marți, 27 noiembrie 2012

Campanie- ai prea multe haine?

Aceasta postare a pornit de pe blogul meu cel cu domeniu, Lucianna. Ca sa nu fac jdemii de postari diferite pentru un singur eveniment, mi-am preluat articolul. Sper ca printre voi sa se afle si bucuresteni, permanenti sau de ocazie, care sa poata ajuta. Iata si pagina de Facebook a initiativei.

Ai prea multe haine? Doneaza-le! Asa se numeste o initiativa care se afla, pare-se, la a doua editie.
Evenimentul in sine are loc pe 8 decembrie, in Parcul Izvor, intre orele 10 si 16.
Asadar, daca aveti haine pe care nu le mai purtati, pentru ca au ramas mici, sau nu va mai plac, sau ati luat altele noi, saaaau, sau, sau, iata o metoda de a scapa de ele facand un bine cuiva.
Sunt convinsa ca avem, multi dintre noi, pe acasa, haine pe care nu le mai purtam, si nu le putem vinde pentru ca sunt prea vechi, dar nici arunca pentru ca inca sunt bune. Si nu avem cui sa le dam. Nu stim pe nimeni care sa aiba nevoie de ele, sau cei carora le putem da nu se potrivesc la masuri.
Nu este mare lucru de facut. Trebuie doar sa le scoateti de pe unde le aveti. Din pod, din cutii, din vreo debara, sau mai stiu eu de pe unde, sa le spalati, si sa le puneti intr-o plasuta, pentru a purcede spre Parcul Izvor.
Eu, una, ma gandeam daca este intelept sa duc pe gerul asta tricouri fara maneci sau pantaloni subtiri sau ceva de genul asta. Dar deh! eu imi fac datoria. Strang ce am pe aici prin Bucuresci, si duc acolo. Le-or purta sub haine groase copiii, le-or purta la vara...treaba lor!

joi, 22 noiembrie 2012

Back in bussiness

Doamneee! Sper că mai citește cineva ce e pe aici! :))) M-am gândit să revin ca blogger full time și aici. Am început din octombrie masterul, așa că timp pe ici pe colo. Că tot vorbeam în postările trecute de curiozități idioate care vin cu traduceri tehnice...na că acum lucrez la una!
Traduc în clipa asta din franceză, un manual de instrucțiuni de la ceva care după poză pare combină audio. Pare simplu, dar nu-i! Am avut chestii tehnice rău de tot, gen transport pe trailer Suceava , cu terminologie mai la îndemână! (am dat un exemplu la nimereală). De betoane nu mai zic! În betoane și betoniere, dacă mai dau de vreun glosar, o să devin expertă! Cel puțin la nivel de limbă. Nu am prea dat totuși de basculante, macarale de alea specializate pe nuj ce treburi și picamere. Sper că așa se scrie. Dar nu e timpul pierdut! Să vă mai spun că în urmă cu vreo lună mă uitam strâmb la ceva legat de mobila de bucătărie? Trăiască tâmplarii și decoratorii și ce meserii le mai au cu alde d-astea, că pe mine mă ia capul numai când stau să dau exemple!
E greu cu româna asta când o dă în diverse, dar este și plăcut. Acum am doi viitori arhitecți în casă...Și îmi și place, la naiba! Ador masterul ăsta! Chiar dacă dai de câte un concept de îți stă mintea, sunt și satisfacții.

Vine Black Friday

Se vorbește zilele astea, pe la toate colțurile, despre Black Friday. Eu, una, când am auzit de asta prima dată, acum vreo săptămână, am zis că e vreo reducere de asta sincron. Știți cum e cu sportul la femei...100 de metri tocuri, shopping rezistență, fuga după reduceri...black friday. Ca să aflu azi dimineață că de fapt în vinerea asta neagră se dă startul la cumpărături și reduceri de Crăciun. În mod oficial.
Și în vinerea asta neagră, când eu sunt aproape falită, magazinele online care se respectă, vorba aia, au megaoferte, megareduceri, mega de toate. Și, bineînțeles, există undeva, găsii eu, un site cu lista de magazine cu reduceri de black friday . Acuma, nu știu voi ce credeți, dar eu, cum fac, cum nu fac nu am idee, dar fără o carte sau o pereche de ceva nu mă las!

duminică, 11 noiembrie 2012

Vis de copil


Stăteam zilele trecute și mă gândeam, văzând o reclamă, la casa de vis din copilăria mea. Mă uitam cam mult la filme, recunosc. Iar acum, privind în urmă, încerc să înțeleg de ce visul casei ideale nu mai seamănă cu cel de acum.
Visam la o casă mică, într-un sat din apropierea unui oraș mare. Așa, nu ar fi trebuit să suport gălăgia, dar aș fi fost aproape de civilizație. Era cu o grădină  de flori în față, ca a bunicii. Flori de o parte și de alta a aleii pe care mergeai spre intrare. Petunii și straturi de busuioc, iar mai încolo, căpșuni. Un cireș în dreapta, iar în stanga un măr. Chiar în fața ușii.  Iar dincolo de ușă, un hol mic de tot. În dreapta o mică debara cu unelte, iar în stânga un cuier. În față, sufrageria. Sufrageria care avea o canapea, tot ca a bunicii, imediat lângă ușă. Pe peretele din stânga, un dulap mare de tot, cu rafturi ce miroseau a dulceață de nuci, pentru că asta ascundeau ușile. Iar pe rafturi, păpuși de colecție. În față, musai un șemineu!
În dreapta intrării, o scară ducea în vise spre camera mea. Camera de la etaj, cu geam mare de tot. Un pat micuț, ca pentru mine, în stânga intrării. Geamul era în față, și avea un pervaz lat de tot, care ascundea lada cu pilote și pături. Iar pe pervaz, în visele mele, citeam. Citeam mult de tot, și admiram noaptea cerul înstelat, iar uneori adormeam acolo. În dreapta intrării, era un birou cu multe rafturi deasupra sa. Pe majoritatea rafturilor, se aflau cărțile mele preferate. Pe altele, capsatorul, suporturi de pixuri, bibliorafturi. Iar pe cel mai apropiat de masă, veșnica mea lampă de aromoterapie, cu câteva lumânări pe lângă ea, împrăștia miros dulce de trandafiri, asemănător dulceței cu care mă răsfățau când eram mică vecinii...
Din păcate, casa la care visez acum nu mai arată atât de poetic, nu mai este atât de liniștită. Dar casa la care visez acum este o altă poveste...

sâmbătă, 15 septembrie 2012

Tuning


Un fenomen pe care nu l-am inteles niciodata este tunningul. Sau cel putin, nu pana de curand. Pentru mine, tuningul insemna impopotonarea masinii. Umflata cu praguri, prize de aer, spoilere, eleroane exagerate. 
Cica tuning nu inseamna musai doar praguri, eleroane, spoilere, si ce o mai fi de pus pe masina. Baietii sustin ca exista si tuning interior ce are rol de schimbare a habitaclului masinii facand-o sa para  mai sportiva sau mai extravaganta, depinde de gustul fiecaruia.  Tuningul la motor pe de alta parte, are drept scop principal cresterea puterii motorului prin diverse mijloace, ceea ce nu mai are deloc treaba cu aspectul.  Filtrul de aer sport si evacuarea nu ofera o putere mai mare masinii ci dreneaza la evacuare curentii de aer.  Acestia Vor avea o curgere mai lina; filtru de aer permite accesul unei cantitati de aer mai mare in camera de ardere, el avand in acelasi timp si rol de racire. 
Spoilerele, pragurile, eleroanele nu au doar un rol optic, ele ajutand si la drenarea curentilor de aer.  Nu ca baietilor cu asa ceva le-ar face placere sa iasa in evidenta! Feereaaasca Sfintii!
Pe langa blanita pe scaune, zeci de braduleti parfumati agatati de oglinda (ca asa se poarta acum), idicatoare si ceasuri de bord si leduri colorate  interiorul masinii poate deveni un adevarat bolid de raliu, de bu gust, cu scaune sport, volan sport, covor de aluminiu, pedalier sport, bord si elemente de bord in culoarea tapiteriei. Dar la ce e bun covorul de aluminiu? Hmm....
Oricum, cel mai usor de aranjat cica sunt jantele din aliaj. Comporta  avantaje care le fac net superioare celor din tabla: designul  special studiat pentru  o ventilare cat mai eficienta a franelor, sunt incasabile, sunt verificate cu raze X ceea ce le asigura calitate , sunt omologate de cele mai severe organisme de certificare internationala,   - sunt disponibile intr-o gama variata de modele si dimensiunii, alegerea finala apartinand clientului.

Drum de iarna


Se pare ca in ziua de azi, sa ai masina "ie grele". Asta am aflat in iarna anului trecut, cand am plecat acasa, cu masina, cu un tovaras student fara anvelope de iarna...Nu avusese bani sa le schimbe la Bucuresti, iar acasa ai lui doar ce le cumparasera.
Anvelopele de iarna au o importanta imensaaaaa in ce priveste siguranta si aderenta masinii. Este musai sa dotati masina cu anvelope in functie de sezonul in care ne aflam. Iarna, pe un carosabil acoperit cu zapada, anvelopele au aproximativ 30-40% din aderenta pe care ar avea-o in conditii normale. Stiti ce inseamna asta? Ca daca va prinde n pui de ninsoare la sfertul drumului, cum am avut noi marele si infinitul noroc, o sa ajungeti acasa in 12 ore, in loc de 4!!! Anvelopele sunt singura suprafata de contact intre masina si carosabilul alunecos, aderenta este cruciala! Nu luati anvelope all season iarna, ca va jucati cu viata voastra! De alea avea si tovarasul, si simteam pur si simplu cum patineaza masina! Si ninsoarea era de aia deasa, si marunta, care se tot viscolea pe carosabil, ca fumul flat pe pamantul cimitirelor in filmele de groaza. Stiu ca este macabra comparatia, dar stiti cat este de realista!  Anvelopele all season nu se vor comporta niciodata la fel de bine ca si anvelopele de iarna. .
Preturile anvelopelor de iarna difera in functie de diverse criterii. Oricum, din ce am aflat eu, anvelopele de iarna noi, incep undeva pe la 200 de RON/buc, iar cele second hand incep de la aproximativ 80 de RON. Mai bine sa nu le luati second...nu stiu de ce am senzatia ca sunt mai bune noi...Plus ca probabil se pot folosi mai multi ani, nu?
Asa ca aveti grija cum faceti la iarna, pe ce vreme plecati de acasa! Dacă vreţi să vă convingeţi, ascultaţi prognozele meteo. Meteorologii prognozează o combinaţie de zăpadă, gheaţă, ploaie şi vreme uscată. In cazul meu, nu prognozasera nimic! Asa cum au progozat vara asta ploi peste ploi, si a plouat abia luna urmatoare! Uffff!



marți, 4 septembrie 2012

Limbi străine...

            De câteva zile mă trezesc tot mai devreme dimineaţa. Taaaare aiurea este, pentru că somnul din belşug este ceva firesc pentru mine în mod normal. Nu mai ştiu nici eu ce e cu mine. Faptul că sunt, cum spun şi în prezentare, prinsă între timiditate şi îndrăzneală, îmi dă mult de furcă. Drumul spre fata mai bună care visez să fiu nu trebuie să fie neapărat şi cel mai uşor, nu?
           Adică, mă gândeam ieri, timiditatea mi-a adus şi lucruri bune. Mi-a adus prietene. Pentru ca o persoană să-mi fie prieten(ă) trebuie să treacă testul timpului. Liviana mi-a devenit şi-mi este prietenă tocmai datorită firii megaliniştite de care dau dovadă adesea. 
          Ieri am ieşit cu Cristina. Parcă nu am fost nicicând atât de apropiate. Ne-am plimbat, ne-am zgâit la "Bucale" de pe acoperişul Arcului de Triumf. Am dat ture de Herăstrău, ronţăind cu foc porumb copt, şi chinuind acelaşi măr caramelizat, şi aceeaşi vată, care s-a topit şi mi-a lăsat amintiri pufos-lipicioase pe haine. Nici nu mai spun câte poze am făcut. O să vă arăt vreo două când le-oi scoate. Cred că şi pe ea tot cu timiditatea am atras-o.
       Îmi place timiditatea mea, şi mă încurcă în acelaşi timp. Îmi face inima să vorbească o limbă pe care nu o înţeleg în totalitate. Profa de spaniolă spune că pentru a traduce o limbă moartă sau foarte rară, ai nevoie de un text tradus înainte. De cineva care o pricepea, sau de un vorbitor nativ. Dar unde să găsesc pe cineva care vorbeşte limba inimii mele? Am uneori senzaţia că unii dintre oamenii pe care îi cunosc o vorbesc chiar. Îi văd, înţeleg ce îmi spun, şi mă înţeleg mai bine chiar şi pe mine însumi. Nu durează la nesfârşit însă. Trece. 
        Este interesantă senzaţia pe care o lasă. Uneori mă simt bine, împăcată cu mine însumi. Alteori mă lasă confuză. Ca şi cum am înţeles ce zice, dar nu-mi vine să cred că vorbea cu mine. De înţeles parcă ne-am înţelege.... Şi încerc să interpretez altfel. Caut alte laturi a ceea ce am aflat, unele care să-mi pară mai potrivite mie. Variante ale traducerii cu care să fiu de acord.
      Dar oare eu şi inima mea gândim la fel?
      Voi şi inimile voastre vorbiţi aceeaşi limbă?

robbie williams FEEL

luni, 3 septembrie 2012

Anul 3!

Am văzut că am provocat ceva îngrijorări cu ”Iar de 7 ani”. Mă tot întreabă lumea ce mai fac, dacă mă simt mai bine....își închipuie că am cine știe ce problemă care nu se vede cu ochiul liber....
Cred că am de dat niște explicații.
M-am simțit fooooarte rău vreo două zile, și când am început să-mi revin a trebuit să vin la facultă. Așa că m-am îmbarcat în mașina unor noi amici, am mers la Târgu Jiu, și de acolo am venit la Buc (nu am tren direct din Motru). Am venit singurică anul ăsta, târând după mine un trolley și un rucsac de munte mai mare ca mine. Noroc că nenea paznicul a fost de treabă, și m-a lăsat să urc să-mi las bagajele.
Și fugi și plătește taxe de cămin, instalează-te, cheltuie!
Acum e ziua mea și sunt oarecum lefteră! Viața de student revine în forță, nu?
Cât mi se încălzește mâncarea, stau și sper să nu rămână orarul așa aiurea...
Cam așa gândeam în urmă cu aproape doi ani. Acum sunt în septembrie,  și aștept să înceapă măcar înscrierile la master. Vara asta a fost una lungă și plictisitoare, dar parcă nu al vrea să se termine! Ador soarele și căldura și bronzul pe care îl capăt dacă stau afară câteva ore. Nici măcar nu este nevoie să merg la mare. :P
Abia acum îmi dau seama cât de repede poate să treacă timpul! Parcă mai alaltăieri eram crispată la admitere, în curtea de la geodezie, iar universitatea părea imensă și întortocheată. Ca să nu mai spun ce mari și multe păreau căminele! Iar apoi drumurile în Pache, plimbările la muzee...vacanțele în care plecam acasă cu atât de multe genți cu caserole că abia aveam unde le urca în tren...și mă întorceam cu pachetele imense ale mamei...
Mi-e dor de zilele alea...

joi, 30 august 2012

Cald...prea cald


Este foarte cald afara, desi este aproape toamna. Dar ma bucur ca nu mai avem parte chiar de caldura din luna iunie, cand ieseam din casa si curgeau apele pe mine. Daca ar ramane cum este acum afara, ar fi numai bine! Nu de alta, dar deja ma gandesc cu groaza la venirea iernii. Urasc iarna cu toata fiinta mea! De aia nici nu am cine stie ce haine de iarna. Nu imi face cine stie ce mare placere sa le cumpar! Prefer sa cumpar tricouri si rochite in loc de pulovere si geci! Prefer hainele vaporoase, celor groase nevoie mare, care ma sufoca orice ar fi! Stiu ca este si asta o stiinta, cu alesul hainelor de iarna, ca trebuie sa aiba nu stiu ce material sa respire pielea! Mi-e indiferent! Ma sugruma oricum!
Si uraaaaaaaaaasc "clima" din Bucuresti! E nasol rau de tot cand dai de frig! Nici cainele nu iti vine sa il scoti din casa! Peste tot polei! Si unde nu e polei, e flescaiala! Si unde nu este flescaiala, este coada la semafor, sau ditai muntele de nameti! Si dupa ce ca se fac minus 30 de grade, si te infofolesti pana in dinti, si mergi pe strada mai ciudat decat Cocolino, cu vantu distrugandu-ti fata, suporti toate astea! Mori de frig si suferinta! Daca ar fi orasul curatat, as mai zice!
Doamne ajuta ca in casa avem incalzire! Calorifer contorizat si toate alea. In februarie cand ne-am mutat, si in martie, a fost super ok! Nu am dat drumul cine stie ce la caldura. Stateam in pijamale fara sa tremuram, caldura fiind data la nivelul 2, maxim 3, din 5 posibile. 
Bineinteles, contribuie mult termopanele, si faptul ca blocul este reabilitat termic! Bine ca a dat proprietarul de aici peste noi, ca dincolo era iad! Te congelai daca o lasai mai moale cu caldura!
Noua noastra chirie...de fapt nu chiar noua, ca suntem aici din februarie, martie, asa. Dar ma bucur ca mi-a fost dat sa cunosc si oameni atat de intelegatori! Straini atat de maleabili! Inca o dovada ca cineva, acolo sus, pune cate o pila la Barosan!

miercuri, 15 august 2012

Cauciucuri


In ultima vreme, tot plimbandu-ma pe net, am gasit tot felul de reclame la cauciucuri! Si nu intelegeam care e faza, de ce atatea numere, atatea dimensiuni, atata bataie de cap! Asa ca am cautat raspunsurile, tot pe internet.
Se pare ca anvelopele sunt printre cele mai importante componente ale unei masini, ele determinand limitele performantelor automobilului la drum în functie de alegerile pe care le faci. Chiar si cele  mai de fite masini te  pot dezamagi dacă nu sunt echipate cu un set bun de roti.
Eu am prietene cu care ma mai plimb cu masinuta, dar ele se duc pur si simplu pe la vreo reprentanta, si lasa lumea de acolo sa se ocupe. In schimb, se pare ca multi le cumpara de pe internet acum. Pentru asta, trebuie tinut cont de cateva detalii tehnice.
Cauciucurile nu se diferentiaza intre ele numai prin marca ci si prin dimensiune. Din acest motiv rotile automobilului trebuie sa se potriveasca modelului vehicolului si cu stilului tau de condus. Daca, de exemplu, ai SUV si iti cumperi un set de cauciucuri mici în diametru, exista toate sansele ca la trecerea peste denivelari sa strambi janta, sa  dai cu pragurile de asfalt  sau chiar sa-ti  pierzi esapamentul. Nu vrei asta! 
Pentru a sti care este marimea potrivita pentru masina ta, tot ce trebuie sa faci este sa te uiti în manualul acesteia. Acolo vei intalni toate detaliile necesare pentru a avea grija de maşina intr-un mod corespunzator. Cel putin asa umbla vorba! Eu ma intreb ce te faci daca esti in mezu drumului, si cine stie ce s-a intamplat de tre sa schimbi cauciucuri! A, nu se intampla? Ok...
Faptul ca un cauciuc trebuie schimbat regulat, fara sa mai asteptam sa iasa sarmele din el nu cred ca este o noutate. Nu ne plimbam cu hainele pe noi pana se fac fasii, nu? Faptul ca masina rulează rapid si eficient este determinat de calitatea  materialului din care este confectionat pneul.
De regul anvelopele de performanta se uzează mult mai rapid decat cele normale, ele fiind totodata si mult mai scumpe, dat fiind faptul ca ele asigura o tracţiune superioara, o manevrabilitate precisa  si siguranta la viteze mari.
Exista un numar mare de tipuri de cauciucuri. Poti avea cauciucuri iarna si cauciucuri vara sau all-season. Unii pot conduce mai mult in zone cu drumuri forestiere, altii folosesc masina pentru a a transporta cantitati diferite de marfa . Deci alegerea anvelopelor potrivite pentru masina ta trebuie facuta cu grija.
Eu una nu am masina pe moment, dar e mereu bine de stiut! Plus ca mor de drag cand meg cu cate cineva pe masina si ii povestesc chestii tehnice de care nu are habar! :D Stiuuu! Sunt reeeaaaa!