Sunt un om calm. Care suporta foooarte multe, fără să zică nimic. Atunci când mă enervez, sunt ca un căteluş de ăla mic, care latră de îl doare gâtu, dar ingheaţă dacă ştii ce să îi zici.
Sunt un camion, care trage după el, cu un cablu gros, măgăriile altora. Cred că toţi cărăm un cablu dintr-ăsta într-un fel sau altul. Şi trag, oricât de greu ar fi. Rar mă opresc să le spun altora să îşi care singuri gunoaiele. Cablul se întinde, se întinde, şi se tot subţiază. În timp ce alţii se opresc şi îţi biciuiesc adversarii cu propriile arme, eu tac şi înghit.
Şi stiu că nu e bine. Să nu faceţi ca mine dacă o să se arate "ocazia". Petru că într-o bună zi, cablul ăla o să plesnească. Şi izbitura doare cum nici nu vă imaginaţi. Paralizează. Te lasă zăcând. Şi rar se găseşte o mână să te ridice.
marți, 28 decembrie 2010
sâmbătă, 25 decembrie 2010
Crăciun fericit!
vineri, 3 decembrie 2010
Mai bine așa...
Am trecut în ultima vreme prin câteva chestii mai nasoale. Am avut niște zile aiurea. Nu s-a terminat chiar totul. Dar sper ca lucrurile să se așeze curând. Să se așeze, că lovitura de grație urmează să vină. O simt.Dar poate că e mai bine așa. Poate că e mai bine că a trebuit să trec prin astea. Poate ca data viitoare nu o să greșesc așa. Poate am învățat ceva din asta. Poate că ce s-a rupt o să se regeneze, și o să fiu mai puternică. Nu știu sigur...
Mie dor de voi, bloagări! Ce mai faceți?
vineri, 5 noiembrie 2010
Da...știu...nuu am mai scris de mult...Promit să mă revanșez cândva...Deocamdată nu prea e timp.
Am auzit că a murit Adrian Păunescu azi dimineață...Nu eram mare fan, sincer. Nici nu sunt încă. Dar piesa asta îmi place. Pentru ce transmite, și pentru că e cântată de un puști care at trebui să aibă parte de mai multă atenție.

duminică, 10 octombrie 2010
Charlie and the chocolate factory
Din vremea în care credeam că oamenii pot fi întinși la presă, că un cap sec este gol pe dinăuntru și că putem deveni elastici de la guma de mestecat sau că un copil poate pleca pur și simplu de acasă și călători prin lume fără nici un sfanț, vă prezint Charlie și fabrica de ciocolată.
Charlie (Freddie Highmore) este un puști care, din cauza sărăciei, primea ciocolată doar o dată pe an. Când Willy Wonka(Johnny Depp) pune în ciocolățelele sale invitații în misterioasa lume a dulciurilor, stârnește o adevărată isterie printre copii. Cum ajunge Charlie să posede o astfel de invitație, o să vedeți singuri.
Vă recomand filmul dacă vă place Johnny Depp. Pe mine cu acest rol m-a convins cât de mult poate ca actor.Îl mai văzusem în Pirații din Caraibe și A noua poartă. Însă Willy Wonka e deosebit. Dă filmului un iz de inocență, de puritate, de sminteală chiar, și te face să îți dorești să fii destul de mic încât să crezi tot ce apare în lumea ciocolatei ce curge în cascadă, pentru a rămâne cea mai fină din lume.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)