Tipa de la cablu

Sunt un om calm. Care suporta foooarte multe, fără să zică nimic. Atunci când mă enervez, sunt ca un căteluş de ăla mic, care latră de îl doare gâtu, dar ingheaţă dacă ştii ce să îi zici.
Sunt un camion, care trage după el, cu un cablu gros, măgăriile altora. Cred că toţi cărăm un cablu dintr-ăsta într-un fel sau altul. Şi trag, oricât de greu ar fi. Rar mă opresc să le spun altora să îşi care singuri gunoaiele. Cablul se întinde, se întinde, şi se tot subţiază. În timp ce alţii se opresc şi îţi biciuiesc adversarii cu propriile arme, eu tac şi înghit.
Şi stiu că nu e bine. Să nu faceţi ca mine dacă o să se arate "ocazia". Petru că într-o bună zi, cablul ăla o să plesnească. Şi izbitura doare cum nici nu vă imaginaţi. Paralizează. Te lasă zăcând. Şi rar se găseşte o mână să te ridice.

Crăciun fericit!

Crăciun fericit dragii şi dragele mele! Vă pup duuuuuuuuulce de tot! Sper să vă aducă Moşu ce vă doriţi voi mai mult! Şi nu uitaţi! Miracolele nu sunt pe cer! Sunt în cei de lângă noi!
XOXO

Mai bine așa...

Am trecut  în ultima vreme prin câteva chestii mai nasoale. Am avut niște zile aiurea. Nu s-a terminat chiar totul. Dar sper ca lucrurile să se așeze curând. Să se așeze, că lovitura de grație urmează să vină. O simt.
Dar poate că e mai bine așa. Poate că e mai bine că a trebuit să trec prin astea. Poate ca data viitoare nu o să greșesc așa. Poate am învățat ceva din asta. Poate că ce s-a rupt o să se regeneze, și o să fiu mai puternică. Nu știu sigur...
Mie dor de voi, bloagări! Ce mai faceți?

Da...știu...nuu am mai scris de mult...Promit să mă revanșez cândva...Deocamdată nu prea e timp.
Am auzit că a murit Adrian Păunescu azi dimineață...Nu eram mare fan, sincer. Nici nu sunt încă. Dar piesa asta îmi place. Pentru ce transmite, și pentru că e cântată de un puști care at trebui să aibă parte de mai multă atenție.

Charlie and the chocolate factory

Din vremea în care credeam că oamenii pot fi întinși la presă, că un cap sec este gol pe dinăuntru și că putem deveni elastici de la guma de mestecat sau că un copil poate pleca pur și simplu de acasă și călători prin lume fără nici un sfanț, vă prezint Charlie și fabrica de ciocolată.
Charlie (Freddie Highmore) este un puști care, din cauza sărăciei, primea ciocolată doar o dată pe an. Când Willy Wonka(Johnny Depp) pune în ciocolățelele sale invitații în misterioasa lume a dulciurilor, stârnește o adevărată isterie printre copii. Cum ajunge Charlie să posede o astfel de invitație, o să vedeți singuri.
Vă recomand filmul dacă vă place Johnny Depp. Pe mine cu acest rol m-a convins cât de mult poate ca actor.Îl mai văzusem în Pirații din Caraibe și A noua poartă. Însă Willy Wonka e deosebit. Dă filmului un iz de inocență, de puritate, de sminteală chiar, și te face să îți dorești să fii destul de mic încât să crezi tot ce apare în lumea ciocolatei ce curge în cascadă, pentru a rămâne cea mai fină din lume.

Gutsa roacăr

Nu obișnuiesc să public două postări în aceeași zi. Dar piesa asta e MULT PREA TAREEE!!!!!! (găsită de lup)

Leapșăăăă

Nu mai țin minte când am făcut ultima leapșăăăă!!! Am dat de asta în La taină despre cosmetice și am luat-o iiimediat!

1. Cât timp petreci zilnic pe blogul tău și pe ale altora?
Ohooo!!! Multicel! Nu aș putea spune cât....E deschis mereu, și mai dau p-aci. Mai scriu, mai citesc o postare....

2. Ce melodie ți-ai dori să fie "valsul mirilor" la nunta ta?
Păi în primul rând tre să mă ceară careva de nevastă! Și apoi să-i placă Baladă pentru o minune de la Vank!

 3. Ce te scoate cel mai tare din sărite la sexul opus?
Citiți Te Urăăăăsc și o să înțelegeți. Ideea e că adesea mă calcă pe nervi relaxarea cu care abordează tot! E un lucru tare bun, dar când te dai de ceasul morții și-l vezi că rămâne calm, îți vine să-l bați până-ți cad brațele!


4. Ce te ajuta să te liniștești?
Hold me now a lui Johnny Logan

5. Care e cel mai important produs de make-up în viziunea ta? 
Ooooo...Greu! Greu! Cred că fondul. Dacă ai un ten mai aiurea e important să ai o barieră de protecție pe față.


6. În ce te-am găsi zi de zi: pantofi cu toc, balerini sau adidași?
Cu siguranță adidași!
 7. Care a fost cea mai mare dezamăgire în copilărie?
Nu mă lăsa mama să am părul lung! Toate vecinele îl aveau, numai eu nu! Ironia e că acum mi se pare că nu am niciodată freza destul de scurtă!
8. Ce făceai acum 8 ani pe vremea asta?
Aveam vreo 13 ani....E marți...Cred că eram la ora de fizică, și încercam să înțeleg pe bune ce bombăne proful.

Iar de 7 ani

De vreo 3 zile nu mai am stare. Mă simt rău de tot. Sănătatea mea se duce de râpă. Şi, de parcă nu ar fi de ajuns, viaţa rânjeşte şmecher la mine.
Nu vreau decât să se termine totul...
Vreau să am 7 ani şi să adorm la soare, să mă urc în copac şi să plâng până vine bunica să mă dea jos, să mănanc ciocolată pe ascuns şi să alerg găinile!
Vreau să alerg pe câmpii. Vreau ca verişorii mei să mă pună iar să beau apă cu sare, minţind că e vreo poţiune magică....Vreau să fac iar căţeilor băi de noroi şi să mă chinui să iau ciocolata din vârful bradului până se mânjeşte peretele....
Vreau să mai bag nuci sub picioarele patului, aşteptând şocul celui ce se aşează la ideea că a stricat mobila....
Vreau să mă tăvălesc prin iarbă până mi se înverzesc pantalonii, să mă împiedic pe drum şi să mă întorc acasă plină de julituri...
Dar nu pot...
Mă cheamă realitatea....

Invenţia care îmi va schimba viaţa

Dimensiuni reduse, uşor de manevrat!
NU este nevoie de baterii!!!
Are un butonaş verde, de la care, bineînţeles, se aprinde!
Îl lipiţi de tâmpla dreaptă, apăsaţi butonaşul şi aşteptaţi să îşi facă efectul. Va elimina orice urmă de regrete, frustrări, remuşcări. Amintirile dureroase vor fi înlocuite de un uşor instinct de autoconservare, ce se va activa de câte ori sunteţi pe punctul de a repeta greşeala! Fără lacrimi, fără suferinţă!
De îndată ce senzaţia cu pricina dispare, apăsaţi butonaşul negru, pentru a opri aparatul!

Abia aştept să se inventeze şmecheria asta!

Uneori

Uneori ne simţim singuri...şi, de cele mai multe ori când ne simţim singuri, aşa şi suntem.
Însă uneori avem pe cineva pe urmele noastre. Un înger păzitor de existenţa căruia nu ştim, şi poate nu ştim niciodată. O căprioară argintie urmărindu-ne paşii din umbră, întinzând un pat de frunze, să cădem pe moale.
Uneori, atunci când suntem pe marginea prăpastiei, sau pe puncul de a fi înghiţiţi de ape, există o mână gata să ne prindă. O mână care se smunceşte să ajungă la noi.
Dar suntem oameni...şi ne stă în fire să căutăm ajoturul acolo unde nu-l vom găsi niciodată. Pe undeva prin depărtare...mai un elicopter, mai o barcă de salvare, mai cine ştie ce echipă de intervenţii.
Şi ne luăm privirea din depărtări atunci când îngerul şi-a pierdut strălucirea, trist, crezând că nu e nevoie de el. Când căprioara se satură să aşteptăm în locul ei un tigru fioros...când mâna întinsă a cam amorţit...
Dar ştiţi ce? Data viitoare vom fi noi căprioara, mâna întinsă va fi a noastră!
Să sperăm doar că va fi apucată la timp!