Mai bine așa...

Am trecut  în ultima vreme prin câteva chestii mai nasoale. Am avut niște zile aiurea. Nu s-a terminat chiar totul. Dar sper ca lucrurile să se așeze curând. Să se așeze, că lovitura de grație urmează să vină. O simt.
Dar poate că e mai bine așa. Poate că e mai bine că a trebuit să trec prin astea. Poate ca data viitoare nu o să greșesc așa. Poate am învățat ceva din asta. Poate că ce s-a rupt o să se regeneze, și o să fiu mai puternică. Nu știu sigur...
Mie dor de voi, bloagări! Ce mai faceți?

Da...știu...nuu am mai scris de mult...Promit să mă revanșez cândva...Deocamdată nu prea e timp.
Am auzit că a murit Adrian Păunescu azi dimineață...Nu eram mare fan, sincer. Nici nu sunt încă. Dar piesa asta îmi place. Pentru ce transmite, și pentru că e cântată de un puști care at trebui să aibă parte de mai multă atenție.

Charlie and the chocolate factory

Din vremea în care credeam că oamenii pot fi întinși la presă, că un cap sec este gol pe dinăuntru și că putem deveni elastici de la guma de mestecat sau că un copil poate pleca pur și simplu de acasă și călători prin lume fără nici un sfanț, vă prezint Charlie și fabrica de ciocolată.
Charlie (Freddie Highmore) este un puști care, din cauza sărăciei, primea ciocolată doar o dată pe an. Când Willy Wonka(Johnny Depp) pune în ciocolățelele sale invitații în misterioasa lume a dulciurilor, stârnește o adevărată isterie printre copii. Cum ajunge Charlie să posede o astfel de invitație, o să vedeți singuri.
Vă recomand filmul dacă vă place Johnny Depp. Pe mine cu acest rol m-a convins cât de mult poate ca actor.Îl mai văzusem în Pirații din Caraibe și A noua poartă. Însă Willy Wonka e deosebit. Dă filmului un iz de inocență, de puritate, de sminteală chiar, și te face să îți dorești să fii destul de mic încât să crezi tot ce apare în lumea ciocolatei ce curge în cascadă, pentru a rămâne cea mai fină din lume.

Gutsa roacăr

Nu obișnuiesc să public două postări în aceeași zi. Dar piesa asta e MULT PREA TAREEE!!!!!! (găsită de lup)

Leapșăăăă

Nu mai țin minte când am făcut ultima leapșăăăă!!! Am dat de asta în La taină despre cosmetice și am luat-o iiimediat!

1. Cât timp petreci zilnic pe blogul tău și pe ale altora?
Ohooo!!! Multicel! Nu aș putea spune cât....E deschis mereu, și mai dau p-aci. Mai scriu, mai citesc o postare....

2. Ce melodie ți-ai dori să fie "valsul mirilor" la nunta ta?
Păi în primul rând tre să mă ceară careva de nevastă! Și apoi să-i placă Baladă pentru o minune de la Vank!

 3. Ce te scoate cel mai tare din sărite la sexul opus?
Citiți Te Urăăăăsc și o să înțelegeți. Ideea e că adesea mă calcă pe nervi relaxarea cu care abordează tot! E un lucru tare bun, dar când te dai de ceasul morții și-l vezi că rămâne calm, îți vine să-l bați până-ți cad brațele!


4. Ce te ajuta să te liniștești?
Hold me now a lui Johnny Logan

5. Care e cel mai important produs de make-up în viziunea ta? 
Ooooo...Greu! Greu! Cred că fondul. Dacă ai un ten mai aiurea e important să ai o barieră de protecție pe față.


6. În ce te-am găsi zi de zi: pantofi cu toc, balerini sau adidași?
Cu siguranță adidași!
 7. Care a fost cea mai mare dezamăgire în copilărie?
Nu mă lăsa mama să am părul lung! Toate vecinele îl aveau, numai eu nu! Ironia e că acum mi se pare că nu am niciodată freza destul de scurtă!
8. Ce făceai acum 8 ani pe vremea asta?
Aveam vreo 13 ani....E marți...Cred că eram la ora de fizică, și încercam să înțeleg pe bune ce bombăne proful.

Iar de 7 ani

De vreo 3 zile nu mai am stare. Mă simt rău de tot. Sănătatea mea se duce de râpă. Şi, de parcă nu ar fi de ajuns, viaţa rânjeşte şmecher la mine.
Nu vreau decât să se termine totul...
Vreau să am 7 ani şi să adorm la soare, să mă urc în copac şi să plâng până vine bunica să mă dea jos, să mănanc ciocolată pe ascuns şi să alerg găinile!
Vreau să alerg pe câmpii. Vreau ca verişorii mei să mă pună iar să beau apă cu sare, minţind că e vreo poţiune magică....Vreau să fac iar căţeilor băi de noroi şi să mă chinui să iau ciocolata din vârful bradului până se mânjeşte peretele....
Vreau să mai bag nuci sub picioarele patului, aşteptând şocul celui ce se aşează la ideea că a stricat mobila....
Vreau să mă tăvălesc prin iarbă până mi se înverzesc pantalonii, să mă împiedic pe drum şi să mă întorc acasă plină de julituri...
Dar nu pot...
Mă cheamă realitatea....

Invenţia care îmi va schimba viaţa

Dimensiuni reduse, uşor de manevrat!
NU este nevoie de baterii!!!
Are un butonaş verde, de la care, bineînţeles, se aprinde!
Îl lipiţi de tâmpla dreaptă, apăsaţi butonaşul şi aşteptaţi să îşi facă efectul. Va elimina orice urmă de regrete, frustrări, remuşcări. Amintirile dureroase vor fi înlocuite de un uşor instinct de autoconservare, ce se va activa de câte ori sunteţi pe punctul de a repeta greşeala! Fără lacrimi, fără suferinţă!
De îndată ce senzaţia cu pricina dispare, apăsaţi butonaşul negru, pentru a opri aparatul!

Abia aştept să se inventeze şmecheria asta!

Uneori

Uneori ne simţim singuri...şi, de cele mai multe ori când ne simţim singuri, aşa şi suntem.
Însă uneori avem pe cineva pe urmele noastre. Un înger păzitor de existenţa căruia nu ştim, şi poate nu ştim niciodată. O căprioară argintie urmărindu-ne paşii din umbră, întinzând un pat de frunze, să cădem pe moale.
Uneori, atunci când suntem pe marginea prăpastiei, sau pe puncul de a fi înghiţiţi de ape, există o mână gata să ne prindă. O mână care se smunceşte să ajungă la noi.
Dar suntem oameni...şi ne stă în fire să căutăm ajoturul acolo unde nu-l vom găsi niciodată. Pe undeva prin depărtare...mai un elicopter, mai o barcă de salvare, mai cine ştie ce echipă de intervenţii.
Şi ne luăm privirea din depărtări atunci când îngerul şi-a pierdut strălucirea, trist, crezând că nu e nevoie de el. Când căprioara se satură să aşteptăm în locul ei un tigru fioros...când mâna întinsă a cam amorţit...
Dar ştiţi ce? Data viitoare vom fi noi căprioara, mâna întinsă va fi a noastră!
Să sperăm doar că va fi apucată la timp!

Un an!!!!

A trecut un anişor de când sunt printre fluturi...Şi parcă a fost ieri! Cred că blogul ăsta este unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut vreodată! Îmi place să scriu de prin clasa a doua, de cand am făcut prima mea compunere (copilul şi pomul...era despre un copilaş care a luat seminţele unui copac, după ce a vorbit cu acesta, şi le-a plantat în curte; cel mic şi noul pomişor deveneau mai târziu prieteni). Nu cred că există ceva care să îmi placă mai mult! Îmi plac ce-i drept şi limbile străine. Dar nu-mi pot minţi inima. Şi nici pe voi, acum că mi-am deschis sufletul în faţa voastră. Scrisul este prima şi marea mea pasiune. Este probabil unul din puţinele lucruri pe care le-am făcut mereu cu foarte mare plăcere, cu foarte mare chef cu foarte mare pasiune. Oricât aş încerca, nu-mi amintesc să fi scris vreodată în scârbă, sau de dragul de a înşira cuvinte.
Îmi vine mereu câte o idee, de obicei în autobuz sau în tren, idee pe care din păcate uneori o uit. Aşa că am un obicei mai nou : mâzgălesc repede un cuvinţel cheie, pe unde apuc, până am acces la un calculator, să îl transpun cum trebuie. Acum înţeleg de ce Coelho scrie la calculator, căci, zice el, nu poate niciodată să scrie la fel de repede cum gândeşte. Acum ştiu cum vine asta!
Mâ bucur nespus că am găsit blogul ca "foaie de hârtie"...parcă v-am mai povestit cum!

Îmi daţi un sentiment nemaipomenit atunci când lăsaţi câte o părere, chiar dacă nu sunt de acord cu ea! Este de vis să vezi cum oamenii reacţionează la ceea ce spui! Tocmai de aste mă străduiesc să vă las comentarii cât de des : ştiu că avem cu toţii nevoia de sentimentul că cineva ne ascultă....dacă nu aveam nevoie de el, exteriorizarea noastră nu se mai numea blog...se numea document word...
Dacă vreţi să vedeţi şi lucrurile frumoase pe care le citesc, aruncaţi un ochi în blogroll, sau printre bannere. Sunt bloguri care mie chiar îmi plac. Nu le-aş fi pus acolo dacă nu aş fi crezut că merită atenţie!

Vă mulţumesc muuuult de tot că daţi pe aici! Sper că vă place ceea ce vedeţi!

Te URĂĂĂĂĂĂĂSC!!!!!!

Şi am şi motive :

TE URĂSC pentru că mă faci să sufăr, şi apoi îţi ceri senin iertare
TE URĂSC pentru că atunci când nu îţi ceri iertare, ştii cum să faci să îţi uit greşeala
TE URĂSC pentru că pe tine te pot ierta, iar pe alţii nu
TE URĂSC pentru că de câte ori încerc să te scot din lumea mea, revii, de fiecare dată cu tot mai mult farmec
TE URĂSC pentru că nici măcar nu faci asta intenţionat
TE URĂSC pentru că ai calităţile pe care mi-aş dori să le am şi eu
TE URĂSC pentru că TU îmi înţelegi copilăriile
TE URĂSC pentru că TU nu râzi de slăbiciunile mele
TE URĂSC pentru că nu am puterea să te ignor

TE URĂSC pentru că pe tine te-aş putea iubi....şi mi-e frică...