Muza mea

Te simt acum, aici, mai mult ca niciodată. Aproape că îţi aud bătăile inimii. Mereu am fost prin preajmă într-un fel sau altul. Au fost momente când am vrut să crezi că te-am uitat. Momente în care te-am făcut să crezi că te vreau mort, că te urăsc. Au fost momente în care chiar te uram.

Uneori aş fi vrut să dispari brusc, şi să iei amintirile în care te-ai strecurat. Uneori am vrut să uit că exişti. Uneori regret că te-am cunoscut. Uneori petrec zile întregi încercând să îmi dau seama dacă te iubesc sau te urăsc. Nu! Nu te iubesc, nu sunt îndrăgostită! Ştii ce? Nici măcar nu-mi pasă dacă mai trăieşti! De-asta pierd timpul încercând să-mi dau seama ce dracului mă ţine lângă tine şi de ce mă tot gândesc la chipul tău.

Te-am băgat de câteva ori în lista de ignore. Dar nu ai rămas, pentru că e uşor să te tot scot.

Trăiesc visând la ziua în care o să vezi ce lucruri frumoase a scos la iveală veninul tău. Mi te imaginez venind zâmbitor spre mine, spunând, în timp ce mă îmbrăţişezi, că acum ştii că ai greşit şi că îţi pare rău.

Dar ziua aia o să vină prea târziu. Intenţionez să fac rost de un suflet nou până atunci. Unul netârât prin praf şi noroaie de tine. Un suflet în care să bag oamenii pe rând. Şi o să te bag şi pe tine în sufletul nou. O să mă laud cu el, dându-ţi de înţeles că nu vei mai fi nicicând pe primul loc. Nu eşti în sufletul meu pentru că te iubesc. Eşti pentru că ceva trebuie să îmi amintească constant cât de scump se plăteşte încrederea.

/

* Da, Muza mea este reală. Este un om. Simţeam nevoia să împărtaşesc asta. Toate o păţim la un moment dat, din nefericire. Postarea asta este felul meu de a linge rana.

Viaţa ca o cabină de interpretare

Printre „materiile” pe care le studiey la facultă se numără şi interpretarea. Şi este una din cele mai interesante indeletniciri pe care le-am dobândit vreodată. Maaaaaaaai ales interpretarea simultană. Trebuie să traduci în română, oral, ceea ce vorbitorul spune în limba străină. În paralel. Nu în acelaşi timp. Căci uneori trebuie să aştepţi să auzi toată ideea, sau să te asiguri că ai înţeles bine. Rare sunt cazurile când poţi vorbi odată cu...vorbitorul. Alteori, rămâi în urmă şi trebuie să găseşti o cale să îţi revii.

Unii vorbitori vorbesc clar, tare, fluent. Unii se bâlbâie. Alţii au un fel ciudat de a vorbi, şi oricât ai regla pupitrul, nu îi poţi înţelege.

Unele dicscursuri sunt uşoare, fireşti. Altele sunt specializate, cu termeni pe care trebuie să faci cumva să îi înţelegi.

Ca în viaţă. Primeşti mereu informaţii, care îţi împing viaţa mai departe. Iar tu trebuie să reacţionezi cumva. Ai mica ta zonă de intimitate, cabina. Înveţi de la bun început de la părinţi cum se manevrează „butoanele”, dar de tine depinde să le reglezi. Puţini au voie să se bage în setările tale. Numai tu ai voie să le ajustezi, iar experienţa te învaţă să le suceşti cum ai nevoie, chiar dacă îţi place altfel.

Şi aşa, din cabina ta, reacţionezi la viaţă. Trebuie să îţi dai seama singur când începi interpretarea, să vezi cam cât poţi aştepta pentru redarea unei idei. Singur trebuie să îţi dai seama cum ieşi la liman când rămâi în urmă sau nu înţelegi.

Uneori, discursul, deşi greoi, este atât de interesant de interpretat, că ţi se taie respiraţia, îţi creşte pulsul, începi să zâmbeşti şi îţi doreşti să nu se mai termine. Alteori, este atât de complicat şi plictisitor, că abia aştepţi să scapi.

Seamănă puţin cu viaţa, nu credeţi?

Cel mai important? Orice s-ar întâmpla, nutrebuie să te opreşti!

Leapşa restantă

1. Ce alegi intre a iubi potrivit persoana gresita si a iubi gresit persoana potrivita?
Cred că a iubi potrivit persoana greşită. Dacă iubeşti greşit persoana potrivită rişti să interpreteze greşit ce faci şi să o pierzi. Părerea mea.

2. Enumera 3 obiecte de pe raftul cu amintiri la care nu poti si nu vrei sa renunti.
Bunica, liceul, faţa mea la 16 ani şi 60 de kg. Dacă găsesc poza aia cândva o să o pun şi pe blog. Păream mai veselă, eram mai îmbujorată, mai eu!

3. O melodie pe care o asculti cand esti trista si vrei sa te descarci si una pe care dansezi de fericire.
Când sunt tristă ascult asta


Şi îmi vine să dansez când îi ascult pe ei, cei de la cocktail.

4. Care-i primul lucru care iti vine in minte cand iti imaginezi o camera goala cu pereti albi?
Linisteeee

5. Ce ai alege intre a schimba ziua de ieri sau pe cea de maine, si de ce?
Pe cea de mâine! Aş lungi vacanţa!

6. Zi-mi ceva ce ai facut sau spus si iti doresti sa nu, si antonimul.
Nu vreau să plec!
Vreau să plec

7. Pune te rog o fotografie in care te regasesti sau pe care nu ti-o poti scoate din minte, si nu ma refer la o ipostaza a propriei persoane. Un peisaj, un portret, etc...

8. Cateva versuri care ti se suprapun sau pur si simplu te motiveaza si inspira. Sau macar un citat.
Fa lucrul pe care crezi ca nu poti sa-l faci. Esueaza. Incearca din nou. Fa-l mai bine a doua oara. Singurii oameni care nu cad sunt cei care nu urca pe cablul de la inaltime. Acesta este momentul tau. Ia-l!

Călătorie pe mare cu Zori de Zi

Da! Bineînţeles că am văzut deja Cronicile din Narnia! De vreo 3 ori...Şi abia aştept să le văd şi 3D.
Actorii au evoluat cu personajele, iar vărul Eustace nu este monstrul descris prin reviziile filmului. Este pur şi simplu un puşti răsfăţat, ca oricare altul. Unul căruia îi este poate prea teamă să fie de treabă. Ce întelegem din asta??? Că Will Poulter joacă super!
Georgie Henley(Lucy) este şi ea la înălţime. Skandar Heynes este mai mult decât credibil, mai ales că personajul jucat de el este mereu într-o luptă cu el însuşi, nefiind niciodată în centrul atenţiei, fiind nevoit să trăiască în umbra eroismului fratelui şi, acum, în umbra regelui Caspian.
Rege Caspian care ne uimeşte cu maturitatea sa. Nu mai este deloc puştiul speriat, care încerca să îşi dovedească lui în primul rând, şi apoi celorlalţi că este vrednic să conducă un regat.
Este uimitor cât de maleabil este talentul actoricesc al lui Ben Barnes. Nu că aş avea eu o slăbiciune pentru Benji şi pentr cum joacă de când l-am văzut în Stardust! Nici vorbă!!!
Caspian este un rege blând, care ştie cum să îşi trateze supuşii. Ştie unde se termină gluma şi unde încep îndatoririle, lucru care îi atrage respectul echipajului.
Aşadar, dragele şi dragii mei, vă prezint Călătorie pe Mare cu Zori de Zi.
Sau Voyage of the Dawn Treader.
Sau....L`Odysee du passeur d`Aurore! :D

Tipa de la cablu

Sunt un om calm. Care suporta foooarte multe, fără să zică nimic. Atunci când mă enervez, sunt ca un căteluş de ăla mic, care latră de îl doare gâtu, dar ingheaţă dacă ştii ce să îi zici.
Sunt un camion, care trage după el, cu un cablu gros, măgăriile altora. Cred că toţi cărăm un cablu dintr-ăsta într-un fel sau altul. Şi trag, oricât de greu ar fi. Rar mă opresc să le spun altora să îşi care singuri gunoaiele. Cablul se întinde, se întinde, şi se tot subţiază. În timp ce alţii se opresc şi îţi biciuiesc adversarii cu propriile arme, eu tac şi înghit.
Şi stiu că nu e bine. Să nu faceţi ca mine dacă o să se arate "ocazia". Petru că într-o bună zi, cablul ăla o să plesnească. Şi izbitura doare cum nici nu vă imaginaţi. Paralizează. Te lasă zăcând. Şi rar se găseşte o mână să te ridice.

Crăciun fericit!

Crăciun fericit dragii şi dragele mele! Vă pup duuuuuuuuulce de tot! Sper să vă aducă Moşu ce vă doriţi voi mai mult! Şi nu uitaţi! Miracolele nu sunt pe cer! Sunt în cei de lângă noi!
XOXO

Mai bine așa...

Am trecut  în ultima vreme prin câteva chestii mai nasoale. Am avut niște zile aiurea. Nu s-a terminat chiar totul. Dar sper ca lucrurile să se așeze curând. Să se așeze, că lovitura de grație urmează să vină. O simt.
Dar poate că e mai bine așa. Poate că e mai bine că a trebuit să trec prin astea. Poate ca data viitoare nu o să greșesc așa. Poate am învățat ceva din asta. Poate că ce s-a rupt o să se regeneze, și o să fiu mai puternică. Nu știu sigur...
Mie dor de voi, bloagări! Ce mai faceți?

Da...știu...nuu am mai scris de mult...Promit să mă revanșez cândva...Deocamdată nu prea e timp.
Am auzit că a murit Adrian Păunescu azi dimineață...Nu eram mare fan, sincer. Nici nu sunt încă. Dar piesa asta îmi place. Pentru ce transmite, și pentru că e cântată de un puști care at trebui să aibă parte de mai multă atenție.

Charlie and the chocolate factory

Din vremea în care credeam că oamenii pot fi întinși la presă, că un cap sec este gol pe dinăuntru și că putem deveni elastici de la guma de mestecat sau că un copil poate pleca pur și simplu de acasă și călători prin lume fără nici un sfanț, vă prezint Charlie și fabrica de ciocolată.
Charlie (Freddie Highmore) este un puști care, din cauza sărăciei, primea ciocolată doar o dată pe an. Când Willy Wonka(Johnny Depp) pune în ciocolățelele sale invitații în misterioasa lume a dulciurilor, stârnește o adevărată isterie printre copii. Cum ajunge Charlie să posede o astfel de invitație, o să vedeți singuri.
Vă recomand filmul dacă vă place Johnny Depp. Pe mine cu acest rol m-a convins cât de mult poate ca actor.Îl mai văzusem în Pirații din Caraibe și A noua poartă. Însă Willy Wonka e deosebit. Dă filmului un iz de inocență, de puritate, de sminteală chiar, și te face să îți dorești să fii destul de mic încât să crezi tot ce apare în lumea ciocolatei ce curge în cascadă, pentru a rămâne cea mai fină din lume.

Gutsa roacăr

Nu obișnuiesc să public două postări în aceeași zi. Dar piesa asta e MULT PREA TAREEE!!!!!! (găsită de lup)