Bitch!

Cândva, mi-ai făcut foarte mult rău...Bine..nu chiar cândva...Nu a trecut nici mult, nici puţin. Rana totuşi, e încă proaspătă! Doare ca dracu! Mă dor toate prietenele la care am renunţat din cauza ta! Mă doare fiecare om la care nu pot ajunge pentru că vii tu şi te bagi între noi! Mă doare fiecare suflet pe care îl joci pe degete, pe care îl bârfeşti pe la spate, aşa cum o faci, desigur şi cu mine. Mă doare fiecare orgoliu pe care l-ai rănit, fiinţele dragi care mă cred o viperă din cauza ta! Mă doare fiecare soldaţel ce lupta pentru o cauză ce o aveam în comun, iar tu mi l-ai scos din luptă, făcându-l să creadă că luptă în zadar! Că unii au renunţat din laşitate, e partea a doua!
De aia te ţin aproape. Ca să pot şi eu să te bârfesc duşmanilor, ca într-o bună zi, prietenii să te urască. Să inspiri scârbă prin toţi porii, oricât de bine ai arăta! Şi pentru asta îşi sunt recunoscătoare! Pentru că am învăţat cât e de bine să fii o javră! Câtă satisfacţie ai când omul care ţi-a fost de ajutor se zvârcoleşte la picioarele tale, chinuit de dureri.
Şi sunt o javră cu tine, pentru că îmi aştept răzbunarea. Care o să vină uşor, ca un şarpe veninos. Nici nu o să ştii cine te-a dărâmat! Nu mai contează că o să îmi adâncesc rana. Oricum doare!
Şi mă port aşa cu un singur om: cu tine. Pentru că vreau ca bucuria de a te vedea a pământ să îmi înăbuşe agonia.
Tu, în schimb, ce scuză ai?

Curli

Cine credeţi că este Curli?
Vă dau un indiciu? Mă cheamă Andreia Luciana CORLan. Mi se spunea Curli in clasa a 6a. Cam aşa. Eram rotunjoară. Dar nu cu totul. Căci eu am o formă de S  din profil. Este o siluetă fină, armonioasă, pe care femeile au obţinut-o multă vreme torturându-se cu corsete. Beleaua? Când mă îngraş, S-ul ia proporţii. Pun fund şi burtă, burtă şi fund. Forma şoldurilor rămâne neatinsă.
Formele mele mi-au dat de furcă multă vreme. Prin clasa a patra, eram o fată cam ca toate celelalte. Poate puţin mai ştearsă.
Şi a început iadul de pubertate. La propriu. Fetele creşteau armonios. Aveam în clasă, cu câteva excepţii, numai fete superbe, slăbuţe, biscuite-n dungă sau pişcoţel. Aşa erau constituţia lor. Nu se înfometau!
Eu în schimb, puneam kilograme. Nici nu ştiu când am ajuns la vreo 60. Îmi creşteau şi mie sânii, aveam şi eu sutien. Dar formele mele nu erau văzute de nimeni, căci se pierdeau în grăsime. Şi nu eram nici măcar grasă la propriu. Eram un bolovan cât toţi dumnezeii, o chestie fără sare şi piper.
Cum mama şi tata erau veşnic la lucru, mai săream o masă, două. Mai lăsam ciorba la o parte, că îngraşă, mai beam o găleată de apă să treacă foamea. Mă uitam în oglindă, şi în loc să văd un om, vedeam un fund şi o burtă. Colegii de şcoală, nevinovaţi dar răutăcioşi, au observat formele mele din belşug. Am devenit Curli.
Norocul meu a fost ca mama EI, fata despre care vorbeam zilele trecute, a tras de mine. Dormeam mult "în deplasare" la ea. Aşa că mama ei începea, de cum făceam fiţe la mâncare: "Auzi fată? Tu mie îmi mănânci tot! Că vii la mine acasă! Mie nu-mi faci aere de astea cu stat flămândă!" Şi, de voie de nevoie, mai băgam o îmbucătură....
Faza este că la un moment dat, tot incercând să "ratez" mese, aveam impresia că funcţionează! Mi se părea că eu chiar sunt mai slabă! Până într-o zi, când mă plimbam cu o prietenă şi mătuşa ei prin Motru, şi ne-am cântărit. Bălăngănea acu' ăla între 60 şi 62 de îmi venea să îl strâmb, să stea dracu odată!
Şi mi-am dat seama că dacă îţi e dat să fii cât Casa Poporului, apăi atât rămâi! M-am resemnat cu gândul că eu nu o să fiu niciodată aia slabă şi drăguţă, pe care băieţii o scot la întâlniri. Că nu o să port maieuri cu buric la vedere, nici blugi cu talie joasă. Am plâns, şi a durut! Mă simţeam ca şi cum aş fi fost condamnată să trăiesc o viaţă într-o batoză uriaşă! Mă simţeam ca şi cum nu aş meritat pe nimeni.
Dar, Doamne ajută, era EA. Şi mai era şi fratele ei, care începuse cât de cât să vadă dincolo de burtoasă. Plus că la vârsta aia băieţii adoră cam orice are sâni!
Am realizat (Mulţam fain, Doamne!) că ar trebui măcar să fiu o vacă grasă grasă vacă sănătoasă. Mă gândeam că la ce mama Dracu' să mai fiu şi anorexică, dacă nu dă randament? Sunt grasă? Hai naibii să mă fac şi mai mare, să ştiu o treabă!
Partea pe care nu am putut să o strecor, este că după o serie de mese neregulate, începusem să ameţesc! Organismului meu îi lipseau probabil multe. Mă ridicam din pat, şi zvârrrrrrr! Camera cu mine!
Cum am slăbit?
Nu am idee!
Ştiu că în mare, am început liceul. Şi, o dată în viaţă, nu mai eram Curli. Eram Corli, aia cu note mari la română. Colegii îmi cereau ajutorul la teme, mă simţeam utilă, şi nu mai analizam aşa cu foc oglinda.
Şi a venit vara de după clasa a noua. O vară foarte călduroasă. Aşa mare căldură, că dacă mâncam, mi se făcea rău. Ca să evit greaţa, mâncam salată muuuuultă. De aia cu roşii, castraveţi şi sare. Şi am mâncat mulţi cartofi fierţi vara aia. Rar altceva.
La un moment dat, la o vizită în Craiova, mătuşa EI îmi spune: "Auzi Andreuţo? Tu ai slăbit?" "Uhmmm...Da! Aci un pic! Ha? Ce ? Am slăbiiiit? Iooo?"
Când a venit toamna, prietenele mamei veneau în vizită şi mă scuipau să nu mă deoache. Eram cu vreo 10 kilograme mai mică. Nici nu mai stiu când am urcat pe cântar şi aveam 49 kg. Dar a fost o zi foarte fericită!
La liceu, mă vedea lumea mai bine. Chiar dacă, tehnic vorbind, eram mai puţină!
Au început să vadă că am decolteu, să se întrebe dacă port sau nu chiloţi. Nu îi mai interesa dacă mă pricep sau nu la ceva anume.
Am realizat că am slăbit şi că am devenit o bucată de carne. Nu a durut foarte mult asta. Realizezi la vreo 15 ani cât e lumea de superficială. Dar a lăsat un gust amar. Am slăbit, şi eram şi eu drăguţă! Şi pentru ce? Nu se schimbase nimic. Oamenii judecau în continuare. Că m-am uitat cu jind la fetele slabe degeaba.
Adică..ok! Sunt normală! Acum nu mai am decât vreo 3 kile în plus, care vin şi pleacă. Şi nu, nu mi-ar plăcea să fiu iar imensă!
Dar fetele mele! Da! Cu voi vorbesc! Cu alea care cred că dacă eşti băţ se uită flăcăii cu ochi mai dulci la tine! Kilogramele în minus sunt bune numai dacă aţi slăbit normal! Vă rog eu frumos: NU VĂ ÎNFOMETAŢI, că vă bat! O să aveţi ameţeli! Eu am şi acum!
În plus, cei din jur sunt atraşi ca muştele de miere de personalitatea voastră! Credeţi-mă că ştiu!
Eu credeam că o să fiu mai atrăgătoare. Şi sunt! Pentru fustangii! Pentru ceilalţi am rămas ochelarista care îi ajută la teme. Pentru că m-oi fi schimbat eu de când cu faculta, dar sunt tot aia cu stofă de soră mai mică! Nu o să fiu aia dulce, drăguţă, sexy, orice aş face. Sunt aia zurlie, tunsă scurt, care nu încearcă să pară altceva între prieteni. Tuturor le vine să mă ciufulească, nu sa ma pupe!
Dar am înţeles cine sunt! Sunt aia care chiar poate lega o prietenie cu un băiat. Ochelarista cu prieteni puţini şi buni. Aia căreia îi povesteşti că te-ai despărţit, sau că nu o mai suporţi de piţipoancă! Aia care crede că glumeşti când îi spui că e sexy!
Credeţi-mă, kilogramele nu înseamnă nimic pentru cei din jur. Dar dacă vă pun în pericol sănătatea...ar fi cazul să faceţi ceva!
Dacă aveţi frământări de genul ăsta, există la "Cine sunt" o adresă de mail. Vorbim acolo dacă vreţi....

Shame!

Iertare...Sună bine în teorie, nu?
Este medicamentul care place cel mai mult sufletului meu. Că sufletul meu e tâmpit, e partea a doua!
Adică...hai să fim serioşi! Câţi dintre noi pot spune că nu au greşit niciodată? Vorba câtecului: sunt 3 versiuni. A mea, a ta, şi adevărul! Nu sunt două! Nu există vinovatul şi victima!
Însă faza asta cu iertarea are două tăişuri: unii oameni o aşteaptă cum aştept eu ploaia pe toropeala asta. Altora nu le pasă. L-a iertat fraieru', să-i fie de bine! Pentru că un om care apreciază iertarea este la fel ca un prieten adevărat: nimic mai rar pe lumea asta! Yeti este câtă frunză şi iarbă pe lângă un om adevărat, care apreciază iertarea şi prietenia!

Cât despre domnii cântăcioşi din cele ce urmează, tot respectul! Nu ştiu eu toată povestea, nici îmi pasă ce fac ei dincolo de faptul că-s cântăreţi. Dar şi-au călcat pe inimă, şi au recunoscut în văzul lumii ca au fost fraieri şi au călcat pe bec!
Unde mai pui că a ieşit şi un cântecel de zile mari!
Şi nu, clipul nu mi se pare gay! Wtf oameni buni? Fetele se ţin de mână pe stradă, dar un bărbat care pune mâna pe umărul altuia e homo? Get over yourself!

Helena Bonham Carter

Este soţia lui Tim Burton, unul din cei mai originali regizori ale căror filme am avut onoarea să le vizonez.

Dar nu asta o defineşte cel mai bine! Helena este o femeie puternică, originală, neînfricată! Frumuseţea ei sfidează cu nonşalanţă legile convenţionalului, dând clasă tipicului Hollywoodian. Este actriţa care emană mai multă siguranţă decât oricine altcineva! O ador pentru rolurile în care joacă! Pentru sminteala pe care a imprimat-o lui Bellatrix Lestrange! Pentru cât de Regină de Cupă poate fi într-un mod atât de firesc! Pentru eleganţa aristocratică din Merlin, cel de demult, de când aveam eu vreo 12 ani. O ador pentru fiorii care mă cuprind când râde diabolic, pentru frica pe care o simt când şopteşte otăvuri!

Şi, după atâtea roluri puternice, smintite, după atâtea vipere întruchipate cu atâta natureleţe, ai crede că femeia asta nu are inimă! Şi vezi Charlie and the Chocolate Factory. Şi o mamă iubitoare, sensibilă şi fragilă întruchipată de...culmea! Helena Bonham Carter! 

E clar deci....o ţine personalitatea la multe! Poate fi oricine vrea! Are destul talent! Aş spune chiar că e varianta feminină a lui Johnny Depp din punctul de vedere al maleabilităţii! Dar ea preferă femeile ciudate, smintite, fără limite! Este ca o fetiţă care se joacă, nerăbdătoare să încerce cât mai multe costume, să îşi facă de cap cu fardurile mamei, să ţipe cât o ţin plămânii, căci e răsfăţată, şi poate!

Ce nu pot eu să fac? În calitate de aspirant la titlul de cineastă, nu pot să nu o iubesc! Nu pot să nu admir fiecare secundă de înfumurare a Helenei pe marile ecrane. Nu pot rămâne indiferentă la aerul ei de aristocrată care îşi face de cap. Nu pot! Pur şi simplu!

Ea

Despre ea v-am mai povestit. Dar v-am povestit şi că sunt 3 fete importante în viaţa mea, şi trebuia să o prezint şi pe cea mai importantă. Am fost cândva aproape surori. Este parte din familia mea. Este familia pe care mi-am ales-o, pentru că nici prietene nu suntem de la o vreme. Nu ne sunăm de 10 ori pe zi, nu bârfim băieţi. Ne-am maturizat din punctul ăsta de vedere. Fiecare are viaţa şi gaşca ei. Suntem două persoane care mai diferite de atât nu pot fi. Şi totuşi, nimeni nu mă înţelege mai bine decât ea.
Nu suntem prietene...nu mai. De tare mult timp. Suntem doi oameni care se cunosc. Cu toate aste, ştiu că dacă aş avea nevoie să plâng, aş putea plânge pe umărul ei, şi sper că şi ea ştie că umărul meu drept o aşteaptă. Aşa...în caz că, vreodată, Doamne fereşte!
Ştiu asta pentru că noi nu suntem două prăjiturele făcute cu acelaşi aluat.
Suntem ca două...două păpuşi să spunem! Două păpuşi făcute din acelaşi trunchi de copac. O frumoasă şi-o vagaboandă, un Pinocchio ş-un Arlechin. Care au în comun doar lemnul. Nu vopseaua, nu zâmbetul. Jucăm în faţa a două publicuri diferite. Însă, uneori, auzim chemarea esenţei lemnoase care ne-a dat viaţă...atâta tot...

lonely wolf

Există câteva chestiuţe pe care nu le faci lupului nici dacă pacea mondială depinde de asta. Nu o pozezi, NU o filmezi, NU o înregistrezi. NU o pui pe Facebook, sau pe altă reţea socială. Nu îi dai haine roz, dacă nu vrei să mori sufocată cu ele.
Pe Lup o iei la cinema (rar ce e drept) sau la teatru- ai şanse mai mari. Cel mai probabil o să vină cu tine în drumeţii.
Este cel mai rece şi cel mai introvertit om pe care l-ai întâlnit vreodată. Cel mai distant, cel mai nepăsător.
Şi totuşi, cel mai grijuliu. Cel mai atent la detalii. Omul care se va bucura din suflet pentru fiecare pas pe care îl faci înainte, care îţi va lumina din priviri potecuţa de cărămizi galbene.
Omul contrastelor, care, îndată ce l-ai cunoscut şi i-ai acceptat toanele, poate fi cel mai bun prieten pe care l-ai avut vreodată.
Dacă vor muşchii ei, bineînţeles.

Kriss

Kristina este o fată pe care am cunoscut-o în liceu. Şi nu există coridor neexplorat de noi două! Ştim fiecare colţişor!

Nu am fost niciodată confidente. Nu suntem cele mai bune prietene. Nu ne sunăm în fiecare zi să ne anunţăm ce nuanţă de ojă am mai cumpărat.

Pentru ca nu sunt genul ăla de om. Şi nu este nici ea!

Kristina este omul care nu are nevoie de cuvinte! Spune mai mult decât o mie de vorbe sau imagini printr-o îmbrăţişare! E magică! O strângi la piept, îi dai un pupic, şi viaţa devine mai frumoasă! Atât e de simplu!

Dincolo de asta, este mereu omul care te ajută!
Am nevoie de un umăr să mă sprijine sau să plâng? Tot ea vine să mă salveze! Oriunde ar fi, orice ar face. Că nu fac de astea prea des, e partea a doua....
Kristina este, la fel ca şi celelalte două fete care îmi fac viaţa mai frumoasă, dovada că Dumnezeu mă iubeşte! Că îi sunt prea dragă să mă lase chiar singurică singurică prin Buc...

Ce i-aş spune?
Auzi fată! Eu nu îţi zic să nu te schimbi! Oamenii se schimbă mereu, iar schimbarea e bună! Chiar dacă te schimbi în rău! La urma urmei, tre să evoluăm sau să urcăm la loc în copac! Rămâi în schimbare, că te schimbi o dată cu mine, şi râzi la glumele mele! Şi îmbrăţişările alea calde! Vezi să nu le pierzi pe drum, că ne supărăm!

Old Dogz...

Stăteam aseară şi mă gândeam(era prea cald să dorm, nu-s vreo filozoafă de aia) că nu prea le am cu prieteneala. Nu prea le am deloc! Îmi iau mereu palton strâmt, cu cordon de ăla care mă strânge la burtă şi mi se face greaţă!

Şi totuşi, o dată la vreo 4 ani, aterizează un meteorit ceva,  un OZN, o atenţie o măceaşă, şi fac treabă bună! Cam rar ce-i drept, dar se întâmplă minunea! Întâlnesc oameni sinceri, cărora chiar le pasă! Nu sunt perfecte, nu sunt fotomodele! Nu vor pace mondială şi nu frâng inimi! Sunt fete de rând, ca şi mine. Şi spre deosebire de mine, sunt suflete strălucite, care ştiu să inchidă răni.

Aşa că urmează ce zile în care o să vă prezint minunile mele...

Top 7 obiceiuri proaste

Toata lumea face topuri, lepşe, alea alea...Eu am cam absentat.
O să vă spun în cele ce urmează câteva "păcate" de ale mele.

1. Cola
Am descoperit-o de vreo 10 ani şi am iubit-o la prima vedere. Pot rezista fără apă câteva zile, dar nu mă puneţi să stau fără Cola vreo două săptămâni! Vă rog io!

2. Pisălogeala
Atunci când cineva nu îmi face pe plac, încep să mă prostesc cu "te rooooooog" "vrei?" "Ha???? haaaaaaaaaaa??? Spune daaaaaa!!!" Şi nu îmi dau seama când sar calul.

3. Iertatul
Este probabil cel mai prost obicei cu care m-a înzestrat vreodată natura. Sunt de acord cu Terra. Când ierţi, dai ocazia unei lovituri şi mai puternice. Dar asta sunt, ce pot să fac?

4. Ce pot face azi, las pe ultima secundă.
E adeărat că pot oarecum să îngraş porcul, dar sunt convinsă că o să se întoarcă împotriva mea la un moment dat chestia asta.

5. Las de la mine.
Foarte mult! Cred cu toată naivitatea posibilă că oamenii sunt buni, că trebuie să ştii cum să îi iei. Sau, si mai rău, că nu sunt nesimţiţi până la capăt. Apăi când îi porc, îi porc pân la capăt. Dar ete că nu iau în considerare asta, deşi o ştiu.

6. Mănânc aiurea
Ba prea mult, ba prea puţin. Ba numai salate, ba  tâmpenii. Pe la vreo 30 de ani o sa am organismul terci!

7. Nu ştiu când să mă opresc.
Cu fardul, cu rujul...
Să mă fi văzut în primele mele zile de dat cu pudră! Arătam de parcă mi-ar fi putrezit faţa! Sau când am încercat rujur roşu! Aş fi arătat mai bine cu vopsea de ouă!

Cam atât pe moment...deşi presimt că o să mai adaug!
Voi de ce nu vă puteţi lăsa?

Mooooore Moose

Ete că am văzut şi eu Step Up. 3!
Mie , una, mi-a plăcut. Spre deosebire de "Fame", unde protagoniştii studiază dansul sau actoria, Step Up ne prezintă oameni puri şi simplu talentaţi.
Veniţi de prin toate colţurile New York- ului, Piraţii sunt o adunătură de tineri talentaţi, adunaţi de Luke, fiul unor dansatori. Luke este genul liderului înnăscut. Al deschizătorului de drumuri pe care toţi îl iubesc, şi îl urmeză din respect, iubire şi încredere.
Luke îi aduce în grup pe Moose şi Natalie.
Pe Moose îl ştiţi din Step Up 2. Diferenţa? Aici, omul e mai important. Devine, aşa cum speră Luke, scânteia care face echipa să vibreze. Devine un membru de bază. Devine, dacă mă întrebaţi pe mine, secundul lui Luke, omul care îi ţine pe toţi cu zâmbetul pe buze.
Moose e personajul meu preferat de departe, tocmai pentru aceste calităţi. E omul care nu oboseşte niciodată, pe care nu îl vezi niciodată trist. Îşi iubeşte talentul şi ştie să îl împartă.
Nimeni şi nimic nu stă în calea lui Moose şi a talentului şi mai mare decât dansul. Pentru că are un talent mai mare de atât. Ştie să îşi facă prieteni şi să îi ţină strâns lipiţi unii de alţii. Ştie să se bage sub pielea lor, şi să rămână acolo.
Este fix genul de om pe care l-ai dori ca prieten: este el neglijent uneori, dar ştie când greşeşte, încearcă să repare daunee după ce sare calul.
Eu sper că vă place filmul, că v-a plăcut, sau o să vă placă.
Mai sper că sunteţi de acord cu mine când spun că Adam G Sevani este super-mega-talentat la cei 18 anişori.  Este uimitor de flexibil pentru cineva atât de tânăr. Sper doar că actoria este o pasiune la fel de mare ca dansul, şi că am să îl vad prin cinematografe şi cu alte roluri, cât mai diferite de Moose.