Narcis si Narcisistul din noi

                 

                 Stiti legenda lui Narcis nu? Ii placea atat de mult de el, incat s-a inecat admirandu-se. Cand a murit, au venit naiadele-zeitele izvoarelor si ale padurilor si au vazut lacul transformat dintr-unul cu apa dulce , intr-un ulcior cu lacrimi sarate.
                -De ce plangi ?intreaba naiadele.
                -Plang pentru Narcis, raspunse lacul.
                  Invidioase ele zambesc ...
               -Nu-i de mirare ca plangi pentru Narcis...la urma urmelor desi noi am alergat mereu dupa el prin padure , tu erai singurul care puteai sa-i contempli de aproape frumusetea.
                 -Dar Narcis era frumos? intreaba lacul plin de uimire..........
                -Cine altul poate sti mai bine decat tine raspunsera, surprinse naiadele. La urma urmelor ,doar pe marginile tale se apleca el in fiecare zi.
Lacul ramase tacut o vreme . Intr-un tarziu zise:
                 -Il plang pe Narcis , dar niciodata n-am stiut ca el era frumos. Il plang pe Narcis pentru ca de fiecare data cand se apleca deasupra apelor mele , eu puteam sa vad reflectata , in fundul ochilor lui , propria-mi frumusete.

                  Frumos, nu?

                Dar oare noi suntem mai buni decat Narcis? Eu cred ca suntem o varianta a lacului, care este, la randul lui....narcisist :) Unora ne place sa ne iubim pe noi insine, iar altora ne place sa ne admiram in ochii altora.

                 Suntem pur si simplu egoisti. Nu-i iubim pe cei din jur, iubim sentimentul pe care ni-l dau. Felul in care ne privesc, ne vorbesc, ne admira in unele cazuri ( nu al meu). Iubim ceea ce trezim in sufletele lor. Iubim sa admiram efectele noastre asupra celorlalti. Iubim sa manipulam, poate inconstient, ceea ce ne inconjoara. Si declansam o adevarata nebunie, un efect domino, pentru ca ei la randul lor iubesc acelasi lucru la noi...Sa insemne asta ca iubirea este o manifestare a egoismului? Sau inseamna ca egoismul e o manifestare a iubirii? Ma mai gandesc......

                     

                    titlul e provizoriu... 

                  Povestioara ar face logic faptul ca Dorian Gray (abia astept sa citesc cartea, ador povestea) este nascocit de Wilde, si nu de altcineva. Dorian este, cred eu, o metafora a lui Narcis. Dar asta e alta poveste....