vineri, 30 octombrie 2009

Până dincolo şi înapoi


De când se ştie, omului îi este frică de moarte. În încercarea disperată de a se pune la adăfost de inevitabilul fenomen, rasa umană a căutat scăpări. A căutat lucruri care să îl ferească de moarte. Astfel, noi, oamenii, am ajuns la ideea că există viaţă după moarte. Viaţă în rai sau în iad. Unde ajungi depinde, zice-se, de cât de corect eşti în viaţa "pământeană". Unele culturi, chiar mai optimiste ca a noastră, au dezvoltat ideea că nu suntem decât simpli călători prin vieţi. Trăim o viaţă, şi apoi alta, şi alta, şi alta.
În fine, nu sunt eu cine ştie ce filosoafă. Ideea este, în principal, că există viaţă după moarte. Ni se spune să ne purtăm frumos, şi să ne controlăm pornirile, ca să ajungem în rai. În fine, eu nu am fost pe acolo, aşa că nu vă garantez că există viaţă şi dincolo de coşciug. Cred că ar trebui să ne trăim viaţa fără teama de moarte. Oricum vom muri la un moment dat. Aflăm atunci ce este dincolo de acest fenomen, dacă într-adevăr există ceva. Până atunci, ar trebui să avem grijă ca atunci când vine momentul, să nu ne uităm în urmă cu dor şi jale, visând la sute de lucruri pe care am fi dorit să le facem. Este adevărat, nu ne permitem să realizăm unele visuri. dar ar fi păcat să nu le materializăm şi pe cele care nu depind de noi, din teama de eşec, sau mai ştiu eu ce.
Moartea este, cu adevărat un prag. Nu ştiu spre ce. Eu mi-am imaginat că poate fi pragul spre fericire sau regrete eterne. Sper că va fi fericire pentru cei mai mulţi.
Până atunci, o întrebare : dacă lumea asta, cea în care trăim, este lumea cealaltă? Ce facem atunci?
 Vă pupăcesc! Noapte bună!

joi, 29 octombrie 2009

Cubul


Azi mă simt ca un cub. Iep, aţi citit bine. CUB
Mă gândeam, până nu demult, că anumite nuanţe ale personalităţii mele sunt doar faze trecătoare, toane ale vieţii de adolescent. În generală eram megatimidă, în liceu nespus de îndrăzneaţă. Acum sunt oarecum între ele. Şi mă gândeam : să am oare mai multe feţe? Nu cred că e cazul să răspund cu "Da" la asta. Spunem că cineva are mai multe feţe atunci când se preface. Dar eu nu mă prefac.Aşa mă simt. Ba tăcută, ba îndrăzneaţă, în funcţie de oamenii cu care interacţionez. Culmea, dacă le spun celor care mă ştiu timidă că am momente de îndrăzneală şi invers, nu sunt crezută. Oamenii aşa mă văd, aşa mă ştiu.  
Ei văd doar o latură a mea. Ca atunci când te uiţi la un cub din faţă. La faţă te uiţi, faţa o vezi. Una singură. Nu ştii că mai sunt şi altele. Vezi cel mult o muchie, două, cel mult patru. Scăpări ale celorlalte laturi : Un zâmbet mai şmecher, sau o privire mai tristă. În rest, pentru tine cubul e mai degrabă pătrat. Muchiile îi par limite, când de fapt conectează părţi ale întregului.
Întregul ăsta sunt eu. Şi mi-a luat o vreme să înţeleg că, în calitate de om, sunt mai complexă decât cred. Poate mai complexă decât vreau chiar. Şi că laturile mele cuprind, vreau sau nu, un întreg. Un întreg pe care trebuie să îl explorez şi să îl înţeleg eu, înainte de altcineva.
Aşa că azi, mă simt ca un cub. Citiţi voi asta cât mă defăşor!

vineri, 23 octombrie 2009

Leapşa de la Bubble


1. Ce speli prima data la duş?

   Părul.

2.Care e cularea ta de helanca preferata?!
    Nu port aşa ceva, dar o să iau una roşie... 

3.Iti place cafeaua!?
   Daaaaa

4.Cum te simti acum!?
 Gata să adorm. 

5.Care e ultima litera din numele persoanei de care esti indragostit/a?!
   Nu-s îndrăgostită, o să  vă zic când oi fi. 

6.Care e ultimul vis pe care l'ati avut!?

  Am uitat :D

 7.Ai putea manca o luna felul tau preferat de mancare fara sa te saturi!?

  Sper că nu. N-am încercat.


8.De ce ai o pofta puternica acum!?
De somn!

9.La ce te gandesti cand auzi cuvantul "varza" ?!
La sarmalele trimise de ai mei, care aşteaptă să fie fierte.   

10.Ai numarat vreodata pana la 1000!?

Nu cred.

11.Musti sau lingi inghetata!?

Ling. Înceeeet de tot!

12.Folosesti emoticoane!?

Nu se vede?


13.Cate dormitoare are casa ta!?
Nu am casă, da a familiei are 2. 

14. Ai cunoscut vreo celebritate!?
Nu, am văzut doar.

15.Iti place branza?!

 Da.


16.Cate tari ai vizitat!?

 În afară de România?


7.Sunt parintii tai stricti?!

Numai cât trebuie.


18. Ai sari cu parasuta/ parapanta/planorul?!

 Desigur! Când?


19. Ai lua masa cu George W. Bush!?
Nu.  

20. E ceva stralucitor in camera ta?!
 globuleţul cu Sf. Maria are sclipici. 

21. Inchiriezi filme!?
Nu.  

22.Unde vei merge sambata seara!?
 La nani 

23.Oua albe sau maro!?

 Hmm...greu de zis!


24.Iti place muzica!?

 Dap. Aia aşa, mai veche.


25.Ai mers cu trenul?
 Ohohooooo...Dacă aţi şti cât! 

26.Ce zi a saptamanii e!?
Vineri. 

27.Ce ai mancat la pranz?!

Nu mai ştiu. Pâine prăjită parcă, şi salată improvizată de cartofi fierţi.

Terra a cerut reţete, aşa că...Iei cartofi fierţi, câţi simţi tu că iţi e foame, îi toci (io prefer zdrobiţi cu furculiţa) şi pui sare, ulei, puţin oţet, şi ce mai găseşti prin frigider. Io am dat cu bucăţi de şniţel, ardei gras, ceapă cât am văzut cu ochii. Merg şi măsline, ou fiert, şi ce te mai ţine stomacul. V-am zis că mănânc tâmpenii? v-am zis!


28. Ai văzut filmul The Butterfly Effect!?
Nu.

29.Ce face maine prietena ta cea mai buna!?
Nu-i ţin programul. Suntem prietene, nu secretare. 

30.Ce crezi despre Yankees?
 Ce fac aştia? 

31.Ai parul ondulat?
Nup. E perfect drept. Fără placă, pe ploaie, vânt şi furtună.

32.Cand ai plans ultima oara?
Azi. Ceapa aia... 

33.Ai intrat vreodata intr'un zid?
Nu. Dar uşile mă iubesc, şi cre că le iubesc şi io, că nu reuşesc să le evit. 

34.Anotimpul preferat?
 Nush...toamna? 


35.Adormi cu televizorul deschis?
Da. Când am televizor. Adică acasă.

36.Ai baut vreodata alcool direct din sticla?!

 Cine? Io? Să beau?

Da. :D

37.Crezi ca esti batran/a!?
Nu. 

joi, 22 octombrie 2009

Schimbarea e la tine!



     Am hotărât, încă de anul trecut, cu elfa, să ne implicăm în acţiuni caritabile. DE CE? Că AŞA VOR MUŞCHII NOŞTRI! Pentru că aşa ne simţim bine. Pentru că nu avem chef să lăsăm viaţa să treacă, şi să ne întrebăm pe la vreo 60 de ani ce am făcut cu ea, sau cum de a trecut degeaba. Vrem să ne simţim împăcate cu noi înşine.

   După ce am căutat ieri vreo 4, 5 ore după o locaţie, am constatat azi cu stupoare că Strada Căluşei nr 56-58 e la doi paşi de noi. Mai aproape chiar decât Facultatea de Instalaţii, unde avem adesea cursuri. Şi am reuşit să devenim "voluntăriţe".

    Vedeţi voi, ne plângem mereu că ţara în care trăim este de rahat, că oamenii sunt proşti, că trăim în sărăcie, că nu-i pasă nimănui de nimic. Ne plângem numai. Dar DE FĂCUT, ce facem? Aşteptăm schimbări de la alţii. Vrem ca ALŢII să schimbe ceva, spre binele nostru.

   V-aţi gândit vreodată că poate schimbarea e undeva înăuntru? Undeva foooarte aproape. Atât de aproape, că nici nu o vedem! ÎN NOI chiar! Suntem mici, dar faptele noastre pot conta. Dacă avem încredere în ceea ce facem.

   Cu doar 2 ore pe zi, poţi lua parte la acţiunile Crucii Roşii. 2 ore în care înainte moţăiam, leneveam la masă sau la baie....în fine, timp dus de pomană. În timpul ăsta poţi ajuta. Poţi face "nimicurile" să conteze. Poţi începe schimbarea pe care o vrei de la ceilalţi, dând o mână de ajutor. Nu pentru a le demonstra altora că îţi pasă. Tu ştii de ce şi de cine îţi pasă, nu trebuie să  demonstrezi nimic, nimănui. Dar vei şti că dacă rămânem în sărăcie şi nepăsare, nu va fi din nepăsarea ta. Vei şti că măcar ai încercat.

  Noi începem schimbarea cu Crucea Roşie. Tu cu ce începi?



luni, 19 octombrie 2009

Şi în săptămâna a treia....

  Recapitulare, deci : 

- al doilea deceniu de viaţă (prefix schimbat pe 7)

- un an de când am învăţat ce e aia viaţă pe cont propriu

- trei săptămâni trecute din anul 2

- încă o locaţie pentru cursuri

- şirul orarelor provizorii l-am pierdut

- 2 colege noi în cameră

  Nu prea ştiu de ce stau să înşir astea...Poate îmi dau seama că trece vremea, şi mă schimb fără să vreau neapărat. Îmi plac schimbările astea, şi mă sperie în acelaşi timp. M-am desprins tot mai mult de ai mei. Nu sunt încă independentă. Dar ştiu cum este printre străini acum. Am, din fericire, norocul de a avea pe cineva să mă prindă la timp dacă am să cad. Am foarte mult noroc din punctul ăsta de vedere. Şi am şi pe cineva să înţeleagă că în mine sunt demoni pe care nu îi voi elibera niciodată. Cineva care înţelege că demonii ăştia nu mă vor lăsa în pace până nu-mi voi găsi locul. Am pe Cineva şi pe AndreEA. Şi ea ştie care-i treaba cu demonii.

 Nu-mi dau seama unde mă duc spiritele astea. Nu-mi dau seama dacă ar trebui să mă las dusă de ele. Adică...îmi este dor de cine eram. Nu ştiu de ce. Eram o timidă grăsuţă şi tăcută. Nimănui nu îi păsa cine sunt sau de ce ( până la un anumit punct ; se mai găseau şi miştocari). Nu le păsa ce fac. Păream proastă. Ideea asta nu mă deranja neapărat. În spatele prostuţei, se ascundea fata însetată de legende. Fata care ieşea foarte rar la lumină, însă lumina o făcea să sclipească. Sclipire pe care unii îi şoca. Mi-e dor de ea, pentru că măcar cu ea oamenii erau sinceri. Nu se ghida nimeni după cum arăta când îi spuneau părerile lor, pentru că la urma urmei era o grasă. Era diformă. Cui îi păsa ce crede grăsuţa?  Era foarte confortabil să fiu fata grasă şi tăcută. Pentru ea nu existau demoni.

Însă pentru Lucianna există. A pornit pe drumul spre...să îi zicem sclipire constantă. Însă au apărut şi îndoielile. Ideea că poate înainte era mai bine. Timida citea mai mult, gândea mai profund, era mai relaxată. Dacă îi este destinat să fie timidă? Dacă sclipirea nu este pentru ea? Şi mai este ceva. Ceva ce îi spune că poate nu ar trebui să se îndoiască. Ceva ce îi spune că ar trebui să ia demonul de pe umărul stâng, să îl pună pe dreptul, şi să îl oblige să devină înger. Şi apoi să o ridice. Pe clasicele aripi de fluture. Pentru că ele o reprezintă perfect. Nu o vor lăsa să uite cine a fost. Îi vor păstra fragilitatea. Să sclipească va învăţa singură!

Demonii voştri vă trag în jos sau vă ridică? 


ABBA - I have a dream
Asculta mai multe audio Muzica

duminică, 18 octombrie 2009

Leaaaaapşăăăă!!!

Terra drăguţă, ghici de unde am luat-o!

1. Principala mea trăsătură:
Par mai tânără. :D

2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat:
Simţul umorului foooooarte bine dezvoltat (sau nervi tari, mă mai gândesc:P)

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie:
Hm....tactul cred

4. Ce preţuiesc mai mult la prietenii mei :
Sunt mai nebuni/nebune ca mine

5. Principalul meu defect:
Lenea!

6. Îndeletnicirea mea preferată:
Scrisul

7. Fericirea pe care o visez:
Bună asta cu fericirea....Poate o ciocolată amăruie la ora asta...Cred că fericirea oamenilor stă în lucruri mărunte. :D

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire:
Să mor încet?

9. Locul unde aş vrea să trăiesc:
Nu ştiu unde...Dar am idee cu cine!

10. Culoarea mea preferată:
Roşul

11. Floarea care-mi place :
Orhideea

12. Pasărea mea preferată:
Aia de pe creier se pune?

13. Eroii mei preferaţi din literatură:
Nu cred că am vreun preferat.

14. Eroinele mele preferate din literatură:
Milady de Winter şi Mina Harker

15. Eroii mei preferaţi din viaţa reală:
Hm...voluntari? Ăla eu, ala eu...

16. Ce urăsc cel mai mult:
Ipocrizia...brrr

17. Calitatea pe care aş vrea s-o am din naştere:
Mă descurc aşa cum sunt, mulţam oricum...

18. Cum aş vrea să mor:
Cât mai repede! (Atenţie! a nu se înţelege curând!)

19. Greşelile ce-mi inspiră cea mai mare indulgenţă:
Vorbim de greşelile mele sau ale altora?

20. Deviza mea
Adevăratul curaj înseamnă să lupţi cu tine însuţi!

Aştept lepşe că-mi place să fac. Aşa că, daţi-mi tot ce puteţi!

vineri, 16 octombrie 2009

Fluturi...


Fluturii sunt "mumooooşşşiii" şi sunt coloraaaaaţi. Aruncăm o privire dincolo de asta?
Eu cred (ca de altfel şi câteva civilizaţii stăvechi, am uitat care, bineînţeles) că fluturii reprezintă evoluţie. De la omida care, până la urmă, dăunează, la splendidul flurture. Atât de frumos, şi totuşi atât de sensibil. Dacă i-ai luat praful de pe aripioară, l-ai nenorocit. Cât e de mic, se bucură la maxim de viaţă. Ar trebui să ne trăim viaţa în regim de fluturaşi. Dacă mâine nu va mai exista? Prezentul, care dispare chiar în timp ce eu tastez, este pe cât de abstract, pe atât de palpabil. Trece chiar în clipa asta. Nu îl văd, nu îl pot atinge. Şi totuşi îl am numai pe el. Trecutul a fost, nu mai este. Acum reprezintă doar o amintire, o imagine a ceva ce a fost. Viitorul? Nu ştiu ce este viitorul. Nu îmi plac planurile. Trăiesc acum. Ieri eram, nu pot garanta că voi fi şi mâine. Îmi place la nebunie ce fac acum, adică să vă dau o parte din mine şi vouă. O parte pe care unii o vor citi din priviri şi o vor înţelege din inimă, iar alţii o vor considera o poveste lacrimogenă. Dar contează că această părticicăva rămâne în memoria unora ca amintirea unui fluture care i-a făcut să zâmbească într-o zi de vară.
La fel ca fluturii, oamenii ar trebui să trăiască prezentul. Să îşi desfacă aripile, să nu le fie teamă să zboare. Să nu se gândească nici măcar o clipă ca poate ceilalţi nu le vor admira zborul. Mereu va exista cineva să îţi privească mişcările hipnotizante, să te admire din umbră. Nu ai nimic de pierdut dacă te avânţi. Vei afla cât de sus poţi zbura. Dacă aştepţi la nesfârşit curajul, nu vei afla niciodată de ce eşti în stare.
Sunt printre oameni care au îndrăznit să zboare, şi care mi-au dat curaj să mă avânt. Nu au nici cea mai mică idee că ei sunt fluturii mei, şi că aripile lor au imprimat mişcare şi alor mele. Nici nu se gândesc la cât de frumos poate fi zborul lor, şi cât de mult bucură pe cei care îi admiră. Mi-am uscat aripile, le-am desfăcut, şi acum zbor stângace. Dar învăţ. Învăţ de la cei care zboară de la sine, pe aripile unor speranţe pe care poate nu ştiu că e au în inimă. Zbor timid printre fluturi....

Fetele mele...

În sfârşit, a început al doilea an de facultă. Aş minţi dacă aş spune că muream de dor, şi totuşi nici indiferent nu-mi era. Din fericire, am cam aceleaşi colege de cameră. Andreea, Elfa, şi încă două : Andra şi Elena. Care sunt şi ele fete cumsecade şi cuminţele, cum le şade bine unora care urmează să afle ce-i aia studenţie.
Anul a început şi el bine, ce pot să spun…Dincolo de faptul că avem încă orar provizoriu, toate bune şi frumoase. Alţi profi, alte săli, chiar şi alte clădiri. Mă obişnuiesc eu, nu-i problemă….
Îmi amintesc de anul trecut pe vremea asta…Am renovat o cameră pentru ca mai apoi să mă mut în alta. Uf! Tinereţea! Nu mai fusesem singurică înainte. Adică deh! Cât toată lumea: mai o excursie, mai la Ani la Moldova...Dar să stau să fac de toate singurică, şi să trebuiască să gătesc, să fac curat, să mai spăl şi câte ceva la mânuţă....noutăţi mămică!
Bine, mereu mi-a plăcut să gătesc. Dar ce te faci că eu şi ordinea....una e să fiu curată, şi alta să îmi pun lucrurile la locul lor. Haos scrie pe mine! M-am obişnuit eu cât de cât, din respect pentru fete.
Şi dacă tot am ajuns la fete, cred că cineva, acolo sus, poate un îngeraş ceva, mi-a arătat că mă iubeşte prin ele. Nu ştiu dacă îmi sunt prietene. Prietenia e un cuvânt mare pentru mine. Dar mi-au arătat că sunt de încredere, nu m-au lăsat să fiu singură. Am împărţit totul, fără înţelegeri de genul "Tu îmi dai aia, şi pe urmă eu iau asta de la tine." Vrei ceva? Ăla e frigiderul, şi acolo raftul. Ia mamă, că doar nu sărăcesc fără felia aia de pâine sau fără stropul de şampon. A venit totul de la sine.
Ca şi în cazul prietenei mele, a fost un caz clasic de contrastele se atrag. Am învăţat să ţinem una la cealaltă, şi să ne respectăm. Cu mutricica veşnic zâmbitoare a Andreei (mie îmi place mai mult Silvia, dar dacă aşa vrea ea...) care se descurcă foarte bine la limbile străine şi are note demne de laudă pentru cineva care nu prea a avut de-a face cu asta nici măcar aşa, ca hobby. Este o fată care ştie să mulţumească, cere voie chiar dacă i-ai zis deja să ia de acolo, să umble la aia (încă lucrăm...). Şi cel mai important, îţi întinde mâna să te tragă de pe marginea prăpastiei.
Cu personalitatea cel puţin ciudată a Elfei, care pentru un om cu idei fixe este incredibil de înţelegătoare. Fătuca asta e o bărbată în adevăratul sens a cuvântului. Ascultă rock, şi ştie cu ce se mănâncă treaba asta cu genuri, instrumente, şi trupe de care aud numai de la ea. Mi-a făcut cunoştinţă cu deathgroundul (sper că am scris bine) şi trebuie să recunosc, mi-a plăcut. Are gusturi foarte ciudate cam în toate domeniile, şi dacă te ia cu discuţiile despre politică (nu numai a noastră, în general) ia din când în când o pauză de respiro. E posibil să uiţi când vezi câte ştie. Cred că ea este cam singurul om care îmi înţelege nevoia de regăsire, scârba faţă de un anumit tip de superficialitate. M-a ajutat poate mai mult decât oricine. Eu ştiu asta, voi tocmai o citiţi, ea urmează să afle cât a contat. O să se enerveze că am pus la suflet probabil... :P
Cu blândeţea Piticelei, care are o inimă mult prea mare pentru una singură la părinţi, şi o nebunie pe măsură. Bine...la capitolul nebunii ne cam aliniem. Una cu păsărica de pe creier, alta cu stolul....Ea a dezertat. Ne-a părăsit. Ne-a lăsat pentru altele. Dar noi tot o iubim, şi încă mai împărţim câte ceva. Trebuie să o înţelegem şi pe ea. Dacă nu o tulea, făcea şi anul acesta matematică şi desen tehnic printre dicţionare. (Tocmai a trecut să spună „pa” că plecă acasă ; ce mai, tot la noi stă practic) Parcă ne înţelegem şi mai bine anul ăsta. Poate că acum că nu mai e aici îmi dau seama cât înseamnă pentru mine.
Elena şi Andra sunt noi.
Prima e deja de-a noastră. Râdem, glumim, o ştiu cei "ai camerei". S-a adaptat admirabil. Poate mai bine ca "moi" la vremea mea. Dacă o ţinem tot aşa până la sfârşit, ne numim fete cu noroc.
Cea de-a doua este mai ataşată de prietenii ei. Am apucat totuşi să vorbesc cu ea săptămâna trecută, câteva ore, înainte să plece. Este o încântare să o auzi povestind.
Sper că nu v-am plictisit, dacă aţi stat să citiţi tot. Simţeam nevoia să îmi iau asta de pe inimă, şi să transmit sentimentele mele altfel decât prin vorbe. La cuvinte aşternute sunt mai bună.

Vă pup, IO

marți, 6 octombrie 2009

Ok fratilor....o sa mai lipsesc vreo 2 zile :P
nou an de faculta, al doilea :P
Lipsa net la camin, asa ca mai am de asteptat.
Nu reusesc sa raspund la comentarii de aici. Abia astept sa citesc ce ati mai scris.
Bubble, facem schimb, dar acum sunt pe fuga :D
Va pupacesc
Scuze pentru lipsa diacriticelor :P

vineri, 2 octombrie 2009

99 de adevăruri...

 Am luat asta de la Terra, să văd cât de bine mă cunosc. 

 Păzea că vin!

1 ador ciocolata amăruie, nu mănânc niciodată destulă :D

2 Cola e băutura mea preferată- ştiu, nu face bine, dizolvă nu ştiu câte organe, da-mi place

3 îmi place să gătesc

4 improvizez în bucătărie, aşa că dacă mâncaţi vreodată ceva gătit de "moi" şi vă place, nu întrebaţi ce e acolo, dacă sunteţi slabi de înger (mami ştieee)

5 îmi place să citesc

6 ador legendele

7 citesc în draci când nu am timp- sesiunile au fost pline de cărţi anul trecut 

8 cartea mea preferată este Dracula- cred că dincolo de partea "tenebroasă" vorbeste despre fragilitatea răului; să fii megaforţos şi să fii omorât cu lumină şi usturoi, să poti dormi numai pe pământ "de Romania" şi să trebuiască să fii invitat undeva ca să intri nu e chiar demn de laudă.

9 sunt fană Coelho- totuşi, odată ce ai citit Alchimistul, nu poţi aştepta decât detalii cu privire la cele descrise în el de la celelalte cărţi, pentru că această operă e un fel de metaforă a celorlalte; părerea mea; bine, nu le-am citit chiar pe toate

10 nu mi-a plăcut niciodată lectura obligatorie

11 am momente când sunt răutăcioasă

12 nu mă satur niciodată de basme

13 îmi place să fac poze, şi să le păstrez pentru mine

14 tocmai mi-am şters "hai faivu' "

15 îmi place muzica clasică

16 nu-mi plac manelele- adică..."eu arevaloare că are bani şi duşmanii e proşti că e săraci şi cu mai mult de 4 clase" ?! NU mulţumesc

17 am un frate mai "tânăr" cu 2 ani şi 9 luni

19 am avut 62 de kilograme în clasa a 9a, şi cred că eram mai simpatică cu ele

20 sunt timidă

21 pe cât sunt de timidă în public, pe atât sunt de nebună între ai mei

22 îmi place să imit oameni :D

23 colegii din liceu şi câţiva prieteni îmi spun Corli; a evoluat de la forma de Curly, adică numele plus parte anatomică prezentă din belşug la subsemnata

24 celălalt prenume al meu este Andreia; da, cu "i"

25 am o răbdare demnă de Cartea Recordurilor- am sâcâit o prietenă în urmă cu 2 ani să închidă geamul, că-mi era frig, şi ea era pusă pe glume, 2 ore- la propriu

26 când observi că mi se duce răbdarea, FUGI- prietena mea m-a văzut nervoasă o singură dată în 13 ani, şi nu a fost prea plăcut

27 am perioade foarte rare de stres, dar când vine, ia cu el şi panica (ocazie cu care îi mulţumesc lu' Doamne Doamne pentru colegele de cămin)

28 am burtică şi îmi place, e la mine să rămână

29 îmi este foooarte frică de gândaci, dar mă controlez destul de bine

30 îmi este şi mai frică de gâşte, nu ştiu de ce

31 mi se face rău de la fumul de ţigară (cu ochi umflaţi şi răguşită ies de la discotecă, ştiu că o să vă întrebaţi unii)

32 merg foarte rar în cluburi, discoteci, nu-mi place, nu mă caracterizează; dacă mă prindeţi pe acolo sunt sigur cu persoane foarte apropiate, care m-au bătut la cap cu zilele

33 fac diferenţa între cunoştinţe, amici, tovarăşi, pretini şi Prieteni (asta ca să vă daţi seama ce greu numesc pe careva prieten)

34 am o singură prietenă pe bune

35 mă înţeleg super cu mami- crede că dacă nu învăţ ceva pe pielea mea, învăţ degeaba, îmi dă sfaturi numai să mă ghideze(şi are mereu dreptate)

36 mănânc foarte încet: dacă vreţi să vă testaţi răbdarea, aşteptaţi să mănânc o îngheţată (fără să mă luaţi la palme)

37 am avut şuviţe într-a 9a

38 îmi place să mă uit la Miami ink

39 nu-mi plac fetele care se plâng mereu că nu sunt perfecte, dacă nu te iubeşti si respecţi puţin, să ceri iubirea şi respectul celorlalti este ceva numit MOFT-părerea mea...

40 am câteva semne din naştere (buline cafenii) 

41 port ochelari de 4 ani

42 culoarea mea preferată este roşul 

43 sunt scundă

44 am jucat în piese de teatru la liceu

45 în clasa a 11a am dansat disco în faţa clasei, să ridic moralul, şi în timp ce ei făceau semne disperate că vine profa eu mulţumeam pentru aplauze :D

46 îmi place să joc (hore), deşi sunt începătoare

47 nu am iubit

48 cel mai bine mă simt solo

49 o să mă mărit foarte târziu, sau deloc, iar mami deja îi plânge de milă nefericitului

50 îmi plac pisicile

51 nu îmi place ca băieţii să-mi spună chestii la modul "eşti frumoasă", "eşti sexi", mi se par pupincurisme, tind să cred mai degrabă fetele

52 cea mai mare dezamăgire de la viaţă a venit printr-o tipă care mi-a arătat cât de rară este prietenia adevărată, în sensul că nu se găseşte în niciun caz în persoana ei

53 nu-mi place să-mi plâng de milă

54 îmi place să cred că sunt mai degrabă isteaţă decât frumoasă

55 îmi place să fac oamenii să zâmbească

56 îmi plac cam multe :P

57 nu am avut niciodată nimic rupt sau spart (nici măcar capul, contrar aparenţelor)

58 am un mers caraghios, pe care încerc să îl controlez, din cauza unei forme de platfus

59 îmi plac bijuteriile, dar uit mereu să le port

60 nu îmi place aurul

61 îmi place cafeaua, mă ajută să dorm; încerc totuşi să nu exagerez

62 nu-mi plac femeile care nu acceptă îmbătrânirea, şi se chinuie să pară mai tinere

63 sunt optimistă

64 nu sunt superstiţioasă

65 nu sunt bisericoasă, cred că Dumnezeune iubeşte oriunde am fi

66 îmi place să merg cu trenul (ar fi şi cazul, sunt 300 km între Buc şi Motru)

67 nu îmi plac ştiinţele exacte

68 cred în sărbători

69 cred în bunătatea celor din jur (nu exagerat, dar cred)

70 îmi place să ajut, deşi nu-mi amintesc când am ajutat ultima oară

71 mă doare-n cot de poziţia mea în zelist

72 am făcut blogul din nevoia de a-mi împrăştia piticii de pe creier- am pentru toata lumea

73 nu suport să port brătări pe mâna dreaptă, mă sâcâie când scriu

74 mă machiez rar

75 nu prea mă pricep să merg pe tocuri

76 nu cred că feminitatea stă în lungimea părului, respectiv mărimea sânilor şi fundului

77 nu mă omor după sport

78 îmi iubesc orăşelul natal

79 ascult abba

80 dacă văd un film de groază, visez scene din el cu săptămânile

81 nu am o actriţă preferată

82 mi s-a spus de multe ori că par de 15, 16 ani

83 "la origini" sunt şatenă

84 m-am tuns de 3 ori din decembrie, de fiecare dată tot mai scurt

85 somnul meu poate fi tulburat doar de sesiune, şi aici mă refer la faptul că atunci mă trezesc uşor, nicidecum la lipsa lui

86 nu-mi place îngheţata cu fructe

87 nu am avut niciodată papiţoaie (am primit totuşi unul de Crăciun-Piglet- şi îmi place mult de tot)

88 nu mă pricep la maşini

89 nu ştiu să merg pe bicicletă

90 primul lucru pe care il desenez când pun creionul pe foaie este frunza, sau un ochi; ceva de formă asemănătoare

91 îmi place să cheltui banii pe cărţi- mami e de vină

92 cei mai frumoşi ani din viaţă au fost cei de liceu: m-au dezgheţat, fără a mă face tupeistă (pentru cei care mă cunosc de puţin timp: dacă acum sunt aşa, vă daţi seama ce timidă eram înainte?)

93 nu am permis de conducere

94 am făcut cam 8 injecţii toată viaţa (cu tot cu vaccinuri)

95 visez cu ochii deschişi; des

96 am avut 40 de absenţe tot liceul 

97 îmi place la şcoală/ facultă

98 după un week-end singură, devin vorbăreaţă

99 asta e prima mea leapşă

   Care are chef de o rundă de autocunoaştere, poate să ia asta.


joi, 1 octombrie 2009

Ochi căprui...


    Care este primul lucru pe care îl remarcaţi când cunoaşteţi pe cineva? Eu văd mereu ochii. Mi se pare uimitoare complexitatea pe care o poate avea privirea cuiva. Dacă persoana pe care o privesc are ochii căprui, am toate şansele să mă şi pierd în schimbul de priviri.

   Câteva dintre persoanele pe care le iubesc(puţine de tot)  au ochi căprui. Vorbesc cu ei, şi mi se pare că mai e ceva acolo. Că ferestrele spre sufletele lor nu sunt complet deschise. Că undeva, înăuntru, mai este ceva. 

  Ochii căprui nu reflectă pur şi simplu lumina...o absorb...se joacă ameţitor cu ea...şi apoi o răspândesc. Când priveşti ochii căprui, devii prizonierul lor. Te prind, te seduc. Te uiţi visând la ei, şi restul trăsăturilor de pe faţa celui de lângă tine dispar. Mai vezi doar sclipiri jucăuşe, trecând de la culoarea ciocolatei cu lapte la cea a mierii, şi apoi spre nuanţa caramelei şi a glazurii cremoase de pe prăjiturile bunicii.  Îţi dai seama că te pierzi, şi încerci să fii atent şi la vocea celui de lângă tine.

 Prea târziu totuşi....

  - Ce spuneai?