Se afișează postările cu eticheta d-ale mele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta d-ale mele. Afișați toate postările

marți, 4 septembrie 2012

Limbi străine...

            De câteva zile mă trezesc tot mai devreme dimineaţa. Taaaare aiurea este, pentru că somnul din belşug este ceva firesc pentru mine în mod normal. Nu mai ştiu nici eu ce e cu mine. Faptul că sunt, cum spun şi în prezentare, prinsă între timiditate şi îndrăzneală, îmi dă mult de furcă. Drumul spre fata mai bună care visez să fiu nu trebuie să fie neapărat şi cel mai uşor, nu?
           Adică, mă gândeam ieri, timiditatea mi-a adus şi lucruri bune. Mi-a adus prietene. Pentru ca o persoană să-mi fie prieten(ă) trebuie să treacă testul timpului. Liviana mi-a devenit şi-mi este prietenă tocmai datorită firii megaliniştite de care dau dovadă adesea. 
          Ieri am ieşit cu Cristina. Parcă nu am fost nicicând atât de apropiate. Ne-am plimbat, ne-am zgâit la "Bucale" de pe acoperişul Arcului de Triumf. Am dat ture de Herăstrău, ronţăind cu foc porumb copt, şi chinuind acelaşi măr caramelizat, şi aceeaşi vată, care s-a topit şi mi-a lăsat amintiri pufos-lipicioase pe haine. Nici nu mai spun câte poze am făcut. O să vă arăt vreo două când le-oi scoate. Cred că şi pe ea tot cu timiditatea am atras-o.
       Îmi place timiditatea mea, şi mă încurcă în acelaşi timp. Îmi face inima să vorbească o limbă pe care nu o înţeleg în totalitate. Profa de spaniolă spune că pentru a traduce o limbă moartă sau foarte rară, ai nevoie de un text tradus înainte. De cineva care o pricepea, sau de un vorbitor nativ. Dar unde să găsesc pe cineva care vorbeşte limba inimii mele? Am uneori senzaţia că unii dintre oamenii pe care îi cunosc o vorbesc chiar. Îi văd, înţeleg ce îmi spun, şi mă înţeleg mai bine chiar şi pe mine însumi. Nu durează la nesfârşit însă. Trece. 
        Este interesantă senzaţia pe care o lasă. Uneori mă simt bine, împăcată cu mine însumi. Alteori mă lasă confuză. Ca şi cum am înţeles ce zice, dar nu-mi vine să cred că vorbea cu mine. De înţeles parcă ne-am înţelege.... Şi încerc să interpretez altfel. Caut alte laturi a ceea ce am aflat, unele care să-mi pară mai potrivite mie. Variante ale traducerii cu care să fiu de acord.
      Dar oare eu şi inima mea gândim la fel?
      Voi şi inimile voastre vorbiţi aceeaşi limbă?

robbie williams FEEL

duminică, 29 iulie 2012

Amintiri de dinainte de licență

L-am vizitat în urmă cu muuuult timp, cu două colege de facultate. Este superb!



Drumul cu trenul costa 25 de lei, bilet de student cu cupoane.






Intrarea la zoo este 2 lei pentru studenţi!











Dealurile din împrejurimi oferă o imagine superbă a oraşului. Dacă aveţi prin Sibiu tovarăşi bine crescuţi, ca noi, rugaţi-i să vă ducă!











Intrarea în turn este 2 lei, iar telescopul de acolo (sau cum s-o numi treaba aia) are nevoie de o monedă de 50 de bani pentru 3 minute.








Intrarea la muzeu (indiferent care) este ieftină, şi, ce ador eu, nu primeşti bilet de ăla de le place lor să rupă, ci carte poştală!



Ca să vă faceţi idee, costă între 2 şi 7 RON. 7 la Brukentalul acela cu tablouri, iar biletul este valabil cam la toate muzeele. Nu ştiu exact la care, că nu le-am văzut pe toate.







Dacă tot mergeţi prin Sibiu, treceţi pe la Crama Sibiană(parcă aşa îi zice).
Au acolo ciorbă de fasole în pâine(15 RON, au încercat colegele) şi gulaş în pâine(20 de RON, am încercat personal). Preţurile sunt cam de restaurant bucureştean, deci destul de măricele.
Diferenţa este că de data asta chiar merită să dai banii.  Mâncarea este fierbinte, bine condimentată, iar porţiile destul de mari. Mai ales dacă vă plac preparatele bine aromate, cum îmi plac şi mie!


Oraşul este superb, zi şi noapte!
Noi am fost într-un club de prin centru, Oldies pe numele lui. Intrarea este liberă, iar preţurile, din nou, sunt ceva în genul Bucureşti, club de oameni de rând.



Îngheţata este cam 2 RON cupa. Şi este genială! Ţineţi minte îngheţatele alea pe care le mâncam prin excursii în tinereţe? Cam aşa are gustul!






Cazarea este pentru toate buzunarele! Noi am stat la Pensiunea Podul Minciunilor, care, după cum îi spune numele, este la câţiva paşi de Pod. Domnişoara de acolo este drăguţă şi discretă. Am avut contact cu ea cât ne-am cazat şi ne-a explicat că nu avem voie să fumăm în cameră (există însă terasa "dotată" cu scrumieră). În rest, nu a avut nici o pretenţie. Ne-a dat cheile şi ne-a lăsat in legea noastră. Camera triplă închiriată de noi a costat 140 RON. În rest are doar camere duble, dar nu ştiu preţul lor. De menţionat că aveţi baie cam în fiecare cameră.  Daca stati doar o noapte, pretul o sa fie puuuuuuutin mai mare(camera de 3 costa in mod normal 130 RON).



Am mai fost o dată de atunci, cu turcoaicele pentru care am găsit cazare în București  la cel mai original mod cu putință! Dar despre asta în altă poveste, pe blogul nou!

duminică, 1 iulie 2012

Schimare? Neahhhh...Nu prea cred....


                   Schimbare....nu exista schimbare!
               Oameniii nu se schimba niciodata.
            Ganditi-va la fluturi! Omida nu se schimba, evolueaza. Oamenii nu se schimba nici ei. Tot ce vrem sa fim, toti ce am vrut vreodata sa fim, tot ce suntem si tot ce nu vom fi niciodata zace in noi. In noi zace puterea de a fi oricine sau orice vrem. In omida din sufletele noastre zace poate cel mai frumos fluture din cati au existat. Credem ca ne schimbam, dar hai sa ne uitam in oglinda: suntem aceiasi.acelasi par, aceeasi piele, aceiasi ochi.
            Diferenta nu este afara, sete inauntru. Am evoluat. Ne simtim oameni ca atunci, dar acum ne simtim in stare. Asta e diferenta. Ne este inca frica. ne era si atunci. Insa acum am gasit curajul. Acum avem aripi. Dar amintirea omizii inca mai este. Fara omida, unde ar fi splendoarea colorata de acum? Increderea, curajul, dorinta?
             Stiti ce? Hai sa ne desfacem aripile!  


joi, 28 iunie 2012

Orăşelul sau "oraşoiul"?


              -Salut!
               -Bună!
               -Ce faci?
                -Bine. Tu?
                -Tot bine!
               Cam asta este discuţia pe care o duci în Motru când cobori la magazinu' din colţ. Dacă ieşi în parc.....trebuie să fii cu ochii cât cepele! Ferească sfântul să o ratezi pe "tanti Maricica" sau "nea' Gogu" că....Şi Doamne fereşte să te cheme Corli în Motru. Adică....io am realizat că sala în care făceam anumite cursuri în liceu are ceas pe perete...de vreo 4 ani abia când mi-a distras atenţia o colegă, disperată de atâta "Cât e ceasu'?"  Asta să vă faceti o idee. Sunt visătore, sunt melancolică (NU EMO!!!). Am în ochi o toamnă Bacoviană, cum spunea profa de română în generală.
              De asta am mulţumit Cerului când am intrat la facultate în Buc. În "capiatală" nu cunosc pe nimeni aproape. Colegii de facultate, câţiva amici, două familii, un Pitic, un Elf, şi o Sylvie. Atât. În rest, pot să plec pe gânduri. Nimeni nu se uită ce faci şi cum, nimeni nu se întreabă de ce. Mai ales când ai moaca mea liniştită, uneori cu ochi "căscaţi" şi priviri plecate dincolo de peisaj.
                Anul trecut, când "am aterizat" acolo, îmi era dor de sentimentul de om atotcunoscător din Motru. Două, trei străzi. 
               -Unde stai?
               -În cutare bloc.
               -Ahaaaaaa!!! În vale e banca şi în deal poşta!
              -Exact!
              -Eşti vecin cu Nae şi cu Gogu...băieţi buni...îi stiu de mic.
              Toţi se stiu de mici! Câteva magazine, vânzatoarele o ştiu pe mami oricine ai fi. Sunt doar vreo 2 autoserviri. Stai să vezi cum este să vii de la Bucureşti, cu obiceiul de a citi etichete de pe tot ce prinzi în mână, şi comparat produse, să vezi ce monştri dai din tine!
              La Bucureşti, poţi găsi un cadou drăguţ oricând. La Motru, trebuie să mergi la Târg(u Jiu) pentru ceva decent. Ca să nu mai spun cât suferi pentru o carte.
                Totuşi, nu ştiu pe care să îl aleg dintre cele două. 
Motruleţul este totuşi liniştit, cu oameni amabili, şi cu vecine care fac scandal dacă ţipi în faţa scării şi stiu tot ce faci de dimineta până seara. Nu are zgomotul veşnic de maşini, fumul şi nepăsarea.De vreo doi ani, avem străzi noi, parcuri îngrijite, o catedrală superbă, şi chiar coşuri de reciclare (care sunt aproape pline mereu- am dus eu hârtie să verific). Bucureştiul are farmecul lui. Plus muzee, librării, teatre şi altele de genul.
             Bucu' îl ştiţi cum arată. Vă las poze cu "sătucu'".
     


            P.S. Are aproximativ 30.ooo de locuitori, si, să vă faceţi idee  de suprafată, ar încăpea lejer in Herestrău. Lacul, nu parcul.
P.S.S. Da' io tot îl iubesc.

marți, 8 mai 2012

Free IQ Test

Imi rasfoiam blogul zilele astea si am dat de un test. Pe vremea aia, aveam, se pare, un coeficient de inteligenta de 123. Ma intreb daca intre timp a crescut sau nu. Ma gandesc pe de o parte sa il dau inca o data. Pe de alta parte, imi este teama ca daca mai dau un test, rezultatele nu vor fi la fel de bune, ca nu voi avea mintea la fel de odihnita, si tot asa.
Imi plac la nebunie testele de inteligenta, mai ales pe cele de logica. Cele de matematica ma cam deruteaza. Hmmm...sa il dau, sa nu il dau...
Cand ma hotarasc, revin cu numarul, ok?



  Free IQ Test
Free-IQTest.net - Free IQ Test

duminică, 9 octombrie 2011

Viața

Viața mă leagă în lanțuri, și mă târâie peste tot. Bălți, noroaie, șanțuri. Și i se pare tar distractiv. Rănile mele i se par amuzante, lacrimile nu o impresionează. Adesea cad în genunchi, și merg așa. Mă doare, mi-e frig, nu mai suport. Legăturile lasă urme adânci, usturătoare.

Și uneori mă satur...mă ridic hotărâtă, si trag aspru de sfori. Me mine nu mă duce cum și unde vrea ea...nu cred în soartă sau mai știu eu ce, așa că nu am de ce să mă las dusă fieștecum! Îi place sau nu, acum, că am pus stăpânire pe situație, trebuie să facă cum vreau eu!

Și, culmea, în acele momente, viața vine duios la mine. Mă sărută pe frunte, tremurând de emoție. Desface legăturile, și îmi mângâie rănile lăsate. Viața, sărăcuța, nu vrea să facă rău. Pur și simplu reacționează la supunerea noastră, care este enervantă. Nu îi place să ne ducă pe unde are ea chef, deși știe că drumul e bun. Așteaptă parcă ceva acțiune. Un semn că mai vrem să și trăim, să ascultăm de instincte. Nu de alta, dar e plictisitor să fii viața unui om care face tot ce spui, fară să ia atitudine.

Viața mea mă cară prin bălți și noroaie, și adoră să mă chinuie. Sunt momente când o urăsc. Dar e vina mea că se poartă așa. Zilele în care o trăiesc așa cum îmi place însă, sunt cele mai bune! În zilele alea, avem aceleași idei, aceleași convingeri. Zilele alea sunt superbe. Dar nu am nici curaj și nici putere să le trăiesc mereu. Fericirea în viața se mai și învață, și e greu să fii student la școala vieții...

Voi cum vă înțelegeți cu viața voastră?

sâmbătă, 27 august 2011

Curli, ep 2: sfaturi pentru grăsuţe.

Când eşti grăsuţă, există 4 categorii de oameni în jurul tău:

-miştocarii - pe ăştia nu merită să îi bagi în seamă, oricât te-ar tachina; simplul fapt că îi asculţi le acordă mai multă atenţie decât o să merite vreodată
- indiferenţii - "Eşti....potrivită! Nu aş spune că eşti grasă!" Nu ar spune, că nu prea le pasă; nu dau doi bani pe şuncile tale, chiar dacă ţi-or fi prieteni.
- cei mai graşi decât tine - este normal să le pari OK, sunt şi ei cu musca pe căciulă, îţi ştiu suferinţa; oamenii ăştia sunt sinceri; şi chiar dacă nu vorbiţi despre kilograme, vă prinde bine să discutaţi.
- cei cărora le pasă- de ăştia trebuie să stai lipită; ei ştiu că eşti grăsuţă; îşi dau seama că poate ai arăta mai bine fără kilogramele alea; dar asta eşti, aşa te plac.

Slavă Domnului am avut şi eu vreo doi de ăştia prin preajmă. Părinţii, două prietene bune şi câţiva colegi de liceu.
Şi am început să fac faţă kilogramelor. M-am pus în faţa oglinzii într-o zi, şi mi-am dat seama că nu o să slăbesc niciodată. Am tras aer în piept, şi m-am gândit că ar fi cazul să fac ceva să mă simt mai bine în pielea mea.

Aşa că, dacă sunteţi mai plinuţe, încercaţi câteva şmecherii.

Găsiţi o parte a corpului sau a feţei care vă place mult de tot la voi. Poate aveţi sâni frumoşi. Eu am început să port haine mai decoltate, prin care să se vadă mai multă piele. Şi blugi mai mulaţi. Şi aşa am descoperit că hainele fixe sunt mai eficiente decât cele largi.
Aşadar, nu purtaţi chestii lălâi. Vă fac să păreţi mai mari! Deci purtaţi bluze normale, pană în talie şi blugi cu talie medie sau plină. Pe mine de exemplu mă enervează taliile pline la pantaloni. Îmi apăsau burta când stăteam jos.
Pe scurt, simţiţi-vă sexy şi o să arătaţi sexy! Atâta timp cât nu săriţi calul.

Apoi, gândiţi-vă că detaliile contează. Machiaţi-vă drăguţ, încercaţi un ruj mai îndrăzneţ, o ojă nouă, un accesoriu pe care nu obişnuiţi să îl purtaţi. Poate cei din jur nu o să ştie, dar o să vă dea încredere. Dacă alegeţi un machiaj, consultaţi o prietenă înainte totuşi. Îmi amintesc zilele în care umblam rujată ca un ou de Paşte...Yoyyyy, ce vremuri!

Ştiu că sfaturile mele par prosteşti şi că nu o să ajute la slăbit. Dar este important să înţelegeţi că este foarte important să vă simţiţi bine în propria piele. Dacă vreţi, o să revin cu o postare cu câteva şmecherii care vor păcăli foamea, fără să vă...înfometeze.:P


sâmbătă, 20 august 2011

Părul scurt dă dependenţă!

Mai (parcă) 2011
 And I mean it!
Dacă vă dă prin căpşor să vă tundeţi scurt, gândiţi-vă bine de tot! Că pe urmă o să îl tot tundeţi!
Avantajul cel mai mare, zic eu, este că poţi fi cuminte sau sălbatică, în funcţie de doza de fixatic şi imaginaţie. Se adaptează ţinutei dintr-o pieptenătură.
E uşor de întreţinut, nu mai trebuie să ai cleşti şi elastice la indemână. Plus că vara e o binecuvântare lungimea asta!
Este o idee nebunească la început, dar o dată ce ai pus-o în practică, o să vrei să te mai tunzi!
Iar, şi iar...şi parcă ar merge şi un breton asimetric, şi parcă te-ai tunde mai scurt puţin, şi ar merge mai scurt ici şi mai lung colo. Şi....şi....şi....
undeva la inceputul lui 2009....cred! in anul 2 de facultă

iulie 2010

acum 2 săptămâni
miercurea asta!

luni, 15 august 2011

Imaginea copilăriei

Am avut o copilărie simplă şi plină de năzbâtii, ca cei mai mulţi sau cele mai multe dintre voi. Corturi din pături în spatele casei, vara la bunica, plimbări cu vaca, apă la animale şi chinuit pui de găină, căţei şi pisici. Mersul pe deal, după fân sau mure, este cel care îmi revine în minte de fiecare dată, mai viu şi mai parfumat decât alte amintiri. Nu ştiu de ce, dar în copilărie, imaginile pe care le vedem sunt mai colorate. Greierii cântă mai frumos în ierburi, iar râurile curg mai lin. Izvoarele sunt mai reci şi au apa mai dulce. Sânzienele miros mai puternic, iar răcoarea ce străbate dealul la braţ cu vântul e mai plăcută.
Adultul de acum, Luciana, simte toate astea amintindu-şi. Au acelaşi farmec doar dacă ochii de copil se deschid în ea...Sper să nu pierd nicicând copilul...

























marți, 9 august 2011

Fluturele Bucătar: Supică de vară

 O reţetă mai mult decât simplă, pentru zilele călduroase de vară: supa de legume.

Vă trebuie o crăticioară cu un litru de apă, în care fierbeţi 2 cartofi medii. Bineînţeles, tocaţi cubuleţe.
Când încep să se înmoaie, adăugaţi jumătate de dovlecel, şi o ceapă tăiată cum vreţi voi. Eu prefer legumele tocate câââââât mai mare la supe. Ştiiiiuuu, sunt o ciudăţenie a naturii!
După ce se înmoaie puţintel şi dovlecelul, puneţi o roşie tocată.


Puteţi pune şi fidea, dacă vreţi. Eu, una, nu suport fideaua în....păi în nimic!


Supica asta este foarte bună vara, pentru că poate fi servită rece sau caldă, după gust, fără să îşi piardă savoarea.
Şi o poate face oricine, fără să îşi încinte nervii prin bucătărie cu o mână pe cratiţă şi una după cartea de bucate!

Sper să vă placă! În caz că încercaţi, Poftă Bună!


vineri, 5 august 2011

Make up your butterfly!

Zilele astea blogu' meu săracu' e zăpăcit!
Am gătit, am modificat coduri, bannere, blogroll, imagini, teme!

Ş-acu' m-a plesnit spoiala....Şi m-am gândit să vă arăt şi vouă, să vă minunaţi, sau, după caz, să aveţi de cine râde.



Eu mă machiez în funcţie de toane, şi folosesc produse relativ ieftine, că în Motru nu prea găseşti cine ştie ce produse "dă firmă".
Dar sunt mulţumită de ceea ce folosesc. De când citesc bloguri de profil, mi-am îmbunătăţit tehnica, şi nu mi se mai adună fardul în pleoapă.
Folosesc fond de ten uşor, de la Giordani (30 de lei), pudra Color Trend(parcă 9 am dat pe ea) şi Flormar(14 RON). Cea din urmă o folosesc pe post de fard de obraz, că, din neatenţie, geniul JE, a luat o nuanţă prea închisă....Şi cum cu blush mă fac precum un clovn pe jumătate demachiat, am apelat la pudră.




Fardul mono de la Gabrini costă cam 4 lei bucata, şi este foarte eficient dacă îl aplici cum trebuie. Am folosit nuanţa asta ca bază. Staţi liniştite, nu e aşa mată pe cât  pare.



Chestia asta se numeşte Quianyu. Cumpărată de la metrou, cu 3 RON. Îmi plac mult culorile tari, pastelate, în combinaţii care par simple, alese cu un strop de nebuneală.

Am folosit albastrul pe treimea din exteriorul ochiului, iar turcoazul pe mijloc.




Am început din exterior, pentru că rozul de aici se pierde mai uşor în nuanţele prezentate anterior. Culoarea mai deschisă e mai uşor de estompat la priceperea mea. :D








Şi cam asta a ieşit!


 Am pus ochişorii pe tipul ăsta de machiaj în urmă cu vreo 6 ani, şi de atunci îmbin culori aiurea!












Sper să vă placă ce a ieşit!  Dacă aveţi sugestii, le aştept cu inima deschisă!


P.S. : Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor...mi-a cam tremurat mâna!

  




miercuri, 13 iulie 2011

Mâncarea mea preferată!

Cartofi prăjiţi cu mujdei, să saliveze blogosfera! Aveţi în imagine varianta simplă de mujdei. De obicei, adaug smântâtnă, să fie mai cremos, ori pastă de tomate, să fie mai dulce. Azi am avut chef de ceva simplu. Şi acum că vedeţi poza, o să aveţi chef şi voi! Poftă bună!

luni, 11 iulie 2011

De la Vyio adunată...


1. Go to the fourth folder in your computer where you store your pictures.
I just did...
2. Pick the fourth folder in that folder.OK...
3. Pick the fourth picture.
  
4. Explain the picture.
I want a butterfly tatoo ever since I have began to study translation. Bun I haven't found THE butterfly yet. The big one in this image is pretty much what I'd like. And this post is written in English so my mother woudn't understand what I want...yet! :P :d
5. Tag 4 people to do the same.
I think that pretty much eveyone in the blogWorld has done this tag at least once. Still, I invite MonicaAdeIRina and...Fluturaş!

sâmbătă, 2 iulie 2011

Boboaca de ieri


Anul 1
 Parcă alaltăieri eram o puştoaică tremurândă, care aştepta să intre la examen. Emoţiile mele s-au manifestat taaaare ciudat. După vreo două zile de ciugulit câte o felie de ceva, înainte de examenul la franceză, am hotărât! "Mami, vreau ceva nesănătos!"
Şi s-a dus femeia, că o dată dă fata admitere, să ia două shaorme la chiflă! De alea imense! Am mâncat-o pe a mea, şi, cum foamea încă îmi dădea ghes, am luat-o şi pe a mamei! Nu am mâncat toată viaţa atât de multă shaorma (Ade, mori de ciudă! Două in 10 minute!). Setea mi-am stins-o cu cafea, slăbiciunea mea numărul 1.
Anul 2 - primele şi ultimele mele gogoşi
Când s-o fi terminat examenul nu ştiu! Cert este că la întoarcere, aveam senzaţia că am greşit drumul, iat în toamnă eram aici, la cămin, care cu furci care cu topoare, să ne punem pe boboceală!


Crăciun Anul 1




Săptămâna Limbilor Străine anul 3
Nu mai ştiu cum a trecut timpul. Dintr-o dată, am 21 de ani, am absolvit, am dat licenţa, şi am şi luat-o!
Sunt absolventă, licenţiată, viitoare masterandă...cum spunea statusul unei colege.
Sunt viitor traducător, viitor interpret, şi "descriicioasă" de filme(www.themovie.ro).
Dar înainte de astea, sunt uşurată de încă o etapă în evoluţia mea, de acum cică academică! Aşa că iau distanţă puţin, să asimilez totul!

marți, 21 iunie 2011

Cânticel

Asta e melodia care mă relaxează mereu. Oriunde, oricum, oricâd. Poate merge şi la voi...


luni, 20 iunie 2011

Dragă necazule...

Dragă Necazule,

Află despre mine că sunt bine şi sănătoasă...Licenţa este pe ultimele trei sute de metri, şi, în loc să dau bice, scriu! Tu ce faci? Cum o mai duci? Sper că nu ai păţit nimic în cele 15 minute făcute din camera mea de cămin până acasă!
Căci vezi tu Necazule, nu aş vrea să păţeşti ceva!  Mi-ar fi dor de tine, să ştii! Cu cine m-aş mai plimba prin parc? Cine mi-ar mai veghea somnul? Cine m-ar mai lua în braţe când plâng? Cine mi-ar culege lacrimile bucată cu bucată, păstrându-le ca pe adevărate comori?
Pe cine aş chema la plictiseală, sau la lene? Pe cine?

Aşa că ai grijă de tine, Necazule, că de mine nu scapi aşa uşor.
Ai auzit?
Maaare grijă!

Cu drag,
Fluturele de Cerneală

joi, 9 iunie 2011

Timiditatea

Sunt un om timid...nu e un secret!
Dar hai să stabilim ce e aia timidate, că se cam uită lumea ciudat la mine, şi zău că nu îmi place!

Timiditatea, cea trăită de mine, mă opreşte să fiu eu însămi 24/7. Eu însămi sunt o fetişcană veselă, de vreo 21 de anişori, care debitează glume şi replici tăioase pe bandă rulantă. Îmi place foarte mult să scriu. Nu mai este un secret. Îmi place să vorbesc, uneori cam mult, şi să fiu ascultată. Îmi place să călătoresc cu trenul, pentru că aşa mă pierd cel mai uşor în gândurile mele.
Iar acum, partea cu timiditatea. Timiditatea e aia care mă face să ies în faţă şi să se învârtă sala cu mine. Nu se învâte de emoţii, se învârte de frică! Dacă scot un porumbel, dacă bag o dumă, dacă nu le place/mă critică / le umflă râsu? Treaba asta este mult amplificată când eşti la o facultă cu fete. Stai în faţă şi uneori le doare fix în cot de ce zici tu pe acolo! Şi mai bagă şi ele o bârfă, să treacă timpu'! Ce au făcut aseară, cine vine să le ia de la şcoală, ce ar mânca.
Eu am senzaţia că se vorbeşte de mine şi mă intimidez!
Tot timiditatea mă face să am câte o idee, şi să îmi fie frică să o spun.
Timiditatea mă ţine deoparte când cunosc oameni noi.

Timiditatea nu mă face nici măcar pe jumătate atât de vulnerabilă pe cât cred unii! Pe bune că nu!
Nu stau în banca mea non-stop, tremurând! Pur şi simplu am momente! Sunt însă persoane cu care pot vorbi mult şi bine, le pot cere sfaturi fără să mă bâlbâi! Am momente în care sunt atât de fluentă şi naturală că m-aş scuipa să nu mă deochi!

Nu sunt romantică! Din varii motive, oamenii îmi atribuie o doză de romantism muuuuuult peste medie. OK! Sunt calmă, liniştită, ascult Michael Bolton şi alte cele. Dar ce treabă are asta cu romantismul?

Timiditatea e o chestie care vine şi pleacă. Nu e ceva constant! Când îmi e lumea mai dragă, zdrang! Şi după mă lasă să îmi văd de ale mele.

Voi sunteţi timide? Cum se manifestă?

miercuri, 8 iunie 2011

Ce-i aiiiiiiiiiiiiici!!!

Azi am adăugat pe cineva în blogroll...Şi am realizat că blogrolu' meu e varzăăăă! Nu se mai înţelege om cu persoană! Acu'....io încerc să îl organizez! Dar nu prea ştiu ce categorii să fac! Aveţi vreo idee?
Nu vreau să renunţ la nimeni, mai am chiar de adăugat! Am găsit nişte bloguri tare faine încercând să-mi înec amarul zilele astea, şi vreau să vă arăt şi vouă!
Treaba o să se desfăşoare în două etape...întâi o să şterg furisenia, după care o refac de la  0. Voi să ziceţi ce v-ar plăcea să vedeţi la categorii, dacă vă dă ghes inspiraţia, iară eu fac loc!

vineri, 3 iunie 2011

Curli

Cine credeţi că este Curli?
Vă dau un indiciu? Mă cheamă Andreia Luciana CORLan. Mi se spunea Curli in clasa a 6a. Cam aşa. Eram rotunjoară. Dar nu cu totul. Căci eu am o formă de S  din profil. Este o siluetă fină, armonioasă, pe care femeile au obţinut-o multă vreme torturându-se cu corsete. Beleaua? Când mă îngraş, S-ul ia proporţii. Pun fund şi burtă, burtă şi fund. Forma şoldurilor rămâne neatinsă.
Formele mele mi-au dat de furcă multă vreme. Prin clasa a patra, eram o fată cam ca toate celelalte. Poate puţin mai ştearsă.
Şi a început iadul de pubertate. La propriu. Fetele creşteau armonios. Aveam în clasă, cu câteva excepţii, numai fete superbe, slăbuţe, biscuite-n dungă sau pişcoţel. Aşa erau constituţia lor. Nu se înfometau!
Eu în schimb, puneam kilograme. Nici nu ştiu când am ajuns la vreo 60. Îmi creşteau şi mie sânii, aveam şi eu sutien. Dar formele mele nu erau văzute de nimeni, căci se pierdeau în grăsime. Şi nu eram nici măcar grasă la propriu. Eram un bolovan cât toţi dumnezeii, o chestie fără sare şi piper.
Cum mama şi tata erau veşnic la lucru, mai săream o masă, două. Mai lăsam ciorba la o parte, că îngraşă, mai beam o găleată de apă să treacă foamea. Mă uitam în oglindă, şi în loc să văd un om, vedeam un fund şi o burtă. Colegii de şcoală, nevinovaţi dar răutăcioşi, au observat formele mele din belşug. Am devenit Curli.
Norocul meu a fost ca mama EI, fata despre care vorbeam zilele trecute, a tras de mine. Dormeam mult "în deplasare" la ea. Aşa că mama ei începea, de cum făceam fiţe la mâncare: "Auzi fată? Tu mie îmi mănânci tot! Că vii la mine acasă! Mie nu-mi faci aere de astea cu stat flămândă!" Şi, de voie de nevoie, mai băgam o îmbucătură....
Faza este că la un moment dat, tot incercând să "ratez" mese, aveam impresia că funcţionează! Mi se părea că eu chiar sunt mai slabă! Până într-o zi, când mă plimbam cu o prietenă şi mătuşa ei prin Motru, şi ne-am cântărit. Bălăngănea acu' ăla între 60 şi 62 de îmi venea să îl strâmb, să stea dracu odată!
Şi mi-am dat seama că dacă îţi e dat să fii cât Casa Poporului, apăi atât rămâi! M-am resemnat cu gândul că eu nu o să fiu niciodată aia slabă şi drăguţă, pe care băieţii o scot la întâlniri. Că nu o să port maieuri cu buric la vedere, nici blugi cu talie joasă. Am plâns, şi a durut! Mă simţeam ca şi cum aş fi fost condamnată să trăiesc o viaţă într-o batoză uriaşă! Mă simţeam ca şi cum nu aş meritat pe nimeni.
Dar, Doamne ajută, era EA. Şi mai era şi fratele ei, care începuse cât de cât să vadă dincolo de burtoasă. Plus că la vârsta aia băieţii adoră cam orice are sâni!
Am realizat (Mulţam fain, Doamne!) că ar trebui măcar să fiu o vacă grasă grasă vacă sănătoasă. Mă gândeam că la ce mama Dracu' să mai fiu şi anorexică, dacă nu dă randament? Sunt grasă? Hai naibii să mă fac şi mai mare, să ştiu o treabă!
Partea pe care nu am putut să o strecor, este că după o serie de mese neregulate, începusem să ameţesc! Organismului meu îi lipseau probabil multe. Mă ridicam din pat, şi zvârrrrrrr! Camera cu mine!
Cum am slăbit?
Nu am idee!
Ştiu că în mare, am început liceul. Şi, o dată în viaţă, nu mai eram Curli. Eram Corli, aia cu note mari la română. Colegii îmi cereau ajutorul la teme, mă simţeam utilă, şi nu mai analizam aşa cu foc oglinda.
Şi a venit vara de după clasa a noua. O vară foarte călduroasă. Aşa mare căldură, că dacă mâncam, mi se făcea rău. Ca să evit greaţa, mâncam salată muuuuultă. De aia cu roşii, castraveţi şi sare. Şi am mâncat mulţi cartofi fierţi vara aia. Rar altceva.
La un moment dat, la o vizită în Craiova, mătuşa EI îmi spune: "Auzi Andreuţo? Tu ai slăbit?" "Uhmmm...Da! Aci un pic! Ha? Ce ? Am slăbiiiit? Iooo?"
Când a venit toamna, prietenele mamei veneau în vizită şi mă scuipau să nu mă deoache. Eram cu vreo 10 kilograme mai mică. Nici nu mai stiu când am urcat pe cântar şi aveam 49 kg. Dar a fost o zi foarte fericită!
La liceu, mă vedea lumea mai bine. Chiar dacă, tehnic vorbind, eram mai puţină!
Au început să vadă că am decolteu, să se întrebe dacă port sau nu chiloţi. Nu îi mai interesa dacă mă pricep sau nu la ceva anume.
Am realizat că am slăbit şi că am devenit o bucată de carne. Nu a durut foarte mult asta. Realizezi la vreo 15 ani cât e lumea de superficială. Dar a lăsat un gust amar. Am slăbit, şi eram şi eu drăguţă! Şi pentru ce? Nu se schimbase nimic. Oamenii judecau în continuare. Că m-am uitat cu jind la fetele slabe degeaba.
Adică..ok! Sunt normală! Acum nu mai am decât vreo 3 kile în plus, care vin şi pleacă. Şi nu, nu mi-ar plăcea să fiu iar imensă!
Dar fetele mele! Da! Cu voi vorbesc! Cu alea care cred că dacă eşti băţ se uită flăcăii cu ochi mai dulci la tine! Kilogramele în minus sunt bune numai dacă aţi slăbit normal! Vă rog eu frumos: NU VĂ ÎNFOMETAŢI, că vă bat! O să aveţi ameţeli! Eu am şi acum!
În plus, cei din jur sunt atraşi ca muştele de miere de personalitatea voastră! Credeţi-mă că ştiu!
Eu credeam că o să fiu mai atrăgătoare. Şi sunt! Pentru fustangii! Pentru ceilalţi am rămas ochelarista care îi ajută la teme. Pentru că m-oi fi schimbat eu de când cu faculta, dar sunt tot aia cu stofă de soră mai mică! Nu o să fiu aia dulce, drăguţă, sexy, orice aş face. Sunt aia zurlie, tunsă scurt, care nu încearcă să pară altceva între prieteni. Tuturor le vine să mă ciufulească, nu sa ma pupe!
Dar am înţeles cine sunt! Sunt aia care chiar poate lega o prietenie cu un băiat. Ochelarista cu prieteni puţini şi buni. Aia căreia îi povesteşti că te-ai despărţit, sau că nu o mai suporţi de piţipoancă! Aia care crede că glumeşti când îi spui că e sexy!
Credeţi-mă, kilogramele nu înseamnă nimic pentru cei din jur. Dar dacă vă pun în pericol sănătatea...ar fi cazul să faceţi ceva!
Dacă aveţi frământări de genul ăsta, există la "Cine sunt" o adresă de mail. Vorbim acolo dacă vreţi....

marți, 10 mai 2011

Top 7 obiceiuri proaste

Toata lumea face topuri, lepşe, alea alea...Eu am cam absentat.
O să vă spun în cele ce urmează câteva "păcate" de ale mele.

1. Cola
Am descoperit-o de vreo 10 ani şi am iubit-o la prima vedere. Pot rezista fără apă câteva zile, dar nu mă puneţi să stau fără Cola vreo două săptămâni! Vă rog io!

2. Pisălogeala
Atunci când cineva nu îmi face pe plac, încep să mă prostesc cu "te rooooooog" "vrei?" "Ha???? haaaaaaaaaaa??? Spune daaaaaa!!!" Şi nu îmi dau seama când sar calul.

3. Iertatul
Este probabil cel mai prost obicei cu care m-a înzestrat vreodată natura. Sunt de acord cu Terra. Când ierţi, dai ocazia unei lovituri şi mai puternice. Dar asta sunt, ce pot să fac?

4. Ce pot face azi, las pe ultima secundă.
E adeărat că pot oarecum să îngraş porcul, dar sunt convinsă că o să se întoarcă împotriva mea la un moment dat chestia asta.

5. Las de la mine.
Foarte mult! Cred cu toată naivitatea posibilă că oamenii sunt buni, că trebuie să ştii cum să îi iei. Sau, si mai rău, că nu sunt nesimţiţi până la capăt. Apăi când îi porc, îi porc pân la capăt. Dar ete că nu iau în considerare asta, deşi o ştiu.

6. Mănânc aiurea
Ba prea mult, ba prea puţin. Ba numai salate, ba  tâmpenii. Pe la vreo 30 de ani o sa am organismul terci!

7. Nu ştiu când să mă opresc.
Cu fardul, cu rujul...
Să mă fi văzut în primele mele zile de dat cu pudră! Arătam de parcă mi-ar fi putrezit faţa! Sau când am încercat rujur roşu! Aş fi arătat mai bine cu vopsea de ouă!

Cam atât pe moment...deşi presimt că o să mai adaug!
Voi de ce nu vă puteţi lăsa?