Timiditatea

Sunt un om timid...nu e un secret!
Dar hai să stabilim ce e aia timidate, că se cam uită lumea ciudat la mine, şi zău că nu îmi place!

Timiditatea, cea trăită de mine, mă opreşte să fiu eu însămi 24/7. Eu însămi sunt o fetişcană veselă, de vreo 21 de anişori, care debitează glume şi replici tăioase pe bandă rulantă. Îmi place foarte mult să scriu. Nu mai este un secret. Îmi place să vorbesc, uneori cam mult, şi să fiu ascultată. Îmi place să călătoresc cu trenul, pentru că aşa mă pierd cel mai uşor în gândurile mele.
Iar acum, partea cu timiditatea. Timiditatea e aia care mă face să ies în faţă şi să se învârtă sala cu mine. Nu se învâte de emoţii, se învârte de frică! Dacă scot un porumbel, dacă bag o dumă, dacă nu le place/mă critică / le umflă râsu? Treaba asta este mult amplificată când eşti la o facultă cu fete. Stai în faţă şi uneori le doare fix în cot de ce zici tu pe acolo! Şi mai bagă şi ele o bârfă, să treacă timpu'! Ce au făcut aseară, cine vine să le ia de la şcoală, ce ar mânca.
Eu am senzaţia că se vorbeşte de mine şi mă intimidez!
Tot timiditatea mă face să am câte o idee, şi să îmi fie frică să o spun.
Timiditatea mă ţine deoparte când cunosc oameni noi.

Timiditatea nu mă face nici măcar pe jumătate atât de vulnerabilă pe cât cred unii! Pe bune că nu!
Nu stau în banca mea non-stop, tremurând! Pur şi simplu am momente! Sunt însă persoane cu care pot vorbi mult şi bine, le pot cere sfaturi fără să mă bâlbâi! Am momente în care sunt atât de fluentă şi naturală că m-aş scuipa să nu mă deochi!

Nu sunt romantică! Din varii motive, oamenii îmi atribuie o doză de romantism muuuuuult peste medie. OK! Sunt calmă, liniştită, ascult Michael Bolton şi alte cele. Dar ce treabă are asta cu romantismul?

Timiditatea e o chestie care vine şi pleacă. Nu e ceva constant! Când îmi e lumea mai dragă, zdrang! Şi după mă lasă să îmi văd de ale mele.

Voi sunteţi timide? Cum se manifestă?