A trecut un anişor de când sunt printre fluturi...Şi parcă a fost ieri! Cred că blogul ăsta este unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut vreodată! Îmi place să scriu de prin clasa a doua, de cand am făcut prima mea compunere (copilul şi pomul...era despre un copilaş care a luat seminţele unui copac, după ce a vorbit cu acesta, şi le-a plantat în curte; cel mic şi noul pomişor deveneau mai târziu prieteni). Nu cred că există ceva care să îmi placă mai mult! Îmi plac ce-i drept şi limbile străine. Dar nu-mi pot minţi inima. Şi nici pe voi, acum că mi-am deschis sufletul în faţa voastră. Scrisul este prima şi marea mea pasiune. Este probabil unul din puţinele lucruri pe care le-am făcut mereu cu foarte mare plăcere, cu foarte mare chef cu foarte mare pasiune. Oricât aş încerca, nu-mi amintesc să fi scris vreodată în scârbă, sau de dragul de a înşira cuvinte.
Îmi vine mereu câte o idee, de obicei în autobuz sau în tren, idee pe care din păcate uneori o uit. Aşa că am un obicei mai nou : mâzgălesc repede un cuvinţel cheie, pe unde apuc, până am acces la un calculator, să îl transpun cum trebuie. Acum înţeleg de ce Coelho scrie la calculator, căci, zice el, nu poate niciodată să scrie la fel de repede cum gândeşte. Acum ştiu cum vine asta!
Mâ bucur nespus că am găsit blogul ca "foaie de hârtie"...parcă v-am mai povestit cum!
Îmi daţi un sentiment nemaipomenit atunci când lăsaţi câte o părere, chiar dacă nu sunt de acord cu ea! Este de vis să vezi cum oamenii reacţionează la ceea ce spui! Tocmai de aste mă străduiesc să vă las comentarii cât de des : ştiu că avem cu toţii nevoia de sentimentul că cineva ne ascultă....dacă nu aveam nevoie de el, exteriorizarea noastră nu se mai numea blog...se numea document word...
Dacă vreţi să vedeţi şi lucrurile frumoase pe care le citesc, aruncaţi un ochi în blogroll, sau printre bannere. Sunt bloguri care mie chiar îmi plac. Nu le-aş fi pus acolo dacă nu aş fi crezut că merită atenţie!
Vă mulţumesc muuuult de tot că daţi pe aici! Sper că vă place ceea ce vedeţi!