Au! Aripa mea!

Eram un fluture singur...prea singur pentru gusturile mele. Și, când credeam că o să rămân mică și singurică, am văzut-o : lumina aceea maaaaare, în noapte. M-am dus spre ea! Noaptea era rece, dar nu mi-a păsat! Am alergat, orbește, spre prima lumină apărută la orizont! 

Flacăra îmi zâmbea prietenos, mă chema spre ea. Și eu îi zâmbeam înapoi. Doamne cât era de frumoasă! Și avea o aură! Ceva anume.....

Am ajuns la ea...am atins-o aproape...și m-a ars. Flacăra mea frumoasă! Și caldă și zâmbăreață și....

 Mi-a ars și aripioara....zbor strâmb acum! Mă ustură și antenuțele...nu mai simt nimic...sunt amorțită.... Nici măcar nu-mi mai pasă! De nimic....
Știu că nimeni nu are să  se răzbune....așa fac flăcările! Te ard și scapă nepedepsite! Flacăra nu are decât să se stingă acum. Știu că o să ardă și alți fluturași. Sper că nu la fel de tare ca pe mine totuși! O să rămână singură până la urmă, în timp ce noi, fluturii, vom zbura împreună!

Mi-e cald!

Uite că a venit și vara....Și cu ea sesiunea....
Și nu mai trebuie să port N- șpe straturi de haine sau să mă duc la cursuri în Pache. În schimb, s-a făcut o călduuuurăăăăăă! Și stai nene studentule și încearcă să înveți, în timp ce creierul stă să ia foc, fără aer condiționat sau ventilator....doar cu apă, că de mâncare nu îți mai arde...
Nu știu la voi cum e, dar mie îmi e tare greu! Și sunt condamnată să rămân pe aici cel puțin până pe 5, când am ultimul examen!
Și mi-e dor...de zilele în care stăteam acasă degeaba, de orele la care mă zgâiam la Supernatural. Mi-e dor de nopțile pe care nu le dormeam și de diminețile de după, în care alergam la marginea orașului!
Vreau să merg iar la râu, să ne plimbăm de mânuță prin apă, și să încerce să mă învețe să înot. Vreau să mai pot să stau să mă holbez la pereți cu mintea complet goală, sau să merg la țară să aduc apă....
Vreau să se termine sesiunea și să dureze la nesfârșit în același timp! Vreau să se termine chinul, dar o să îmi fie dor de fete...
Vreau să nu mai simt cum se topește inima în mine...
Voi cum faceți față căldurii?

Ploicicăăăă!!!

Soare arzător...de asta avem parte zilele astea!

Ieri însă....

Ieri am plecat, cu Gărgărițe și roacări după mine, prin mall. Bineînțeles, machiate temeinic înainte și date bine cu rimel, că deh, la cât de des ne machiem, se presupune că merită efortul!

Pe drum, am văzul un afiș care ne-a dat geniala idee de a merge în Tineretului. Acolo, clovni cu baloane, iluzionism, coadă la pictat pe față. Ce??? Eu nu-s copil? Eu de ce să nu am voie? Dar uite că nu am apucat! Ne-a prins ploaia chiar acolo!

Ploaie caldă, liniștită, de vară.

Bucureștiul nu mi-a părut nicicând mai prietenos ca ieri, în acea ploaie! Toată lumea intrase prin blocuri. Doar câtiva studenți se întorceau din parc, liniștiți, fără grabă! Studenți printre care ne număram și noi, fleșcăiți bine, cu o floare din baloane. Și, dacă tot ne-am udat, ne-am gândit să luăm la rând toate bălțile, că o dată pe an vine vara, și cine știe când mai avem ocazia să ne prostim așa.

Și am ajuns și la cămin...și am făcut clătiti....și am mâncat și înghețată...și nici nu am răciiit...

Și azi iar e soare și nu o să pot face nimic de cald...

Are careva vreo idee răcoritoare?

Fericireeee!!!

Iubesc oamenii, pentru felul în care caută fericirea în lucruri complicate, pentru ca mai apoi să o găsească într-un zâmbet. Cei care mi-au citit autodescrierea știu asta. Eu chiar cred că, așa cum spunea un coleg, uneori trebuie să ne coborâm nasul din nori pentru a ne da seama că ceea ce ne dorim este lângă noi. Trebuie să ne uităm undeva mai aproape.
Azi, cobor nasul din zare, și vă spun despre câteva mărunțișuri care mă fac fericită.
Mă fac fericită apelurile mamei și umorul de care dă dovadă. Mă face fericită faptul că părinții mei acceptă faptul că am crescut, și au încredere în deciziile mele, deși sunt încă fetița tatii.
Mă fac fericită Gărgărițele, și felul în care mă calcă pe nervi la maxim și mă amuză în același timp.
Mă fac fericită Lupii, cu felul lor de a fi foooooooooarte diferiți de mine, deși la fel de singuratici.
Mă face fericită Pitic, pentru că este singura care mă înțelege și pentru ca este ca un ardei iute. Cine o știe cunoaște.
Mă face fericită soarele ăsta prietenos, de care nu mă pot bucura pentru că mă caut de teme.
Mă fac fericită plimbările prin parc.
Zâmbesc și acum cu gândul la seara în care am plecat la terasă, pentru ca apoi să îmi fac noi amici, să alerg prin ploaie și să ajung în club.
Am fost fericită în noaptea în care am fost plimbate cu mașina și am încercat să îmi revin din mini-depresie măcar câteva ceasuri(fără folos).
Mă fac fericită zâmbetele încurajatoare ale colegelor atunci când mă pregătesc de discurs.
 Am trăit unul din cele mai frumoase momente din viața mea în parc, cu o prietenă, un măr caramelizat și o vată pe băț.
M-a făcut fericită banchetul, cu febra musculară aferentă, și cu plimbările alături de dirigă.


Mă face fericită mângâierea relaxantă și ocrotitoare a ploii.
Mă face fericită sentimentul că oamenii pot să mă placă așa cum sunt! DA! MERIT!


Pe voi ce vă face fericite, dragele mele?
Le rog să răspundă pe : IRina, Andreea, Josette,    Sonya , Miss G,  Ioana Radu .
Cine mai vrea să ne împărtășească fericiri mărunte?
Să îmi dați de știre dacă acceptați sau preluați leapșa, să mai fiu fericită o dată : pentru voi!

Aripi...

Dragă Lucianna,

Află despre noi că suntem bine și sănătoase, ceea ce îți dorim și ție!
Îți scriem să te anunțăm că aripile tale sunt aproape gata. Le-am scuturat bine bine de praf, le-am spălat cu atenție, cu o soluție specială pentru astfel de materiale. Sunt mai albe ca niciodată! Ne-am luat libertatea de a le lustrui, chiar dacă asta nu se afla printre dorințele tale.
Ca bonus de fidelitate, și ca să vezi că nu îți purtăm pică pentru că ne-ai lăsat baltă zilele astea, am dat aripile cu un strat de argint. Mai mult, vom fi lângă tine în ziua primului zbor.
La urma urmei....am fost mereu acolo...
Îți amintești? Prima zi de școală....primul coleg de bancă....primul buchet dat doamnei învățătoare...trecerea spre generală...În zilele în care te dădeai cu fardul mamei și îți puneai ruj în obraji, sau în cele în care probai pantofii și fustele...
Încă ne amintim cum făceai pe viteaza la admitere, sau cum aveai inima cât un puricel când ți-ai cunoscut colegele de facultate. Am fost acolo, îți amintești?
Așteptăm să ne răspunzi la scrisoare, pentru a stabili când urmează să ne întâlnim pentru a-ți reda aripile. Am dori să menționezi dacă ai prefera să faci zborul de încercare în aceeași zi, sau la o dată ulterioară.


                                                                                                Te așteptăm cu drag,
                                                                                                         Emoția și Speranța

Leapșă cu eroi

M-a făcut Ade de-o leapșă. 3 Eroi de prin filme/ seriale...ia să văd...
O să încep prin a spune că nu prea am eu eroi preferați, dar, de dragul lepșei lui Ade, am să încerc să mă gândesc la vreo 2.

Reepicheep e preferatul de departe. Mare șoarecicel, mare caracter! Și pe mine mă deranjează lipsa de imaginație a unora, ca pe rozător. Putem învăța de la el că dacă te pricepi la ceea ce faci, și pui pasiune, nu ai nevoie de altceva...gen înălțime sau rasă.

*Reepicheep chiar e mare! Vedeți voi...animalele Narniene se deosebesc de celelalte prin faptul că sunt neobișnuit de înalte!

După el, vin, la egalitate, Dean și Sammy, simpatici, glumeți, isteți și...Supernaturali!

Ce pot să spun...am și eu slăbiciunile mele....

Mă puteți învinovăți?

De mult nu am mai fost așa prinsă de un serial. Mă duc acasă, și bag câte un maraton Supernatural. Deja m-am obișnuit cu fantomele de pe acolo...pot să dorm noaptea...

Nu aș putea spune totuși că sunt chiar fan.

Mulțumim momos tovarășului care mi-a recomandat serialul...cine știe cunoaște...

Ultimul, dar nu cel din urmă, Dorian Gray! Trebuia să îl bag și pe Ben Barnes pe undeva, nu?
Serios vorbind, Oscar Wilde dă prin intermediul lui Dorian niște palme pe care societatea ar cam trebui să le ia înainte să se înece în superficialitate!
Și dacă palma asta vine și la pachet cu Ben Barnes, sunt gata să o trec în topul preferințelor la capitolul Eroi din filme/seriale.

Visul...

Te văd....ai ochii închiși...

Te văd singură...văd cum anii trec...

Îm jurul tău apar cărți...rafturi muuulte, prăfuite...Miroase a hârtie veche, a mister, a coperți de piele și povești cu animăluțe vorbitoare și prinți curajoși. Un înger de cerneală îți mângâie ușor creștetul, în timp ce crocodilul ticăitor stă de pază la ușă. Prin aer zboară încetinel praful, transformându-se pe măsură ce urcă în zâne jucăușe, ce se ciondănesc în șoaptă, ca nu cumva să te trezească.

Și iar dooormi...În fața ta stă un laptop, singurul lucru care necesită priză prin cameră. Un telefon mai vechi ca tine e undeva sub hârtii, pe un scaun uitat dincolo de rafturi. Numai tu știi unde ai fost azi, înainte să te pui pe tradus, și să adormi. Poate ai interpretat, sau poate te-ai întors de la bibliotecă. Sau poate ai fost în excursie, și ai cunoscut autorul tău preferat....

Îți admir în tăcere somnul...îmi place să te văd dormind, să am grijă de tine...

Dormi liniștită, vin și eu, să nu te simți singură!

                                                                                  Cu drag, mereu lângă tine,

                                                                                                           Visul

Pădurea dintre lumi...

Am aflat de conceptul interlingua în urmă cu vreo două săptămâni, la facultă. Se referă la limbile artificiale. Limbile dintre limbi. Au fost create de lingviști. De oameni care visau să creeze o limbă unică. O limbă să ajute traducătorii în munca lor. O limbă din care oricine să poată traduce.
Așa s-au născut concepte ca esperanto, atlango sau loglan. Și acestea sunt doar trei exemple! Limbile sunt vreo 48. Sunt limbi gandite de oameni. Nu sunt limbi ce au evoluat pur și simplu. Sunt asemeni roboților ce arată ca oamenii. Limbaje ce se vor limbi. Sunt exprimări ale dorinței oamenilor de a se exprima cât mai ușor, de a scăpa de bariera limbii. Sunt încercări de a pătrunde în Sufletul Lumii, de a-i crea un Limbaj.
Limbile artificiale sunt cumva ca pădurea dintre lumi a lui C S Lewis. Între lumea normală și Narnia exista o pădure. Una în care oamenii își pierdeau vlaga și cu greu își aminteau cine sunt. O lume în care până și Vrăjitoarea Albă își pierdea puterile. Oare oamenii nu-și vor pierde și ei energia, identatea, dacă vor încerca să le folosească...de tot? Oare nu vor uita cine sunt?
Limbile dintre limbi așadar...gramatici prinse între specificități. Trăsături comune, care cândva erau unice.  Istoria lor începe cu o bucată de hârtie. Nu au început cu un popor. Nu a dus nimeni războaie pentru a le proteja unicitatea. Nu și-a destăinuit nimeni dorul sau speranța folosind cuvintele lor, și nicio mamă nu a cântat copiilor cântece de leagăn cu ele. Oamenii le vorbesc pentru că sunt folositoare, distractive, interesante.
Pentru că, deși sunt artificiale, au supravietuit. Si poate, într-o zi, vor fi ca roboteii de prin filme, și vor evolua singurele.
Voi ce credeți?

From Paris with love

From Paris with love....un tânăr care vrea să facă mai mult, să meargă mai departe, primește în dar de  la superiori pe Wax, un nene original, un agent secret atipic, care protejează America într-un fel ceva mai original...shoot first, ask questions later, right? Problema apare când tânărul, James Reece, află că băieții răi îl au în vizor. Problema și mai mare este că băiatul rău care îl ține sub observație nu e chiar băiat și, pe deasupra, este omul în care eroul avea cea mai mare încredere.
Norocul lui Reece este Wax, partenerul său, care, pe cât e de nebun pe atât e de loial, și face din tânărul care era până acum mâna dreaptă a ambasadorului un agent de primă clasă, care nu mai ține cont de nimic, nu mai este previzibil și umblă de colo-colo cu o vază chinezească uriașă, plină cu cocaină.
Surpriza mare de tot a filmului este Travolta. Omul chiar le are! Fără costum, zâmbet fermecător sau aer misterios, actorul îl ridică pe Charlie Wax la rangul de artă actoricească! Și stați să vedeți cine e în rolul principal! Prin urmare...go Johnny go!!!
Și vizionare plăcută vouă!

Interpretul

Piesa asta de teatru am văzut-o in urmă cu mai bine de o săptămână, la Teatrul Foarte Mic. Un bilet la o piesă de acolo costă 12 lei pentru studenți, dacă nu cumva ți se năzare in ultima secundă că vrei să vezi piesa, și plătești 20.
Interpretul e o piesă oarecum banală ca subiect. Un nene ( Radu Gheorghe) confundă treburile și se angajează ca interpret muzical pentru un hotel care de fapt cauta un interpret (= traducător).
La hotel apare un cuplu, urmărit de tatăl Ei (Georgiana Ciocârlan). Tatăl ei fiind un scoțian, cu fustă, mers caraghios, în pași de dans, și accent de juri că nenea actorul, Răzvan Popa, nu este  de fapt român. Interpretul, cum era de așteptat, încurcă lucrurile.
Ce face biletul să merite banii? Pentru că nu, nu cred că am pierdut bani sau timp acolo, la piesă! Ei bine....actorii. Cărora nu le este teamă să improvizeze. Mai mult chiar, interacționează cu publicul, punând întrebări publicului și invitând pe câte cineva la dans. Tocmai de aia, dacă vreți să vedeți piesa, dar nu să și dansați, nu vă așezați in rândul din față.