Între hand made și de serie

Nu știu ce m-a apucat cu postarea asta...cred că pornirea gărgăriței pentru niște invitații personalizate necesare unei aniversări...
Iar acum, când spun între hand made și de serie, mă refer la cadouri, la invitații, la bijuuri...nimicuri mici de tot, care ne fac  viața mai frumoasă.
Eu, sincer, aș face de toate cu mâna  mea, ador să învăț  lucruri noi, să le fac eu singurică și să nu mai pot de bucurie când cei din jur se lasă flatați de nimicurile mele.
Să dau un exemplu...am croșetat suporturi de ouă pentru Paște, iar câteva persoane credeau că sunt cumpărate, și erau  super drăgălașe. Tare tare mândră am fost de mine.
Mi-ar face plăcere de acum să încerc să fac invitații, din acelea din hârtie,  căci la desen nu prea le am. Cred că ar ieși foarte frumoase, de îndată ce aș prinde tehnica și aș lăsa inspirația să își facă treaba.
Bineînțeles, nu aș putea să fac asta pentru nunți de sute de persoane, dar parcă tot aș avea grijă, dacă ar fi vorba de cineva apropiat, să aibă invitații pe măsură. Ca cele de aici.
La urma urmei, invitația rămâne la persoana la care ai trimis-o. Ca o fotografie. O amintire elegantă, să îi spună  că te-ai gândit la ea sau la el, că i-ai dorit aproape într-o zi importantă a vieții tale.
Invitația rămâne acolo și trebuie să fie specială.
Pentru ca, într-o bună zi, să răsfoiești albumul din care va cădea ca din întâmplare, și să îți amintești de momentele dinaintea acelui moment special. De ceea ce simțeai. De emoții. De nerăbdare. De anticiparea momentului.
Da...invitațiile pot învia clipe trecute...

Răbdare....

A trecut ceva timp de când am scris ceva de suflet...și iată că mă încumet azi.
Visez, de vreo 5 ani, să devin traducător și interpret. De prin clasa a 10a îmi place să lucrez cu limbile străine. Iar facultatea pe care am urmat-o mi s-a părut o alegere cât se poate de naturală, de firească, de practică. Am descoperit că îmi plac lucruri despre care nici nu știam că există. Și am încercat să urmez cursurile aceluiași master.
Master la care, din păcate, nu am prea ajuns. Am colege minunate și profesori la care chiar țin. Dar, prin noiembrie, din cauza unui incident de pe acasă, nu am putut da pe la cursuri. Când mă redresasem, prin ianuarie, am găsit ceva de muncă.  Un program ce se plia perfect peste orarul de școală. A trebuit să plec și de la locul de muncă, dar chiar nu suport să vorbesc despre asta. Iar acum îmi caut iar de muncă și iar sunt super- ocupată.
Dar nu mă dau bătută. Îmi caut liniștită, în continuare, de muncă. Pentru început, am să colaborez probabil, sau, în ultimă instanță,  voi face puțin voluntariat, pentru experiență. Pentru că angajatorii din ziua de azi par să creadă că experiența crește în copaci. Pe cont propriu nu am curaj încă să pornesc. Există oameni buni acolo, pe piață, precum cei pe care îi veți găsi aici, ce nu pot fi egalați cu una,cu                                                                                                                                                                                                          două. Îți trebuie experiență, trebuie să stăpânești cât mai bine, cât mai multe domenii, trebuie să ai oameni de încredere lângă tine. Este nevoie de mult timp și multă răbdare...și, din fericire, eu le am din belșug pe ambele. Ceva curaj, totuși, nu mi-ar strica...

Belele de sofer

In ziua de azi, din ce vad pe la prietenii cu masina, orice sa fii, numai sofer nu. 

Foaaaarte, dar foarte greu o scoti cu masina la capat, daca, Doamne fereste, ai vreo problema. Eventual sa o cumperi sa o tii acasa, cu panglica, pentru a nu risca sa dai bani aiurea la cel mai mic semn al vreunei defectiuni. Ca sa nu mai spun ca trebuie schimbate o groaza de smecherii pe acolo, pe la ea, regulat. Daca nu esti la tine acasa, asta fiind un oras mic, unde stii meseriasi, ai dat de ala cu coarne.

Nu de alta, dar nu te apuci tu, venit de la mama naibii, sa cauti oameni priceputi, ne nebun. Iti trebuie un service zdravan. Ca sa gasesti un service zdravan, ai nevoie ori de prieteni care au fost clienti ai unuia, ori de talente de detectiv, ca sa poti cauta pe internet, prin site -uri, pana nu mai stii de tine. Si atunci da-i, compara servicii, compara preturi, compara distante pana acolo, cauta pareri de la fosti clienti...

O prietena de a mea, a dat, luna trecuta, vreo 500 de lei, numai pe schimbari de uleiuri si nu stiu ce revizii tehnice.

Ca sa nu mai spun ce poveste lunga incepe cand alegi firma de asigirari, acum ca treburile astea sunt obligatorii...

Nu mai bine de mine ca nu am nici masina, nici carnet?

Romanul si vecinul

De cand se stie, romanul este curios din cale-afara. Vrea sa stie tot ce misca, daca se poate, inainte sa miste.

Si tot de cand se stie, vecinul romanului, vrea sa isi vada de viata lui, sa mearga dimineata la servici, sa se intoarca acasa, seara sa vina la familie, sa fie linistit cu copii, poate o petrecere din cand in cand...

Dar romanul vrea sa stie de ce vecinul pleaca la ora aia la servici, daca vine acasa direct de acolo sau trece prin piata, de unde vine cu plasele, cine sunt aia cu care a ajuns aseara, de ce e muzica data asa tare, de ce tocmai genul ala de muzica si nu altul.

Dar, intre timp, sa nu stie vecinul ce si de ce se intampla in ograda lui.

Asa ca romanul a facut gard. A pus ban pe ban, si a ridicat cetate de beton, de dupa care vecinul sa nu vada nimic, dar sa poata fi spionat in voie. Nu a facut gardulet de ala de sarma, cat sa nu treaca vreo gaina dincolo. Maaare, nene, sa nu treaca nici musca! Ce, sa stie vecinul ce face el? Bineinteles, asa gard nu se face cu una, cu doua. Trebuie meseriasi. Dar e baiat istet, a cautat pe net si a gasit un site, iar treaba a fost gata repede, ca doar vorbim de un gard, nu de drumuri nationale.

Cat despre vecin...lui nu ii pasa. Deloc chiar.

Renovari...

Cam de o saptamana si jumatate, colegele mele de apartament s-au mutat. Iar eu cu fratele meu, ramasi singurei o vreme, ne-am gandit la ce este de facut prin casa.

In primul rand, trebuie sa aducem cateva facturi la zi. Apoi, trebuie sa schimbam cate ceva pe ici, pe colo.

La bucatarie de exemplu, am avea nevoie de ceva piese de mobilier mai de Doamne ajuta. Da, piese, nu de mobila direct. Avem bucatarie din aceea mititica, in care nu ar incapea corpuri gandite ca un intreg. Ne trebuie o masca de chiuveta ici, un blat care sa ascunda masina de spalat si eventual sa fie un fel de masa colo...poate o alta etajera. Piese care sa arate cat de cat unitar, si sa mai adune bucatarioara, destul de imprastiata acum: masa pe un perete, chiuveta pe unul, aragazul pe altul si tot asa. Cam ca pe aici. Trebuie olecuta de ordine in idei pe acolo.

La debara, iarasi mica, dar incapatoare, ne-ar trebui o usa noua. Ma gandeam la un moment dat sa o reconditionez pe cea deja existenta, cu o tehnica numita papier marche. Parca. Adica sa fac pe ea un soi de colaj de ziare, ca sa nu investim intr-o alta usa.

In dormitor, ma gandeam serios ca ne-ar trebui o canapea extensibila, sa avem mai mult spatiu. Casuta noastra este mai spatioasa decat majoritatea apartamentelor inchiriate in Buc, ce-i drept, dar daca putem face rost de spatiu pe undeva, de ce nu?

La sufragerie si baie nu o sa schimb nimic niciodata. Le ador asa cum sunt. Poate pe hol, un cuier care sa nu stea cocotat pe frigider....

Bineinteles, decizia trebuie luata la rece. Stam aici deja de un an, proprietarul este de nota 10, si ne-am gandit ca ar fi cazul sa investim putintel. Totusi, trebuie discutat, pentru ca daca luam ceva nou, automat vom scapa de mobila/tamplaria veche. Si treburile astea nu le putem face de nebuni.