Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta film. Afișați toate postările

joi, 11 august 2011

Codul lui Da Vinci - Cartea şi Filmul

Am citit Codul lui Da Vinci recent, că urma să dau licenţa, şi trebuia să mă calmez cumva, nu?

Pentru cei care nu cunosc, este vorba despre Robert Langdon, care studia semnificaţia şi istoricul simbolurilor mitologice/ religioase...aţi prins ideea. Cred că simbologist ar fi în română....am pus gheruţa pe varianta în spaniolă...dădeam licenţa în engleză şi franceză, şi nu am vrut să fac discriminări între cele 3 limbi studiate.

Acu', Robert Langdon ăsta, aflat la Paris să îşi promoveze cartea nou lansată, este invitat politicos la Luvru, unde se întâlneşte cu Bezu Fache, un detectiv dat naibii, care îl suspectează de crimă. Victima ar fi chiar Jacques Sauniere, cel care se ocupa de relicve.

La locul crimei, muzeologul era întins pe jos, asemeni Omului Universal portretizat de Da Vinci. Pe jos, scrise cu sânge, se aflau câteva cifre scrise parcă la întâmplare, şi nişte litere, tot într-un aparent talmeş-balmeş. Situaţia se complică şi mai tare când apare Sophie Neveu, nepoata celui ce zăcea mort pe podea. Aceasta îl ajută pe Robert să scape, şi îi explică de ce era suspect: singurul mesaj aparent de pe podea era...găseşte-l pe Robert Langdon... Împreună, cei doi descifrează mesajul scris cu sânge, care se adresa tinerei, şi pornesc întro cursă nebună, la început prin muzeu, şi apoi prin întreaga Franţa, pentru a găsi capătul poveştii începute de bătrân pe podea: Sfântul Graal.

Între timp, Silas, călugărul care asculta întru totul ordinele tatălui său spiritual, episcopul Aringarosa, caută Graalul, călcând pe cadavrele ucise chiar de el.

În încercarea de a găsi comoara lăsate de muzeolog, Robert şi Sophie ajung, cu o casetă misterioasă şi hăituiţi de poliţie, la Sir Leigh, colecţionar înrăit de dovezi ale existenţei Graalului. Acolo, fata află cărei cauze îşi dedicase bunicul ei întreaga carieră, şi ce este de fapt Graalul.

Cum cartea a stârnit numeroase controverse, a apărut şi un film...

Cu Tom Hanks şi Audrey Tatou în rolurile principale, Jean Reno ca Bezou Fache, Ian McKellen în rolul aristocretului Sir Leigh, mai diabolic decât l-aţi văzut vreodată. Alfred Molina pe post de episcop, şi Paul Bettany în rolul lui Silas.
Un film ce abundă în nume mari, aşadar. Efectele sunt foarte credibile, deşi nu se respectă cartea întru totul. La urma urmei, eu m-am obişnuit cu  ideea că ecranizarea unei cărţi nu o să fie niciodată fidelă total.

Totuşi, filmul merită văzut, pentru că este bine regizat, scenariul este bine pus la punct, şi Tom Hanks este genial!




joi, 28 iulie 2011

Top 11 filme la care tânjesc

De mult mă bate gândul unei liste de filme pe care vreau să le vizionez...O să vă dau lista aşa cum era înainte să văd câteva filme, şi dacă vă face ceva cu ochiul, mă anunţaţi şi fac eventual un review.

1. The King's speech - Nu ratez nimic cu Mr Firth!
2. The Zookeeper  - nenea din rolul principal este rotofeiul din Grown Ups şi Hitch! Umor suav, uşor supraponderal şi drăgălaş.
3. Hachiko - A dog's story---am pe DVD, iar afurisitul de Warsey, PCu meu, nu ceteşte---
4. Sleepy Hollow - Aaaaaaaamin! One word: Depp! :X
5. First snow - Nu ştiu de ce asta...:(
6. I am Legend- Will Smith mania!
7. Reign over me- mă apucasem să îl văd, când am citit despre el la Ade, după care a monopolizat fraimiu PCu, şi am lăsat pe altă dată!
8. Indiana Jones and the Temple of Doom - Dacă nu l-aş fi văăăăzuuuut....absolut din îmtâmplaaaare....nu mă molipseam de febra Harrison Ford!
9. Indiana Jones and the Kingdom of the Cristal Skull - Shia LaBoeuf şi Kate Blanchett, cum îi vedeţi mai rar...ca tip de rol, şi aşa cum v-aţi obişnuit în materie de roluri cu atitudine, sare, piper, ardei iute şi ce mai vreţi voi!
10. If only - toată lumea vrea să îl vadă, sau l-a văzut şi îl recomandă! Io ce oi avea să nu îl văd?
11. Black Swan- am citit tot soiul de păreri: ba că e psihologicu' lu pejte şi TREEEE să fie văzut, ba că e o oră şi ceva de pierdere de vreme! Unde-s păreri contrarii, hop şi io, să îmi fac lumină în tărtăcutsă!

Vreau să îmi măresc lista! Aşa că aştept recomandări!

marți, 31 mai 2011

Helena Bonham Carter

Este soţia lui Tim Burton, unul din cei mai originali regizori ale căror filme am avut onoarea să le vizonez.
Dar nu asta o defineşte cel mai bine! Helena este o femeie puternică, originală, neînfricată! Frumuseţea ei sfidează cu nonşalanţă legile convenţionalului, dând clasă tipicului Hollywoodian. Este actriţa care emană mai multă siguranţă decât oricine altcineva! O ador pentru rolurile în care joacă! Pentru sminteala pe care a imprimat-o lui Bellatrix Lestrange! Pentru cât de Regină de Cupă poate fi într-un mod atât de firesc! Pentru eleganţa aristocratică din Merlin, cel de demult, de când aveam eu vreo 12 ani. O ador pentru fiorii care mă cuprind când râde diabolic, pentru frica pe care o simt când şopteşte otăvuri!
Şi, după atâtea roluri puternice, smintite, după atâtea vipere întruchipate cu atâta natureleţe, ai crede că femeia asta nu are inimă! Şi vezi Charlie and the Chocolate Factory. Şi o mamă iubitoare, sensibilă şi fragilă întruchipată de...culmea! Helena Bonham Carter! 
E clar deci....o ţine personalitatea la multe! Poate fi oricine vrea! Are destul talent! Aş spune chiar că e varianta feminină a lui Johnny Depp din punctul de vedere al maleabilităţii! Dar ea preferă femeile ciudate, smintite, fără limite! Este ca o fetiţă care se joacă, nerăbdătoare să încerce cât mai multe costume, să îşi facă de cap cu fardurile mamei, să ţipe cât o ţin plămânii, căci e răsfăţată, şi poate!
Ce nu pot eu să fac? În calitate de aspirant la titlul de cineastă, nu pot să nu o iubesc! Nu pot să nu admir fiecare secundă de înfumurare a Helenei pe marile ecrane. Nu pot rămâne indiferentă la aerul ei de aristocrată care îşi face de cap. Nu pot! Pur şi simplu!





miercuri, 30 martie 2011

Iluzionistul

Am văzut iluzionistul zilele trecute. Nu pentru că aş fi vrut, ci pentru că se uitau colegele de cameră. Şi a meritat fiecare clipă. Filmul te acaparează de la prima secundă, prin confuzia creată de comisar şi scena arestării lui Eisenhower Magicianul. Mintea ti-o ia razna, mai ales că ai văzut reclamele cu spada aia lungă şi cineva în roşu. Şi te întrebi: „Oare în reclamă o omoară?” „De aia l-o aresta?” „Dar ăla cu uniformă cine e, şeful bărbosului?”
Actorii din film sunt aleşi cum nu se putea mai bine. Eşti tras pur şi simplu în atmosfera filmului. Te întrebi cum a făcut faza cu portocalul, şi vrei un medalion ca cel al lui Sophie. Încerci să îţi dai seama dacă magicianul chiar vorbea cu morţii sau cum a provocat efectul Excalibur asupra sabiei prinţului. Şi nălucile apărute când a reîntâlnit-o pe fată, de unde or fi apărut? Au fost aievea sau era doar o şmecherie? La urma urmei, Magicianul spune că oglinzile sunt doar o modalitate de a face numărul. Deci nu erau oglinzi.
Şi apoi vine la final, limpezirea misterelor. Imaginea rotindu-se haotic în jurul comisarului care are revelaţii te face să te simţi acolo. Să simţi adrenalina dată de isteţimea protagoniştilor, bucuria provocată de....Da` nu mai bine vă uitaţi voi la film?
Şi totuşi...Fantoma! Cum a făcut fantoma? Era reală? Haaa??? Voi v-aţi prins?


luni, 16 august 2010

Fame

Pentru prima data de când scriu despre filme, nu am chef sa dau detalii depre subiectul filmului in sine. M-am uitat la filmul ăsta şi am văzut ceva ce nu am mai văzut pe ecran : pe noi. Da, aţi citit bine : NOI.
Suntem tineri,ne-am desfăcut aripile, zburăm. Unii spre facultă, alţii spre Erasmus, alţii spre Academii. Unii printre fluturi, alţii pe câmpii şi alţii printre fotografii. Şi cum zburăm noi aşa frumos, ne întrebăm ce mama naibii facem!
Oare am ales bine? Drumul nostru chiar duce undeva? Dacă  intrăm într-un stâlp şi se alege praful? Dacă nu o să primim o mână de ajutor la nevoie?
Şi pe urmă tinereţea preia controlul! La naiba cu îndoielile! Ce-o fi o fi! Suntem datori să încercăm!
Eu mă bag! Voi?

luni, 17 mai 2010

Leapșă cu eroi

M-a făcut Ade de-o leapșă. 3 Eroi de prin filme/ seriale...ia să văd...
O să încep prin a spune că nu prea am eu eroi preferați, dar, de dragul lepșei lui Ade, am să încerc să mă gândesc la vreo 2.

Reepicheep e preferatul de departe. Mare șoarecicel, mare caracter! Și pe mine mă deranjează lipsa de imaginație a unora, ca pe rozător. Putem învăța de la el că dacă te pricepi la ceea ce faci, și pui pasiune, nu ai nevoie de altceva...gen înălțime sau rasă.

*Reepicheep chiar e mare! Vedeți voi...animalele Narniene se deosebesc de celelalte prin faptul că sunt neobișnuit de înalte!



După el, vin, la egalitate, Dean și Sammy, simpatici, glumeți, isteți și...Supernaturali!
Ce pot să spun...am și eu slăbiciunile mele....
Mă puteți învinovăți?
De mult nu am mai fost așa prinsă de un serial. Mă duc acasă, și bag câte un maraton Supernatural. Deja m-am obișnuit cu fantomele de pe acolo...pot să dorm noaptea...
Nu aș putea spune totuși că sunt chiar fan.
Mulțumim momos tovarășului care mi-a recomandat serialul...cine știe cunoaște...






Ultimul, dar nu cel din urmă, Dorian Gray! Trebuia să îl bag și pe Ben Barnes pe undeva, nu?
Serios vorbind, Oscar Wilde dă prin intermediul lui Dorian niște palme pe care societatea ar cam trebui să le ia înainte să se înece în superficialitate!
Și dacă palma asta vine și la pachet cu Ben Barnes, sunt gata să o trec în topul preferințelor la capitolul Eroi din filme/seriale.

duminică, 9 mai 2010

From Paris with love

From Paris with love....un tânăr care vrea să facă mai mult, să meargă mai departe, primește în dar de  la superiori pe Wax, un nene original, un agent secret atipic, care protejează America într-un fel ceva mai original...shoot first, ask questions later, right? Problema apare când tânărul, James Reece, află că băieții răi îl au în vizor. Problema și mai mare este că băiatul rău care îl ține sub observație nu e chiar băiat și, pe deasupra, este omul în care eroul avea cea mai mare încredere.
Norocul lui Reece este Wax, partenerul său, care, pe cât e de nebun pe atât e de loial, și face din tânărul care era până acum mâna dreaptă a ambasadorului un agent de primă clasă, care nu mai ține cont de nimic, nu mai este previzibil și umblă de colo-colo cu o vază chinezească uriașă, plină cu cocaină.
Surpriza mare de tot a filmului este Travolta. Omul chiar le are! Fără costum, zâmbet fermecător sau aer misterios, actorul îl ridică pe Charlie Wax la rangul de artă actoricească! Și stați să vedeți cine e în rolul principal! Prin urmare...go Johnny go!!!
Și vizionare plăcută vouă!

duminică, 21 februarie 2010

Le scaphandre et le papillon


Am remarcat pe raftul unui magazin, în urmă cu vreo două săptămâni, cartea "Scafandrul şi fluturele" a lui Jean-Dominique Bauby. Pe coperta interioară, povestea cărtii, cam aşa : "Născut în 1952 in Franţa, tată a doi copii, jurnalist, Jean-Dominique Bauby a fost redactor-şef al revistei "Elle".

Pe 8 decembrie 1995, Jean-Dominique Bauby are un accident vascular care îl aruncă într-o comă profundă, din care iese cu toate functiile motrice distruse. "

O să îmi cumpăr cartea când am să o găsesc în franceză.

Între timp, am văzut filmul. Merită fiecare minut. Acţiunea este văzută aproape în totalitate din perspectiva protagonistului : trezirea după accident, clipele confuze în care îşi dă seama că nu poate să se mişte.

Realizează că din Jean-Do (aşa îi spuneau prietenii) mai rămăsăseră doar imaginaţia, amintirile şi abilitatea de a mişca pleoapa stângă. Cum avea un contract cu o editură, pentru a publica o carte ce urma a fi scrisă, decide să nu îşi mai plângă de milă şi să treacă la treabă.

Vă las pe voi să descoperiţi detaliile.

Dă de gândit povestea. În timp ce unii încearcă să se sinucidă, oameni ca Jean-Dominique Bauby îşi trăiesc viaţa până la ultima...clipire!

Aştept părerile voastre despre asta.

vineri, 5 februarie 2010

The Chronicles of Narnia : Prince Caspian De la carte la film.



Cronicile din Narnia au început să mă pasioneze în urmă cu vreo 2 ani, când am văzut la TV ” Leul, vrăjitoarea și dulapul”. Fiind pasionată de basme și legende, s-au dovedit a fi poarta perfectă spre o lume la care de obicei visează doar copii. O lume în care animalele vorbesc, faunii au maniere impecabile iar centaurii sunt cavaleri în slujba Leului rege Aslan. O lume pe care o descoperea Lucy Pevensie, și apoi frații ei, prin intermediul unui dulap.
Am văzut apoi Prințul Caspian. Este muuuuult mai bun decât primul film. Andrew Adamson s-a autodepășit, cred eu. Efectele speciale sunt atât de credibile tocmai pentru că sunt pe bune. Platoul de filmare a fost plin de explozii și bătălii. Centaurii și minotaurii au fost de fapt oameni cu bucațele de blană lipite pe ei.
Și am apucat să citesc și cartea....
Am fost oarecum dezamăgită să văd că lipsesc scene din carte în ecranizare, și că de fapt nu a fost nici o bătălie la castel. M-a uimit însă felul în care sunt recupate informațiile din carte. Nu se pirde nimic. Nici la personaje. Diferă doar modul în care sunt expuse.
De aia vi le recomand cu căldură pe amândouă. O să cunoașteți în carte un Trumpkin încă mai haios și mai loial decât cel din film. Un profesor Cornelius mai activ și un Trufflehunter nespus de înțelept.
Asta dincolo de farmecul pe care îl presară C. S. Lewis peste toate. Felul său de a descrie senzațiile trăite de personaje te face să ajungi în Narnia, și acolo să uiți să respiri de la intensitatea emoțiior.
Aștept părerile amatorilor.
Pupici!


* Nu am vrut să povestesc nici filmul nici cartea. Am niscaiva cititori care pierd interesul pentru o anumită carte dacă au prea multe detalii.

miercuri, 27 ianuarie 2010

Dorian Gray

Am văzut aseară, dupa așteptari ”seculare” ce au durat vreo 3 luni,Dorian Gray. Super poveste spune cartea care a inspirat filmul. Nu vă așteptați însă ca acesta din urmă să fie fidel in totalitate operei lui Wilde.
Sincer, am vrut să îl văd mai mult datorita actorilor din rolurile principale. Ben Barnes, alias Dorian, este unul din actorii mei preferați. L-a făcut pe prințul Caspian de neuitat, și pe John Withtaker (Easy virtue) cuceritor. Dar parcă nu este felia lui genul ăsta de rol. Devine credibil abia după faza coruperii lui Dorian, și parcă nici atunci în totalitate. E admirabil totuși ca poate și altceva în afară de personaje pozitive.
Colin Firth, adica Henry Wotton, m-a făcut să-mi doresc să văd filmul din clipa în care am aflat că îl va juca pe nepăsătorul englez. Pentru că este cam în toate filmele pe care le joacă tipul arogantului cu umor fin, înțepător.
Pe Ben Chaplin, cel ce dă viață lui Basil Hallward, l-am văzut doar in Seahorse. Încă nu mi-am făcut o părere.
Rachel Hurt Wood, Sibyl Vane, a fost Wendy, într-una din ecranizările Peter Pan. I se potrivesc mănușă rolurile de inocentă.
Despre film nu sunt foarte multe de zis. Nu e tocmai genul de film pe care să vrei să îl revezi. Henry Wotton te face totuși să nu îți pierzi timpul. Mă așteptam totuși la mai multe după ce am văzut trailerul.
Să îmi lăsați și mie o părere dacă vedeți ecranizarea.




miercuri, 13 ianuarie 2010

Sherlock Holmes

Am fost, datorită dragei mele colege care s-a gândit brusc să se relaxeze, la cinema în Vitan. Și am văzut Sherlock Holmes...Acuma, nu am văzut eu prea multe cu filme cu domnul ca personaj principal, dar ăsta sigur e preferatul meu. Detectivul nu mai este un domn impecabil. Este un om cu toate cele bune și cele rele. Un englez căruia nu-i este teamă să se murdărească, să bea, să se bată, care este dezordonat și care face experimente pe câinele prietenului său, Watson.
Un Watson la fel de poznaș, plictisit de boacănele partenerului, care dorește să își întemeieze o familie și care totuși nu poate trăi fără adrenalina pe care i-o oferă viața alături de celebrul detectiv.
Ce mi-a plăcut foarte mult la film : umorul. Sherlock și Watson posedă cu vârf și îndesat arta de a scăpa mici ironii, remarci subtile ce te fac să ridici ușor colturile gurii când îi urmărești ”scăpând” câte una. Acel umor tipic englezesc, relaxat, numai bun pentru ceaiul de la ora 5.
Cât despre actori....Robert Downey Jr. Nu este chiar tipul detectivului misterios, ceea ce poate il face și atât de plăcut și credibil ca Sherlock Holmes cel ștrengar. Iar Jude Law....nu cred că l-am văzut in vreun rol care să i se potrivească atât de bine. Se contopește perfect cu imaginea doctorului ce încearcă să își țină prietenul cu picioarele pe pământ în timp ce îi face jocul. L-am văzut, ce-i drept, pe Law numai în ”Capitain Sky and the world of tomorrow”( dacă vă omoară plictiseala, dați-i o mână de ajutor, că orice e mai bine decât filmul ăsta).
Vă las o mostră de Sherlock.




joi, 17 septembrie 2009

Pay it forward

Mă uitam aseară (mă rog...azi noapte) la ce-a mai scris Cabral şi am găsit o recenzie pentru "Pay it forward". Mi-a plăcut mult de tot... Te face să simţi că nu speri degeaba la o lume mai bună...Te învaţă că nu trebuie să fii mare ca să fii important. Oamenii mici pot face lucruri mari... Uneori fără să ştie cât de mari. Filmul este inpirat de o carte, scrisă de Catherine Ryan Hyde.
Un puşti de 11 ani, Trevor McKinney (Haley Joel Osment) încearcă să schimbe lumea, ajutând 3 oameni. Cere in schimb ca fiecare dintre aceştia să ajute alţi 3, şi tot aşa. Ideea îi vine de la simpla tema dată de profesorul său, Eugene Simonet (Kevin Spacey). Dacă reuşeşte sau nu, vă las pe voi să descoperiţi. Eu o să caut cartea între timp.
Vă pup şi aştept păreri.