Imaginează-ţi primăvara

Singură...tristă din nou. Parcă te-ai mai obişnuit cu lumea în jurul tău, parcă ţi-a mai trecut din melancolie.

Şi totuşi acum te-a ajuns singurătatea din urmă. Afară, natura îţi însoţeşte trăirile, mai ceva ca într-o poezie de Eminescu. Cerul e gri. E foarte frig.  Frig şi atât. Nu plouă, să spele toată mizeria asta, nu ninge, să o acopere. E toamnă. O toamnă crudă, neiertătoare, prea rece pentru gusturile tale. O toamnă gri, aprope plumburie. Una care işi lasă toată greutatea pe tine. Simţi, nu? Te sufocă...nu mai poţi să faci nimic. Nu poţi să respiri măcar. Nu te lasă pesimismul ce vine cu toate astea.

Ştii ce? Imaginează-ţi primavara!

Imaginează-ţi cenuşiul devenind roz luminos, frigul îndulcindu-se. Imaginează-ţi cum pe crengile ce-ţi inţeapă inima cresc flori, şi cum izvoarele amorţite prind glas. Imaginează-ţi păsări. De care vrei tu! Şi ghiocei,  bujori, narcise, lalele, toporaşi! Amestecă toate astea cm vrei tu! dar nu lăsa toamna să-ţi îngheţe inima! Nu toamna asta gri din inima ta! Păstreaz-o pe cea de afară.

Şi lasă înăuntru primăvara.

Întrebare

Acum, locul meu este pe faţa ta. Stau aici, şi te apăr de tot, de toţi şi de toate. Sunt masca perfectă, sunt minciuna care îţi face viaţa mai uşoară. Eşti mereu pe gânduri, dar nu-ţi place să şi arăţi asta. Îţi place să îi înveseleşti pe ceilalţi. Şi te foloseşti de mine să o faci. Viaţa e oricum de rahat, toţi avem oricum necazuri. De ce să amărâm şi zilele altora, nu-i aşa? De ce să le transmitem infecţiile care ne acaparează existenţa, când ei, ceilalţi, poate sunt pe moarte din cauza bolii? De ce să nu le uşurăm amarul, dacă putem? Ridici uşor colţurile gurii, şi celălalt simte nevoia să răspundă! E aşa uşor.....

Dar ştii ce? Încep să mă satur. E greu să fii mereu cel vesel. Să ascunzi ce simţi de dragul altora. Eu nu contez? Nu te gândeşti că am obosit? E obositor să stau mereu aici şi să joc teatru. Ştiu că poate asta simţi, dar....atunci când vei suferi cu adevărat nimeni nu te va crede.

Şi apoi, demonii tăi mă trag în jos...îmi spun că locul meu nu e aici, că ar trebui să plec...

Tu ce crezi că ar trebui să fac? Să plec? Să rămân?

Cu prietenie, veşnic lângă tine,

                                    Zâmbetul

Gânduri rătăcite! Pe unde or fi...

  Nu pot să cred că deja a trecut o lună din anul 2 de facultă. Ce fac eu după o lună? Lucrez la o bucăţică de traducere pe care am să o predau abia pe 15,  îmi aştept rândul la căutarea termenilor de statică şi....îmi sucesc genunchii pe linia lui 16. Mă şi văd povestind : "-Ce ai făcut de şchiopătezi?" 
"-O mică entorsă la genunchi."
"-Vaaaai!! Cum? Ce ai făcut?"
"-Mergeam"
Numai eu sesizez nuanţa de om tălâmb care planează asupra mea? Sau o mirosiţi şi voi? Staţi calmi, am fost la medic, cel din campus, şi zice că ar trebui să-mi revin în câteva zile.
Treaba e că odată cu echilibrul, mi-am cam pierdut şi inspiraţia. Bine că nu mi-a dispărut hazul, că se speriau fetele şi mă duceau la balamuc. Acolo să vezi veselie! în fine, nu mi-a plăcut niciodată să mă plâng. Doare puţin ce-i drept. Şi merg de parcă aş avea un par înfipt în.....nas, dar nu mă văd vindecată dacă mă apuc să dau apă la şoricei. Cred că m-aş îmbolnăvi mai tare, de la bătăile Elfei când o vedea rozătorii plutind.
Una peste alta, ideea este că am chef să scriu, dar nu ştiu despre ce am chef să scriu. Să fie o inspiraţie nebună croindu-şi drum spre suprafaţă, sau pur şi simplu o latură de piţi pe care nu ştiam că o am?

Până dincolo şi înapoi

De când se ştie, omului îi este frică de moarte. În încercarea disperată de a se pune la adăfost de inevitabilul fenomen, rasa umană a căutat scăpări. A căutat lucruri care să îl ferească de moarte. Astfel, noi, oamenii, am ajuns la ideea că există viaţă după moarte. Viaţă în rai sau în iad. Unde ajungi depinde, zice-se, de cât de corect eşti în viaţa "pământeană". Unele culturi, chiar mai optimiste ca a noastră, au dezvoltat ideea că nu suntem decât simpli călători prin vieţi. Trăim o viaţă, şi apoi alta, şi alta, şi alta.

În fine, nu sunt eu cine ştie ce filosoafă. Ideea este, în principal, că există viaţă după moarte. Ni se spune să ne purtăm frumos, şi să ne controlăm pornirile, ca să ajungem în rai. În fine, eu nu am fost pe acolo, aşa că nu vă garantez că există viaţă şi dincolo de coşciug. Cred că ar trebui să ne trăim viaţa fără teama de moarte. Oricum vom muri la un moment dat. Aflăm atunci ce este dincolo de acest fenomen, dacă într-adevăr există ceva. Până atunci, ar trebui să avem grijă ca atunci când vine momentul, să nu ne uităm în urmă cu dor şi jale, visând la sute de lucruri pe care am fi dorit să le facem. Este adevărat, nu ne permitem să realizăm unele visuri. dar ar fi păcat să nu le materializăm şi pe cele care nu depind de noi, din teama de eşec, sau mai ştiu eu ce.

Moartea este, cu adevărat un prag. Nu ştiu spre ce. Eu mi-am imaginat că poate fi pragul spre fericire sau regrete eterne. Sper că va fi fericire pentru cei mai mulţi.

Până atunci, o întrebare : dacă lumea asta, cea în care trăim, este lumea cealaltă? Ce facem atunci?

 Vă pupăcesc! Noapte bună!

Cubul

Azi mă simt ca un cub. Iep, aţi citit bine. CUB
Mă gândeam, până nu demult, că anumite nuanţe ale personalităţii mele sunt doar faze trecătoare, toane ale vieţii de adolescent. În generală eram megatimidă, în liceu nespus de îndrăzneaţă. Acum sunt oarecum între ele. Şi mă gândeam : să am oare mai multe feţe? Nu cred că e cazul să răspund cu "Da" la asta. Spunem că cineva are mai multe feţe atunci când se preface. Dar eu nu mă prefac.Aşa mă simt. Ba tăcută, ba îndrăzneaţă, în funcţie de oamenii cu care interacţionez. Culmea, dacă le spun celor care mă ştiu timidă că am momente de îndrăzneală şi invers, nu sunt crezută. Oamenii aşa mă văd, aşa mă ştiu.  
Ei văd doar o latură a mea. Ca atunci când te uiţi la un cub din faţă. La faţă te uiţi, faţa o vezi. Una singură. Nu ştii că mai sunt şi altele. Vezi cel mult o muchie, două, cel mult patru. Scăpări ale celorlalte laturi : Un zâmbet mai şmecher, sau o privire mai tristă. În rest, pentru tine cubul e mai degrabă pătrat. Muchiile îi par limite, când de fapt conectează părţi ale întregului.
Întregul ăsta sunt eu. Şi mi-a luat o vreme să înţeleg că, în calitate de om, sunt mai complexă decât cred. Poate mai complexă decât vreau chiar. Şi că laturile mele cuprind, vreau sau nu, un întreg. Un întreg pe care trebuie să îl explorez şi să îl înţeleg eu, înainte de altcineva.
Aşa că azi, mă simt ca un cub. Citiţi voi asta cât mă defăşor!

Limbi străine...

            De câteva zile mă trezesc tot mai devreme dimineaţa. Taaaare aiurea este, pentru că somnul din belşug este ceva firesc pentru mine în mod normal. Nu mai ştiu nici eu ce e cu mine. Faptul că sunt, cum spun şi în prezentare, prinsă între timiditate şi îndrăzneală, îmi dă mult de furcă. Drumul spre fata mai bună care visez să fiu nu trebuie să fie neapărat şi cel mai uşor, nu?

           Adică, mă gândeam ieri, timiditatea mi-a adus şi lucruri bune. Mi-a adus prietene. Pentru ca o persoană să-mi fie prieten(ă) trebuie să treacă testul timpului. Liviana mi-a devenit şi-mi este prietenă tocmai datorită firii megaliniştite de care dau dovadă adesea. 

          Ieri am ieşit cu Cristina. Parcă nu am fost nicicând atât de apropiate. Ne-am plimbat, ne-am zgâit la "Bucale" de pe acoperişul Arcului de Triumf. Am dat ture de Herăstrău, ronţăind cu foc porumb copt, şi chinuind acelaşi măr caramelizat, şi aceeaşi vată, care s-a topit şi mi-a lăsat amintiri pufos-lipicioase pe haine. Nici nu mai spun câte poze am făcut. O să vă arăt vreo două când le-oi scoate. Cred că şi pe ea tot cu timiditatea am atras-o.

       Îmi place timiditatea mea, şi mă încurcă în acelaşi timp. Îmi face inima să vorbească o limbă pe care nu o înţeleg în totalitate. Profa de spaniolă spune că pentru a traduce o limbă moartă sau foarte rară, ai nevoie de un text tradus înainte. De cineva care o pricepea, sau de un vorbitor nativ. Dar unde să găsesc pe cineva care vorbeşte limba inimii mele? Am uneori senzaţia că unii dintre oamenii pe care îi cunosc o vorbesc chiar. Îi văd, înţeleg ce îmi spun, şi mă înţeleg mai bine chiar şi pe mine însumi. Nu durează la nesfârşit însă. Trece. 

        Este interesantă senzaţia pe care o lasă. Uneori mă simt bine, împăcată cu mine însumi. Alteori mă lasă confuză. Ca şi cum am înţeles ce zice, dar nu-mi vine să cred că vorbea cu mine. De înţeles parcă ne-am înţelege.... Şi încerc să interpretez altfel. Caut alte laturi a ceea ce am aflat, unele care să-mi pară mai potrivite mie. Variante ale traducerii cu care să fiu de acord.

      Dar oare eu şi inima mea gândim la fel?

      Voi şi inimile voastre vorbiţi aceeaşi limbă?

robbie williams FEEL

Leapşa de la Bubble

1. Ce speli prima data la duş?

   Părul.

2.Care e cularea ta de helanca preferata?!
    Nu port aşa ceva, dar o să iau una roşie... 

3.Iti place cafeaua!?
   Daaaaa

4.Cum te simti acum!?
 Gata să adorm. 

5.Care e ultima litera din numele persoanei de care esti indragostit/a?!
   Nu-s îndrăgostită, o să  vă zic când oi fi. 

6.Care e ultimul vis pe care l'ati avut!?

  Am uitat :D

 7.Ai putea manca o luna felul tau preferat de mancare fara sa te saturi!?

  Sper că nu. N-am încercat.

8.De ce ai o pofta puternica acum!?
De somn!

9.La ce te gandesti cand auzi cuvantul "varza" ?!
La sarmalele trimise de ai mei, care aşteaptă să fie fierte.   

10.Ai numarat vreodata pana la 1000!?

Nu cred.

11.Musti sau lingi inghetata!?

Ling. Înceeeet de tot!

12.Folosesti emoticoane!?

Nu se vede?

13.Cate dormitoare are casa ta!?
Nu am casă, da a familiei are 2. 

14. Ai cunoscut vreo celebritate!?
Nu, am văzut doar.

15.Iti place branza?!

 Da.

16.Cate tari ai vizitat!?

 În afară de România?

7.Sunt parintii tai stricti?!

Numai cât trebuie.

18. Ai sari cu parasuta/ parapanta/planorul?!

 Desigur! Când?

19. Ai lua masa cu George W. Bush!?
Nu.  

20. E ceva stralucitor in camera ta?!
 globuleţul cu Sf. Maria are sclipici. 

21. Inchiriezi filme!?
Nu.  

22.Unde vei merge sambata seara!?
 La nani 

23.Oua albe sau maro!?

 Hmm...greu de zis!

24.Iti place muzica!?

 Dap. Aia aşa, mai veche.

25.Ai mers cu trenul?
 Ohohooooo...Dacă aţi şti cât! 

26.Ce zi a saptamanii e!?
Vineri. 

27.Ce ai mancat la pranz?!

Nu mai ştiu. Pâine prăjită parcă, şi salată improvizată de cartofi fierţi.

Terra a cerut reţete, aşa că...Iei cartofi fierţi, câţi simţi tu că iţi e foame, îi toci (io prefer zdrobiţi cu furculiţa) şi pui sare, ulei, puţin oţet, şi ce mai găseşti prin frigider. Io am dat cu bucăţi de şniţel, ardei gras, ceapă cât am văzut cu ochii. Merg şi măsline, ou fiert, şi ce te mai ţine stomacul. V-am zis că mănânc tâmpenii? v-am zis!

28. Ai văzut filmul The Butterfly Effect!?
Nu.

29.Ce face maine prietena ta cea mai buna!?
Nu-i ţin programul. Suntem prietene, nu secretare. 

30.Ce crezi despre Yankees?
 Ce fac aştia? 

31.Ai parul ondulat?
Nup. E perfect drept. Fără placă, pe ploaie, vânt şi furtună.

32.Cand ai plans ultima oara?
Azi. Ceapa aia... 

33.Ai intrat vreodata intr'un zid?
Nu. Dar uşile mă iubesc, şi cre că le iubesc şi io, că nu reuşesc să le evit. 

34.Anotimpul preferat?
 Nush...toamna? 


35.Adormi cu televizorul deschis?
Da. Când am televizor. Adică acasă.

36.Ai baut vreodata alcool direct din sticla?!

 Cine? Io? Să beau?

Da. :D

37.Crezi ca esti batran/a!?
Nu.