După ce v-am povestit ce făceam eu când eram mică, m-am gândit să vă zic câte ceva și despre obieceiul ăsta, relativ nou, al scrisului pe blog.
Îmi place să scriu de când am învățat literele. Văd în scris o modalitate de a mă elibera. Mă relaxează. mă liniștește, mă mângâie. M-am gândit o vreme să țin un fel de jurnal, ca să nu îmi risipesc gândurile. Dar am renunțat repede, chiar dacă îmi plăcea. Și am început apoi să tot aud de bloguri. Nu înțelegeam eu prea bine ce sunt....știam că vedetele au așa ceva, să știe fanii ce mai fac. Până când, într-o zi, am dat de blogul unei colege de facultate. Nu mai știu cum sau când. Și mi-am dat seama că nu-i musai să fii celebritate. Un suflet gata să se deschidă ajunge. Și nu numai că ajunge, dar este de neprețuit pentru cei ce îl înțeleg.
Așa că mi-am luat inima în dinți și am început să completez datele pe blogger. La început nu prea eram băgată în seamă. Începusem să mă gândesc că poate ar trebui să renunț. Nu știu de ce am continuat.
După câteva săptămâni însă, am observat că sunt oameni interesați de mine. Și nu orice fel de oameni. Oameni care mă înțeleg, care au trecut sau poate vor trece prin aceleași situații ca mine. Suflete care caută și ele înțelegere.
Tot ceea ce scriu eu pe blog sunt bucățele rupte din mine. Însă nu îmi place să scriu pur și simplu despre viață, așa că am ușoara tendință de a fabula lucrurile. În sensul că animăluțele și pădurile de pe aici sunt de fapt oameni. Există în lumea mea pitici, elfi, gărgărițe și fluturi. Iar o parte dintre fluturi sunteți chiar voi, cei care îmi citesc aiurelile și care le acceptă, chiar dacă nu sunt mereu de acord.
Unii ar spune că ar trebui să ne descărcăm sufletul unei persoane reale, nu internetului.
Ei bine, dragii mei, NU vrem, NU avem chef, NU ne place să vorbim cu ăștia reali. Cei care ne înțeleg sunt oamenii din spatele blogurilor. Iar eu, una, sunt aici să îi susțin.
Vă mulțumesc că ați dat pe la mine! Mai poftiți și altă dată!
bai.. tu sa nu ma faci pe mine fluture, ok? /:)
RăspundețiȘtergere=))))))
Sincer.. ma regasesc pana si-n space-ul dintre cuvinte :)
Exact aceleasi motive le-am avut atunci cand am hotarat sa-mi deschid blog-ul; si l-am inchis la un moment dat, dar parca lipsea grav ceva. Desi nu e cine-stie-ce, blog-ul meu, pentru mine, e locul unde stiu ca ma asteapta niste brate virtuale deschise.. mai mult decat deschise.
Chiar daca o dau in bara, chiar daca reusesc, al meu blog imi suporta totul.. ma rog, imi da cateodata "Error!" .. dar, na, cat sa suporte si el !? :))
Și nu numai blogul! Eu am cunoscut câteva fete foarte istețe pe aici! Și este nemaipomenit să observ că mai sunt și alții care simt și gândesc ca mine. Care văd dincolo de litere și de monitor, și înțeleg ce e in sufletul meu. Îmi dă un sentiment de siguranță asta.
RăspundețiȘtergereInca odata, bine ai venit printre fluturi. Mi-ai dat impresia ca fugim impreuna dupa ei. :*
RăspundețiȘtergereScuze pentru lipsa diacriticelor, insa nu sunt la pc-ul potrivit
Fluturaș, pupici de la mine cât pentru o vacanță întreagă. Ți-am ascultat îndemnul și am mai scris ceva - găsești tot acolo unde ai mai găsit.
RăspundețiȘtergereAm văzut că îl ai pe Vlașin între prieteni - ești și tu înscrisă în rețea? dă-mi un semn.
Frumos spus Lucianna..Sa stii ca si eu ma regasesc in ceea ce ai scris mai sus. Si pe mine blogul ma relaxeaza si ma face sa spun lucruri pe care altfel nu le-as putea "spune". E un fel de terapie! Mult succes in continuare!
RăspundețiȘtergereEi bine, dragii mei, NU vrem, NU avem chef, NU ne place să vorbim cu ăștia reali. Cei care ne înțeleg sunt oamenii din spatele blogurilor. Iar eu, una, sunt aici să îi susțin.
RăspundețiȘtergereyou just made my day, Woman :)