Stăteam zilele trecute și mă gândeam, văzând o reclamă, la casa de vis din copilăria mea. Mă uitam cam mult la filme, recunosc. Iar acum, privind în urmă, încerc să înțeleg de ce visul casei ideale nu mai seamănă cu cel de acum.
Visam la o casă mică, într-un sat din apropierea unui oraș mare. Așa, nu ar fi trebuit să suport gălăgia, dar aș fi fost aproape de civilizație. Era cu o grădină de flori în față, ca a bunicii. Flori de o parte și de alta a aleii pe care mergeai spre intrare. Petunii și straturi de busuioc, iar mai încolo, căpșuni. Un cireș în dreapta, iar în stanga un măr. Chiar în fața ușii. Iar dincolo de ușă, un hol mic de tot. În dreapta o mică debara cu unelte, iar în stânga un cuier. În față, sufrageria. Sufrageria care avea o canapea, tot ca a bunicii, imediat lângă ușă. Pe peretele din stânga, un dulap mare de tot, cu rafturi ce miroseau a dulceață de nuci, pentru că asta ascundeau ușile. Iar pe rafturi, păpuși de colecție. În față, musai un șemineu!
În dreapta intrării, o scară ducea în vise spre camera mea. Camera de la etaj, cu geam mare de tot. Un pat micuț, ca pentru mine, în stânga intrării. Geamul era în față, și avea un pervaz lat de tot, care ascundea lada cu pilote și pături. Iar pe pervaz, în visele mele, citeam. Citeam mult de tot, și admiram noaptea cerul înstelat, iar uneori adormeam acolo. În dreapta intrării, era un birou cu multe rafturi deasupra sa. Pe majoritatea rafturilor, se aflau cărțile mele preferate. Pe altele, capsatorul, suporturi de pixuri, bibliorafturi. Iar pe cel mai apropiat de masă, veșnica mea lampă de aromoterapie, cu câteva lumânări pe lângă ea, împrăștia miros dulce de trandafiri, asemănător dulceței cu care mă răsfățau când eram mică vecinii...
Din păcate, casa la care visez acum nu mai arată atât de poetic, nu mai este atât de liniștită. Dar casa la care visez acum este o altă poveste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu