joi, 26 iulie 2012

Poezie poezie

Am fost crescută, de pe la câteva luni la vreo 9, poate 10 ani, la Moldova, de bunica mea, care stătea în curte cu mătușa (erau două case) și familia ei. Rudele din partea mamei! Pe care nu le-am văzut, cred, de vreo 10 ani. Fie nu a existat interes, fie nu au fost bani, când am avut eu nu au avut ei, iar când am avut cu toții, m-am speriat cumva de idee și am pus condiții absurde pentru a merge acolo.
Familia mătușii Ani (Adriana) include doi băieți, înalți ca brazii, cel puțin în raport cu cea care eram atunci.
Băieți care mi-au făcut copilăria fermecătoare, și mi-au umplut cei mai mărunți ani cu clipe unice!


Bogdan este cel mare. Cu 11 ani mai mare decât mine, și un an mai mare decât fratele său. Veșnic muncitor, studios, serios din cale afară, a impus un anumit respect, o anumită răceală față de mine! Poate nu le-a impus! Nu la modul distant! Poate așa îl percepeam în raport cu frate-su!
Ei bine, lui Bogdan cel studios îi plăcea să îmi spună povești! În varianta știută doar de el! Cea care îmi aducea mereu coșmaruri, și nopți în care o trezeam pe mamaie. Parcă îi și văd fața schimonosindu-se la imaginile vizuale pe care le crea! Capra tocmai se întorsese acasă! Și ce vedeaaa? Pereți roșii de sânge, bucăți de blană peste tot...cuțitul cu care fuseseră sfârtecați iezii pe podea...și mirosea precum câinii morții pe lângă care treceam uneori cu căruța! Vânătorul din Scufița Roșie era un genial chirurg! Iar Bogdan al meu știa, deci îmi descria, ce mațe și ce pagini din atlasul de anatomie secționase ca să le scoată pe Scufiță și pe bunică-sa! Iar dacă nu făceam temele, și îl mai lăsam pe frate-su să le scrie în locul meu, vânătorul avea să mă coasă în burta lupului! După concursul de băut apă cu ceașca mare, ca de supă a bunicii, la care Bogdănelul meu bătea mereu! Și ghiciți cine avea, fată mare, de 5 ani (!!!), probleme cu mersul la baie!

Vlad, născut la cererea femeilor, mic și copilăros, a fost mereu preferatul meu! Din familie! Vlad ajungea să șterpelească din dulciurile pe care mamaie le împărțea în mod egal zilnic. Tot el găsea mereu borcanele cu dulcele și lipiciosul gem de nuci, din pod, și îmi aducea pui abia fătați, mici și chei, de la pisică sau de la iepuri, să văd cum arată!
Și tot el mă învăța poezii. La vreo 8 ani, știam vreo 5 poezii de Eminescu, printre care Scrisoare a 3a și Luceafărul. Și Poezie poezie ( putsa mea...) și Ursulețu Michi ( vrea să facă pipi). Doamne ce mai enerva rudele cu treaba cu poeziile porcoase!
De azi, veți găsi năzbâtiile mele în vizită la colegii bloggeri! Sper să vă placă!

Alimente congelate și murături

Cum mama este plecată de ceva timp în Spania, eu și tati am învățat să punem singurei tot felul de murături. Știm să punem niște castraveți de-ți stă mintea în loc! La gogoșari mai e de lucru, că ies cam moi!
Și dovleceeei! Opăriți, la borcan! Și fasooliiiiică! Dar, cum nu prea le avem cu muratul gogoșarilor, mi-a venit mie, iubăreața de ardei copt, idea ardeilor copți congelați! Nu vă pot spune cât de tare iubesc ardeii copți! Și vinete am putea conserva prin metoda asta! Problema? Nu ne ține frigiderul! Are congelator mic rău de tot!
În primă fază, mama a propus să luăm o ladă frigorifică! Dar aia parcă prea e de magazin! Și ocupă ceva spațiu! Nu merge să ai și ladă și frigider! În apartament cu două camere, mori cu ele în brațe! Unde le pui?
Mie una, mi se pare mai convenabilă varianta unei combine frigorifice! Ducem frigiderul la un centru de ăla de reciclare și aia e! Problemă rezolvată! Combinuța ocupă fix locul frigiderului, și ai tot cam atâta spațiu pentru alimente și legume! Și vine, jos, mare, spațios, imeeeens, congelatorul! Aerisit și încăpător, gata de ardeii mei copți, cât mai mulți, și cât mai aromați, puși frumos în punguțe, și aliniați frumos în sertare. Asta, bineînțeles, dacă nu îi mănânc pe măsură ce îi coc! Și nu vă dați ochii peste cap, că sunt în stare să bag așa mult în mine!
Poate că o să mai băgăm la congelat și niște fasole opărită frumos, dar după aia nu mă prea omor! Sau vinete, de salată la iarnă. Experiența mea cu vinetele coapte mâncate iarna strâmbă din nas, dar, dacă ceilalți or să vrea, nu am de gând să mă opun.
Treaba e că trebuie să fac investigații serioase. Am venit cu idea unei combine frigorifice, trebuie să vin și cu variante în ce privește magazinul, marca și alte astea, ca să dovedesc, dacă mai e nevoie, că varianta mea e cea mai fericită!

miercuri, 25 iulie 2012

Rochia de seară

Îmi place la nebunie vara! Asta nu este un secret deloc! Vara sunt tot felul de ocazii să port rochii! Nu am mai fost de ani de zile la o nuntă, să pot purta o rochie de seară, dar mă bate gândul să îmi iau una! Poate pentru balul de sfârșit de la master! Sau poate o să mă duc la nuntă la prietena mea, în septembrie! Cine știe! Important este că vreau o rochie roșie, că neagră am deja, în garderobă! Mai contează scuza? La urma urmei, de când are o fată nevoie de un motiv serios să își cumpere haine? Este drept, sunt o fată atipică, tunsă scurt, și paralelă cu mersul pe toace, dar am momentele mele de glorie! Și atunci să vezi! Că am pretenții mari de tot! Nu îmi cumpăr ce apuc! Numai rochii simple, să le pot asorta la ce pantofi vreau. De fapt, acum că vă spun, îmi dau seama că rochiile sunt singurele articole de îmbrăcăminte la care stau câte 100 de ani să aleg. Am o formă mai ciudată a corpului, și este destul de greu să găsesc o rochie care să curgă pe mine pur și simplu, fără să îmi facă silueta tip rățușcă să pară de gravidă! Așadar, ceva strâns sub sâni iese din discuție. Probabil am să aleg ceva cu puțin corset, din acela rigid, cu balene de plastic sau ce o fi în el. Fără cupe imaginate de forma lui, pentru că am sâni flexibili și alunecă din așa ceva. Cum rochia cealaltă este lungă, cea nouă va fi scurtă, deasupra de genunchi. Partea care descrie fusta, este, în visele mele, gen tutu. Din straturi multe de voal transparent. Sper să nu am dificultăți în a găsi încălțări asortate. În general, și pantofii sunt simpli, musai negri, cu toc mediu, dar asta e altă poveste. Zilele astea am pus ochii pe niște sandale romane, culmea, pe la un magazin uitat de lume la...piața Romană. Faza e..cum găsesc eu treburile astea? Intru pe Google, scriu caracteristicile, și iau adresa magazinului, să mă duc să probez? De fapt, nu e o idee rea...

miercuri, 18 iulie 2012

Învăț să iubesc

Iubirea zace în mine, de foarte mult timp. Am fost îndrăgostită de zeci de ori, uneori alții au fost îndrăgostiți de mine. M-am atașat de câte cineva și mai des. Și am pus la suflet vorbe spuse de dragul de a scoate aerul din plămâni.
Mi-am izbit inima de sentimente aiurea, trăind cu impresia că sunt sinceră, și mințindu-mi sufletul că iubește! Dar nu iubeam!
Abia acum învăț să iubesc! Abia acum realizez că iubirea este un proces mult mai complex! Este ușor să iubești, dar nu este simplu! Nu! Nici pe departe! Iubirea este un sentiment ce te invadează treptat, un sentiment ce te încălzește, unul care necesită antrenament și deschidere pentru a fi primit cu bine de suflet. Atunci când iubești cu adevărat, sau atunci când te pregătești de asta, nu realizezi : „Acum iubesc!”. Pur și simplu se întâmplă, și, undeva pe drum, realizezi ce simți de fapt!
Continuare

duminică, 15 iulie 2012

Luna Blogurilor cinefile pe Blog Event

Ce înseamnă Luna blogurilor cinefile pentru tine, Blogger-ul cinefil? Înseamnă că, dacă vrei să te numeri printre bloggerii promovați de noi, trebuie să trimiți un mail pe adresa blogeventro at gmail.com sau să ne dai de știre prin formularul de contact. Noi îți vom trimiteun interviu în care vom discuta depre blog și preferințele voastre cinematografice. Să vă cunoască și cititorii noștri!

Deja ne-au fost acordate primele două interviuri, de către Laura și Angela , adică Cinemateca Trisk și Anzhela Movies.

Mai multe aici. Lectură plăcută!

miercuri, 4 iulie 2012

Greu să fii fată!

Cred că unul din cele mai grele lucruri pe care trebuie să le faci când ești fată, este să îți alegi ținuta pentru un eveniment! Maaaai ales când ai de gând să porți o rochie. Adică, e de dorit să porți o rochie la bal sau la o nuntă, un botez ceva. Pantalonii cu cămașă arată office rău de tot. Ești feminină și în ăia, nu zic nu. Dar o rochie te arată cum nu se poate mai frumoasă, dacă știi să o alegi.
Eu una sunt mare fană a rochiilor foarte simple. Mai nou, îmi plac cele scurte, deasupra de genunchi. Cele care se preling pe mine, lăsându-mi libertate de mișcare. Dacă mai au și mișcări fluente, naturale, atunci când mă mișc, cu atât mai bine. Dar rochii scurte am numai de vară. Una singură am de seară, și ar cam trebui să îmi mai iau.
Mai am rochia de la banchet, primită de la o prietenă a mamei. Neagră, lungă, decoltată rău, și despicată pe piciorul drept până sus tare. Mă cam împleticeam eu la început, dar m-am obișnuit cu ea. Și mai am una alb cu albastru pastel și flori mari. Caut sandalele perfecte de când lumea!
Dar vreau să îmi mai cumpăr! Una singură. Așa că o să o aleg cu foarte mare grijă! Am câteva prietene care își cumpără rochii de pe net, de pe site-uri specializate, ca http://www.divadress.ro/. Rochiile sunt, zic ele, ceva mai ieftine ca în magazine, și mai de bun gust.
Plus că e mai puțin obositor să mă plimb pe net, decât pe afară, pe căldura asta! În caz de nelămuriri, există secțiune de contact și număr de telefon. Deci am cum să îi chinui cu întrebările!
Este pe acolo o rochiță albă, care îmi place maxim, transparentă așa, cu danteluță...dar ma gândesc că nu ține calumea sânii. Dacă ar fi și roșie, ar fi perfectă! Vă place?

Cică SEO

De când cu noul blog, m-am deșteptat și eu cu ce se poate face din asemenea pasiune. Am învățat tot felul de șmecherii despre cum să îmi organizez mai bine postările. E adevărat, wordpress-ul are ceva mai multe „jucării” când vine vorba de asta. Și mai evidente, mai la mintea cocoșului să le folosești.
Am mai invățat tot felul de jmecherii de Feed nuj cum, deși mi-am cam prins urechile pe acolo, și cine știe dacă l-oi fi făcut și pe ăla bine. Am intrat în multe grupuri pe Facebook, am început să schimb păreri ici colo, am mers la blogmeets. De fapt, următorul este chiar duminică. Dacă ești blogger bucureștean, caută-mă pentru detalii.
Faza e că acum știu ce e aia optimizare. Știu un truc sau două, dar nu mă simt în stare să îmi optimizez blogul calumea. Vreau și eu page rank, cum vrea toată lumea. Dar sunt o persoană mai degrabă comodă. Am ritualul meu de postare pe blog. De fapt ritualuri. Unul aici, unul pe Momentul meu și unul pe Blog Event. Sunt chestii simple, care mi-au intrat in instinct. Nu simt că fac cine știe ce prin ele.
Dar, există, Doamne ajută, oameni care pot face asta pentru tine. Ca cei de pe www.optimizare.biz/. Explică oamenii acolo de toate. La o adică, poți să aplici tot felul de șmecherii explicate pe blog, și dacă vrei treaba făcută cap - coadă, de oameni care se pricep, apelezi la serviciile lor, și fac treaba profi. Ar fi cea mai bună soluție. Mai ales dacă ai mari pretenții de la site-ul tău, sau promovezi ceva important și vrei mai mulți clienți. Sau poate ai cine știe ce campanie umanitară! Optimizarea SEO o poate trimite în primele pagini de la căutările Sfântului Gugăl.
Sau mai poți apela la genul acesta de servicii dacă vrei să te asiguri că nu faci vreo boacănă. Eventual să ai pe cine da vina în caz de vreo nenorocire. :D

duminică, 1 iulie 2012

Schimare? Neahhhh...Nu prea cred....


                   Schimbare....nu exista schimbare!
               Oameniii nu se schimba niciodata.
            Ganditi-va la fluturi! Omida nu se schimba, evolueaza. Oamenii nu se schimba nici ei. Tot ce vrem sa fim, toti ce am vrut vreodata sa fim, tot ce suntem si tot ce nu vom fi niciodata zace in noi. In noi zace puterea de a fi oricine sau orice vrem. In omida din sufletele noastre zace poate cel mai frumos fluture din cati au existat. Credem ca ne schimbam, dar hai sa ne uitam in oglinda: suntem aceiasi.acelasi par, aceeasi piele, aceiasi ochi.
            Diferenta nu este afara, sete inauntru. Am evoluat. Ne simtim oameni ca atunci, dar acum ne simtim in stare. Asta e diferenta. Ne este inca frica. ne era si atunci. Insa acum am gasit curajul. Acum avem aripi. Dar amintirea omizii inca mai este. Fara omida, unde ar fi splendoarea colorata de acum? Increderea, curajul, dorinta?
             Stiti ce? Hai sa ne desfacem aripile!  


joi, 28 iunie 2012

Orăşelul sau "oraşoiul"?


              -Salut!
               -Bună!
               -Ce faci?
                -Bine. Tu?
                -Tot bine!
               Cam asta este discuţia pe care o duci în Motru când cobori la magazinu' din colţ. Dacă ieşi în parc.....trebuie să fii cu ochii cât cepele! Ferească sfântul să o ratezi pe "tanti Maricica" sau "nea' Gogu" că....Şi Doamne fereşte să te cheme Corli în Motru. Adică....io am realizat că sala în care făceam anumite cursuri în liceu are ceas pe perete...de vreo 4 ani abia când mi-a distras atenţia o colegă, disperată de atâta "Cât e ceasu'?"  Asta să vă faceti o idee. Sunt visătore, sunt melancolică (NU EMO!!!). Am în ochi o toamnă Bacoviană, cum spunea profa de română în generală.
              De asta am mulţumit Cerului când am intrat la facultate în Buc. În "capiatală" nu cunosc pe nimeni aproape. Colegii de facultate, câţiva amici, două familii, un Pitic, un Elf, şi o Sylvie. Atât. În rest, pot să plec pe gânduri. Nimeni nu se uită ce faci şi cum, nimeni nu se întreabă de ce. Mai ales când ai moaca mea liniştită, uneori cu ochi "căscaţi" şi priviri plecate dincolo de peisaj.
                Anul trecut, când "am aterizat" acolo, îmi era dor de sentimentul de om atotcunoscător din Motru. Două, trei străzi. 
               -Unde stai?
               -În cutare bloc.
               -Ahaaaaaa!!! În vale e banca şi în deal poşta!
              -Exact!
              -Eşti vecin cu Nae şi cu Gogu...băieţi buni...îi stiu de mic.
              Toţi se stiu de mici! Câteva magazine, vânzatoarele o ştiu pe mami oricine ai fi. Sunt doar vreo 2 autoserviri. Stai să vezi cum este să vii de la Bucureşti, cu obiceiul de a citi etichete de pe tot ce prinzi în mână, şi comparat produse, să vezi ce monştri dai din tine!
              La Bucureşti, poţi găsi un cadou drăguţ oricând. La Motru, trebuie să mergi la Târg(u Jiu) pentru ceva decent. Ca să nu mai spun cât suferi pentru o carte.
                Totuşi, nu ştiu pe care să îl aleg dintre cele două. 
Motruleţul este totuşi liniştit, cu oameni amabili, şi cu vecine care fac scandal dacă ţipi în faţa scării şi stiu tot ce faci de dimineta până seara. Nu are zgomotul veşnic de maşini, fumul şi nepăsarea.De vreo doi ani, avem străzi noi, parcuri îngrijite, o catedrală superbă, şi chiar coşuri de reciclare (care sunt aproape pline mereu- am dus eu hârtie să verific). Bucureştiul are farmecul lui. Plus muzee, librării, teatre şi altele de genul.
             Bucu' îl ştiţi cum arată. Vă las poze cu "sătucu'".
     


            P.S. Are aproximativ 30.ooo de locuitori, si, să vă faceţi idee  de suprafată, ar încăpea lejer in Herestrău. Lacul, nu parcul.
P.S.S. Da' io tot îl iubesc.

vineri, 1 iunie 2012

Ursitoarele

Am vazut prin Bucuresti tot felul de anunturi legate de ursitoare la botez.
Si mi-am amintit de acest frumos obicei. Si mi-am dat seama ca nu stiu ce presupune. :D
Pasionata de povesti cu zane cum ma stiti, am survolat Gugalu sa vad ce rasare!
Am aflat ca ursitoarele sunt 3 surori care decid soarta fiecaruia la nastere. Deciziile lor depind de dispozitia de moment. Adica, daca esti nascut intr-un ceas bun, ti s-a ursit de bine. Daca nu, nu! :D

​In unele zone ale tarii, pentru ca ursitoarele sa fie blande cu soarta copilului, parintii lasa paine si sare langa patut.
Nu era insa o idee buna sa faci ursitoarele sa se razgandeasca. Dupa cum spun basmele. Desi pareau sa schimbe destinul in bine, consecintele schimbarii erau adesea fatale.
Insa, cum timpul a trecut, iar spiritele padurii si ale vietii omenesti ne-au cam uitat, in lumea moderna au aparut fetele ce devin ursitoare, special pentru copilas, la botez. Mi se pare o idee foarte dragalasa sa ai asa ceva la botezul copilului tau. Cred ca iti da o speranta nemaipomenita sa auzi urari de bine, spuse micutului pe tonuri misterioase.
Si cred ca este foarte frumos si pentru invitati. Mie mi-ar da o doza foarte mare de optimism un astfel de botez.
Iti deschide ochii asupra faptului ca pe undeva, oamenii incep din nou sa creada in povesti cu zane.