Eram un fluture singur...prea singur pentru gusturile mele. Și, când credeam că o să rămân mică și singurică, am văzut-o : lumina aceea maaaaare, în noapte. M-am dus spre ea! Noaptea era rece, dar nu mi-a păsat! Am alergat, orbește, spre prima lumină apărută la orizont! Flacăra îmi zâmbea prietenos, mă chema spre ea. Și eu îi zâmbeam înapoi. Doamne cât era de frumoasă! Și avea o aură! Ceva anume.....
Am ajuns la ea...am atins-o aproape...și m-a ars. Flacăra mea frumoasă! Și caldă și zâmbăreață și....
Mi-a ars și aripioara....zbor strâmb acum! Mă ustură și antenuțele...nu mai simt nimic...sunt amorțită.... Nici măcar nu-mi mai pasă! De nimic....Știu că nimeni nu are să se răzbune....așa fac flăcările! Te ard și scapă nepedepsite! Flacăra nu are decât să se stingă acum. Știu că o să ardă și alți fluturași. Sper că nu la fel de tare ca pe mine totuși! O să rămână singură până la urmă, în timp ce noi, fluturii, vom zbura împreună!
e palpitant să fii fluture.
RăspundețiȘtergerenice blog.
m.f.