Am
fost crescută, de pe la câteva luni la vreo 9, poate 10 ani, la
Moldova, de bunica mea, care stătea în curte cu mătușa (erau două case)
și familia ei. Rudele din partea mamei! Pe care nu le-am văzut, cred, de
vreo 10 ani. Fie nu a existat interes, fie nu au fost bani, când am
avut eu nu au avut ei, iar când am avut cu toții, m-am speriat cumva de
idee și am pus condiții absurde pentru a merge acolo.
Familia mătușii Ani (Adriana) include doi băieți, înalți ca brazii, cel puțin în raport cu cea care eram atunci.
Băieți care mi-au făcut copilăria fermecătoare, și mi-au umplut cei mai mărunți ani cu clipe unice!
Bogdan este cel mare. Cu 11 ani mai mare decât mine, și un an mai mare decât fratele său. Veșnic muncitor, studios,
serios din cale afară, a impus un anumit respect, o anumită răceală față
de mine! Poate nu le-a impus! Nu la modul distant! Poate așa îl
percepeam în raport cu frate-su!
Ei
bine, lui Bogdan cel studios îi plăcea să îmi spună povești! În
varianta știută doar de el! Cea care îmi aducea mereu coșmaruri, și
nopți în care o trezeam pe mamaie. Parcă îi și văd fața schimonosindu-se
la imaginile vizuale pe care le crea! Capra tocmai se întorsese acasă!
Și ce vedeaaa? Pereți roșii de sânge, bucăți de blană peste
tot...cuțitul cu care fuseseră sfârtecați iezii pe podea...și mirosea
precum câinii morții pe lângă care treceam uneori cu căruța! Vânătorul
din Scufița Roșie era un genial chirurg! Iar Bogdan al meu știa, deci
îmi descria, ce mațe și ce pagini din atlasul de anatomie secționase ca
să le scoată pe Scufiță și pe bunică-sa! Iar dacă nu făceam temele, și
îl mai lăsam pe frate-su să le scrie în locul meu, vânătorul avea să mă
coasă în burta lupului! După concursul de băut apă cu ceașca mare, ca de
supă a bunicii, la care Bogdănelul meu bătea mereu! Și ghiciți cine
avea, fată mare, de 5 ani (!!!), probleme cu mersul la baie!
Vlad,
născut la cererea femeilor, mic și copilăros, a fost mereu preferatul
meu! Din familie! Vlad ajungea să șterpelească din dulciurile pe care
mamaie le împărțea în mod egal zilnic. Tot el găsea mereu borcanele cu
dulcele și lipiciosul gem de nuci, din pod, și îmi aducea pui abia
fătați, mici și chei, de la pisică sau de la iepuri, să văd cum arată!
Și tot el mă învăța poezii. La vreo 8 ani, știam vreo 5 poezii de Eminescu, printre care Scrisoare a 3a și Luceafărul. Și Poezie poezie ( putsa mea...) și Ursulețu Michi ( vrea să facă pipi). Doamne ce mai enerva rudele cu treaba cu poeziile porcoase!
De azi, veți găsi năzbâtiile mele în vizită la colegii bloggeri! Sper să vă placă!
P.S. Are aproximativ 30.ooo de locuitori, si, să vă faceţi idee de suprafată, ar încăpea lejer in Herestrău. Lacul, nu parcul.