Opaaaa! Sunt mai mare ca data trecută!
O zi cât mai veselă sa aveti!!
Se afișează postările cu eticheta d-ale mele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta d-ale mele. Afișați toate postările
joi, 21 aprilie 2011
Ca fluturii la căldură...
Opaaaa! Sunt mai mare ca data trecută!
O zi cât mai veselă sa aveti!!
luni, 11 aprilie 2011
Top tooop toooooop...10!!!
Am preluat ideea topului de la Ioana Radu(Terra). Are şi ea un top. Am văzut, mi-a plăcut, hai să fac şi io!
O să observaţi un singur tipar la oamenii ăştia: par mai tineri cu toţii. Nu ştiu de ce îmi place caracteristica asta fizică la bărbaţi! Oamenii care par mai tineri sunt percepuţi de mine ca fiind copilăroşi, în sensul cât de poate de pozitiv al cuvântului, prietenoşi, calzi, deschişi. Poate că în actorii mei preferaţi se găseşte nevoia mea de a fi înconjurată de căldură. Ştiţi cum e: preferinţele noastre în anumite materii dau de gol sufleţelul. Haideţi aşadar să vă arăt "celebrităţii" mei preferaţi!
Deeeeci
Nambăr oaaan....
1. Ben Barnes
Ben Barnes este actorul datorită căruia am văzut Stardust. Este de departe preferatul meu. Are un zâmbet blând, de frate protector. Este glumeţ şi păstrează timiditatea pe covorul roşu, fâstâcindu-se la întrebările ziariştilor. Plus că este unul din puţinii englezi fără ochi albaştri şi urâţenie exemplară.
(Fani Harry Potter, bătaia la vară o aştept, că am de dat licenţă.)
2 Jensen Ackles
Nu ştiu voi ce credeţi, dar eu zic că e ilegal să arăţi aşa la 30 de ani...Jensen e genul de tip care, dacă nu te atrage, l-ai vrea ca bun prieten. E haios, e prietenos, e zâmbăreţ, e original! Unde mai pui că are şi o voceeee!!! Uitaţi-vă la " Batman. Under the Red Hood" dacă nu mă credeţi.
Este jucăuş, şi-i cam place să se ia de tovarăşul Jared. Rar îi văd separat pe youtube.Aşadar este şi un bun prieten.
3 Johnny Depp
Are nevoie de prezentări? Eu nu cred!
Este una dintre cele mai tinere legende ale cinematografiei. Mereu a fost! E original, e nebun, inspiră talent prin toţi porii. Merită să vezi un film numai pentru că joacă Mister.
4 Jared Padaleki
Am încercat să mă abţin, dar nu pot. L-aţi observat in Gilmore Girls? Nici eu! :D
Dar în Supernatural nu ai cum să îl treci cu vederea. E puştiul ăla cu ochi de mieluşel care devine bărbat sub ochii fanilor, în stare să aducă apocalipsa şi să iasă din iad. Cum să nu îl pun în top?
5 James McAvoy
Cand am văzut că Domnu Tumnus nu e jucat de vreun slăbănog de maxim 16 ani, am rămas interzisă. Şi m-am uitat şi la Wanted, să ştiu cine este.
Este un scoţian talentat rrrău!
6 Peter Facinelli
Peter Facinelli...Vă aduceţi aminte de Van, din Flatliners? Unul din primii actori după care am suspinat...în urmă cu vreo 10 ani! Timpul a trecut, Pete a rămas acelaşi... Adultul cu mutră de adolescent pus pe şotii!
7 Mark Wahlberg
S-au dus vremurile când frângea inimi!Acum este perfect în roluri de tătic, de poliţist ratat şi alte de-astea. Privirea aia tăioasă de acum câţiva ani a lăsat locul blândeţii, capacităţii de a mima durerea mai bine ca niciodată. Un actor care nu se chinuie să rămână macho, şi îmbătrâneşte frumos, o dată cu personajele sale.
8 Cătălin Josan
Cătă şi-a arătat talentul şi s-a chinuit să se afirme sub ochii noştri. Melodiile lui seamănă cu ale altora. Dar omul rămâne cald, prietenos şi zâmbăreţ, cum îi şade bine oricărui tânăr care încearcă să îşi facă talentul cunoscut.
9 Antonio Banderas
Mi-a câştigat inima iremediabil prin melodia "These boots are made for walking" varianta Puss In Boots. Şi a mai fost rolul din Spy Kids.("Soacră-mea!! :-s" ). Şi mai e şi Zorrooo...şi..şi...şi...
10 Colin Firth
Este unul din cei mai simpatici actori britanici. Un domn care dă bine şi în comedii, şi în drame. Are un aer aristocratic şi prietenos, care te face să îl admiri de la prima scenă a filmului. Îi curge prin vene umorul acela fin, englezesc, care la el dă mai bine decât la oricine altcineva.
Eu sper că v-au plăcut actoraşii mei. Şi cântăreţul. Aştept păreri.
O să observaţi un singur tipar la oamenii ăştia: par mai tineri cu toţii. Nu ştiu de ce îmi place caracteristica asta fizică la bărbaţi! Oamenii care par mai tineri sunt percepuţi de mine ca fiind copilăroşi, în sensul cât de poate de pozitiv al cuvântului, prietenoşi, calzi, deschişi. Poate că în actorii mei preferaţi se găseşte nevoia mea de a fi înconjurată de căldură. Ştiţi cum e: preferinţele noastre în anumite materii dau de gol sufleţelul. Haideţi aşadar să vă arăt "celebrităţii" mei preferaţi!
Deeeeci
Nambăr oaaan....
Ben Barnes este actorul datorită căruia am văzut Stardust. Este de departe preferatul meu. Are un zâmbet blând, de frate protector. Este glumeţ şi păstrează timiditatea pe covorul roşu, fâstâcindu-se la întrebările ziariştilor. Plus că este unul din puţinii englezi fără ochi albaştri şi urâţenie exemplară.
(Fani Harry Potter, bătaia la vară o aştept, că am de dat licenţă.)
2 Jensen Ackles
Nu ştiu voi ce credeţi, dar eu zic că e ilegal să arăţi aşa la 30 de ani...Jensen e genul de tip care, dacă nu te atrage, l-ai vrea ca bun prieten. E haios, e prietenos, e zâmbăreţ, e original! Unde mai pui că are şi o voceeee!!! Uitaţi-vă la " Batman. Under the Red Hood" dacă nu mă credeţi.
Este jucăuş, şi-i cam place să se ia de tovarăşul Jared. Rar îi văd separat pe youtube.Aşadar este şi un bun prieten.
3 Johnny Depp
Are nevoie de prezentări? Eu nu cred!
Este una dintre cele mai tinere legende ale cinematografiei. Mereu a fost! E original, e nebun, inspiră talent prin toţi porii. Merită să vezi un film numai pentru că joacă Mister.
Am încercat să mă abţin, dar nu pot. L-aţi observat in Gilmore Girls? Nici eu! :D
Dar în Supernatural nu ai cum să îl treci cu vederea. E puştiul ăla cu ochi de mieluşel care devine bărbat sub ochii fanilor, în stare să aducă apocalipsa şi să iasă din iad. Cum să nu îl pun în top?
Cand am văzut că Domnu Tumnus nu e jucat de vreun slăbănog de maxim 16 ani, am rămas interzisă. Şi m-am uitat şi la Wanted, să ştiu cine este.
Este un scoţian talentat rrrău!
Peter Facinelli...Vă aduceţi aminte de Van, din Flatliners? Unul din primii actori după care am suspinat...în urmă cu vreo 10 ani! Timpul a trecut, Pete a rămas acelaşi... Adultul cu mutră de adolescent pus pe şotii!
7 Mark Wahlberg
S-au dus vremurile când frângea inimi!Acum este perfect în roluri de tătic, de poliţist ratat şi alte de-astea. Privirea aia tăioasă de acum câţiva ani a lăsat locul blândeţii, capacităţii de a mima durerea mai bine ca niciodată. Un actor care nu se chinuie să rămână macho, şi îmbătrâneşte frumos, o dată cu personajele sale.
8 Cătălin Josan
Cătă şi-a arătat talentul şi s-a chinuit să se afirme sub ochii noştri. Melodiile lui seamănă cu ale altora. Dar omul rămâne cald, prietenos şi zâmbăreţ, cum îi şade bine oricărui tânăr care încearcă să îşi facă talentul cunoscut.
9 Antonio Banderas
Mi-a câştigat inima iremediabil prin melodia "These boots are made for walking" varianta Puss In Boots. Şi a mai fost rolul din Spy Kids.("Soacră-mea!! :-s" ). Şi mai e şi Zorrooo...şi..şi...şi...
10 Colin Firth
Este unul din cei mai simpatici actori britanici. Un domn care dă bine şi în comedii, şi în drame. Are un aer aristocratic şi prietenos, care te face să îl admiri de la prima scenă a filmului. Îi curge prin vene umorul acela fin, englezesc, care la el dă mai bine decât la oricine altcineva.
Eu sper că v-au plăcut actoraşii mei. Şi cântăreţul. Aştept păreri.
miercuri, 6 aprilie 2011
Cică prietenie....
Zicea de mult un înţelept, iar eu am uitat cum îl chema, că un prieten este un dar pe care ţi-l faci singur. Şi, ca orice dar pe care ţi-l faci singur, un prieten trebuie ales cu mare grijă. Trebuie să ai nasul format la aşa ceva, să ştii ce ţi se potriveşte şi ce nu.
Cam ca atunci când îţi iei, să zicem, un pardesiu. Îl vezi în magazin, şi ţi se aprind ochii. Inima ta îl vrea cum vrea un copil caramele. Îl întorci pe toate părţile, cauţi după imperfecţiuni, după cusături slabe, verifici rezistenţa materialului, grosimea. Îl încerci să vezi dacă ţi se potriveşte. Şi arăţi cu el ca o zână(sau un zmeu, după caz). Te hotăşti să spargi puşculiţa pentru pardesiul ăla. Şi îl cumperi.
De cele mai multe ori, nu regreţi că l-ai cumpărat. Îl arăţi tuturor, îl porţi aşa des că li se urăşte celorlaţi să te tot vadă cu el. Dar ţie nu îţi pasă. E pardesiul tău. Ai spart puşculiţa pentru el, poate chiar ai slabit un kilogram, două, să îţi vină mai bine. Şi-l adori!
Uneori, însă, se întâmplă să ajungi acasă şi să nu îţi mai placă. Să realizezi că nu este ceea ce îţi doreai. Că te urâţeşte.
Sau, mai rău, se întâmplă ca pardesiul tău să se dovedească un fel de mantie a lui Hercule. Să fie otrăvit şi să ţi se înfigă în piele adânc şi dureros. Să te chinuie cu fiecare secundă tot mai tare.
Ce faci atunci?
Încetezi să cumperi pardesie pentru că materialul unuia te-a făcut să suferi? Treci la alt fel de haine? Te ascunzi în casă ca să nu mai vezi magazine în faţa ochilor?
Grea decizie! Grea!
miercuri, 30 martie 2011
Iluzionistul
Am văzut iluzionistul zilele trecute. Nu pentru că aş fi vrut, ci pentru că se uitau colegele de cameră. Şi a meritat fiecare clipă. Filmul te acaparează de la prima secundă, prin confuzia creată de comisar şi scena arestării lui Eisenhower Magicianul. Mintea ti-o ia razna, mai ales că ai văzut reclamele cu spada aia lungă şi cineva în roşu. Şi te întrebi: „Oare în reclamă o omoară?” „De aia l-o aresta?” „Dar ăla cu uniformă cine e, şeful bărbosului?”
Actorii din film sunt aleşi cum nu se putea mai bine. Eşti tras pur şi simplu în atmosfera filmului. Te întrebi cum a făcut faza cu portocalul, şi vrei un medalion ca cel al lui Sophie. Încerci să îţi dai seama dacă magicianul chiar vorbea cu morţii sau cum a provocat efectul Excalibur asupra sabiei prinţului. Şi nălucile apărute când a reîntâlnit-o pe fată, de unde or fi apărut? Au fost aievea sau era doar o şmecherie? La urma urmei, Magicianul spune că oglinzile sunt doar o modalitate de a face numărul. Deci nu erau oglinzi.
Şi apoi vine la final, limpezirea misterelor. Imaginea rotindu-se haotic în jurul comisarului care are revelaţii te face să te simţi acolo. Să simţi adrenalina dată de isteţimea protagoniştilor, bucuria provocată de....Da` nu mai bine vă uitaţi voi la film?
Şi totuşi...Fantoma! Cum a făcut fantoma? Era reală? Haaa??? Voi v-aţi prins?
vineri, 4 martie 2011
Iarna de altădată...
Linişte, iarnă, vise plăcute....
Fulgi de zăpadă ce se desprind uşoooor de văzduh, coboară pe umerii tăi. Frigul s-a mai îmblânzit, şi păşesc pe zăpada care scârţâie moale, şi-mi aminteşte de Crăciun.
Cu ochii minţii, rememorez iernile de odinioară.
În Motru, parcă nu era chiar aşa polei...
Eram prin curtea şcolii, ridicam faţa să simt fulgii topindu-se rece pe obrajii mei înfierbântaţi. Adoram să agăţ gardul scolii, pe atunci o plasă de sârmă, cu degetele, şi să îl scutur de zăpadă. Eram scundă (nu că la 1.60 m de acum aş fi tare înaltă) iar albeaţa mi se scutura adesea pe creştet.
Ninsorile păreau rupte din basme atunci. Eram copil. Totul era mult mai frumos, mai roz...
Erau ierni în care găseam cadourile pitite prin şifonier, şi mă duceam la mama cu obrajii arzând de fericire că la mine Moşu venise mai devreme dar nu ştiuse unde să lase darurile.
Câţiva ani mai târziu au venit serile în care mă întorceam cu tine de la şcoală, ne băteam cu bugări, ne trânteam în zăpadă şi scuturam una peste cealaltă copacii îngreunaţi de iarnă...
Bradul împodobit, musai în ajun....metoda bunicii de a prinde bomboanele cu aţă, Sultana Napolitana echilibrată pe crengi, rămurele de cetină şi vâsc lipite cu grijă acolo unde o durea mai tare pe mama...
Şi apoi, primăvara, ghioceii ieftini de la colţ de stradă, primul mărţişor primit de la colegul de bancă (nu uit Vali, era un Tweety...aşa-i că uitasei?). Motrul curgând ca un bătrânel care îşi revine din răceală şi răsuflă uşurat...Toporaşii de pe deal...”Pe dealul” care, în funcţie de vorbitor, poate fi cam orice pădurice din jurul oraşului nostru micuţ...Pământul de flori pe care îl adunam cu greu şi nu ajungea niciodată acasă fiindca era greu...
De ce nu mai tresar şi acum de fericire la fiecare ninsoare nu ştiu...Poate din cauza poleiului. M-am oprit zilele trecute din drum şi mi-am dat seama că vremea nu e chiar aşa gri...Doar frigul e chiar atât de deprimant cum îl văd eu. Ninsoarea e adorabilă, e calmă, e liniştoare...
Şi cu toate astea, vreau mai multă căldură, vreau să port haine vaporoase, să plouă, să simt vântul fără să lăcrimez...
Uffff!!! Dar lasă că vine ea şi vara!
Ok...nu e nasol doar poleiul, sunt urâte de tot şi căzăturile alea fiiiix în fund care îţi scutură toate organele! Ca să nu mai zic cât mergi oblic după!
luni, 3 ianuarie 2011
Leapşa restantă
1. Ce alegi intre a iubi potrivit persoana gresita si a iubi gresit persoana potrivita?
Cred că a iubi potrivit persoana greşită. Dacă iubeşti greşit persoana potrivită rişti să interpreteze greşit ce faci şi să o pierzi. Părerea mea.
2. Enumera 3 obiecte de pe raftul cu amintiri la care nu poti si nu vrei sa renunti.
Bunica, liceul, faţa mea la 16 ani şi 60 de kg. Dacă găsesc poza aia cândva o să o pun şi pe blog. Păream mai veselă, eram mai îmbujorată, mai eu!
3. O melodie pe care o asculti cand esti trista si vrei sa te descarci si una pe care dansezi de fericire.
Când sunt tristă ascult asta
Şi îmi vine să dansez când îi ascult pe ei, cei de la cocktail.
4. Care-i primul lucru care iti vine in minte cand iti imaginezi o camera goala cu pereti albi?
Linisteeee
5. Ce ai alege intre a schimba ziua de ieri sau pe cea de maine, si de ce?
Pe cea de mâine! Aş lungi vacanţa!
6. Zi-mi ceva ce ai facut sau spus si iti doresti sa nu, si antonimul.
Nu vreau să plec!
Vreau să plec
7. Pune te rog o fotografie in care te regasesti sau pe care nu ti-o poti scoate din minte, si nu ma refer la o ipostaza a propriei persoane. Un peisaj, un portret, etc...
8. Cateva versuri care ti se suprapun sau pur si simplu te motiveaza si inspira. Sau macar un citat.
Fa lucrul pe care crezi ca nu poti sa-l faci. Esueaza. Incearca din nou. Fa-l mai bine a doua oara. Singurii oameni care nu cad sunt cei care nu urca pe cablul de la inaltime. Acesta este momentul tau. Ia-l!
Cred că a iubi potrivit persoana greşită. Dacă iubeşti greşit persoana potrivită rişti să interpreteze greşit ce faci şi să o pierzi. Părerea mea.
2. Enumera 3 obiecte de pe raftul cu amintiri la care nu poti si nu vrei sa renunti.
Bunica, liceul, faţa mea la 16 ani şi 60 de kg. Dacă găsesc poza aia cândva o să o pun şi pe blog. Păream mai veselă, eram mai îmbujorată, mai eu!
3. O melodie pe care o asculti cand esti trista si vrei sa te descarci si una pe care dansezi de fericire.
Când sunt tristă ascult asta
Şi îmi vine să dansez când îi ascult pe ei, cei de la cocktail.
4. Care-i primul lucru care iti vine in minte cand iti imaginezi o camera goala cu pereti albi?
Linisteeee
5. Ce ai alege intre a schimba ziua de ieri sau pe cea de maine, si de ce?
Pe cea de mâine! Aş lungi vacanţa!
6. Zi-mi ceva ce ai facut sau spus si iti doresti sa nu, si antonimul.
Nu vreau să plec!
Vreau să plec
7. Pune te rog o fotografie in care te regasesti sau pe care nu ti-o poti scoate din minte, si nu ma refer la o ipostaza a propriei persoane. Un peisaj, un portret, etc...
8. Cateva versuri care ti se suprapun sau pur si simplu te motiveaza si inspira. Sau macar un citat.
Fa lucrul pe care crezi ca nu poti sa-l faci. Esueaza. Incearca din nou. Fa-l mai bine a doua oara. Singurii oameni care nu cad sunt cei care nu urca pe cablul de la inaltime. Acesta este momentul tau. Ia-l!
marți, 28 decembrie 2010
Tipa de la cablu
Sunt un om calm. Care suporta foooarte multe, fără să zică nimic. Atunci când mă enervez, sunt ca un căteluş de ăla mic, care latră de îl doare gâtu, dar ingheaţă dacă ştii ce să îi zici.
Sunt un camion, care trage după el, cu un cablu gros, măgăriile altora. Cred că toţi cărăm un cablu dintr-ăsta într-un fel sau altul. Şi trag, oricât de greu ar fi. Rar mă opresc să le spun altora să îşi care singuri gunoaiele. Cablul se întinde, se întinde, şi se tot subţiază. În timp ce alţii se opresc şi îţi biciuiesc adversarii cu propriile arme, eu tac şi înghit.
Şi stiu că nu e bine. Să nu faceţi ca mine dacă o să se arate "ocazia". Petru că într-o bună zi, cablul ăla o să plesnească. Şi izbitura doare cum nici nu vă imaginaţi. Paralizează. Te lasă zăcând. Şi rar se găseşte o mână să te ridice.
Sunt un camion, care trage după el, cu un cablu gros, măgăriile altora. Cred că toţi cărăm un cablu dintr-ăsta într-un fel sau altul. Şi trag, oricât de greu ar fi. Rar mă opresc să le spun altora să îşi care singuri gunoaiele. Cablul se întinde, se întinde, şi se tot subţiază. În timp ce alţii se opresc şi îţi biciuiesc adversarii cu propriile arme, eu tac şi înghit.
Şi stiu că nu e bine. Să nu faceţi ca mine dacă o să se arate "ocazia". Petru că într-o bună zi, cablul ăla o să plesnească. Şi izbitura doare cum nici nu vă imaginaţi. Paralizează. Te lasă zăcând. Şi rar se găseşte o mână să te ridice.
miercuri, 22 septembrie 2010
Invenţia care îmi va schimba viaţa
Dimensiuni reduse, uşor de manevrat!
NU este nevoie de baterii!!!
Are un butonaş verde, de la care, bineînţeles, se aprinde!
Îl lipiţi de tâmpla dreaptă, apăsaţi butonaşul şi aşteptaţi să îşi facă efectul. Va elimina orice urmă de regrete, frustrări, remuşcări. Amintirile dureroase vor fi înlocuite de un uşor instinct de autoconservare, ce se va activa de câte ori sunteţi pe punctul de a repeta greşeala! Fără lacrimi, fără suferinţă!
De îndată ce senzaţia cu pricina dispare, apăsaţi butonaşul negru, pentru a opri aparatul!
Abia aştept să se inventeze şmecheria asta!
NU este nevoie de baterii!!!
Are un butonaş verde, de la care, bineînţeles, se aprinde!
Îl lipiţi de tâmpla dreaptă, apăsaţi butonaşul şi aşteptaţi să îşi facă efectul. Va elimina orice urmă de regrete, frustrări, remuşcări. Amintirile dureroase vor fi înlocuite de un uşor instinct de autoconservare, ce se va activa de câte ori sunteţi pe punctul de a repeta greşeala! Fără lacrimi, fără suferinţă!
De îndată ce senzaţia cu pricina dispare, apăsaţi butonaşul negru, pentru a opri aparatul!
Abia aştept să se inventeze şmecheria asta!
luni, 13 septembrie 2010
Un an!!!!
A trecut un anişor de când sunt printre fluturi...Şi parcă a fost ieri! Cred că blogul ăsta este unul din cele mai frumoase lucruri pe care le-am făcut vreodată! Îmi place să scriu de prin clasa a doua, de cand am făcut prima mea compunere (copilul şi pomul...era despre un copilaş care a luat seminţele unui copac, după ce a vorbit cu acesta, şi le-a plantat în curte; cel mic şi noul pomişor deveneau mai târziu prieteni). Nu cred că există ceva care să îmi placă mai mult! Îmi plac ce-i drept şi limbile străine. Dar nu-mi pot minţi inima. Şi nici pe voi, acum că mi-am deschis sufletul în faţa voastră. Scrisul este prima şi marea mea pasiune. Este probabil unul din puţinele lucruri pe care le-am făcut mereu cu foarte mare plăcere, cu foarte mare chef cu foarte mare pasiune. Oricât aş încerca, nu-mi amintesc să fi scris vreodată în scârbă, sau de dragul de a înşira cuvinte.
Îmi vine mereu câte o idee, de obicei în autobuz sau în tren, idee pe care din păcate uneori o uit. Aşa că am un obicei mai nou : mâzgălesc repede un cuvinţel cheie, pe unde apuc, până am acces la un calculator, să îl transpun cum trebuie. Acum înţeleg de ce Coelho scrie la calculator, căci, zice el, nu poate niciodată să scrie la fel de repede cum gândeşte. Acum ştiu cum vine asta!
Mâ bucur nespus că am găsit blogul ca "foaie de hârtie"...parcă v-am mai povestit cum!
Dacă vreţi să vedeţi şi lucrurile frumoase pe care le citesc, aruncaţi un ochi în blogroll, sau printre bannere. Sunt bloguri care mie chiar îmi plac. Nu le-aş fi pus acolo dacă nu aş fi crezut că merită atenţie!
Vă mulţumesc muuuult de tot că daţi pe aici! Sper că vă place ceea ce vedeţi!
vineri, 3 septembrie 2010
Te URĂĂĂĂĂĂĂSC!!!!!!
Şi am şi motive :TE URĂSC pentru că mă faci să sufăr, şi apoi îţi ceri senin iertare
TE URĂSC pentru că atunci când nu îţi ceri iertare, ştii cum să faci să îţi uit greşeala
TE URĂSC pentru că pe tine te pot ierta, iar pe alţii nu
TE URĂSC pentru că de câte ori încerc să te scot din lumea mea, revii, de fiecare dată cu tot mai mult farmec
TE URĂSC pentru că nici măcar nu faci asta intenţionat
TE URĂSC pentru că ai calităţile pe care mi-aş dori să le am şi eu
TE URĂSC pentru că TU îmi înţelegi copilăriile
TE URĂSC pentru că TU nu râzi de slăbiciunile mele
TE URĂSC pentru că nu am puterea să te ignor
TE URĂSC pentru că pe tine te-aş putea iubi....şi mi-e frică...
luni, 16 august 2010
Fame
Pentru prima data de când scriu despre filme, nu am chef sa dau detalii depre subiectul filmului in sine. M-am uitat la filmul ăsta şi am văzut ceva ce nu am mai văzut pe ecran : pe noi. Da, aţi citit bine : NOI.
Suntem tineri,ne-am desfăcut aripile, zburăm. Unii spre facultă, alţii spre Erasmus, alţii spre Academii. Unii printre fluturi, alţii pe câmpii şi alţii printre fotografii. Şi cum zburăm noi aşa frumos, ne întrebăm ce mama naibii facem!
Oare am ales bine? Drumul nostru chiar duce undeva? Dacă intrăm într-un stâlp şi se alege praful? Dacă nu o să primim o mână de ajutor la nevoie?
Şi pe urmă tinereţea preia controlul! La naiba cu îndoielile! Ce-o fi o fi! Suntem datori să încercăm!
Eu mă bag! Voi?
Suntem tineri,ne-am desfăcut aripile, zburăm. Unii spre facultă, alţii spre Erasmus, alţii spre Academii. Unii printre fluturi, alţii pe câmpii şi alţii printre fotografii. Şi cum zburăm noi aşa frumos, ne întrebăm ce mama naibii facem!
Oare am ales bine? Drumul nostru chiar duce undeva? Dacă intrăm într-un stâlp şi se alege praful? Dacă nu o să primim o mână de ajutor la nevoie?
Şi pe urmă tinereţea preia controlul! La naiba cu îndoielile! Ce-o fi o fi! Suntem datori să încercăm!
Eu mă bag! Voi?
luni, 26 iulie 2010
Bloggărița Eu
După ce v-am povestit ce făceam eu când eram mică, m-am gândit să vă zic câte ceva și despre obieceiul ăsta, relativ nou, al scrisului pe blog.
Îmi place să scriu de când am învățat literele. Văd în scris o modalitate de a mă elibera. Mă relaxează. mă liniștește, mă mângâie. M-am gândit o vreme să țin un fel de jurnal, ca să nu îmi risipesc gândurile. Dar am renunțat repede, chiar dacă îmi plăcea. Și am început apoi să tot aud de bloguri. Nu înțelegeam eu prea bine ce sunt....știam că vedetele au așa ceva, să știe fanii ce mai fac. Până când, într-o zi, am dat de blogul unei colege de facultate. Nu mai știu cum sau când. Și mi-am dat seama că nu-i musai să fii celebritate. Un suflet gata să se deschidă ajunge. Și nu numai că ajunge, dar este de neprețuit pentru cei ce îl înțeleg.
Așa că mi-am luat inima în dinți și am început să completez datele pe blogger. La început nu prea eram băgată în seamă. Începusem să mă gândesc că poate ar trebui să renunț. Nu știu de ce am continuat.
După câteva săptămâni însă, am observat că sunt oameni interesați de mine. Și nu orice fel de oameni. Oameni care mă înțeleg, care au trecut sau poate vor trece prin aceleași situații ca mine. Suflete care caută și ele înțelegere.
Tot ceea ce scriu eu pe blog sunt bucățele rupte din mine. Însă nu îmi place să scriu pur și simplu despre viață, așa că am ușoara tendință de a fabula lucrurile. În sensul că animăluțele și pădurile de pe aici sunt de fapt oameni. Există în lumea mea pitici, elfi, gărgărițe și fluturi. Iar o parte dintre fluturi sunteți chiar voi, cei care îmi citesc aiurelile și care le acceptă, chiar dacă nu sunt mereu de acord.
Unii ar spune că ar trebui să ne descărcăm sufletul unei persoane reale, nu internetului.
Ei bine, dragii mei, NU vrem, NU avem chef, NU ne place să vorbim cu ăștia reali. Cei care ne înțeleg sunt oamenii din spatele blogurilor. Iar eu, una, sunt aici să îi susțin.
Vă mulțumesc că ați dat pe la mine! Mai poftiți și altă dată!
Îmi place să scriu de când am învățat literele. Văd în scris o modalitate de a mă elibera. Mă relaxează. mă liniștește, mă mângâie. M-am gândit o vreme să țin un fel de jurnal, ca să nu îmi risipesc gândurile. Dar am renunțat repede, chiar dacă îmi plăcea. Și am început apoi să tot aud de bloguri. Nu înțelegeam eu prea bine ce sunt....știam că vedetele au așa ceva, să știe fanii ce mai fac. Până când, într-o zi, am dat de blogul unei colege de facultate. Nu mai știu cum sau când. Și mi-am dat seama că nu-i musai să fii celebritate. Un suflet gata să se deschidă ajunge. Și nu numai că ajunge, dar este de neprețuit pentru cei ce îl înțeleg.
Așa că mi-am luat inima în dinți și am început să completez datele pe blogger. La început nu prea eram băgată în seamă. Începusem să mă gândesc că poate ar trebui să renunț. Nu știu de ce am continuat.
După câteva săptămâni însă, am observat că sunt oameni interesați de mine. Și nu orice fel de oameni. Oameni care mă înțeleg, care au trecut sau poate vor trece prin aceleași situații ca mine. Suflete care caută și ele înțelegere.
Tot ceea ce scriu eu pe blog sunt bucățele rupte din mine. Însă nu îmi place să scriu pur și simplu despre viață, așa că am ușoara tendință de a fabula lucrurile. În sensul că animăluțele și pădurile de pe aici sunt de fapt oameni. Există în lumea mea pitici, elfi, gărgărițe și fluturi. Iar o parte dintre fluturi sunteți chiar voi, cei care îmi citesc aiurelile și care le acceptă, chiar dacă nu sunt mereu de acord.
Unii ar spune că ar trebui să ne descărcăm sufletul unei persoane reale, nu internetului.
Ei bine, dragii mei, NU vrem, NU avem chef, NU ne place să vorbim cu ăștia reali. Cei care ne înțeleg sunt oamenii din spatele blogurilor. Iar eu, una, sunt aici să îi susțin.
Vă mulțumesc că ați dat pe la mine! Mai poftiți și altă dată!
joi, 22 iulie 2010
Copil...
Se spune că dacă pierzi copilul din tine, pierzi totul...Nimic mai adevărat!
Mă gândeam să vă prezint copilul din mine...cel care eram demult...pe vremea când bunica mea, mama mamei, trăia.
Copilul din mine a fost singura nepoata a mamaiei. Nepoata asteptata mult, născută în aceeași zi cu stimabila doamnă, de la care a luat numele și căreia a început la un moment dat să îi semene. Nepoata asta se juca de-a Tarzan, își făcea arcuri și săgeți și se juca în noroi. Era papagalul verilor mai mari, care, văzând că Fâța lor repetă tot ce aude, au folosit-o să își învețe mai ușor poeziile. Mai un Luceafăr (vreo 10 strofe, nu vă speriați), mai Scrisoarea a treia....
Copilul din mine se plimba, tot prin Moldova (căci acolo se desfășoară acțiunea) pe Valea Gurandei. Valea aia e unică...cresc pe ea fân și sânziene. Are un miros unic, de brazde abia cosite și flori amețitoare. Este traversată de un pârâiaș, de la izvorul căruia beam mereu apă cu mâinile făcute căuș. Nu cred că o să mai beau vreodată apă așa energizantă.... E mereu plină de soare și căldură valea. Căldură ușoară, mângâietoare...prin care greierii cântă când li se năzare, furnicile nu sunt niciodată deranjate, iar sopârlele se plimbă liniștite.
Copilul din mine stie cum se fac chirpicii. Cu lut amestecat cu paie și cu...ei bine balegă...Se calcă bine, să fie compoziția omogenă! Copilul din mine a asistat la „renovarea” casei bunicii cu astfel de materiale de nenumărate ori.
Copilul din mine se urca pe cal fără șa, dădea mâncare la iepuri și folosea căței inveliți în pături pe post de bebeluși.
Copilul din mine a crescut cu cheia la gât, ca foarte mulți dintre voi. Cu părinți la servici și cu o imaginație care făcea cuptor din congelator. Numai mama știe ce greu e să ai așa ceva prin casă!
Copilul din mine se duce din când în când la Muzeul satului, și simte mirosul caselor vechi, cu lăzi de zestre, mese joase și scaune cioplite. Mirosul pereților „lipiți” cu lut și al podelelor umede încă. Își amintește că știe cum se face asta, și asta, și parcă și de aia era prin casă!
Copilul din mine este fericit că a avut o copilărie atât de frumoasă, atât de plină de lucruri pe care azi le vezi prin documentare și pe care generația „computer” nu o să le vadă niciodată.
Și eu, Luciana, știu că atâta timp cât nu o să uit toate astea, nu o să pierd nici copilul fascinat de văi și gângănii care se ascunde în sufletul meu.
Mă gândeam să vă prezint copilul din mine...cel care eram demult...pe vremea când bunica mea, mama mamei, trăia.
Copilul din mine a fost singura nepoata a mamaiei. Nepoata asteptata mult, născută în aceeași zi cu stimabila doamnă, de la care a luat numele și căreia a început la un moment dat să îi semene. Nepoata asta se juca de-a Tarzan, își făcea arcuri și săgeți și se juca în noroi. Era papagalul verilor mai mari, care, văzând că Fâța lor repetă tot ce aude, au folosit-o să își învețe mai ușor poeziile. Mai un Luceafăr (vreo 10 strofe, nu vă speriați), mai Scrisoarea a treia....
Copilul din mine se plimba, tot prin Moldova (căci acolo se desfășoară acțiunea) pe Valea Gurandei. Valea aia e unică...cresc pe ea fân și sânziene. Are un miros unic, de brazde abia cosite și flori amețitoare. Este traversată de un pârâiaș, de la izvorul căruia beam mereu apă cu mâinile făcute căuș. Nu cred că o să mai beau vreodată apă așa energizantă.... E mereu plină de soare și căldură valea. Căldură ușoară, mângâietoare...prin care greierii cântă când li se năzare, furnicile nu sunt niciodată deranjate, iar sopârlele se plimbă liniștite.
Copilul din mine stie cum se fac chirpicii. Cu lut amestecat cu paie și cu...ei bine balegă...Se calcă bine, să fie compoziția omogenă! Copilul din mine a asistat la „renovarea” casei bunicii cu astfel de materiale de nenumărate ori.Copilul din mine se urca pe cal fără șa, dădea mâncare la iepuri și folosea căței inveliți în pături pe post de bebeluși.
Copilul din mine a crescut cu cheia la gât, ca foarte mulți dintre voi. Cu părinți la servici și cu o imaginație care făcea cuptor din congelator. Numai mama știe ce greu e să ai așa ceva prin casă!
Copilul din mine se duce din când în când la Muzeul satului, și simte mirosul caselor vechi, cu lăzi de zestre, mese joase și scaune cioplite. Mirosul pereților „lipiți” cu lut și al podelelor umede încă. Își amintește că știe cum se face asta, și asta, și parcă și de aia era prin casă!
Copilul din mine este fericit că a avut o copilărie atât de frumoasă, atât de plină de lucruri pe care azi le vezi prin documentare și pe care generația „computer” nu o să le vadă niciodată.
Și eu, Luciana, știu că atâta timp cât nu o să uit toate astea, nu o să pierd nici copilul fascinat de văi și gângănii care se ascunde în sufletul meu.
luni, 31 mai 2010
Ploicicăăăă!!!
)0132.jpg)
Ieri însă....
Ieri am plecat, cu Gărgărițe și roacări după mine, prin mall. Bineînțeles, machiate temeinic înainte și date bine cu rimel, că deh, la cât de des ne machiem, se presupune că merită efortul!
Pe drum, am văzul un afiș care ne-a dat geniala idee de a merge în Tineretului. Acolo, clovni cu baloane, iluzionism, coadă la pictat pe față. Ce??? Eu nu-s copil? Eu de ce să nu am voie? Dar uite că nu am apucat! Ne-a prins ploaia chiar acolo!
Ploaie caldă, liniștită, de vară.
Bucureștiul nu mi-a părut nicicând mai prietenos ca ieri, în acea ploaie! Toată lumea intrase prin blocuri. Doar câtiva studenți se întorceau din parc, liniștiți, fără grabă! Studenți printre care ne număram și noi, fleșcăiți bine, cu o floare din baloane. Și, dacă tot ne-am udat, ne-am gândit să luăm la rând toate bălțile, că o dată pe an vine vara, și cine știe când mai avem ocazia să ne prostim așa.
Și am ajuns și la cămin...și am făcut clătiti....și am mâncat și înghețată...și nici nu am răciiit...
Și azi iar e soare și nu o să pot face nimic de cald...
Are careva vreo idee răcoritoare?
joi, 20 mai 2010
Aripi...
Dragă Lucianna,
Află despre noi că suntem bine și sănătoase, ceea ce îți dorim și ție!
Îți scriem să te anunțăm că aripile tale sunt aproape gata. Le-am scuturat bine bine de praf, le-am spălat cu atenție, cu o soluție specială pentru astfel de materiale. Sunt mai albe ca niciodată! Ne-am luat libertatea de a le lustrui, chiar dacă asta nu se afla printre dorințele tale.
Ca bonus de fidelitate, și ca să vezi că nu îți purtăm pică pentru că ne-ai lăsat baltă zilele astea, am dat aripile cu un strat de argint. Mai mult, vom fi lângă tine în ziua primului zbor.
La urma urmei....am fost mereu acolo...
Îți amintești? Prima zi de școală....primul coleg de bancă....primul buchet dat doamnei învățătoare...trecerea spre generală...În zilele în care te dădeai cu fardul mamei și îți puneai ruj în obraji, sau în cele în care probai pantofii și fustele...
Încă ne amintim cum făceai pe viteaza la admitere, sau cum aveai inima cât un puricel când ți-ai cunoscut colegele de facultate. Am fost acolo, îți amintești?
Așteptăm să ne răspunzi la scrisoare, pentru a stabili când urmează să ne întâlnim pentru a-ți reda aripile. Am dori să menționezi dacă ai prefera să faci zborul de încercare în aceeași zi, sau la o dată ulterioară.
Te așteptăm cu drag,
Emoția și Speranța
Află despre noi că suntem bine și sănătoase, ceea ce îți dorim și ție!
Îți scriem să te anunțăm că aripile tale sunt aproape gata. Le-am scuturat bine bine de praf, le-am spălat cu atenție, cu o soluție specială pentru astfel de materiale. Sunt mai albe ca niciodată! Ne-am luat libertatea de a le lustrui, chiar dacă asta nu se afla printre dorințele tale.
Ca bonus de fidelitate, și ca să vezi că nu îți purtăm pică pentru că ne-ai lăsat baltă zilele astea, am dat aripile cu un strat de argint. Mai mult, vom fi lângă tine în ziua primului zbor.La urma urmei....am fost mereu acolo...
Îți amintești? Prima zi de școală....primul coleg de bancă....primul buchet dat doamnei învățătoare...trecerea spre generală...În zilele în care te dădeai cu fardul mamei și îți puneai ruj în obraji, sau în cele în care probai pantofii și fustele...
Încă ne amintim cum făceai pe viteaza la admitere, sau cum aveai inima cât un puricel când ți-ai cunoscut colegele de facultate. Am fost acolo, îți amintești?
Așteptăm să ne răspunzi la scrisoare, pentru a stabili când urmează să ne întâlnim pentru a-ți reda aripile. Am dori să menționezi dacă ai prefera să faci zborul de încercare în aceeași zi, sau la o dată ulterioară.
Te așteptăm cu drag,
Emoția și Speranța
joi, 13 mai 2010
Visul...
Te văd....ai ochii închiși...
Te văd singură...văd cum anii trec...
Îm jurul tău apar cărți...rafturi muuulte, prăfuite...Miroase a hârtie veche, a mister, a coperți de piele și povești cu animăluțe vorbitoare și prinți curajoși. Un înger de cerneală îți mângâie ușor creștetul, în timp ce crocodilul ticăitor stă de pază la ușă. Prin aer zboară încetinel praful, transformându-se pe măsură ce urcă în zâne jucăușe, ce se ciondănesc în șoaptă, ca nu cumva să te trezească.
Și iar dooormi...În fața ta stă un laptop, singurul lucru care necesită priză prin cameră. Un telefon mai vechi ca tine e undeva sub hârtii, pe un scaun uitat dincolo de rafturi. Numai tu știi unde ai fost azi, înainte să te pui pe tradus, și să adormi. Poate ai interpretat, sau poate te-ai întors de la bibliotecă. Sau poate ai fost în excursie, și ai cunoscut autorul tău preferat....
Îți admir în tăcere somnul...îmi place să te văd dormind, să am grijă de tine...
Dormi liniștită, vin și eu, să nu te simți singură!
Cu drag, mereu lângă tine,
Visul
marți, 4 mai 2010
Interpretul
Piesa asta de teatru am văzut-o in urmă cu mai bine de o săptămână, la Teatrul Foarte Mic. Un bilet la o piesă de acolo costă 12 lei pentru studenți, dacă nu cumva ți se năzare in ultima secundă că vrei să vezi piesa, și plătești 20.
Interpretul e o piesă oarecum banală ca subiect. Un nene ( Radu Gheorghe) confundă treburile și se angajează ca interpret muzical pentru un hotel care de fapt cauta un interpret (= traducător).
La hotel apare un cuplu, urmărit de tatăl Ei (Georgiana Ciocârlan). Tatăl ei fiind un scoțian, cu fustă, mers caraghios, în pași de dans, și accent de juri că nenea actorul, Răzvan Popa, nu este de fapt român. Interpretul, cum era de așteptat, încurcă lucrurile.
Ce face biletul să merite banii? Pentru că nu, nu cred că am pierdut bani sau timp acolo, la piesă! Ei bine....actorii. Cărora nu le este teamă să improvizeze. Mai mult chiar, interacționează cu publicul, punând întrebări publicului și invitând pe câte cineva la dans. Tocmai de aia, dacă vreți să vedeți piesa, dar nu să și dansați, nu vă așezați in rândul din față.
Interpretul e o piesă oarecum banală ca subiect. Un nene ( Radu Gheorghe) confundă treburile și se angajează ca interpret muzical pentru un hotel care de fapt cauta un interpret (= traducător).
La hotel apare un cuplu, urmărit de tatăl Ei (Georgiana Ciocârlan). Tatăl ei fiind un scoțian, cu fustă, mers caraghios, în pași de dans, și accent de juri că nenea actorul, Răzvan Popa, nu este de fapt român. Interpretul, cum era de așteptat, încurcă lucrurile.
Ce face biletul să merite banii? Pentru că nu, nu cred că am pierdut bani sau timp acolo, la piesă! Ei bine....actorii. Cărora nu le este teamă să improvizeze. Mai mult chiar, interacționează cu publicul, punând întrebări publicului și invitând pe câte cineva la dans. Tocmai de aia, dacă vreți să vedeți piesa, dar nu să și dansați, nu vă așezați in rândul din față.
vineri, 2 aprilie 2010
vineri, 26 martie 2010
Singură...
M-am născut în urmă cu vreo 20 de ani, într-o noapte rece de toamnă. Sau mai bine zis într-o dimineaţă. Era cam ora 4. Ziua se bătea straşnic să dea întunericul din calea ei. Afară era beznă.
Dar mie nu mi-a fost frică. Am venit oricum. Am venit singură. Fără nimeni altcineva în jurul meu. Nu mai ştiu cine era pe acolo când am ajuns. Dar asta îmi amintesc foarte bine. Eram Singură!
Şi singură aveam să fiu şi mai târziu. La grădiniţă şi la şcoala primară. Pe la vreo 10 ani a apărut o oarecare rază de lumină. O rază care însă a plecat câţiva ani mai târziu.
Singură am început să mă plimb pe unde apucam, dar nu prea mult că Motruleţul e mic. Singură am început să mă bucur de ploaie, de soare, de vânt şi ninsoare.
Singură am început să cred că există pe undeva cineva care mă înţelege şi că omul are o jumătate cu care urmează să îşi trăiască viaţa.
Singură m-am trezit la realitate. Din cei 6 sau 7 miliarde de oameni de pe planetă, eu sunt fata fără jumătate.
Nu ştiu de ce. Poate că eu sunt de fapt întregul sau poate că este destinul meu să rămân la fel la fel de mică şi incompletă cum m-am născut.
Faza este că m-am născut singură şi tot singură am să şi mor.
Doar eu cu mine....nimeni şi nimic altceva...
duminică, 21 martie 2010
Metaforic vorbind....
Vezi fericirea, dar fericirea nu te vede pe tine. Te apropii...îi fluturi vesel mâna în faţa ochilor. Dar nimic! Parcă nici nu exişti! Te depărtezi uşor. O analizezi cu atenţie...Oarbă nu pare!
Te gândeşti să o ignori, dar nici asta nu pare să funcţioneze. Ea...se uită după ceilalţi. Pe unii îi ia în braţe, pe alţii îi sărută pe obraz. Pe tine de ce nu te vede?
Ei bine dragii mei, fericirea e la feminin. E capricioasă. Îi place să vadă şi să simtă că o vrei. Se hrăneşte cu dorinţa ta. Îi place să vadă cu coada ochiului cum încerci să o atragi şi să îţi întoarcă spatele tocmai când credeai că te-a văzut.
Se mai întoarce o dată, se uită peste umăr şi pleacă legănând şoldurile în cel mai provocator mod cu putinţă.
Fericirea nu-şi dă seama că are nevoie de tine! Nu ştie că se hraneşte cu emoţiile pe care ţi le provoacă. Fericirea crede că eşti un simplu om. Fericirea crede că te atrage, când de fapt tu o atragi pe ea. Are nevoie de tine, să simtă că poate domina, că deţine controlul asupra cuiva.
Tu vei înţelege că fericirea este în mâinile tale şi că tu hotărăşti dacă o păstrezi sau îi dai drumul.
Decide acum : o laşi sau nu să joace cartea seducţiei?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)