte pulsul, începi să zâmbeşti şi îţi doreşti să nu se mai termine. Alteori, este atât de complicat şi plictisitor, că abia aştepţi să scapi.

Seamănă puţin cu viaţa, nu credeţi?

Cel mai important? Orice s-ar întâmpla, nutrebuie să te opreşti!