Se afișează postările cu eticheta carte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta carte. Afișați toate postările

joi, 11 august 2011

Codul lui Da Vinci - Cartea şi Filmul

Am citit Codul lui Da Vinci recent, că urma să dau licenţa, şi trebuia să mă calmez cumva, nu?

Pentru cei care nu cunosc, este vorba despre Robert Langdon, care studia semnificaţia şi istoricul simbolurilor mitologice/ religioase...aţi prins ideea. Cred că simbologist ar fi în română....am pus gheruţa pe varianta în spaniolă...dădeam licenţa în engleză şi franceză, şi nu am vrut să fac discriminări între cele 3 limbi studiate.

Acu', Robert Langdon ăsta, aflat la Paris să îşi promoveze cartea nou lansată, este invitat politicos la Luvru, unde se întâlneşte cu Bezu Fache, un detectiv dat naibii, care îl suspectează de crimă. Victima ar fi chiar Jacques Sauniere, cel care se ocupa de relicve.

La locul crimei, muzeologul era întins pe jos, asemeni Omului Universal portretizat de Da Vinci. Pe jos, scrise cu sânge, se aflau câteva cifre scrise parcă la întâmplare, şi nişte litere, tot într-un aparent talmeş-balmeş. Situaţia se complică şi mai tare când apare Sophie Neveu, nepoata celui ce zăcea mort pe podea. Aceasta îl ajută pe Robert să scape, şi îi explică de ce era suspect: singurul mesaj aparent de pe podea era...găseşte-l pe Robert Langdon... Împreună, cei doi descifrează mesajul scris cu sânge, care se adresa tinerei, şi pornesc întro cursă nebună, la început prin muzeu, şi apoi prin întreaga Franţa, pentru a găsi capătul poveştii începute de bătrân pe podea: Sfântul Graal.

Între timp, Silas, călugărul care asculta întru totul ordinele tatălui său spiritual, episcopul Aringarosa, caută Graalul, călcând pe cadavrele ucise chiar de el.

În încercarea de a găsi comoara lăsate de muzeolog, Robert şi Sophie ajung, cu o casetă misterioasă şi hăituiţi de poliţie, la Sir Leigh, colecţionar înrăit de dovezi ale existenţei Graalului. Acolo, fata află cărei cauze îşi dedicase bunicul ei întreaga carieră, şi ce este de fapt Graalul.

Cum cartea a stârnit numeroase controverse, a apărut şi un film...

Cu Tom Hanks şi Audrey Tatou în rolurile principale, Jean Reno ca Bezou Fache, Ian McKellen în rolul aristocretului Sir Leigh, mai diabolic decât l-aţi văzut vreodată. Alfred Molina pe post de episcop, şi Paul Bettany în rolul lui Silas.
Un film ce abundă în nume mari, aşadar. Efectele sunt foarte credibile, deşi nu se respectă cartea întru totul. La urma urmei, eu m-am obişnuit cu  ideea că ecranizarea unei cărţi nu o să fie niciodată fidelă total.

Totuşi, filmul merită văzut, pentru că este bine regizat, scenariul este bine pus la punct, şi Tom Hanks este genial!




vineri, 13 august 2010

Steve and me

Peste cartea asta am dat, ca peste toate cărţile care îmi plac la nebunie, întâmplător, la o colegă. Şi am decis să o citesc din curiozitate. Să văd şi eu ce zice soţia domnului vânător de crocodili.
Eu, una, nu am fost şi nici nu sunt fana lui Steve. Însă îi admir, chiar dacă nu mai este, devotamentul şi iubirea faţă de animale.
Cartea nu este, cum probabil vă aşteptaţi, o povestioara lacrimogenă despre cum s-au cunoscut cei doi.
Este, pe scurt, viaţa lor cea plină de aventuri. Cum cautau crocodili in intuneric, felul in care el a scăpat-o de frica de şerpi, cum s-a nascut vânătorul de crocodili şi cum le-a fost alaturi o tara intreagă atunci când era cât pe ce să le fie luaţi copii.
Este felul lui Terri de a se asigura ca se împlineşte cel mai mare vis al lui Steve : acela de A FACE OAMENII SĂ IUBEASCĂ ŞI SĂ ÎNŢELEAGĂ ANIMALELE.
Cartea se găseşte la editura Reader s Digest în Romania. Dar nu am nici cea mai mica idee cum, pentru că mama colegei mele a luat-o ca urmare a semnării unui cupon de acela de promoţie(sunt de acord sa primesc reclame si bla bla bla...). Însă dacă aveţi de gând să o citiţi, căutaţi dupa ea neobosiţi. MERITĂ!

vineri, 12 martie 2010

Narnia

"Cronicile din Narnia" sunt genul de carţi de care am prins drag pe la vreo 8 ani. O lume plină de magie, condusă cu multă înţelepciune de un leu rege (Aslan). O lume în care animalele vorbesc. O lume în care creaturile mitologice sunt ceva obişnuit. De la centauri care citesc viitorul în stele până la fauni acrobaţi. Bursucii au cea mai bună memorie dintre toate vieţuitoarele, veveriţele sunt mesageri, iar urşii grăsuţi sunt...sunt...sunt naivi şi neîndemânatici.

Nu există oameni în Narnia. Oamenii trec prin Narnia. Îi influenţeaza uneori istoria. Însă Narnia nu este tocmai pentru ei.

Cronicuţele sunt de fapt şapte cărţi. Ordinea lecturii, aşa cum o recomandă autorul, este aceasta :

Nepotul Magicianului

Leul, vrăjitoarea şi dulapul

Calul şi băiatul său

Prinţul Caspian

Călătorie pe mare cu Zori de Zi

Scaunul de argint

Ultima bătălie
Am citit până acum numai "Prinţul Caspian". În engleză. Am găsit-o în Cărtureşti. Din păcate, când m-am întors după "Nepotul magicianului" nu mai existau pe raft volume ale seriei. M-a bucurat faptul că mai sunt fani, dar parcă aş fi vrut să fie al meu volumul. Însă altcineva îi răsfoia paginile, în timp ce eu mă holbam la o ediţie despre "Harry Potter".
Engleza lui C. S. Lewis este una superbă, a unui bunic ce povesteşte nepoţilor cum stă treaba prin Narnia, de parcă l-ar fi cunoscut pe Aslan în persoană.
Dacă şi vouă vă plac animăluţele inteligente şi creaturile de pe alte lumi, sau dacă pur şi simplu v-a placut "Harry Potter" şi vreţi să citiţi o altă carte despre o lumi secrete în care numai cei aleşi ajung, vă recomand cu căldură cronicuţele.

vineri, 5 februarie 2010

The Chronicles of Narnia : Prince Caspian De la carte la film.



Cronicile din Narnia au început să mă pasioneze în urmă cu vreo 2 ani, când am văzut la TV ” Leul, vrăjitoarea și dulapul”. Fiind pasionată de basme și legende, s-au dovedit a fi poarta perfectă spre o lume la care de obicei visează doar copii. O lume în care animalele vorbesc, faunii au maniere impecabile iar centaurii sunt cavaleri în slujba Leului rege Aslan. O lume pe care o descoperea Lucy Pevensie, și apoi frații ei, prin intermediul unui dulap.
Am văzut apoi Prințul Caspian. Este muuuuult mai bun decât primul film. Andrew Adamson s-a autodepășit, cred eu. Efectele speciale sunt atât de credibile tocmai pentru că sunt pe bune. Platoul de filmare a fost plin de explozii și bătălii. Centaurii și minotaurii au fost de fapt oameni cu bucațele de blană lipite pe ei.
Și am apucat să citesc și cartea....
Am fost oarecum dezamăgită să văd că lipsesc scene din carte în ecranizare, și că de fapt nu a fost nici o bătălie la castel. M-a uimit însă felul în care sunt recupate informațiile din carte. Nu se pirde nimic. Nici la personaje. Diferă doar modul în care sunt expuse.
De aia vi le recomand cu căldură pe amândouă. O să cunoașteți în carte un Trumpkin încă mai haios și mai loial decât cel din film. Un profesor Cornelius mai activ și un Trufflehunter nespus de înțelept.
Asta dincolo de farmecul pe care îl presară C. S. Lewis peste toate. Felul său de a descrie senzațiile trăite de personaje te face să ajungi în Narnia, și acolo să uiți să respiri de la intensitatea emoțiior.
Aștept părerile amatorilor.
Pupici!


* Nu am vrut să povestesc nici filmul nici cartea. Am niscaiva cititori care pierd interesul pentru o anumită carte dacă au prea multe detalii.