Inelul

Imi plac bijuteriile de argint de foarte mult timp. Asa de mult, ca nu imi aduc aminte cand am avut primul accesoriu de acest gen. Imi amintesc insa care mi-a fost cel mai drag. La 14 ani ( cum se face ca am primit cele mai frumoase cadouri si cele mai dragi la 14 ani?) am primit un inel cu onix. De la o prietena a mamei. Micut de tot, asa cum erau si inca sunt mainile mele. Pietricica, mititica abia cat un Tic Tac , statea prinsa printr-o floare firava, dar surprinzator de bine realizata pentru ceva atat de marunt.
Cred ca este bijuteria pe care am avut-o cel mai mult timp. Am prostul obicei de a pierde accesoriile. Chiar si pe cele de argint. Tind sa imi cumpar cate ceva, sa tin de obiectul respective cateva luni bune, fara a-l da jos macar, iar apoi sa il fac cadou.Sau sa il pierd. De acel inel insa am tinut vreo 4 ani. L-am uitat in baie, intr-o perioada in care am avut multi musafiri, si, intr-o buna zi, a disparut.

Sursa: www.beelegant.ro

Dar a fost genul de lucru marunt de care te atasezi fara sa vrei. Avand acel inel am invatat ca superstitiile spun ca argintul este cel mai pur metal cu putinta, de care absolut nimic nu se poate atinge. Si ca onxul este o piatra magica, ale carei puteri depind de purtator. Il poate face mai puternic, sau il poate slabi, in functie de energiile pe care le "simte". Eram tare mandra de cele doua simboluri ale bijuteriei mele si chiar ma faceau mai optimista.
Si nu, nu sunt superstitioasa, pur si simplu imi place sa stiu povestioare de acest gen despre lucrurile pe care le port.
Vremurile s-au schimbat. Nu imi mai place sa port inele sau bratari.
Pe de alta parte, cine stie cand mi se poate pune pata pe altceva...

Cadouuuu

Ma gandesc, de ceva timp, sa fac un cadou dragalas unor prietene. Partea grea, de acum, vine la alegerea obiectului in sine.
Sunt prinsa intre trei variante:

1. Tricouri cu mesaj haios. Ma rog, haios pentru noi. Citate din vorbele cuiva la care tineam toate "foarte mult" candva. Pentru noi ar fi tare interesante, dar nu stiu cum ar fi pentru cei care ne-ar vedea cu ele, si nu ar intelege absolut nimic din ce scrie pe acolo.
2. Un obiect pe care sa il foloseasca zilnic, imprimat cu animalutul care le reprezinta si eventual un citat. O cana, un termos poate sau o agenda.
3. O rama foto originala: un caiet, un calendar, un ceas de perete, magneti de frigider...lucrusoare de acest gen.
Rama foto ar avea, desigur, poze care sa simbolizeze fetele. Fara imaginea lor clara, fara nume. Nu as vrea nici sa dau in narcissism in numele lor, nici sa aiba parte de comentarii legate de numele prostilor, si nici sa fie ceva prea evident. Cred ca ar fi mult mai dragalas sa le ofer ceva frumos, elegant, care sa fie inteles numai de noi ca si idee, dar sa fie placut si ochilor necunoscatori.
Cred ca am sa ma decid cel mai usor cautand pe net modele,  sa vad cum arata fiecare in parte, ce optiuni de personalizare exista "in lumea mare". Sau poate intr-o zi cu mult timp liber, am sa dau o tura de mall-uri, cerand sfaturi de la oameni care lucreaza cu asa ceva. La urma urmei, un obiect personalizat seaman, oarecum, cu un tatuaj. Ne place un anumit model, avem idei de adaptare la ceea ce ni s-ar potrivi, dar nu poate fi facut chiar tot ce visam, pentru oricine. Iar aici ne pot ajuta numai oamenii din domeniu.
Voi ati facut cadouri personalizate vreodata? Cum le-ati ales?

Între hand made și de serie

Nu știu ce m-a apucat cu postarea asta...cred că pornirea gărgăriței pentru niște invitații personalizate necesare unei aniversări...
Iar acum, când spun între hand made și de serie, mă refer la cadouri, la invitații, la bijuuri...nimicuri mici de tot, care ne fac  viața mai frumoasă.
Eu, sincer, aș face de toate cu mâna  mea, ador să învăț  lucruri noi, să le fac eu singurică și să nu mai pot de bucurie când cei din jur se lasă flatați de nimicurile mele.
Să dau un exemplu...am croșetat suporturi de ouă pentru Paște, iar câteva persoane credeau că sunt cumpărate, și erau  super drăgălașe. Tare tare mândră am fost de mine.
Mi-ar face plăcere de acum să încerc să fac invitații, din acelea din hârtie,  căci la desen nu prea le am. Cred că ar ieși foarte frumoase, de îndată ce aș prinde tehnica și aș lăsa inspirația să își facă treaba.
Bineînțeles, nu aș putea să fac asta pentru nunți de sute de persoane, dar parcă tot aș avea grijă, dacă ar fi vorba de cineva apropiat, să aibă invitații pe măsură. Ca cele de aici.
La urma urmei, invitația rămâne la persoana la care ai trimis-o. Ca o fotografie. O amintire elegantă, să îi spună  că te-ai gândit la ea sau la el, că i-ai dorit aproape într-o zi importantă a vieții tale.
Invitația rămâne acolo și trebuie să fie specială.
Pentru ca, într-o bună zi, să răsfoiești albumul din care va cădea ca din întâmplare, și să îți amintești de momentele dinaintea acelui moment special. De ceea ce simțeai. De emoții. De nerăbdare. De anticiparea momentului.
Da...invitațiile pot învia clipe trecute...

Răbdare....

A trecut ceva timp de când am scris ceva de suflet...și iată că mă încumet azi.
Visez, de vreo 5 ani, să devin traducător și interpret. De prin clasa a 10a îmi place să lucrez cu limbile străine. Iar facultatea pe care am urmat-o mi s-a părut o alegere cât se poate de naturală, de firească, de practică. Am descoperit că îmi plac lucruri despre care nici nu știam că există. Și am încercat să urmez cursurile aceluiași master.
Master la care, din păcate, nu am prea ajuns. Am colege minunate și profesori la care chiar țin. Dar, prin noiembrie, din cauza unui incident de pe acasă, nu am putut da pe la cursuri. Când mă redresasem, prin ianuarie, am găsit ceva de muncă.  Un program ce se plia perfect peste orarul de școală. A trebuit să plec și de la locul de muncă, dar chiar nu suport să vorbesc despre asta. Iar acum îmi caut iar de muncă și iar sunt super- ocupată.
Dar nu mă dau bătută. Îmi caut liniștită, în continuare, de muncă. Pentru început, am să colaborez probabil, sau, în ultimă instanță,  voi face puțin voluntariat, pentru experiență. Pentru că angajatorii din ziua de azi par să creadă că experiența crește în copaci. Pe cont propriu nu am curaj încă să pornesc. Există oameni buni acolo, pe piață, precum cei pe care îi veți găsi aici, ce nu pot fi egalați cu una,cu                                                                                                                                                                                                          două. Îți trebuie experiență, trebuie să stăpânești cât mai bine, cât mai multe domenii, trebuie să ai oameni de încredere lângă tine. Este nevoie de mult timp și multă răbdare...și, din fericire, eu le am din belșug pe ambele. Ceva curaj, totuși, nu mi-ar strica...

Belele de sofer

In ziua de azi, din ce vad pe la prietenii cu masina, orice sa fii, numai sofer nu. 

Foaaaarte, dar foarte greu o scoti cu masina la capat, daca, Doamne fereste, ai vreo problema. Eventual sa o cumperi sa o tii acasa, cu panglica, pentru a nu risca sa dai bani aiurea la cel mai mic semn al vreunei defectiuni. Ca sa nu mai spun ca trebuie schimbate o groaza de smecherii pe acolo, pe la ea, regulat. Daca nu esti la tine acasa, asta fiind un oras mic, unde stii meseriasi, ai dat de ala cu coarne.

Nu de alta, dar nu te apuci tu, venit de la mama naibii, sa cauti oameni priceputi, ne nebun. Iti trebuie un service zdravan. Ca sa gasesti un service zdravan, ai nevoie ori de prieteni care au fost clienti ai unuia, ori de talente de detectiv, ca sa poti cauta pe internet, prin site -uri, pana nu mai stii de tine. Si atunci da-i, compara servicii, compara preturi, compara distante pana acolo, cauta pareri de la fosti clienti...

O prietena de a mea, a dat, luna trecuta, vreo 500 de lei, numai pe schimbari de uleiuri si nu stiu ce revizii tehnice.

Ca sa nu mai spun ce poveste lunga incepe cand alegi firma de asigirari, acum ca treburile astea sunt obligatorii...

Nu mai bine de mine ca nu am nici masina, nici carnet?

Romanul si vecinul

De cand se stie, romanul este curios din cale-afara. Vrea sa stie tot ce misca, daca se poate, inainte sa miste.

Si tot de cand se stie, vecinul romanului, vrea sa isi vada de viata lui, sa mearga dimineata la servici, sa se intoarca acasa, seara sa vina la familie, sa fie linistit cu copii, poate o petrecere din cand in cand...

Dar romanul vrea sa stie de ce vecinul pleaca la ora aia la servici, daca vine acasa direct de acolo sau trece prin piata, de unde vine cu plasele, cine sunt aia cu care a ajuns aseara, de ce e muzica data asa tare, de ce tocmai genul ala de muzica si nu altul.

Dar, intre timp, sa nu stie vecinul ce si de ce se intampla in ograda lui.

Asa ca romanul a facut gard. A pus ban pe ban, si a ridicat cetate de beton, de dupa care vecinul sa nu vada nimic, dar sa poata fi spionat in voie. Nu a facut gardulet de ala de sarma, cat sa nu treaca vreo gaina dincolo. Maaare, nene, sa nu treaca nici musca! Ce, sa stie vecinul ce face el? Bineinteles, asa gard nu se face cu una, cu doua. Trebuie meseriasi. Dar e baiat istet, a cautat pe net si a gasit un site, iar treaba a fost gata repede, ca doar vorbim de un gard, nu de drumuri nationale.

Cat despre vecin...lui nu ii pasa. Deloc chiar.

Renovari...

Cam de o saptamana si jumatate, colegele mele de apartament s-au mutat. Iar eu cu fratele meu, ramasi singurei o vreme, ne-am gandit la ce este de facut prin casa.

In primul rand, trebuie sa aducem cateva facturi la zi. Apoi, trebuie sa schimbam cate ceva pe ici, pe colo.

La bucatarie de exemplu, am avea nevoie de ceva piese de mobilier mai de Doamne ajuta. Da, piese, nu de mobila direct. Avem bucatarie din aceea mititica, in care nu ar incapea corpuri gandite ca un intreg. Ne trebuie o masca de chiuveta ici, un blat care sa ascunda masina de spalat si eventual sa fie un fel de masa colo...poate o alta etajera. Piese care sa arate cat de cat unitar, si sa mai adune bucatarioara, destul de imprastiata acum: masa pe un perete, chiuveta pe unul, aragazul pe altul si tot asa. Cam ca pe aici. Trebuie olecuta de ordine in idei pe acolo.

La debara, iarasi mica, dar incapatoare, ne-ar trebui o usa noua. Ma gandeam la un moment dat sa o reconditionez pe cea deja existenta, cu o tehnica numita papier marche. Parca. Adica sa fac pe ea un soi de colaj de ziare, ca sa nu investim intr-o alta usa.

In dormitor, ma gandeam serios ca ne-ar trebui o canapea extensibila, sa avem mai mult spatiu. Casuta noastra este mai spatioasa decat majoritatea apartamentelor inchiriate in Buc, ce-i drept, dar daca putem face rost de spatiu pe undeva, de ce nu?

La sufragerie si baie nu o sa schimb nimic niciodata. Le ador asa cum sunt. Poate pe hol, un cuier care sa nu stea cocotat pe frigider....

Bineinteles, decizia trebuie luata la rece. Stam aici deja de un an, proprietarul este de nota 10, si ne-am gandit ca ar fi cazul sa investim putintel. Totusi, trebuie discutat, pentru ca daca luam ceva nou, automat vom scapa de mobila/tamplaria veche. Si treburile astea nu le putem face de nebuni.

Semineul, leac pentru dorul de vara

M-am saturat de iarna! Iar! Uite-asa!

Si cum cautam eu o cale sa gandesc pozitiv, si sa ma simt mai bine, am dat pe net de ceva treburi cu seminee....seminee rustice mai bine zis, ca asta a fost categoria mea preferata. Ca eu nu o sa am niciodata semineu la bloc, in Bucuresti, este partea a doua. Stiti voi...detaaaalii!

Semineele mi se par piese de mobilier, daca le pot numi asa, foarte elegante. Un semineu ca acesta  te face sa visezi, si sa iti amintesti de povesti spuse la gura sobei, sau la un foc de tabara. Sau, daca esti Eu, si se intampla ca eu sa fiu ( :D ) , te gandesti la Narnia, la domnul Tumnus. 

Pe site-ul mentionat de mine sunt seminee muuulte multe, organizate foarte frumos, pe categorii: metalice, moderne, clasice, rustice, de ambient, pe lemne, pe caz...de toate. Fiecare din categoriile astea este impartita, la randul ei, pe subcategorii, ceea ce, pentru cineva care chiar are de gand sa achizitioneze asa ceva, nu poate fi decat un lucru bun. Oamenii au pagina de contact la vedere, cu formular, adresa, numar de telefon si mail. Mi-ar fi placut sa regasesc si o pagina de termeni si conditii, sau una despre plata si livrare, dar deh! Au timp! Macar asa, de curioasa, sa fi aruncat si eu un ochisor acolo. Cine stie? Poate cand ma fac mare, si o sa am casa mea, cu etaj, si curte cu floricele, si sufragerie imensa, o sa imi iau si eu un semineu! Sau un gratar de gradina? Ca am vazut ca au si de alea! Si merg folosite pe gerul asta...brici! Ae fi fost numai bun unul, de Revelion, cand vecinutii mei, mititeii, au trebuit sa se descurce cu gratar clasic.

In fine. Ideea este ca parcurgand site-ul, m-am mai incalzit asa, sufleteste, si mi s-a mai dus din dorul pentru vara. Si ca m-am hotarat sa iau un semineu pentru la batranete. Vreau unul cand oi face 60 de ani, sa citesc povesti nepotilor. Pentru cei care nu stiu, ziua mea este pe 7 octombrie. Aveti timp! 37 de ani...heheee

Unde ne cazam cand plecam de-acasa

Eu, una, nu sunt mare impatimita a calatoriilor. Imi plac micile excursii cu prietenii, dar nu prea le practic. La ora asta, nu prea am nici timp, nici bani.

Insa atunci cand scap de forfota orasului, in grup minuscul ce-i drept, am grija sa fiu foarte organizata. Imi iau din timp biletele de plecare, dar nu si cele de intoarcere. Nu de alta, dar nu stiu niciodata ce se va intampla, si poate nu voi ajunge sa plec cu mijlocul de transport la care am facut rezervare. Am grija totusi sa stiu toate trenurile si autobuzele cu care pot sa revin acasa, si sa am numere de telefon care sa ma ajute.

La cazare am iarasi grija mare de tot. Am grija cu cine plec, caut camere la preturi care sa avantajeze tot grupul, si, in general, am grija ca locatia in care ne vom caza sa fie ori mai spre centrul obiectivului turistic, ori intr-o zona din care se poate ajunge usor in punctele de care sunt interesata.

De obicei imi indrept atentia catre pensiuni. Sunt mici si linistite, multe, ai de unde alege. In cazul in care nu gasesc printre acestea ceva sa imi faca cu ochiul, ma uit dupa hoteluri. Pe site-uri ca acesta. Si aici incepe distractia. Din nu stiu ce motive, mi se pare mult mai greu sa aleg in cazul din urma. Daca merg undeva unde am mai fost, treaba este simpla. Imi amintesc ce si cum pe vremea mea, si raman cu o lista de cateva locatii. Adaug cateva sfaturi sau sugestii ale tovarasilor care au dat si ei prin statiunea respectiva, si aia e. Trec la comparat preturi.

In Herculane de exemplu: am stat la Dacia, la Domogled si la Roman. A trecut ceva timp, probabil treburile s-au schimbat pe acolo, dar dat fiind ca am mai experimentat serviciile, am un oarecare sentiment de siguranta cand aud de hotelurile respective. 

Daca ma duci undeva unde nu am mai fost niciodata in schimb, sunt ca o caprioara in bataia pustii in materie de cazare. O pensiune mi se pare, din nou, mule mai usor de ales. Asa ca ori conving prietenii cu care ma deplasez sa opteze si ei pentru aceasta varianta, ori ma las pe mainile cuiva care se pricepe mai bine, si las sarcina in mainile respectivei persoane cu totul. Repet, nu stiu de unde vine reticenta. In afara catorva excursii cu clasa, prin generala si apoi liceu, nu m-am cazat niciodata la hotel. 

Exista, ce-i drept, site-uri specializate si pe treaba asta. Dar parca tot pensiunea este o alegere mai confortabila...

Campanie- ai prea multe haine?

Aceasta postare a pornit de pe blogul meu cel cu domeniu, Lucianna. Ca sa nu fac jdemii de postari diferite pentru un singur eveniment, mi-am preluat articolul. Sper ca printre voi sa se afle si bucuresteni, permanenti sau de ocazie, care sa poata ajuta. Iata si pagina de Facebook a initiativei.

Ai prea multe haine? Doneaza-le! Asa se numeste o initiativa care se afla, pare-se, la a doua editie.
Evenimentul in sine are loc pe 8 decembrie, in Parcul Izvor, intre orele 10 si 16.
Asadar, daca aveti haine pe care nu le mai purtati, pentru ca au ramas mici, sau nu va mai plac, sau ati luat altele noi, saaaau, sau, sau, iata o metoda de a scapa de ele facand un bine cuiva.
Sunt convinsa ca avem, multi dintre noi, pe acasa, haine pe care nu le mai purtam, si nu le putem vinde pentru ca sunt prea vechi, dar nici arunca pentru ca inca sunt bune. Si nu avem cui sa le dam. Nu stim pe nimeni care sa aiba nevoie de ele, sau cei carora le putem da nu se potrivesc la masuri.
Nu este mare lucru de facut. Trebuie doar sa le scoateti de pe unde le aveti. Din pod, din cutii, din vreo debara, sau mai stiu eu de pe unde, sa le spalati, si sa le puneti intr-o plasuta, pentru a purcede spre Parcul Izvor.
Eu, una, ma gandeam daca este intelept sa duc pe gerul asta tricouri fara maneci sau pantaloni subtiri sau ceva de genul asta. Dar deh! eu imi fac datoria. Strang ce am pe aici prin Bucuresci, si duc acolo. Le-or purta sub haine groase copiii, le-or purta la vara...treaba lor!

Back in bussiness

Doamneee! Sper că mai citește cineva ce e pe aici! :))) M-am gândit să revin ca blogger full time și aici. Am început din octombrie masterul, așa că timp pe ici pe colo. Că tot vorbeam în postările trecute de curiozități idioate care vin cu traduceri tehnice...na că acum lucrez la una!

Traduc în clipa asta din franceză, un manual de instrucțiuni de la ceva care după poză pare combină audio. Pare simplu, dar nu-i! Am avut chestii tehnice rău de tot, gen transport pe trailer Suceava , cu terminologie mai la îndemână! (am dat un exemplu la nimereală). De betoane nu mai zic! În betoane și betoniere, dacă mai dau de vreun glosar, o să devin expertă! Cel puțin la nivel de limbă. Nu am prea dat totuși de basculante, macarale de alea specializate pe nuj ce treburi și picamere. Sper că așa se scrie. Dar nu e timpul pierdut! Să vă mai spun că în urmă cu vreo lună mă uitam strâmb la ceva legat de mobila de bucătărie? Trăiască tâmplarii și decoratorii și ce meserii le mai au cu alde d-astea, că pe mine mă ia capul numai când stau să dau exemple!

E greu cu româna asta când o dă în diverse, dar este și plăcut. Acum am doi viitori arhitecți în casă...Și îmi și place, la naiba! Ador masterul ăsta! Chiar dacă dai de câte un concept de îți stă mintea, sunt și satisfacții.

Vine Black Friday

Se vorbește zilele astea, pe la toate colțurile, despre Black Friday. Eu, una, când am auzit de asta prima dată, acum vreo săptămână, am zis că e vreo reducere de asta sincron. Știți cum e cu sportul la femei...100 de metri tocuri, shopping rezistență, fuga după reduceri...black friday. Ca să aflu azi dimineață că de fapt în vinerea asta neagră se dă startul la cumpărături și reduceri de Crăciun. În mod oficial.
Și în vinerea asta neagră, când eu sunt aproape falită, magazinele online care se respectă, vorba aia, au megaoferte, megareduceri, mega de toate. Și, bineînțeles, există undeva, găsii eu, un site cu lista de magazine cu reduceri de black friday . Acuma, nu știu voi ce credeți, dar eu, cum fac, cum nu fac nu am idee, dar fără o carte sau o pereche de ceva nu mă las!

Vis de copil

Stăteam zilele trecute și mă gândeam, văzând o reclamă, la casa de vis din copilăria mea. Mă uitam cam mult la filme, recunosc. Iar acum, privind în urmă, încerc să înțeleg de ce visul casei ideale nu mai seamănă cu cel de acum.

Visam la o casă mică, într-un sat din apropierea unui oraș mare. Așa, nu ar fi trebuit să suport gălăgia, dar aș fi fost aproape de civilizație. Era cu o grădină  de flori în față, ca a bunicii. Flori de o parte și de alta a aleii pe care mergeai spre intrare. Petunii și straturi de busuioc, iar mai încolo, căpșuni. Un cireș în dreapta, iar în stanga un măr. Chiar în fața ușii.  Iar dincolo de ușă, un hol mic de tot. În dreapta o mică debara cu unelte, iar în stânga un cuier. În față, sufrageria. Sufrageria care avea o canapea, tot ca a bunicii, imediat lângă ușă. Pe peretele din stânga, un dulap mare de tot, cu rafturi ce miroseau a dulceață de nuci, pentru că asta ascundeau ușile. Iar pe rafturi, păpuși de colecție. În față, musai un șemineu!

În dreapta intrării, o scară ducea în vise spre camera mea. Camera de la etaj, cu geam mare de tot. Un pat micuț, ca pentru mine, în stânga intrării. Geamul era în față, și avea un pervaz lat de tot, care ascundea lada cu pilote și pături. Iar pe pervaz, în visele mele, citeam. Citeam mult de tot, și admiram noaptea cerul înstelat, iar uneori adormeam acolo. În dreapta intrării, era un birou cu multe rafturi deasupra sa. Pe majoritatea rafturilor, se aflau cărțile mele preferate. Pe altele, capsatorul, suporturi de pixuri, bibliorafturi. Iar pe cel mai apropiat de masă, veșnica mea lampă de aromoterapie, cu câteva lumânări pe lângă ea, împrăștia miros dulce de trandafiri, asemănător dulceței cu care mă răsfățau când eram mică vecinii...

Din păcate, casa la care visez acum nu mai arată atât de poetic, nu mai este atât de liniștită. Dar casa la care visez acum este o altă poveste...

Sursa: http://www.seminee-kaminofocus.ro/

Tuning

Un fenomen pe care nu l-am inteles niciodata este tunningul. Sau cel putin, nu pana de curand. Pentru mine, tuningul insemna impopotonarea masinii. Umflata cu praguri, prize de aer, spoilere, eleroane exagerate. 

Cica tuning nu inseamna musai doar praguri, eleroane, spoilere, si ce o mai fi de pus pe masina. Baietii sustin ca exista si tuning interior ce are rol de schimbare a habitaclului masinii facand-o sa para  mai sportiva sau mai extravaganta, depinde de gustul fiecaruia.  Tuningul la motor pe de alta parte, are drept scop principal cresterea puterii motorului prin diverse mijloace, ceea ce nu mai are deloc treaba cu aspectul.  Filtrul de aer sport si evacuarea nu ofera o putere mai mare masinii ci dreneaza la evacuare curentii de aer.  Acestia Vor avea o curgere mai lina; filtru de aer permite accesul unei cantitati de aer mai mare in camera de ardere, el avand in acelasi timp si rol de racire. 

Spoilerele, pragurile, eleroanele nu au doar un rol optic, ele ajutand si la drenarea curentilor de aer.  Nu ca baietilor cu asa ceva le-ar face placere sa iasa in evidenta! Feereaaasca Sfintii!

Pe langa blanita pe scaune, zeci de braduleti parfumati agatati de oglinda (ca asa se poarta acum), idicatoare si ceasuri de bord si leduri colorate  interiorul masinii poate deveni un adevarat bolid de raliu, de bu gust, cu scaune sport, volan sport, covor de aluminiu, pedalier sport, bord si elemente de bord in culoarea tapiteriei. Dar la ce e bun covorul de aluminiu? Hmm....

Oricum, cel mai usor de aranjat cica sunt jantele din aliaj. Comporta  avantaje care le fac net superioare celor din tabla: designul  special studiat pentru  o ventilare cat mai eficienta a franelor, sunt incasabile, sunt verificate cu raze X ceea ce le asigura calitate , sunt omologate de cele mai severe organisme de certificare internationala,   - sunt disponibile intr-o gama variata de modele si dimensiunii, alegerea finala apartinand clientului.

Drum de iarna

Se pare ca in ziua de azi, sa ai masina "ie grele". Asta am aflat in iarna anului trecut, cand am plecat acasa, cu masina, cu un tovaras student fara anvelope de iarna...Nu avusese bani sa le schimbe la Bucuresti, iar acasa ai lui doar ce le cumparasera.

Anvelopele de iarna au o importanta imensaaaaa in ce priveste siguranta si aderenta masinii. Este musai sa dotati masina cu anvelope in functie de sezonul in care ne aflam. Iarna, pe un carosabil acoperit cu zapada, anvelopele au aproximativ 30-40% din aderenta pe care ar avea-o in conditii normale. Stiti ce inseamna asta? Ca daca va prinde n pui de ninsoare la sfertul drumului, cum am avut noi marele si infinitul noroc, o sa ajungeti acasa in 12 ore, in loc de 4!!! Anvelopele sunt singura suprafata de contact intre masina si carosabilul alunecos, aderenta este cruciala! Nu luati anvelope all season iarna, ca va jucati cu viata voastra! De alea avea si tovarasul, si simteam pur si simplu cum patineaza masina! Si ninsoarea era de aia deasa, si marunta, care se tot viscolea pe carosabil, ca fumul flat pe pamantul cimitirelor in filmele de groaza. Stiu ca este macabra comparatia, dar stiti cat este de realista!  Anvelopele all season nu se vor comporta niciodata la fel de bine ca si anvelopele de iarna. .

Preturile anvelopelor de iarna difera in functie de diverse criterii. Oricum, din ce am aflat eu, anvelopele de iarna noi, incep undeva pe la 200 de RON/buc, iar cele second hand incep de la aproximativ 80 de RON. Mai bine sa nu le luati second...nu stiu de ce am senzatia ca sunt mai bune noi...Plus ca probabil se pot folosi mai multi ani, nu?

Asa ca aveti grija cum faceti la iarna, pe ce vreme plecati de acasa! Dacă vreţi să vă convingeţi, ascultaţi prognozele meteo. Meteorologii prognozează o combinaţie de zăpadă, gheaţă, ploaie şi vreme uscată. In cazul meu, nu prognozasera nimic! Asa cum au progozat vara asta ploi peste ploi, si a plouat abia luna urmatoare! Uffff!

Limbi străine...

            De câteva zile mă trezesc tot mai devreme dimineaţa. Taaaare aiurea este, pentru că somnul din belşug este ceva firesc pentru mine în mod normal. Nu mai ştiu nici eu ce e cu mine. Faptul că sunt, cum spun şi în prezentare, prinsă între timiditate şi îndrăzneală, îmi dă mult de furcă. Drumul spre fata mai bună care visez să fiu nu trebuie să fie neapărat şi cel mai uşor, nu?
           Adică, mă gândeam ieri, timiditatea mi-a adus şi lucruri bune. Mi-a adus prietene. Pentru ca o persoană să-mi fie prieten(ă) trebuie să treacă testul timpului. Liviana mi-a devenit şi-mi este prietenă tocmai datorită firii megaliniştite de care dau dovadă adesea. 
          Ieri am ieşit cu Cristina. Parcă nu am fost nicicând atât de apropiate. Ne-am plimbat, ne-am zgâit la "Bucale" de pe acoperişul Arcului de Triumf. Am dat ture de Herăstrău, ronţăind cu foc porumb copt, şi chinuind acelaşi măr caramelizat, şi aceeaşi vată, care s-a topit şi mi-a lăsat amintiri pufos-lipicioase pe haine. Nici nu mai spun câte poze am făcut. O să vă arăt vreo două când le-oi scoate. Cred că şi pe ea tot cu timiditatea am atras-o.
       Îmi place timiditatea mea, şi mă încurcă în acelaşi timp. Îmi face inima să vorbească o limbă pe care nu o înţeleg în totalitate. Profa de spaniolă spune că pentru a traduce o limbă moartă sau foarte rară, ai nevoie de un text tradus înainte. De cineva care o pricepea, sau de un vorbitor nativ. Dar unde să găsesc pe cineva care vorbeşte limba inimii mele? Am uneori senzaţia că unii dintre oamenii pe care îi cunosc o vorbesc chiar. Îi văd, înţeleg ce îmi spun, şi mă înţeleg mai bine chiar şi pe mine însumi. Nu durează la nesfârşit însă. Trece. 
        Este interesantă senzaţia pe care o lasă. Uneori mă simt bine, împăcată cu mine însumi. Alteori mă lasă confuză. Ca şi cum am înţeles ce zice, dar nu-mi vine să cred că vorbea cu mine. De înţeles parcă ne-am înţelege.... Şi încerc să interpretez altfel. Caut alte laturi a ceea ce am aflat, unele care să-mi pară mai potrivite mie. Variante ale traducerii cu care să fiu de acord.
      Dar oare eu şi inima mea gândim la fel?
      Voi şi inimile voastre vorbiţi aceeaşi limbă?

robbie williams FEEL

Anul 3!

Am văzut că am provocat ceva îngrijorări cu ”Iar de 7 ani”. Mă tot întreabă lumea ce mai fac, dacă mă simt mai bine....își închipuie că am cine știe ce problemă care nu se vede cu ochiul liber....

Cred că am de dat niște explicații.

M-am simțit fooooarte rău vreo două zile, și când am început să-mi revin a trebuit să vin la facultă. Așa că m-am îmbarcat în mașina unor noi amici, am mers la Târgu Jiu, și de acolo am venit la Buc (nu am tren direct din Motru). Am venit singurică anul ăsta, târând după mine un trolley și un rucsac de munte mai mare ca mine. Noroc că nenea paznicul a fost de treabă, și m-a lăsat să urc să-mi las bagajele.

Și fugi și plătește taxe de cămin, instalează-te, cheltuie!

Acum e ziua mea și sunt oarecum lefteră! Viața de student revine în forță, nu?

Cât mi se încălzește mâncarea, stau și sper să nu rămână orarul așa aiurea...

Cam așa gândeam în urmă cu aproape doi ani. Acum sunt în septembrie,  și aștept să înceapă măcar înscrierile la master. Vara asta a fost una lungă și plictisitoare, dar parcă nu al vrea să se termine! Ador soarele și căldura și bronzul pe care îl capăt dacă stau afară câteva ore. Nici măcar nu este nevoie să merg la mare. :P

Abia acum îmi dau seama cât de repede poate să treacă timpul! Parcă mai alaltăieri eram crispată la admitere, în curtea de la geodezie, iar universitatea părea imensă și întortocheată. Ca să nu mai spun ce mari și multe păreau căminele! Iar apoi drumurile în Pache, plimbările la muzee...vacanțele în care plecam acasă cu atât de multe genți cu caserole că abia aveam unde le urca în tren...și mă întorceam cu pachetele imense ale mamei...

Mi-e dor de zilele alea...

Cald...prea cald

Este foarte cald afara, desi este aproape toamna. Dar ma bucur ca nu mai avem parte chiar de caldura din luna iunie, cand ieseam din casa si curgeau apele pe mine. Daca ar ramane cum este acum afara, ar fi numai bine! Nu de alta, dar deja ma gandesc cu groaza la venirea iernii. Urasc iarna cu toata fiinta mea! De aia nici nu am cine stie ce haine de iarna. Nu imi face cine stie ce mare placere sa le cumpar! Prefer sa cumpar tricouri si rochite in loc de pulovere si geci! Prefer hainele vaporoase, celor groase nevoie mare, care ma sufoca orice ar fi! Stiu ca este si asta o stiinta, cu alesul hainelor de iarna, ca trebuie sa aiba nu stiu ce material sa respire pielea! Mi-e indiferent! Ma sugruma oricum!

Si uraaaaaaaaaasc "clima" din Bucuresti! E nasol rau de tot cand dai de frig! Nici cainele nu iti vine sa il scoti din casa! Peste tot polei! Si unde nu e polei, e flescaiala! Si unde nu este flescaiala, este coada la semafor, sau ditai muntele de nameti! Si dupa ce ca se fac minus 30 de grade, si te infofolesti pana in dinti, si mergi pe strada mai ciudat decat Cocolino, cu vantu distrugandu-ti fata, suporti toate astea! Mori de frig si suferinta! Daca ar fi orasul curatat, as mai zice!

Doamne ajuta ca in casa avem incalzire! Calorifer contorizat si toate alea. In februarie cand ne-am mutat, si in martie, a fost super ok! Nu am dat drumul cine stie ce la caldura. Stateam in pijamale fara sa tremuram, caldura fiind data la nivelul 2, maxim 3, din 5 posibile. 

Bineinteles, contribuie mult termopanele, si faptul ca blocul este reabilitat termic! Bine ca a dat proprietarul de aici peste noi, ca dincolo era iad! Te congelai daca o lasai mai moale cu caldura!

Noua noastra chirie...de fapt nu chiar noua, ca suntem aici din februarie, martie, asa. Dar ma bucur ca mi-a fost dat sa cunosc si oameni atat de intelegatori! Straini atat de maleabili! Inca o dovada ca cineva, acolo sus, pune cate o pila la Barosan!

Cauciucuri

In ultima vreme, tot plimbandu-ma pe net, am gasit tot felul de reclame la cauciucuri! Si nu intelegeam care e faza, de ce atatea numere, atatea dimensiuni, atata bataie de cap! Asa ca am cautat raspunsurile, tot pe internet.

Se pare ca anvelopele sunt printre cele mai importante componente ale unei masini, ele determinand limitele performantelor automobilului la drum în functie de alegerile pe care le faci. Chiar si cele  mai de fite masini te  pot dezamagi dacă nu sunt echipate cu un set bun de roti.

Eu am prietene cu care ma mai plimb cu masinuta, dar ele se duc pur si simplu pe la vreo reprentanta, si lasa lumea de acolo sa se ocupe. In schimb, se pare ca multi le cumpara de pe internet acum. Pentru asta, trebuie tinut cont de cateva detalii tehnice.

Cauciucurile nu se diferentiaza intre ele numai prin marca ci si prin dimensiune. Din acest motiv rotile automobilului trebuie sa se potriveasca modelului vehicolului si cu stilului tau de condus. Daca, de exemplu, ai SUV si iti cumperi un set de cauciucuri mici în diametru, exista toate sansele ca la trecerea peste denivelari sa strambi janta, sa  dai cu pragurile de asfalt  sau chiar sa-ti  pierzi esapamentul. Nu vrei asta! 

Pentru a sti care este marimea potrivita pentru masina ta, tot ce trebuie sa faci este sa te uiti în manualul acesteia. Acolo vei intalni toate detaliile necesare pentru a avea grija de maşina intr-un mod corespunzator. Cel putin asa umbla vorba! Eu ma intreb ce te faci daca esti in mezu drumului, si cine stie ce s-a intamplat de tre sa schimbi cauciucuri! A, nu se intampla? Ok...

Faptul ca un cauciuc trebuie schimbat regulat, fara sa mai asteptam sa iasa sarmele din el nu cred ca este o noutate. Nu ne plimbam cu hainele pe noi pana se fac fasii, nu? Faptul ca masina rulează rapid si eficient este determinat de calitatea  materialului din care este confectionat pneul.

De regul anvelopele de performanta se uzează mult mai rapid decat cele normale, ele fiind totodata si mult mai scumpe, dat fiind faptul ca ele asigura o tracţiune superioara, o manevrabilitate precisa  si siguranta la viteze mari.

Exista un numar mare de tipuri de cauciucuri. Poti avea cauciucuri iarna si cauciucuri vara sau all-season. Unii pot conduce mai mult in zone cu drumuri forestiere, altii folosesc masina pentru a a transporta cantitati diferite de marfa . Deci alegerea anvelopelor potrivite pentru masina ta trebuie facuta cu grija.

Eu una nu am masina pe moment, dar e mereu bine de stiut! Plus ca mor de drag cand meg cu cate cineva pe masina si ii povestesc chestii tehnice de care nu are habar! :D Stiuuu! Sunt reeeaaaa!

Batai de cap

Nu mi-am dat seama cat este de dificil cu adevarat sa alegi piesele auto pana nu am avut un mic accident, cu prietena mea din Motru. Un nene de o inteligenta iesita din comun s-a infipt, cu ditai KIA, fix in portiera din spate, dreapta masinii. Adica daca nu dadea fosta mea colega atat de incet cu spatele, in cateva secunde ar fi dat istetul fix in mine! A facut pragul si portiera micutului Wolksvagen lingura!

Ce s-a intamplat dupa, nu mai zic, cearta, ca fata e femeie la volan si nu se uita pe unde merge, ca draci, ca laci! Ne-a luat ceva sa ii explicam lu nenea, ca venea de pe o strada cu sens unic, si cam era pe contrasens. Deci nu avea ce sa caute acolo, in primul rand! Si apoi, ca veneam cu spatele, cu viteza unui melc paralitic, si, tehnic, vorbind, ar fi trebuit sa ne vada! Dar nuuu! El vorbea la telefon! Veneam de dupa gardul scolii lumeee! Cum de nu ai vazut??? Era masina alba si s-a confundat cu blocul din spate, sau care e faza? 

In drum spre unitatea aia care se ocupa de accidente rutiere usoare, ca nu mai stiu exact cum ii zice, panica, panica, panica! Un amic din Motru ne-a insotit, ca e sofer de mult si bine, si stia sa o calmeze pe fata. I-a explicat ce si cum, si deja se gandeau de pe unde or sa ia piese auto, ce trebuie schimbat exact, unde vor mota piesele cumparate...smecherii multe! Fereasca sfantul sa faci accident in ziua de azi si sa nu ai o asigurare zdravana! Nu mi-am dat seama niciodata pe cate drumuri te pune o portiera strambata in trafic! Cate drumuri trebuie facute la tot felul de reprezentante!

Si apoi, mai e si vechea dilema, daca sa alegi piese originale sau nu, de la ce reprezentanta, stai si da telefoane...Din fericire, nenea avea o asigurare zdravana, iar fata a trebuit doar sa mearga la un service cu care colaborau cei de acolo, fara prea multa hartogareala, fara plimbari aiurea de colo-colo! A avut noroc totusi...nu e o experienta pe care sa vreau sa o repet...