Cânticel

Asta e melodia care mă relaxează mereu. Oriunde, oricum, oricâd. Poate merge şi la voi...

Dragă necazule...

Dragă Necazule,

Află despre mine că sunt bine şi sănătoasă...Licenţa este pe ultimele trei sute de metri, şi, în loc să dau bice, scriu! Tu ce faci? Cum o mai duci? Sper că nu ai păţit nimic în cele 15 minute făcute din camera mea de cămin până acasă!
Căci vezi tu Necazule, nu aş vrea să păţeşti ceva!  Mi-ar fi dor de tine, să ştii! Cu cine m-aş mai plimba prin parc? Cine mi-ar mai veghea somnul? Cine m-ar mai lua în braţe când plâng? Cine mi-ar culege lacrimile bucată cu bucată, păstrându-le ca pe adevărate comori?
Pe cine aş chema la plictiseală, sau la lene? Pe cine?

Aşa că ai grijă de tine, Necazule, că de mine nu scapi aşa uşor.
Ai auzit?
Maaare grijă!

Cu drag,
Fluturele de Cerneală

Stai departe de mine!

Tocmai când renunţasem la tine din tot sufletul, te întorci....iar eu nu mai suport! Nu mai pot fi copila pe care ai transformat-o in femeie! Nu mai sunt prinţesa din turn, ce aşteaptă salvarea. Mi-am luat pantofiorii de cleştar într-o băsmăluţă, şi, desculţ, am coborât treptele. Şi am dărâmat zidul singură...cărămidă după cărămidă. În timp ce tu promiteai că vii să ma ajuţi.
Iar eu m-am săturat...vii...pleci...nici tu nu ştii ce vrei...Ai trezit în mine o sete de răzbunare, cum nu am simţit nicicând! Ţi-ai păstraz splendoarea...eşti cea mai frumoasă fiinţă pe care am văzut-o vreodată! Şi fiinţa asta minunată, vreau să o calc în picioare! Vreau să vindec rănile spălându-mă cu sângele sufletului tău!
Aşa că nu te mai apropia! Fugi! Cât mai curând, cât mai departe! Într-un loc în care fluturii de cerneală nu zboară cu aripile arse...

Top 10 filme

Filmele sunt pasiunea mea aia mare şi tare. După scris, blogărit şi interpretare! Le aleg după cum mi se pune pata! De obicei asta fiind pe actor! Fiindcă gradul de credibilitate pe care un actor il dă personajului poate face diferenţa! Iar pe mine mă hipnotizează pur şi simplu jocul unora dintre actori! O să vedeţi că am să vă cam bat la cap cu asta...
Totuşi, îmi este foarte greu să aleg doar 10. Fac un efort totuşi! Mi-ar plăcea să ştiu şi părerile voastre.


1 Cronicile din Narnia: The Voyage of the Dawn Treader

Contrar aşteptărilor, nu toate filmele Narnia sunt preferatele mele. Este de fiecare dată ultimul. :P
Voyage of the Dawn Treader duce acţiunea mai departe. Efectele sunt din cele mai bune, iar Will Poulter face pe vărul enervant aşa de bine că mai că l-ai lua la bătaie!












2 Step Up 3D

Despre filmu' ăsta am scris şi aici.

Nu am vrut să văd filmul ăsta pentru că mi se părea că ar fi cu hip-hoapări şi cu fomei sexy. Nuj de ce.
Dar ete că l-am văzut. Jon Chu face artă din filmul dansului. Artă la cel mai pur şi mai adorabil fel cu putinţă!
Dansatorii sunt foarte talentaţi, Rick Malambri pare născut să îl joace pe Luke, iar Adam Sevani arată că dansul şi ingineria pot merge mână în mână, prin rolul unui tâmpiţel lipicios care ar fi putut fi "cel mai mare tocilar din istoria filmelor cu adolescenţi"! Nu mai ştiu cine zicea asta. Dar ete că Moose surprinde prin talent. Şi apoi, mai sunt şi gemenii Santiago! Adoraaaabili!!! Şi Jacob! Căpitan de play! Şi The Ticks! Haaaaaaaioşii! Şi e mai mare dragul să vezi Step Up-ul.




3 Le scaphandre et la papillon

Este, zic eu, o poveste care poate inspira o lume întreagă! Povestea unui om ce a rămas paralizat aproape total, şi a prins curah să traiscă chiar şi aşa!
Un film despre care v-am mai povestit anul trecut, şi pe care l-am făcut cunoscut şi altora, de curând. Căci o asemenea poveste merită spusă!










4 X-Men Origins: Wolverine

Un Hugh Jackman forţos, care emană masculinitate prin toţi porii. Ryan Reynolds cel atrăgător şi plin de el, amuzant până şi în rol de maşină de ucis. Liev Schreiber misterios şi elegant chiar şi în rol de namilă(asta este! zău aşa!).
Povestea unei rase speciale de oameni, în luptă cu ea însăşi, laolaltă cu saga celui mai iubit personaj X-Men! Will-I-Am actor, şi un Dominic Monaghan obraznic.
Adună astea, şi dacă mai eşti şi fan SF, o să te usture ochii până vezi filmul! Asta dacă nu cumva l-ai văzut deja!



P.S.: X-Men: First Class tocmai a fost lansat in Românica! Şi James McAvoy ca Charles Xavier!!! Păzea că fug la cinema!




5 Pay it forward

Dramele nu sunt genul meu de film! Chiar nu!
Dar la ăsta am plâns! Un puşti de 9 ani, are o idee care schimbă lumea!
Imaginaţi-vă câtă apă am dat la şoricei, având în vedere că Haley Joel Osment este în rolul principal, Helen Hunt joacă rolul mamei alcoolice, Kevin Spacey rolul profesorului care îl inspiră pe puşti, iar James Caviezel rolul unui cerşetor ajutat de blonduţ!
Deşi cel mic are senzaţia că a eşuat, piesele de domino mişcate de el dau drumul şirului unde se aşteaptă mai puţin, şi dau naştere unui final cutremurător de neaşteptat!
Uitaţi-vă şi o să îmi daţi dreptate[







6 Charlie and the Chocolate factory

În filmul ăsta joacă Johnny Depp! Şi dacă nu l-aţi văzut deja, asta e partea care tocmai v-a făcut să luaţi măsuri!
Povestea este simplă! Un puşti sărac găseşte unul din biletele de intrare în lumea Ciocolatei! Şi îl cunoaşte pe Willy Wonka. Şi atunci să vezi aventură!








7 Sherlock Holmes

Îndrăzneţ şi original, filmul duce povestea celui mai cunoscut detectiv pe culmi nebănuite. Face asta prezentând povestea unui criminal în serie ce se întoarce din morţi şi îşi sperie duşmanii, ducând la disperare comisarul Lestrade.
Şi, cine e calm în toată harababura? Cine se bucură de agitaţia creată? Sherlock, pe care liniştea pricinuită de lipsa acută de mistere îl adusese la disperare.
Sherlock este jucat de Robert Downey Jr, care inspiră eleganţă prin toţi porii, şi dă detectivului un umor englezesc formidabil, genul de umor pe care mă îndoiesc că alt actor l-ar fi putut insufla.
Cât despre Watson...nu prea l-am văzut eu pe Jude Law jucând, dar în filmul ăsta e genial! Subtilitate şi tact! Asta îmi inspiră!
Ca să nu mai spun de Lord Blackwood! Mark Strong e cuvântul magic! Are o mutricică atât de maleabilă! Nici nu vă imaginaţi!
Merită cu desăvârşire văzut, mai ales dacă nu vă plac finalurile previzibile!



8 Iluzionistul

Iluzionistul este un film care se aliniază perfect preferinţelor mele. O poveste de dragoste atipică, ce îţi ţine atenţia prinsă în fiecare secundă! Dacă clipeşti, ratezi câte un detaliu, aparent insignifiant, şi îţi rozi unghiile de ciudă la sfârşit!
Unde mai pui ca Edward Norton joacă cu atâta patos, că mai că ai trece prin ecran să îl iei în braţe să îi spui că o să fie bine! Iar Rufus Sewell...este Rufus Sewell, iar aşa ceva nu se vindecă, din fericire pentru cinefica din mine! Dacă aţi văzut Legenda lui Zorro sau Tristan si Isolda ştiţi la ce ma refer! Tipul joacă frenetic, te face să respecţi personajele negative cu tot sufletul, te prinde în nebunia sa! Dă personajelor nuanţe incredibile!
Cred că prinţul ăla este personajul negativ preferat pentru mine!





9 Dorian Gray

Dorian Gray este cea mai proaspata ecranizare a romanului omonim, scris de Oscar Wilde. Un roman care a stârnit fooooarte multe controverse la vremea lui, deşi nu făcea decât să oglindească sufletele superficiale ale oamenilor acelor vremuri! Pe atunci, un nesocotit de asemenea dimensiune era mai mult decât scandalos, astfel că romanul a fost folosit ca dovadă a sufletului murdar al autorului, la procesul acestuia.
Regizorul a avut un curaj extraordinar angajându-se la un astfel de proiect. De ce? Pentru că este imposibil, în societatea în care trăim, să provoci cu un astfel de film repulsia conceptului original. Nimeni şi nimic nu provoacă şocul, dizgraţia şi impactul pe care o sfâşiere atât de dureroasă a sufletului ar trebui să le provoace.
Mai mult decât atât, este imposibil să găseşti un actor care să portretizeze un personaj, care, ca tehnică actoricească, este imposibil de redat. Sau cel puţin aşa spun criticii. "Norocosul" ales a fost Ben Barnes, ce are pentru public imaginea unui puşti, în ciuda celor 29 de anişori. Şi a fost o alegere mai mult decât potrivită zic eu, pentru că tare interesant a fost să văd de la actor altceva decât curajul lui Caspian şi inocenţa lui John Whittaker.

10 Stardust
De ce m-am uitat la Stardust? Că auzisem că joacă Ben Barnes! Dar zău că nu mă fac de râs nici cu Charlie Cox! Amestecul de inocenţă şi curaj pe care îl dă lui Tristan este uimitor!
Vedeţi voi...Tristan este îndrăgostit! Şi ar face orice pentru iubirea sa, chiar dacă nu este reciprocă! Ar fi în stare chiar să caute o stea!
Însă nimic nu este aşa cum tânărul se aşteaptă! Nu dincolo de zid!
Dincolo de Zid, sunt prinţii ce se omoară între ei pentru tron, vrăjitoarele ce vor nu Steaua, ci inima ei, căpitanul Shakespeare, şi lumea-ntreagă!
Un basm! My type!
Cu Michelle Pfeiffer, Robert DeNiro, Claire Danes, Charlie Cox, şi Mark Strong! Unul din cele mai originale filme fantesy!
Uitaţi-vă şi voi, să vă convingeţi!

Timiditatea

Sunt un om timid...nu e un secret!
Dar hai să stabilim ce e aia timidate, că se cam uită lumea ciudat la mine, şi zău că nu îmi place!

Timiditatea, cea trăită de mine, mă opreşte să fiu eu însămi 24/7. Eu însămi sunt o fetişcană veselă, de vreo 21 de anişori, care debitează glume şi replici tăioase pe bandă rulantă. Îmi place foarte mult să scriu. Nu mai este un secret. Îmi place să vorbesc, uneori cam mult, şi să fiu ascultată. Îmi place să călătoresc cu trenul, pentru că aşa mă pierd cel mai uşor în gândurile mele.
Iar acum, partea cu timiditatea. Timiditatea e aia care mă face să ies în faţă şi să se învârtă sala cu mine. Nu se învâte de emoţii, se învârte de frică! Dacă scot un porumbel, dacă bag o dumă, dacă nu le place/mă critică / le umflă râsu? Treaba asta este mult amplificată când eşti la o facultă cu fete. Stai în faţă şi uneori le doare fix în cot de ce zici tu pe acolo! Şi mai bagă şi ele o bârfă, să treacă timpu'! Ce au făcut aseară, cine vine să le ia de la şcoală, ce ar mânca.
Eu am senzaţia că se vorbeşte de mine şi mă intimidez!
Tot timiditatea mă face să am câte o idee, şi să îmi fie frică să o spun.
Timiditatea mă ţine deoparte când cunosc oameni noi.

Timiditatea nu mă face nici măcar pe jumătate atât de vulnerabilă pe cât cred unii! Pe bune că nu!
Nu stau în banca mea non-stop, tremurând! Pur şi simplu am momente! Sunt însă persoane cu care pot vorbi mult şi bine, le pot cere sfaturi fără să mă bâlbâi! Am momente în care sunt atât de fluentă şi naturală că m-aş scuipa să nu mă deochi!

Nu sunt romantică! Din varii motive, oamenii îmi atribuie o doză de romantism muuuuuult peste medie. OK! Sunt calmă, liniştită, ascult Michael Bolton şi alte cele. Dar ce treabă are asta cu romantismul?

Timiditatea e o chestie care vine şi pleacă. Nu e ceva constant! Când îmi e lumea mai dragă, zdrang! Şi după mă lasă să îmi văd de ale mele.

Voi sunteţi timide? Cum se manifestă?

Ce-i aiiiiiiiiiiiiici!!!

Azi am adăugat pe cineva în blogroll...Şi am realizat că blogrolu' meu e varzăăăă! Nu se mai înţelege om cu persoană! Acu'....io încerc să îl organizez! Dar nu prea ştiu ce categorii să fac! Aveţi vreo idee?
Nu vreau să renunţ la nimeni, mai am chiar de adăugat! Am găsit nişte bloguri tare faine încercând să-mi înec amarul zilele astea, şi vreau să vă arăt şi vouă!
Treaba o să se desfăşoare în două etape...întâi o să şterg furisenia, după care o refac de la  0. Voi să ziceţi ce v-ar plăcea să vedeţi la categorii, dacă vă dă ghes inspiraţia, iară eu fac loc!

Cuvinte, nu vorbe!

Sunt omul cuvântului...
Asta nu înseamnă neapărat că sunt un om de cuvânt! Să decidă alţii dacă sunt sau nu!
Dar aparţin cuvântului! Trup şi suflet! Chiar dacă oamenii tind să îmi râdă în nas atunci când le spun că îmi place să scriu. Mi se spune mereu: FAPTE, nu VORBE!!!
Mi se pare mie sau lumea nu ştie diferenţa dintre cuvinte şi vorbe? Ei bine, dragii mei sceptici, cuvintele sunt alea pe care le scrii...sunt curajul de a lăsa ceva imprimat, pus negru pe alb(deşi asta nu e neapărat o regulă) pe o foaie/un site/blog/perete.
Biblia însăşi este formată din cuvinte! O adunătură de cuvinte care au schimbat lumea! După care se ghidează o mulţime de oameni! Cei care le-au scris nu mai sunt de sute de ani! Dar cuvintele lor au rămas scrise, publicate de mii de ori, în zeci de limbi!
Cuvintele sunt alea pe care le înşiri pe foaie la un examen şi de care depinde nota...Prin cuvinte arăţi persoanei dragi ce simţi. I le scrii, pe un petic de hârtie sau o felicitare, să vadă cât contează pentru tine.
Cuvintele pot trece de orice! Pot răni, pot aduce un zâmbet, pot scurge o lacrimă! Cuvintele trec bariera inimii! Dacă cineva îţi spune ceva, vorbele se duc, se pierd în aer. Dacă îţi scrie în schimb, poţi zâmbi, visa, poţi plânge la nesfârşit citind rândurile! Cuvintele au suflet, şi voinţă! Se unesc în imaginaţia ta şi dau naştere fanteziilor, sau nopţilor de coşmar!
O voce auzită îţi spune exact ce vrea vorbitorul! Cuvintele în schimb îţi permit să imaginezi propria voce, propriul ton, propria fluenţă! De câte ori nu v-aţi sfiit să scrieţi ceva, de teamă că poate suna altfel decât doriţi? Aşa-i că aţi pierdut şirul?
Cuvintele nu sunt deloc vorbe! Căci vorbele nu rămân întipărite pe veci...
Cuvintele au o forţă pe care unii nu pot măcar să o imagineze! Iar eu, astăzi, le sunt avocat! Căci mulţi dintre noi habar n-au cu ce se joacă subestimându-le!

Bitch!

Cândva, mi-ai făcut foarte mult rău...Bine..nu chiar cândva...Nu a trecut nici mult, nici puţin. Rana totuşi, e încă proaspătă! Doare ca dracu! Mă dor toate prietenele la care am renunţat din cauza ta! Mă doare fiecare om la care nu pot ajunge pentru că vii tu şi te bagi între noi! Mă doare fiecare suflet pe care îl joci pe degete, pe care îl bârfeşti pe la spate, aşa cum o faci, desigur şi cu mine. Mă doare fiecare orgoliu pe care l-ai rănit, fiinţele dragi care mă cred o viperă din cauza ta! Mă doare fiecare soldaţel ce lupta pentru o cauză ce o aveam în comun, iar tu mi l-ai scos din luptă, făcându-l să creadă că luptă în zadar! Că unii au renunţat din laşitate, e partea a doua!
De aia te ţin aproape. Ca să pot şi eu să te bârfesc duşmanilor, ca într-o bună zi, prietenii să te urască. Să inspiri scârbă prin toţi porii, oricât de bine ai arăta! Şi pentru asta îşi sunt recunoscătoare! Pentru că am învăţat cât e de bine să fii o javră! Câtă satisfacţie ai când omul care ţi-a fost de ajutor se zvârcoleşte la picioarele tale, chinuit de dureri.
Şi sunt o javră cu tine, pentru că îmi aştept răzbunarea. Care o să vină uşor, ca un şarpe veninos. Nici nu o să ştii cine te-a dărâmat! Nu mai contează că o să îmi adâncesc rana. Oricum doare!
Şi mă port aşa cu un singur om: cu tine. Pentru că vreau ca bucuria de a te vedea a pământ să îmi înăbuşe agonia.
Tu, în schimb, ce scuză ai?

Curli

Cine credeţi că este Curli?
Vă dau un indiciu? Mă cheamă Andreia Luciana CORLan. Mi se spunea Curli in clasa a 6a. Cam aşa. Eram rotunjoară. Dar nu cu totul. Căci eu am o formă de S  din profil. Este o siluetă fină, armonioasă, pe care femeile au obţinut-o multă vreme torturându-se cu corsete. Beleaua? Când mă îngraş, S-ul ia proporţii. Pun fund şi burtă, burtă şi fund. Forma şoldurilor rămâne neatinsă.
Formele mele mi-au dat de furcă multă vreme. Prin clasa a patra, eram o fată cam ca toate celelalte. Poate puţin mai ştearsă.
Şi a început iadul de pubertate. La propriu. Fetele creşteau armonios. Aveam în clasă, cu câteva excepţii, numai fete superbe, slăbuţe, biscuite-n dungă sau pişcoţel. Aşa erau constituţia lor. Nu se înfometau!
Eu în schimb, puneam kilograme. Nici nu ştiu când am ajuns la vreo 60. Îmi creşteau şi mie sânii, aveam şi eu sutien. Dar formele mele nu erau văzute de nimeni, căci se pierdeau în grăsime. Şi nu eram nici măcar grasă la propriu. Eram un bolovan cât toţi dumnezeii, o chestie fără sare şi piper.
Cum mama şi tata erau veşnic la lucru, mai săream o masă, două. Mai lăsam ciorba la o parte, că îngraşă, mai beam o găleată de apă să treacă foamea. Mă uitam în oglindă, şi în loc să văd un om, vedeam un fund şi o burtă. Colegii de şcoală, nevinovaţi dar răutăcioşi, au observat formele mele din belşug. Am devenit Curli.
Norocul meu a fost ca mama EI, fata despre care vorbeam zilele trecute, a tras de mine. Dormeam mult "în deplasare" la ea. Aşa că mama ei începea, de cum făceam fiţe la mâncare: "Auzi fată? Tu mie îmi mănânci tot! Că vii la mine acasă! Mie nu-mi faci aere de astea cu stat flămândă!" Şi, de voie de nevoie, mai băgam o îmbucătură....
Faza este că la un moment dat, tot incercând să "ratez" mese, aveam impresia că funcţionează! Mi se părea că eu chiar sunt mai slabă! Până într-o zi, când mă plimbam cu o prietenă şi mătuşa ei prin Motru, şi ne-am cântărit. Bălăngănea acu' ăla între 60 şi 62 de îmi venea să îl strâmb, să stea dracu odată!
Şi mi-am dat seama că dacă îţi e dat să fii cât Casa Poporului, apăi atât rămâi! M-am resemnat cu gândul că eu nu o să fiu niciodată aia slabă şi drăguţă, pe care băieţii o scot la întâlniri. Că nu o să port maieuri cu buric la vedere, nici blugi cu talie joasă. Am plâns, şi a durut! Mă simţeam ca şi cum aş fi fost condamnată să trăiesc o viaţă într-o batoză uriaşă! Mă simţeam ca şi cum nu aş meritat pe nimeni.
Dar, Doamne ajută, era EA. Şi mai era şi fratele ei, care începuse cât de cât să vadă dincolo de burtoasă. Plus că la vârsta aia băieţii adoră cam orice are sâni!
Am realizat (Mulţam fain, Doamne!) că ar trebui măcar să fiu o vacă grasă grasă vacă sănătoasă. Mă gândeam că la ce mama Dracu' să mai fiu şi anorexică, dacă nu dă randament? Sunt grasă? Hai naibii să mă fac şi mai mare, să ştiu o treabă!
Partea pe care nu am putut să o strecor, este că după o serie de mese neregulate, începusem să ameţesc! Organismului meu îi lipseau probabil multe. Mă ridicam din pat, şi zvârrrrrrr! Camera cu mine!
Cum am slăbit?
Nu am idee!
Ştiu că în mare, am început liceul. Şi, o dată în viaţă, nu mai eram Curli. Eram Corli, aia cu note mari la română. Colegii îmi cereau ajutorul la teme, mă simţeam utilă, şi nu mai analizam aşa cu foc oglinda.
Şi a venit vara de după clasa a noua. O vară foarte călduroasă. Aşa mare căldură, că dacă mâncam, mi se făcea rău. Ca să evit greaţa, mâncam salată muuuuultă. De aia cu roşii, castraveţi şi sare. Şi am mâncat mulţi cartofi fierţi vara aia. Rar altceva.
La un moment dat, la o vizită în Craiova, mătuşa EI îmi spune: "Auzi Andreuţo? Tu ai slăbit?" "Uhmmm...Da! Aci un pic! Ha? Ce ? Am slăbiiiit? Iooo?"
Când a venit toamna, prietenele mamei veneau în vizită şi mă scuipau să nu mă deoache. Eram cu vreo 10 kilograme mai mică. Nici nu mai stiu când am urcat pe cântar şi aveam 49 kg. Dar a fost o zi foarte fericită!
La liceu, mă vedea lumea mai bine. Chiar dacă, tehnic vorbind, eram mai puţină!
Au început să vadă că am decolteu, să se întrebe dacă port sau nu chiloţi. Nu îi mai interesa dacă mă pricep sau nu la ceva anume.
Am realizat că am slăbit şi că am devenit o bucată de carne. Nu a durut foarte mult asta. Realizezi la vreo 15 ani cât e lumea de superficială. Dar a lăsat un gust amar. Am slăbit, şi eram şi eu drăguţă! Şi pentru ce? Nu se schimbase nimic. Oamenii judecau în continuare. Că m-am uitat cu jind la fetele slabe degeaba.
Adică..ok! Sunt normală! Acum nu mai am decât vreo 3 kile în plus, care vin şi pleacă. Şi nu, nu mi-ar plăcea să fiu iar imensă!
Dar fetele mele! Da! Cu voi vorbesc! Cu alea care cred că dacă eşti băţ se uită flăcăii cu ochi mai dulci la tine! Kilogramele în minus sunt bune numai dacă aţi slăbit normal! Vă rog eu frumos: NU VĂ ÎNFOMETAŢI, că vă bat! O să aveţi ameţeli! Eu am şi acum!
În plus, cei din jur sunt atraşi ca muştele de miere de personalitatea voastră! Credeţi-mă că ştiu!
Eu credeam că o să fiu mai atrăgătoare. Şi sunt! Pentru fustangii! Pentru ceilalţi am rămas ochelarista care îi ajută la teme. Pentru că m-oi fi schimbat eu de când cu faculta, dar sunt tot aia cu stofă de soră mai mică! Nu o să fiu aia dulce, drăguţă, sexy, orice aş face. Sunt aia zurlie, tunsă scurt, care nu încearcă să pară altceva între prieteni. Tuturor le vine să mă ciufulească, nu sa ma pupe!
Dar am înţeles cine sunt! Sunt aia care chiar poate lega o prietenie cu un băiat. Ochelarista cu prieteni puţini şi buni. Aia căreia îi povesteşti că te-ai despărţit, sau că nu o mai suporţi de piţipoancă! Aia care crede că glumeşti când îi spui că e sexy!
Credeţi-mă, kilogramele nu înseamnă nimic pentru cei din jur. Dar dacă vă pun în pericol sănătatea...ar fi cazul să faceţi ceva!
Dacă aveţi frământări de genul ăsta, există la "Cine sunt" o adresă de mail. Vorbim acolo dacă vreţi....

Shame!

Iertare...Sună bine în teorie, nu?
Este medicamentul care place cel mai mult sufletului meu. Că sufletul meu e tâmpit, e partea a doua!
Adică...hai să fim serioşi! Câţi dintre noi pot spune că nu au greşit niciodată? Vorba câtecului: sunt 3 versiuni. A mea, a ta, şi adevărul! Nu sunt două! Nu există vinovatul şi victima!
Însă faza asta cu iertarea are două tăişuri: unii oameni o aşteaptă cum aştept eu ploaia pe toropeala asta. Altora nu le pasă. L-a iertat fraieru', să-i fie de bine! Pentru că un om care apreciază iertarea este la fel ca un prieten adevărat: nimic mai rar pe lumea asta! Yeti este câtă frunză şi iarbă pe lângă un om adevărat, care apreciază iertarea şi prietenia!

Cât despre domnii cântăcioşi din cele ce urmează, tot respectul! Nu ştiu eu toată povestea, nici îmi pasă ce fac ei dincolo de faptul că-s cântăreţi. Dar şi-au călcat pe inimă, şi au recunoscut în văzul lumii ca au fost fraieri şi au călcat pe bec!
Unde mai pui că a ieşit şi un cântecel de zile mari!
Şi nu, clipul nu mi se pare gay! Wtf oameni buni? Fetele se ţin de mână pe stradă, dar un bărbat care pune mâna pe umărul altuia e homo? Get over yourself!